Deliberând asupra cererii de emitere a somaţiei de plată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.02.2009 sub nr. 533/260/2009 creditoarea CNADNR a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună emiterea unei ordonanţe care să cuprindă somarea debitoarei SC M. la plata sumei de 12248,11 lei reprezentând obligaţii contractuale neonorate de către debitoare şi penalităţi de întârziere.
în motivarea cererii creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul nr. 124/11.10.2005 pentru achiziţionarea rovinietelor cu plata de către beneficiar în 4 rate trimestriale prin care debitoarea s-a angajat să plătească creditoarei suma de 2658 Euro reprezentând contravaloarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale pentru autovehiculele cu nr. de înmatriculare BC-36-RUE, BC-28-MIV, BC-16-MIV, BC-17-MIV aparţinând debitoarei. Din debitul restant debitoarea a achitat doar primele două rate, celelalte 2 rate scadente la 11.04.2006, 11.07.2006 nefiind achitate. De asemenea a susţinut creditoarea, potrivit art. 3 alin. 1 din contract debitoarea datorează şi penalităţi de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenţei şi până la achitarea efectivă a creditului, cuantumul acestora ridicându-se la 6950,71 lei la data de 9.02.2009.
în drept creditoarea a invocat dispoziţiile OG 5/2001, art.969 C.civ.
în dovedirea cererii creditoarea a anexat la dosar o serie de înscrisuri respectiv contractul nr. 124/11.10.2005 ,anexa A (fila 6), anexa B privind eşalonarea ratelor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei conform OP nr. 183/30.01.2009 şi timbru judiciar în cuantum de 3 lei.
Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii întrucât nu s-a realizat procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C.pr.civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată motivat de faptul că firma debitoare a achiziţionat roviniete la un preţ mai avantajos de la alte firme şi în plus creditoarea solicită o plata nedatorata.
în drept debitoarea a invocat dispoziţiile art. 115 alin. 1 şi art. 137 alin. 2 C.pr.civ., art. 7 şi 11 alin. 2 OG 5/2001.
în apărare debitoarea a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri – adresa 292/21.04.2008, răspuns SC M. 297/23.04.2008, dovada comunicării, Fisa contului 401, jurnal operaţiuni diverse.
La termenul din data de 24.03.2009 instanţa a respins excepţia prematurităţii cererii şi a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:
Prin contractul nr. 124/11.10.2005 între creditoare şi debitoare s-a stabilit un raport juridic obligaţional prin care creditoarea s-a obligat să elibereze debitoarei roviniete pentru autovehiculele cu nr. de înmatriculare BC-36-RUE, BC-28-M1V, BC-16-MIV, BC-17-MIV aparţinând debitoarei, iar debitoarea să achite contravaloarea acestora în 4 rate lunare conform graficului de eşalonare a ratelor. Debitoarea nu a achitat decât primele 2 rate, ultimele două rate scadente la 11.04.2006, 11.07.2006 nefiind achitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 OG 5/2001 privind somaţia de plată această procedură se aplică în scopul realizării voluntare sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un înscris însuşit de părţi prin semnătură sau prin alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
Pentru a fi îndeplinite cerinţele de admisibilitate ale cererii de emitere a somaţiei de plată în primul rând creditoarea trebuie să dovedească existenţa unei creanţe a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, izvorul obligaţiei putând fi un contract sau alt înscris însuşit de către debitor prin semnătură sau în alt mod admis de lege. în cauza de faţă creditoarea a făcut dovada existenţei unui înscris însuşit de debitor prin semnătură, atestând astfel drepturi şi obligaţii în legătură cu prestaţiile efectuate de creditoare, respectiv contractul de achiziţionare a rovinietei cu plata în rate, fiind îndeplinite astfel cerinţele impuse de art. 46 C.com. coroborat cu prevederile art. 1 alin. 1 OG 5/2001.
Apărarea debitoarei care invocă faptul că în afara contractului creditoarea trebuia să emită facturi fiscale nu poate fi reţinută de instanţă întrucât în materie comercială dovada raporturilor juridice se poate face cu orice mijloc de probă. Ori, executarea parţială de către debitoare a obligaţiilor din contract, respectiv plata primelor două rate, reprezintă o recunoaştere a contractului, acesta fiind valabil încheiat prin acordul de voinţă al părţilor.
Somaţia de plată presupune existenţa unui înscris însuşit de către debitoare prin semnătură, ori în acest caz este îndeplinită această condiţie necontestată de către debitoare.
