Excludere asociat. Lipsa aportului social.( ii )


Excludere asociat. Lipsa aportului social.( II )

Textul art. 217 alin.1 lit. a din Legea nr. 31/1990 republicată are aplicabilitate doar în situaţia exprimării acordului asociatului de a aduce aportul, urmat de neexecutare, iar nu şi în cazul în care acesta se opune prin vot negativ unei majorări a participaţiei sale la capitalul social.

Reclamanta S.C. T S.R.L. Constanţa, prin administrator, a chemat în judecată pe pârâta HM, solicitând instanţei excluderea acesteia din societate pentru nedepunerea aportului la capitalul social.

S-a susţinut că adunarea generală extraordinară a asociaţilor a hotărât cu majoritate de voturi majorarea capitalului social de la 3.800.000 lei la 160.000.000 lei, cu păstrarea proporţiei în cota de participare, măsura fiind necesară pentru achiziţionarea unui teren şi continuarea derulării activităţii principale a societăţii – transport auto de mărfuri. Pârâta a votat împotriva majorării capitalului social şi a refuzat să semneze procesul-verbal de şedinţă, iar la termenul scadent pentru îndeplinirea obligaţiei de efectuare a aportului, acest asociat  nu a depus suma stabilită.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând în contradictoriu cu reclamanta admiterea cererii sale de anulare a hotărârii adunării generale a asociaţilor din data de 25.03.2000, referitoare la majorarea de capital social şi, totodată, de  retragere din societate.

Considerentele cererii sale s-au bazat în principal pe încălcarea prevederilor art. 187 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, invocându-se faptul că modificarea actului constitutiv s-a hotărât fără a fi obţinut votul tuturor asociaţilor.

Potrivit textului menţionat, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.

Hotărârea adunării generale a asociaţilor ai S.C. T S.R.L., datată 15.03.2000, a avut ca obiect majorarea capitalului social, însă votul nu a întrunit unanimitatea în luarea acestei măsuri.

În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile legale menţionate şi de caracterul acordului de voinţă societară în cadrul unei societăţi cu răspundere limitată, dar şi de inexistenţa unei menţiuni contrare în actele constitutive, instanţa a admis cererea reconvenţională, cu consecinţa anulării hotărârii.

S-a apreciat că faţă de refuzul apreciat ca nejustificat al unuia dintre asociaţi de a participa la majorarea capitalului social, urmau a fi iniţiate procedurile de excludere, după care adunarea generală a asociaţilor ar fi putut lua în discuţie hotărârea de majorare a capitalului social.

A fost admisă, totodată, cererea de retragere a pârâtei reconveniente din cadrul societăţii, faţă de situaţia absenţei oricăror resurse financiare de participare la majorarea capitalului social.

 Cât priveşte acţiunea principală –  de excludere a pârâtei din societate, aceasta a fost respinsă, pe considerentul justificării sale printr-un act constatat nelegal de către instanţă.

(sentinţa civilă nr. 2929COM/ 9.11.2001. Prin decizia civilă nr. 489/ 2002, Curtea de Apel Constanţa-secţia comercială a admis recursul şi a modificat în parte hotărârea. S-a avut în vedere că la stabilirea valorii părţilor sociale la care pârâta reconvenientă este îndreptăţită cu ocazia retragerii, prima instanţă nu s-a raportat la valoarea actualizată a întregului patrimoniu al societăţii, determinând o valoare mai redusă a sumelor datorate.)

Notă: Sub aspectul cerererii de retragere a unui asociat dintr-o societate comercială cu răspundere limitată, se impunea raportarea la prevederile art. 221 alin.1 lit.c  din Legea nr. 31/1990, cu consecinţa dovedirii de către pârâtă a formulării unei cereri de retragere şi a neîntrunirii acordului unanim al asociaţilor, conform actelor constitutive. În absenţa unei asemenea probe este discutabilă sesizarea directă a instanţei cu o cerere de retragere, pe considerentul lipsei resurselor financiare necesare majorării aportului la capitalul social.