Îndeplinirea condiţiei concilierii directe în cazul acţiunii având ca obiect
rezilierea unui contract de concesiune:
Scopul şi finalitatea dispoziţiilor art. 720/1 Cod procedură civilă
sunt îndeplinite atunci când voinţa părţilor a fost aceea de a rezolva litigiul
pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă.
Constată că prin sentinţa civilă nr 580/CA/20.05.2009, Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.V. în contradictoriu cu pârâţii M.E.F.P.- DGFP- D.R.V. şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr 84/2007 emisă de D.G.F.P. Braşov, actul constatator nr 125/22.01.2002 şi procesul verbal nr 30/2002 emise de D.R.V.. A respins restul pretenţiilor.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29.07.2009, instanţa a admis cererea formulată de petenta Asociaţia AG. şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr 580/CA/20.05.20009, în sensul că dispozitivul acestei sentinţe va avea următorul cuprins: „Admite excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâta As. Agr. şi, în consecinţă:
Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâta As. Ag.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.05.2009”.
În considerentele încheierii menţionate s-a apreciat că, dată fiind neconcordanţa dintre dispozitivul şi minuta sentinţei civile, minuta aparţinând unui alt dosar, fiind inserată din greşeală la prezentul dosar, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art 281 cod procedură civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere că prin acţiunea introductivă, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului în contradictoriu cu intimata Asociaţia Agricolă Agro 2001 a solicitat rezilierea contractului de concesiune nr 39/21.09.2000, având ca obiect obligaţia de exploatare de către pârâtă a suprafeţei de 389 ha teren agricol şi 20 ha teren neagricol, situat în perimetrul localităţii C., jud Braşov din domeniul privat al statului, aflat în patrimoniul reclamantei Agenţia Domeniilor Statului.
Din cuprinsul motivării cererii, instanţa de fond a reţinut următoarele :
– la data de 21.09.2000 s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr 39 în temeiul HG nr 97/2000 privind Normele metodologice de aplicare a OUG nr 198/1999 între M.A.A.în calitate de vânzător şi A.Ag. în calitate de cumpărător pentru transmiterea proprietăţii asupra unui număr de 1.719.819 acţiuni, libere de sarcini, cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare în sumă totală de 42.995.475 mii lei, reprezentând 60.9883 % din valoarea capitalului social subscris al societăţii;
– urmare a încheierii protocolului de vânzare – cumpărare acţiuni nr 39/21.09.2000 privind privatizarea SC S. C. SA, în conformitate cu art 22 din OUG nr 198/1999, în mod obligatoriu, s-a încheiat cu cumpărătorul, contractul de concesiuni cu acelaşi număr, pentru suprafaţa de teren, ce s-a aflat administrarea societăţii privatizate; în schimbul obligaţiei de exploatare a terenului, concesionarul şi-a asumat plata redevenţei, la nivelul echivalent în lei, a cantităţii de 1000 kg grâu/ha/an;
– potrivit contractului de vânzare–cumpărare nr 38/2000 cumpărătorul, avea obligaţia de a plăti preţul prevăzut la art 4.1. compus din 30 % avans (7.395.221.700 lei) garanţie de participare de 4.299.547.500 lei, iar diferenţa de avans în sumă de 3.095.647.200 lei va fi achitată în termen de 60 de zile de la semnarea contractului;
– diferenţa de 80 % din preţul total în sumă de 29580386800 lei va fi achitată de cumpărător conform art. 5.3 din contract, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1/27.12.2001, însă pârâta a refuzat achitarea debitului astfel că prin Hotărârea nr 20/16.07.2007 a Consiliului de Administraţie al ADS adusă la cunoştinţa pârâtei prin adresa nr. 5962/25.07.2007 s-a aprobat măsura rezoluţiunii contractului de vânzare–cumpărare acţiuni nr 39/21.09.2000 ca urmare a neplăţii ratelor în conformitate cu prevederile art. 5.7 din contract;
– prin clauza inserată la art 11.5 din contractul de concesiune nr 39/21.10.2000, părţile cu convenit ca în cazul în care concesionarul nu va face plata acţiunilor adjudecate la termenul stabilit în contractul de vânzare–cumpărare acţiuni cât şi contractul de concesionare al terenului;
– contractul de privatizare SC Sere Codlea SA nr 39/21.09.2000 a fost soluţionat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie şi ADS nr 20/16.07.2007, datorită neîndeplinirii de către pârâtă a obligaţiei de plată a ratelor pentru pachetul de acţiuni înstrăinat;
– în drept, s-au invocat prevederile art 1020 şi urm Cod civil, Legea nr 268/2001 şi HG nr 626/2001 şi contractul de concesiune nr 39/2000.