Raportând situaţia de fapt la prevederile art. 1 OG 5/2001 rezultă că în cauza de faţă creditoarea este titulara unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
Astfel creanţa este certă, atât sub aspectul debitului restant cât şi al penalităţilor în sensul art. 379 alin. 3 Cpc întrucât existenţa ei nu este discutabilă din punct de vedere juridic, contractul şi anexele sale fiind însuşite de debitoare prin semnătură.
Certitudinea creanţei a fost contestată de către debitoare care a invocat că după ce a achitat primele două rate, conform principiilor economiei de piaţă, a încheiat un contract cu un alt furnizor care oferea roviniete la un preţ mai avantajos. în aceste condiţii, a susţinut debitoarea, obligarea sa la plata celor două rate restante din debitul datorat către creditoare ar fi o îmbogăţire fără just temei întrucât creditoarea nu a eliberat roviniete debitoarei, iar debitoarea şi-a respectat obligaţia legală de plată a tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, încheind contract cu un alt furnizor.
Instanţa nu poate reţine aceste apărări având în vedere existenţa unui contract încheiat între părţi prin care debitoarea şi-a asumat obligaţia de a achiziţiona roviniete de la creditoare şi de a plăti contravaloarea acestora în 4 rate. Faptul că ulterior debitoarea a încheiat un contract cu un furnizor de roviniete la un preţ mai avantajos nu este un motiv pentru nerespectarea obligaţiilor din contractul anterior încheiat cu creditoarea. Contractul este în vigoare, nu a fost reziliat de părţi, astfel că potrivit principiului „pacta sunt servanda” părţile sunt ţinute de efectele acestora. Dacă s-ar admite teza contrară ar însemna că în cazul unui contract sinalagmatic efectele acestuia ar putea înceta prin voinţa unilaterală a uneia dintre părţi şi nu prin acordul de voinţă al părţilor, executarea contractului depinzând de simpla voinţă a debitorului care ar putea oricând să facă să înceteze efectele contractului chiar dacă creditorul nu s-ar face vinovat de neexecutarea propriei obligaţii.
De asemenea, a mai invocat debitoarea, creditoarea nu a făcut dovada că a eliberat debitoarei roviniete. Instanţa nu poate reţine nici această apărare întrucât potrivit art. 1 pct. 1 şi 2 din contract creditoarea va elibera rovinietele concomitent cu plata de către beneficiar a în cele 4 rate a tarifului de utilizare a drumurilor. Potrivit art. 2 pct. 5 din contract beneficiarul va solicita eliberarea rovinietelor numai de la Oficiul Poştal care a încheiat contractul. Din interpretarea acestor dispoziţii contractuale rezultă că este în sarcina debitoarei să achite fiecare din rate la datele stabilite în contract, urmând ca în momentul în care se achită sumele de bani creditoarea să elibereze rovinieta.
Potrivit dispoziţiilor art. 379 alin. 4 Cpc creanţa este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau cel puţin este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte
înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului. Faţă de cuprinsul acestor dispoziţii legale instanţa apreciază creanţa creditoarei ca fiind lichidă. Astfel cuantumul celor 2 rate
5
scadente este determinat în anexa contractului, respectiv 5297,4 lei, iar cuantumul penalităţilor de întârziere este determinabil întrucât potrivit art. 3 alin. 1 din contract debitoarea datorează şi penalităţi de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, cuantumul acestora ridicându-se la data de 9.02.2009 la 6950,71 lei.
Creanţa este exigibilă în cazul în care termenul prevăzut în favoarea ori şi în favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condiţiile legii -art. 263 şi art. 382 Cpc – debitorul este decăzut din beneficiul termenului, în cauza de faţă instanţa constată că este îndeplinită condiţia exigibilităţii creanţei, atât în ceea ce priveşte debitul restant, respectiv ratele de la plată au devenit exigibile la datele de 11.04.2006 şi 11.07.2006, cât şi în ceea ce priveşte penalităţile acestea calculându-se pe fiecare zi de întârziere până la achitarea efectivă a debitului.
în consecinţă, în temeiul art.1 pct. 1 din OG 5/2001 instanţa va admite cererea de emitere a somaţiei de plată formulată de creditoare şi va soma debitoarea să plătească creditoarei suma de 3.459,55 lei, din care 1.494,76 lei reprezentând contravaloarea ratelor scadente neachitate, şi 1.964,79 lei reprezentând penalităţi de întârziere până la data de 31.01.2009, precum şi penalităţi în continuare în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere până la data achitării efective a debitului, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei somaţii.
în baza art. 274 alin. 1 Cpc având în vedere că debitoarea a căzut în pretenţii, instanţa va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 44 de lei din care taxă judiciară de timbru de 39 lei şi timbru judiciar în cuantum de 3 lei.
