Art.237 al.7, al.8 – Legea nr.31/1990
SC E. SRL a formulat plângere împotriva rezolutiei nr.15799/05.08.2010 prin care directorul ORC Constanta a respins cererea de numire a unui lichidator judiciar la S.C. F.U. S.R.L.
În motivarea plângerii s-a aratat ca împotriva societatii sus mentionate a fost pronuntata o hotarâre judecatoreasca prin care s-a dispus dizolvarea de drept. Deoarece S.C. E. S.R.L. detine împotriva S.C. F.U. S.R.L. o creanta care nu poate fi valorificata decât pe calea lichidarii, a solicitat numirea unui lichidator în temeiul prevederilor art.237 alin.7 din Legea nr.31 /1990.
Prin rezolutia mentionata,ORC a respins cererea cu motivarea ca hotarârea de dizolvare nu a devenit irevocabila.
Prin Sentinta civila nr.740/COM/21.09.2010 pronuntata in dosarul nr.10718/118/2010, Tribunalul Constanta a respins plângerea ca nefondata, retinând ca fata de prevederile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 numirea lichidatorului se va dispune dupa mentionarea în registrul comertului a starii firmei ca fiind „dizolvata”. Atâta timp cât starea firmei debitoare nu a fost modificata ca urmare a înregistrarii sentintei irevocabile de dizolvare, cererea de numire lichidator nu putea fi primita.
Tribunalul a apreciat ca S.C. E. S.R.L. urmeaza sa depuna la ORC Constanta o cerere de mentionare în registrul comertului a sentintei irevocabile de dizolvare, iar dupa schimbarea starii firmei, cererea de numire lichidator.
Împotriva acestei hotarâri, în termen legal, a declarat recurs SC E. SRL criticând-o pentru nelegalitate.
Criticile aduse hotarârii vizeaza temeiul care a stat la baza motivarii sentintei de respingere a plângerii formulata împotriva rezolutiei directorului ORC.
Invedereaza ca din Certificatul constatator atasat plângerii reiese ca împotriva societatii este mentionata o hotarâre de dizolvare judiciara conform art. 237 din Legea nr.31/1990.
Cu privire la aprecierea instantei ca „atâta timp cât starea firmei debitoare nu a fost modificata ca urmare a înregistrarii sentintei irevocabile de dizolvare, cererea de numire lichidator nu poate fi primita”, arata ca Decizia Curtii de Apel Constanta, prin care recursul a fost respins irevocabil, a fost pronuntata la data de 19.04.2010, or nici la data înaintarii prezentului recurs mentiunea cu privire la irevocabilitatea hotarârii de dizolvare nu apare la ORC, situatie pentru care recurenta nu are nicio culpa, fiind insa de natura sa duca la imposibilitatea numirii lichidatorului si implicit a recuperarii creantei certe, lichide si exigibile pe care o are fata de debitoare, fiind depasite termenele expres stipulate de Legea 31/1990.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotarârii de catre recurenta, ce au fost încadrate în motivul prevazut de art.304 pct.9 din Codul de procedura civila, dar si potrivit art.304 1 din Codul de procedura civila, Curtea constata ca este fondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 237 alin. 7 si alin 8 din Legea nr. 31/1990 :
(7) Daca în termen de 3 luni de la data ramânerii irevocabile a hotarârii judecatoresti de dizolvare nu se procedeaza la numirea lichidatorului, judecatorul delegat, la cererea oricarei persoane interesate, numeste un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare si lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 64/1995**) privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(8) Daca judecatorul delegat nu a fost sesizat, în conditiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevazut la alin. (7), persoana juridica se radiaza din oficiu din registrul comertului, prin încheiere a judecatorului delegat, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului, cu citarea partilor, conform dreptului comun.
Recurenta a formulat cerere la Oficiul Registrului Comertului Constanta pentru numirea unui lichidator judiciar la S.C. F.U. S.R.L. în temeiul art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, cerere respinsa în mod nejustificat, prin rezolutia nr.15799/05.08.2010 a directorului ORC de pe lânga Tribunalul Constanta, pe considerentul ca hotarârea de dizolvare nu a devenit irevocabila.
Asa cum rezulta din probele de la dosar, prin Sentinta civila nr.7675/07.12.2009 Tribunalul Constanta a dispus, în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, dizolvarea S.C. F.U. S.R.L. pentru neîndeplinirea obligatiei legale de a depune anual situatiile financiare la oficiul registrului comertului.
Hotarârea a fost comunicata catre ORC Constanta si D.G.F.P. Constanta, dispunându-se, totodata, si publicarea acesteia în Monitorul oficial al României.
Recursul declarat de catre D.G.F.P. Constanta împotriva Sentintei civile nr.7675/07.12.2009 a Tribunalului Constanta a fost respins prin Decizia nr.604/COM/19.04.2010 a Curtii de Apel Constanta, hotarârea irevocabila potrivit art.377 alin.2 pct.4 din Codul de procedura civila si comunicata catre Oficiul Registrului Comertului Constanta.
Curtea constata ca, desi recurenta a prezentat la ORC Constanta Decizia civila nr.604/COM/19.04.2010, care are caracter irevocabil conform dispozitiilor legale enuntate mai sus, cererea de numire a lichidatorului a fost respinsa gresit pe considerentul lipsei dovezii ramânerii irevocabile a Sentintei civile nr.7675/07.12.2009, ORC Constanta având obligatia legala de a mentiona, din oficiu, hotarârea de dizolvare a societatii, potrivit dispozitiilor instantei de judecata.
Cum omisiunea neaducerii la îndeplinire a acestor obligatii nu poate fi imputabila recurentei, în temeiul art.312 din Codul de procedura civila, Curtea va admite recursul si va modifica în tot hotarârea tribunalului, în sensul admiterii plângerii si anularii Rezolutiei nr.15799/05.08.2010 a Directorului ORC de pe lânga Tribunalul Constanta.
Pe cale de consecinta, în temeiul art.237 alin.7 din Legea nr.31/990, va dispune numirea lichidatorului pentru S.C. F.U. S.R.L..
Prezenta decizie va fi comunicata, conform art.7 alin.1 din Legea nr.26/1990, la ORC Constanta pentru luarea masurilor de numire a lichidatorului de catre directorul oficiului si pentru efectuarea cuvenitelor mentiuni.