Decizia de sancţionare disciplinară este lovită de nulitatea absolută pentru neîndeplinirea condiţiilor legale de formă, având în vedere că în convocarea în cauză, trimisă contestatorului, nu se arată data şi ora desfăşurării cercetării, ceea ce îl privează pe contestator de dreptul de a se apăra. Omisiunea menţionată nu poate fi complinită prin alte mijloace de probă, convocarea fiind nelegală.
Constată că prin sentinţa civilă nr. 434/27.03.2012, Tribunalul Braşov a dispus următoarele :
A admis contestaţia formulată de contestatorul S A D în contradictoriu cu pârâta S.C. G F R S.A.. B împotriva Deciziei nr.xxx de desfacere a contractului de muncă, şi în consecinţă:
A anulat Decizia nr. xxx de desfacere a contractului de muncă nr.xxx şi a repus părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.
A obligat intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, de la data emiterii deciziei până la data reintegrării efective.
A obligat intimata să plătească contestatorului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 12324/62/2011, contestatorul S A D a contestat decizia nr. xxx emisă de intimata SC G F R SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
– anularea deciziei nr. xxx emisă de intimată şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere;
– obligarea intimatei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, de la data emiterii deciziei, până la data reintegrării efective în funcţie;
– obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. xxx s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă începând cu data de 29.08.2011, în temeiul art.61 lit.a) coroborat cu art.247 şi art.248 alin 1 lit.e din Legea nr.53/2003 codul muncii.
În data de 01.07.2011, reclamantul a fost delegat pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice, pe aceeaşi funcţie şi cu aceleaşi drepturi salariale în cadrul Punctului de lucru B, până în data de 29.08.2011, conform deciziei de delegare nr.xxx.
S-a arătat că, din înscrisurile depuse la dosar se dovedeşte că reclamantul a lipsit nemotivat de la serviciu în zilele de 7, 8, 12, 13, 19, 20, 21 şi 27 iulie, neprezentând nici un înscris cu care să dovedească imposibilitatea obiectivă de a se prezenta la locul de muncă unde fusese delegat.
Din foaia de prezenţă colectivă pe luna iulie 2011 rezultă că, faţă de norma lunară de 168 ore, contestatorul a efectuat numai 100 ore fiind în minus cu 68 ore timp normal de muncă.
În ceea ce priveşte convocarea contestatorului la sediul central al intimatei pentru a-şi clarifica situaţia privind neprezentarea la serviciu în datele de 07, 08, 12, 13, 19, 20, 21 iulie 2011 şi din 27.07.2011, din înscrisul depus la fila 32 din dosar, intitulat Convocator, înregistrat la intimată sub nr.xxx, instanţa a reţinut că, prin acesta, contestatorul a fost convocat de urgenţă la sediul central al societăţii fără a i se preciza data şi ora întrevederii. În convocator se precizează doar că „în caz de neprezentare în termen de 24 de ore de la data primirii prezentei, vom proceda la desfacerea disciplinară a contractului de muncă…..”
Mai mult decât atât, convocatorul a fost trimis contestatorului, în data de 08.08.2011, la adresa sa din Br, str. T T…, în condiţiile în care acest era delegat la Punctul de lucru B pe o perioadă de 60 de zile, motiv pentru care plicul a fost returnat societăţii intimate la data de 24.08.2011, fără a fi comunicat contestatorului, pentru ca acesta să se poată prezenta să ofere explicaţii în justificarea atitudinii imputate.
Este evident astfel, că hotărârea privind emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă a fost luată fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Tot cu referire la legalitatea deciziei, instanţa, având în vedere prevederile art.252 alin 2 Codul muncii, care dispune că sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuia să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară a constatat că, nu a fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, fiind precizat doar „abateri de la regulile de disciplină a muncii, în baza raportului de cercetare xxx, parte integrantă la prezenta decizie”
Ori, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menţionarea aspectelor care o individualizează, şi anume data la care a fost săvârşită, modalitatea în care s-a comis, în raport de care se poate verifica temeinicia celor reţinute în sarcina salariatului. Trimiterea la raportul de cercetare nu poate avea relevanţă faţă de dispoziţiile legale care prevăd, strict şi imperativ, care sunt elementele obligatorii ale unei decizii .
