Excludere asociat. Lipsa aportului social.( i )


Excludere asociat. Lipsa aportului social.( I )

Potrivit art. 217alin.1 lit. a din Legea nr. 31/1990 republicată, va putea fi exclus din societatea cu răspundere limitată asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat.

Asociaţii au prevăzut în actul adiţional, privind cooptarea asociatului pârât, scopul acestei asocieri, iar neexecutarea obligaţiei asumate de acesta dă dreptul celuilalt asociat să ceară excluderea lui, potrivit legii şi actelor constitutive ale societăţii.

Reclamanta AG, administrator al S.C. M S.R.L.Constanţa, a solicitat excluderea asociatului S.C  B  S.A. din cadrul societăţii menţionate, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de pârâtă.

S-a susţinut că prin contractul de asociere autentificat sub nr. 334/ 1997, pârâta s-a obligat să asigure în contul său şi pe seama sa finalizarea unei investiţii până la concurenţa sumei de 200.000.000 lei. În contract s-a menţionat că în măsura în care acest angajament – care constituia scopul asocierii  – nu era respectat, pârâta era exclusă din societate.

S-a arătat că deşi a fost pusă în întârziere, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată.

Procedând la soluţionarea cauzei, instanţa reţine următoarele considerente :

Societatea comercială cu răspundere limitată a fost constituită de către persoanele fizice MG şi AG. Prin actul adiţional nr. 318/1997, asociatul MG a cesionat toate părţile sociale în favoarea co-asociatei. Aceasta din urmă a decis cooptarea S.C. B S.A., potrivit actului autentic nr. 334/ 1997.

Prin contractul de societate s-a menţionat că asociata AG a investit în obiectivul – sediu al societăţii comerciale M S.R.L. suma de 300.000.000 lei, pârâta S.C. B S.A. obligându-se să finalizeze investiţia ,,Hotel – Restaurant’’, în limita sumei de 200.000.000 lei, până la 1.08.1997.

Părţile asociate au stipulat totodată că ,,nerespectarea acestui angajament, care constituie chiar motivaţia asocierii, dă dreptul asociatului persoană fizică să procedeze la excluderea asociatului persoană juridică din societate, eventual să returneze contravaloarea investiţiei efectuate de acesta în termen de un an de la data excluderii sau retragerii voluntare’’.

Constatând că scopul asocierii, în sensul finalizării investiţiei de către asociatul nou cooptat nu a fost  atins, instanţa urmează să dea eficienţă clauzei inserate în contractul de societate şi să dispună excluderea societăţii pârâte.

(sentinţa civilă nr.3613 COM/ 14.12.2001. Prin decizia civilă nr. 553/2002, Curtea de Apel-secţia comercială a admis recursul, a modificat în tot hotărârea atacată, cu consecinţa respingerii acţiunii ca nefondate. S-a apreciat că excluderea asociatului este justificată, din perspectiva textului enunţat, doar pentru nedepunerea aportului la care s-a obligat, ori, în speţă, aportul a fost adus prin plata părţilor sociale cesionate la data cooptării. Efectuarea unor lucrări nu poate constitui aport în natură, iar obligaţia referitoare la executarea acestora nu poate reprezenta un temei legal pentru continuarea sau încetarea societăţii comerciale înfiinţate; constituirea unei persoane juridice pentru continuarea sau efectuarea unor investiţii nu este legală.)