Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei. Cererea de autorizare a comitetului creditorilor de atragere a raspunderii întemeiate pe dispoz.art.138 din lege.
Scopul reglementarii aduse prin Legea nr.85/2006 atunci cand vorbeste despre comitetul creditorilor ca entitate, este acela de a asigura un for decizional consistent, format, potrivit art. 16 din Legea nr.85/2006 din 3 – 5 creditori dintre cei cu creante garantate, bugetare si chirografare cele mai mari, prin valoare, atunci cand numarul creditorilor este mare sau in functie de complexitatea cauzei – apreciata de catre judecator.
Ca reprezentant al tuturor creditorilor, comitetul asigura in mod evident o legatura imediata si permanenta intre cei reprezentati si ceilalti participanti la procedura. Legiuitorul a considerat ca singura modalitate de asigurare a acestor garantii, este aceea a unei participari directe si comune a creditorilor in sedintele comitetului, dat fiind si numarul lor redus si necesitatea consultarilor, asa incat, cu privire la modalitatea de luare a deciziilor regulile au fost stabilite prin art.17 alin. 3 si 4 din Legea nr.85/2006.
Curtea considera asadar ca interpretarea legii de catre prima instanta a corespuns scopului acesteia, astfel facandu-se o corecta aplicare a acesteia atunci cand s-a considerat ca decizia comitetului in sensul de a actiona in temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 nu a fost adoptata prin vot prin corespondenta, contrar afirmatiilor facute in recurs de catre recurenta.
Curtea considera asadar ca interpretarea legii de catre prima instanta a corespuns scopului acesteia, astfel facandu-se o corecta aplicare a acesteia atunci cand s-a considerat ca decizia comitetului in sensul de a actiona in temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 nu a fost adoptata prin vot prin corespondenta, contrar afirmatiilor facute in recurs de catre recurenta.
decizia comerciala nr.606R/21.04.2009
Prin sentinta comerciala nr.4929/18.11.2008, pronuntata de TB – Sectia a VII-a Comerciala în dosar nr.8211/3/2008, judecatorul sindic a constatat ca întrucât comitetul creditorilor este o entitate distincta în raport cu adunarea creditorilor, pentru adoptarea deciziilor nu se poate vota prin corespondenta prin aplicarea prin analogie a dispozitiilor art.14 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Astfel, a respins cererea de autorizare a comitetului în vederea formularii unei cereri întemeiata pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006, iar ulterior, în temeiul art.131 din aceeasi lege, a luat masura închiderii procedurii insolventei fata de debitoarea SC I SRL, a dispus radierea societatii din Registrul Comertului si plata onorariului de lichidator.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs AFP Sector 2, solicitând casarea hotarârii atacate, pe care a considerat-o nelegala si netemeinica si trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanta.
S-a aratat ca la 17.11.2008 lichidatorul judiciar SC I SRL a convocat comitetul creditorilor pentru exprimarea unui punct de vedere privind oportunitatea formularii cererii întemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006.
S-a aratat ca atât recurenta AFP Sector 2 cât si o alta creditoare, SC AG SRL prin lichidatorul sau, au transmis prin fax punctul de vedere cu privire la punctele de pe ordinea de zi si acordul în sensul obtinerii autorizarii în vederea formularii cererii în raspundere.
Astfel, la 18.11.2008, lichidatorul SC I SRL a întocmit un proces-verbal al sedintei comitetului creditorilor consemnându-se neprezentarea nici unui membru, ci doar votul exprimat prin corespondenta, inserând totodata prevederile art.17 alin.4 din Legea nr.85/2006, potrivit cu care în cadrul sedintei comitetului creditorilor deciziile se iau cu majoritate simpla, astfel încât votul celor doi membri din totalul de trei echivaleaza adoptarii deciziei.
Se arata ca în baza acestei decizii comitetul creditorilor prin presedinte AFP Sector 2 a solicitat instantei autorizarea în vederea formularii cererii întemeiata pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006, însa instanta a respins cererea motivând ca votul prin corespondenta se aplica numai în cadrul adunarii creditorilor.
Se arata ca decizia instantei este neîntemeiata întrucât votul majoritatii simple a creditorilor care compun comitetul a fost exprimat si ca dispozitiile art.14 alin.4 sunt aplicabile în masura în care legea nu interzice expres votul prin corespondenta.