Împotriva acestei sentinţe a formulat recursul în termen, motivat societatea pârâtă S.C. G F R SA.
Critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Se arată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond nulitatea deciziei de concediere pe motiv că nu s-a efectuat o cercetare disciplinară deoarece convocatorul s-a comunicat la domiciliul contestatoarei din Braşov în loc să fie comunicat la punctul de lucru B.
Instanţa de fond a interpretat formal şi excesiv prevederile art. 251 alin. 1 Codul muncii.
Faptul că intimatul nu a primit convocarea, refuzând avizarea iniţială, nu reprezintă decât dreptul de refuz al intimatei de a se prezenta la convocare, exercitat în condiţiile art.252 alin. 4 Codul muncii.
S-a reţinut nefondat şi neîntemeiat că intimatul ar fi fost prezent la Punctul de lucru B, bazându-se numai pe afirmaţia intimatului din contestaţie, fără ca aceste afirmaţii să fie probate.
În mod greşit a reţinut instanţa nulitatea deciziei de concediere pe motiv că ea nu cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară.
Faptele menţionate în decizia de concediere coincid cu cele menţionate în raportul de cercetare.
În baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, considerând că în mod greşit instanţa nu a soluţionat pe fond cauza, reţinând nulitatea deciziei de concediere, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru judecarea fondului la Tribunalul Braşov.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul formulat, instanţa constată că dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă invocate de recurentă nu sunt aplicabile în speţă, recursul urmând a fi respins.
Într-adevăr nu poate fi constatată nulitatea deciziei de concediere pe motiv că nu este descrisă fapta considerată abatere disciplinară conform art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii. Această menţiune cu privire la fapta ce constituie abatere disciplinară este cuprinsă chiar la art. 1 al deciziei de desfacere a Contractului individual de muncă 3415/29.08.2011.
Cu toate că sub acest aspect critica recurentei ar fi întemeiată, recursul nu poate fi admis deoarece sentinţa atacată s-a bazat şi pe alte dispoziţii legale încălcate la emiterea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, sancţionate cu nulitatea.
Astfel, nu pot fi modificate considerentele sentinţei în ceea ce priveşte constatarea nulităţii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă pe motiv că procedura convocării în vederea cercetării disciplinare nu a fost îndeplinită corespunzător.
Aşadar, angajatorul trebuie să dovedească faptul că a convocat în scris salariatul, precizând obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Toate aceste detalii sunt necesare a fi prezente în convocarea scrisă, întrucât numai în acest fel salariatul îşi va putea exercita dreptul la apărare putând oferi persoanei împuternicite să realizeze cercetarea sub toate motivaţiile şi probele relevante.
În speţă, din conţinutul convocatorului nu rezultă că aceste date obligatorii au fost precizate expres, cu claritate.
În convocator – fila 32 dosar fond – s-a indicat locul unde trebuie să se prezinte contestatorul, obiectul convocării, însă data şi ora nu au fost specificate.
După formularea „în termen de 24 ore de la data primirii prezentei să vă prezentaţi în vederea clarificării situaţiei”, ar însemna ca şi în prezent să curgă acest termen, deoarece plicul de expediere a convocării a fost returnat, nefiind primit de contestator.
Obligaţia angajatorului de a insera în convocator data şi ora convocării în mod expres, pentru a fost atins scopul pentru care legiuitorul a prevăzut efectuarea convocării contestatorului la cercetarea disciplinară, nu a fost îndeplinită şi echivalează cu lipsa convocării.
Pentru aceste considerente se menţine soluţia instanţei de fond care a constatat nulitatea deciziei de concediere pe motiv că nu s-a realizat convocarea la cercetarea disciplinară.
Decizia de sancţionare disciplinară este lovită de nulitatea absolută pentru neîndeplinirea condiţiilor legale de formă, având în vedere că în convocarea în cauză, trimisă contestatorului, nu se arată data şi ora desfăşurării cercetării, ceea ce îl privează pe contestator de dreptul de a se apăra. Omisiunea menţionată nu poate fi complinită prin alte mijloace de probă, convocarea fiind nelegală.
Decizia nr.1281/M/27 iunie 2012 red. AP
