Drept procesual Competenţă materială de soluţionare a cererilor de executare formulate în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 119/2007


Drept procesual

Competenţă materială de soluţionare a cererilor de executare formulate în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 119/2007

Conform  art. 14 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 119/2007

Conform  art. 14 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 119/2007

 „(1) Ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu.

(2) Împotriva executării silite a ordonanţei de plată debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare.”

(2) Împotriva executării silite a ordonanţei de plată debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare.”

Dreptul comun este reprezentat de normele din Codul de procedură civilă.

Dreptul comun este reprezentat de normele din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 373 indice 1 alin. 1 Cod procedură civilă „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

Prin civile nr. 29/C.C din 30.09.2009 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de contencios administrativ s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov şi în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite formulată de creditorul S.E.de A. , C. şi I. D. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea U.A.T. S. în  favoarea Judecătoriei Carei, jud. Satu Mare.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că potrivit prevederilor art. 373 indice 1 alin.2 Cod procedură civilă ”asupra cererii de încuviinţare, preşedintele instanţei de executare se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor”. Dispoziţiile art. 373 alin.2 Cod procedură civilă stipulează că, ”instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face  executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”. Pe cale de consecinţă, neexistând în legea specială prevederi derogatorii de la regulă, competenţa materială de soluţionare a executării silite revine Judecătoriei Carei.

Faţă de aceste considerente, în baza prevederilor art. 158 alin.1 şi 3 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov şi a trimis cauza spre competenţă soluţionare Judecătoriei Carei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea S.E. de A. , C. şi I. D. S.R.L.. criticând-o pentru nelegalitate. Solicită casarea încheierii şi trimiterea dosarului pentru încuviinţarea executării silita înapoi la Tribunalul Braşov.

În motivarea recursului se arată că a obţinut o hotărâre judecătorească în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 119/2007 pronunţată de Tribunalul Braşov , instanţa competentă să soluţioneze cererea în anulare este tribunalul secţia de contencios administrativ conform art. 13 din actul normativ menţionat, deci şi instanţa de executare trebuie să fie tribunalul. Consideră că Judecătoria Carei  în favoarea căreia s-a dispus declinarea de competenţă, nu are competenţa materială de a stabili dacă o hotărâre pronunţată de instanţa specializată de contencios administrativ şi fiscal poate fi pusă în executare silită, văzând că o instanţă de drept comun nu poate cenzura actele unei instanţe specializate superioare, în temeiul art. 158 alin. 3, art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 2 alin. 1 lit. ţ din cadrul Legii nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 334 alin. 1 Cod procedură civilă , raportate la prevederile art. 304 alin. 8 şi alin. 9 Cod procedură civilă. Astfel a solicitat instanţei de control judiciar să caseze încheierea recurată şi să înainteze cererea de încuviinţare a executării silite instanţei de contencios administrativ competente, anume Tribunalul Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În alte dosare s-a încuviinţat executarea silită de tribunalul care a pronunţat hotărârea.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, sentinţa civilă atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea a constatat că recursul este nefondat.

Creditoarea S.E.de A. , C. şi I. D. S.R.L..s-a adresat unui executor judecătoresc pentru executarea silită a debitorului său U. A. T. Com. S.  Această cerere de executare este actul de procedură care declanşează executarea silită. La dosar a depus sentinţa civilă nr. 190/CA/23.02.2009 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de contencios administrativ. Prin aceasta a fost somat debitorul U.A.T. S. ca în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii să plătească creditoarei suma de 5489,32 lei cu titlu de contravaloare servicii prestate, suma de 8.616,4 lei cu titlu de penalităţi calculate până la data de 30.10.2008 şi, în continuare, penalităţi de 1% pe zi de întârziere calculate la debitul principal până la data achitării debitului. Această hotărâre este legalizată cu menţiunea irevocabilă.

Art. 373 Cod procedură civilă prevede că „Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea.

Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

„(1) Ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu.

Potrivit art. 373 indice 1 alin. 1 Cod procedură civilă „Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.

Asupra cererii de încuviinţare, preşedintele instanţei de executare se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea de încuviinţare a cererii de executare silită nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

După încuviinţarea cererii potrivit alin. 2, la instanţa de executare se va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.

În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul executării silite.

Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 108^2 alin. 2, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.”

Coroborând textele de lege citate anterior rezultă că judecătoriei îi revine competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de încuviinţare a executării silite chiar dacă titlu executoriu este o hotărâre judecătorească pronunţată de tribunal. Judecătoriei îi revine şi competenţa de a soluţiona eventuale contestaţii la executarea propriu zisă. ( se va vedea în acest sens şi Decizia nr. XV din 5 februarie 2007 a ICCJ pronunţată într-un recurs în interesul legii).

Pe calea soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite şi a contestaţiei la executarea silită propriu zisă nu se cenzurează dispoziţiile hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţate de o instanţă superioară aşa cum susţine recurenta. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 119/2007 nu prevede dispoziţii derogatorii de la dreptul comun cu privire la executare.

Prima instanţă nu a interpretat greşit cererea formulată de creditoarea recurentă, nu a schimbat înţelesul lămurit al acesteia şi a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii. Faptul că jurisprudenţa în materie nu este unitară nu reprezintă un motiv pentru admiterea recursului.

Pentru toate considerentele arătate Curtea în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă a respins recursul declarat şi a menţinut sentinţa civilă recurată cu completarea motivării din prezenta decizie.

Decizia nr. 775/R /10.11.2009