Recursul promovat nu este fondat.
Dincolo de imprejurarea ca, sub aspectul continutului lor, transmiterile prin fax inaintate de AFP Sector 2 si de SC AG SRL nu reprezentau un vot explicit in sensul celor afirmate de catre recurenta, ci acordul creditorilor cu privire la ordinea de zi propusa de catre lichidatorul SC I SRL pentru sedinta comitetului creditorilor din 17.11.2008, Curtea arata ca aprecierile primei instante in interpretarea si aplicarea legii sunt corecte.
Astfel, desi recurenta sustine, in spiritul legii civile afirmat la nivel de principiu, ca legea permite ceea ce nu interzice expres, Curtea considera ca acolo unde legea speciala tace, reactivarea principiilor generale nu trebuie sa se indeparteze de la scopul reglementarii.
Mai mult, aplicarea unui principiu general nu este echivalent aplicarii unei norme prin analogie, iar Curtea va analiza legalitatea si temeinicia primei hotarari din aceste doua perspective.
In primul rand, scopul reglementarii aduse prin Legea nr.85/2006 atunci cand vorbeste despre comitetul creditorilor ca entitate, este acela de a asigura un for decizional consistent, format, potrivit art. 16 din Legea nr.85/2006 din 3 – 5 creditori dintre cei cu creante garantate, bugetare si chirografare cele mai mari, prin valoare, atunci cand numarul creditorilor este mare sau in functie de complexitatea cauzei – apreciata de catre judecator.
Dupa modalitatea in care legiuitorul a conceput componenta comitetului sau necesitatea constituirii sale si dupa domeniul competentelor sale decizionale, creditorii care compun comitetul au atributii imediate, directe si active in legatura cu procesul de insolventa in care sunt implicati, facand analize, negocieri, avand initiativa de a actiona in procedura, de a se consulta in procesul deliberativ, proces care are loc in prezenta administratorului judiciar/lichidatorului.
Ca reprezentant al tuturor creditorilor, comitetul asigura in mod evident o legatura imediata si permanenta intre cei reprezentati si ceilalti participanti la procedura.
In acest scop, trebuie apreciat ca legiuitorul a considerat ca singura modalitate de asigurare a acestor garantii, este aceea a unei participari directe si comune a creditorilor in sedintele comitetului, dat fiind si numarul lor redus si necesitatea consultarilor, asa incat, cu privire la modalitatea de luare a deciziilor regulile au fost stabilite prin art.17 alin. 3 si 4 din Legea nr.85/2006.
Votul prin corespondenta in sedintele comitetului creditorilor nu reprezinta asftel o omisiune a legiuitorului, ci reclama regula prezentei lor directe in sedintele de deliberare, ca o masura de responsabilizare a membrilor acestui for.
Aceasta nu semnifica, pe de alta parte ca Legea nr.85/2006 minimalizeaza importanta adunarilor creditorilor, intrucat in acest caz se concepe o modalitate de facilitate a votului, mai ales in situatiile in care cauzele de insolventa sunt deosebit de complexe prin numarul mare de creditori si dificultatile obiective care au putea aparea in privinta regulilor de cvorum si vot.
De altfel, pentru securizarea votului prin corespondenta, legiuitorul a impus reguli stricte de formalizare a votului, reguli pe care nu le-a reluat in privinta comitetului creditorilor, un for cu activitate permanenta.
Credem ca este justa prefigurarea, in cele doua cazuri a diferentei de reglementare, astfel ca scopul legii este diferit in art. 14 alin. 4 si art. 17 alin. 3 din Legea nr.85/2006.
Nici aplicarea prin analogie a dispozitiilor art. 14 alin. 4 din Legea nr.85/2006 in cazul sedintelor comitetului creditorilor nu este justificata.
Analogia poate fi un mijloc de interpretare a legii, iar nu un mod de aplicare. Ca mijloc de interpretare, prin analogie, asa cum s-a aratat, trebuie considerat primordial scopul reglementarii.
Aplicarea unei legi sau dispozitii prin analogie nu poate fi conceputa ca un mijloc de complinire a unei norme parcimonioase sau susceptibile de interpretare.
Pentru aceste motive, recursul va fi considerat nefondat si respins.