De asemenea, la solicitarea instanţei de fond, reclamanta a depus o notă de şedinţă cu privire la structura juridică a litigiului arătând că obiectul prezentei cauze este rezultatul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de pârâtă ca urmare a privatizării SC Sere Codlea SA şi invocându-se dispoziţiile art 720/ 10 cod procedură civilă.
Prima instanţă a analizat şi întâmpinarea depusă de pârâta Asociaţia Agricolă Agro 2001, reţinând că aceasta a invocat pe cale de excepţie:
– necompetenţa secţiei civile a Tribunalului Braşov faţă de obiectul litigiului şi prevederile art 8 alin 2 din Legea nr. 554/2004;
– lipsa procedurii prealabile şi a procedurii de conciliere directă stabilită în mod imperativ de art 7 din Legea nr 554/2004 şi art 720/ 1 cod procedură civilă;
– prematuritatea introducerii acţiunii faţă de faptul că prin acţiunea înregistrată sub dosar nr 26552/3/2004 al Tribunalului Bucureşti, a solicitat instanţei că obligaţia de plată a preţului stabilită prin contractul de vânzare–cumpărare acţiuni nr 39/2000 a fost stinsă; dosarul avea termen de judecată la 27.05.2008, astfel că, nefiind clarificată situaţia juridică a contractului principal, nu se poate dispune rezilierea judecătorească a contractului accesoriu.
Referitor la prima excepţie invocată, s-au prezentat în considerentele hotărârii primei instanţe, următoarele :
– prin încheierea de şedinţă din data de 23.05.2008 a Tribunalului Braşov secţia civilă, s-a stabilit că natura litigiului este de contencios administrativ, motiv pentru care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la secţia comercială şi de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Braşov pentru a fi soluţionată de un complet specializat de contencios administrativ;
– în considerentele încheierii s-a reţinut că în cauză este vorba despre acte administrative şi contracte încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciului public, iar potrivit art 4 alin 1 din Legea nr 268/2001, ADS este o instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, una dintre atribuţiile acesteia fiind de a concesiona terenurile agricole aparţine domeniului public sau privat al statutului;
– împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta As.Agr.A., iar prin decizia civilă nr 227/R/22.09.2008 s-a respins calea de atac şi s-a menţinut încheierea din 23.05.2008, reţinându-se în motivare că actul juridic a cărei reziliere se solicită este asimilată actelor administrative, parte în contract fiind o autoritate publică, statut care revine ADS;
– cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov-secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr 6941/62/2008 ce a fost conexat la dosarul mai întâi înregistrat.
Referitor la celelalte excepţii invocate, s-a stabilit că prioritară este analizarea celei ce vizează neîndeplinirea procedurii prealabile, rămânând în pronunţare asupra acesteia.
Urmare a analizei realizate, prima instanţă a apreciat că această excepţie este fondată, pentru următoarele considerente:
– potrivit disp art 7 alin 1 din Legea nr 554/2004, ”înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori, într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice eminente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există în termen de 30 de zile de la datat comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”;
– potrivit disp art 7 alin 6 din Legea nr 554/2007, „plângerea prealabilă în cadrul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător….”;
– contractul de concesiune nr 39/2000 a cărui reziliere s-a solicitat este un contract administrativ, astfel că în speţă sunt incidente aceste prevederi legale din care rezultă fără dubiu că plângerea prealabilă este obligatorie şi anterioară formulării acţiunii în contencios administrativ şi se efectuează după procedura concilierii directe prev de art 720/ 1 cod procedură civilă;
– potrivit acestei proceduri prev de art 720/ 1 alin 2 cod procedură civilă, reclamantul va convoca partea adversă comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acesteia, iar potrivit alin 3 al art 720/ 1 cod procedură civilă „data convocării pentru conciliere se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit aliniatului 2”;
– reclamanta a susţinut în apărare că natura litigiului este comercială, nefiind necesară parcurgerea procedurii prealabile administrative prevăzută de art 7 din Legea nr 554/2004;
– relativ la natura litigiului, potrivit art 8 alin 2 din Legea nr 554/2004, „instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legale de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ”;
– cu privire la competenţa completului de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, s-a pronunţat irevocabil Curtea de Apel Braşov prin decizia nr 227/R/22.09.2008;
– contractul de concesiune este asimilat actului administrativ, iar parte contractantă este autoritatea publică ADS căreia îi revine acest statut potrivit Legii nr. 268/2001, art 4 alin 1;
– în aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că procedura prealabilă nu s-a realizat, făcând referire şi la practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul respingerii acţiunii.
În consecinţă, prima instanţă a dispus respingerea acţiunii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta Agenţia Domeniilor Statului criticând-o sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.
Recurenta a prezentat starea de fapt şi motivele formulării acţiunii introductive, iar cu privire la considerentele respingerii acţiunii, s-a invocat faptul că acţiunea formulată nu este una evaluabilă în bani, nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile art 7 al 6 din Legea nr 554/2004 şi art 720/1 cod procedură civilă.
În acest sens, s-au arătat următoarele :
– litigiul are ca obiect rezilierea contractului de concesiune nr 39/21.09.2000, iar nu pretenţii băneşti;
– cererea de chemare în judecată a fost motivată de faptul că, urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr 39/21.09.2000, în conformitate cu disp art 22 din OUG nr 198/1999, în mod obligatoriu s-a încheiat cu cumpărătorul Asociaţia Ag., şi contractul de concesiune cu acelaşi număr, pentru suprafaţa de teren ce s-a aflat în administrarea societăţii privatizate SC C.SA;
– prin clauza inserată la art 11.5 din acest contract de concesiune, părţile au convenit ca, în cazul în care concesionarul nu va face plata acţiunilor adjudecate la termenul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare, se va rezilia atât contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, cât şi contractul de concesionare al terenului;
– întrucât contractul de privatizare a fost rezoluţionat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ADS nr 20/16.07.2007, reclamanta a formulat acţiunea ce are ca obiect rezilierea contractului de concesiune nr 39/2000;
– întrucât acţiunea are acest obiect, nefiind evaluabilă în bani, în opinia reclamantei nu se impune efectuarea procedurii prealabile, respectiv a concilierii;
– prin adresa nr 59462/25.07.2007, reclamanta a informat pârâta că a intervenit rezoluţia contractului de vânzare-cumpărare acţiuni în conformitate cu pactul comisoriu de gradul IV prevăzut în contract, comunicându-i totodată că va proceda la reînscrierea ca acţionar la SC C. SA;
– cererea de reînscriere ca acţionar a fost admisă prin încheierea nr 12496/4.10.2007 a judecătorului delegat la ORC rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor declarate de de SC S.C. şi Asoc. Ag.;
– prin adresa nr 59462/09.10.2007, reclamanta a informat pârâta că, urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, a intervenit şi rezilierea contractului de concesiune nr 39/21.09.2000, în conformitate cu art 11.5 din contract;
– s-a concluzionat în sensul că, prin cele două adrese mai sus menţionate, reclamanta a notificat pârâta cu privire la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi, respectiv rezilierea contractului de concesiune prin aplicarea clauzelor contractuale;
S-a susţinut în recurs că, potrivit art 17 din Legea nr 146/1997 corob. cu art II din OUG nr 4/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr 268/2001, reclamanta este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
Intimata pârâtă Asociaţia Agricolă AG. a formulat întâmpinare în recurs solicitând respingerea recursului ca nefundat şi, susţinând, punctual, următoarele :
Prima instanţă a admis în mod corect excepţia lipsei procedurii prealabile, argumentul recurentei potrivit cu care cererea nu ar fi evaluabilă în bani şi, ca urmare, procedura negocierii nu ar fi obligatorie, fiind în contradicţie, în opinia intimatei, cu modul de interpretare jurisprudenţială obligatorie a conceptului de „obiect al cererii de chemare în judecată”. Pretenţia concretă a reclamantei o constituie rezilierea unui contract de concesiune, contract care are ca obiect dreptul de concesiune asupra unui teren contra unei redevenţe financiare, astfel că rezilierea acestuia nu poate avea decât caracterul unei cereri patrimoniale.
A fost reiterată excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, arătându-se că dosarul nr 26552/3/2004 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov are o mare înrâurire asupra cauzei, obiectul acestuia constituindu-l constatarea executării obligaţiei de plată la contractul principal de vânzare-cumpărare acţiuni, precum şi obligarea la restituirea sumelor ce au fost plătite.
Potrivit susţinerilor intimatei, preţul a fost achitat integral, fiind necesară sesizarea instanţei pentru constatarea acestui fapt. Pe cale de consecinţă, se susţine că declaraţia unilaterală a reclamantei de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare este caducă şi neavenită, contractul fiind executat integral încă din anul 2004.
S-a mai arătat că, întrucât nu este clarificată, din punct de vedere juridic, situaţia contractului principal de vânzare-cumpărare acţiuni, nu se poate dispune, pe cale judecătorească, rezilierea contractului accesoriu, de concesiune. Numai în măsura în care contractul principal ar fi rezoluţionat în mod cert, dreptul de a cere rezilierea contractului accesoriu ar deveni actual şi ar prezenta interes legitim pentru reclamantă, iar până la acel moment, este prematur ca pricina să fie soluţionată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa civilă atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Argumentele invocate de recurentă în susţinerea greşitei reţineri a primei instanţe în sensul aplicării în cauză a procedurii prealabile a concilierii nu pot fi primite întrucât, pe de o parte, potrivit dispoziţiilor art 7 al 1 din Legea nr 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, revocarea în tot sau în parte a actului, iar alin 6 al art 7 din acelaşi text de lege prevede că plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative, are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
Ca urmare, procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, neîndeplinirea ei fiind sancţionată conform dispoziţiilor art 109 al 2 cod procedură civilă.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei referitoare la calitatea patrimonială neevaluabilă în bani a litigiului, întrucât considerentele Deciziei nr 32/2008 a Secţiilor Unite ale ÎCCJ au în vedere noţiunea de acţiune patrimonială, statuând că „ a susţine că există acţiuni patrimoniale neevaluabile în bani, înseamnă a susţine o contradicţie juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebeşte de drepturile personale nepatrimoniale”.
De altfel, obiectul prezentei acţiuni constă în solicitarea de a se rezilia un contract de concesiune care, evident, este evaluabil în bani.
Un alt argument în acest sens este oferit chiar de recurenta reclamantă care, cu ocazia formulării acţiunii, a invocat scutirea de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar care s-a recunoscut de către prima instanţă în mod întemeiat întrucât acţiunea tinde să conducă la recuperarea unor bunuri în favoarea statului, în condiţiile art 17 din Legea nr 146/1997 şi art II din OUG nr 4/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr 286/2001.
Recursul formulat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului este însă fondat pentru alte considerente invocate indirect prin prezentarea în cuprinsul motivării căii de atac a corespondenţei purtate între părţile contractante anterior formulării cererii de chemare în judecată, şi anume, faţă de greşita apreciere a instanţei de fond potrivit cu care în cauză nu a fost parcursă procedura prealabilă a concilierii.
În primul rând se impune a se observa că rezilierea contractului de concesiune nr 39/21.09.2000 se solicită ca urmare a rezilierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni purtând acelaşi număr şi încheiat la aceeaşi dată, faţă de dispoziţiile clauzei contractuale inserate la art 11.5 din contractul de concesiune, prin care părţile au convenit ca în cazul în care concesionarul nu va face plata acţiunilor adjudecate la termenul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare, se va rezilia atât contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, cât şi contractul de concesionare al terenului.
Ca urmare, între cele două contracte, încheiate cu ocazia privatizării SC S.C.SA, există o strânsă interdependenţă, pârâta A. 2001 fiind informată în permanenţă de reclamantă despre poziţia acesteia din urmă în legătură cu neexecutarea obligaţiilor asumate de pârâtă prin cele două contracte.
Încă din anul 2003, pârâta a formulat acţiune în justiţie prin care a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului, să se constate că obligaţia de plată a preţului stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr 39/21.09.2000 a fost stinsă prin achitarea sumei.
Această poziţie a fost cunoscută de către ADS chemată în judecată ca pârât prin acţiunea mai sus menţionată. Această cauză nu s-a soluţionat irevocabil până la data pronunţării prezentului dosar.
Prin Nota de informare şi decizie a Consiliului de Administraţie al ADS privind derularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr 39/21.09.2000, s-a avut în vedere faptul că reclamanta se află în litigiu cu pârâta din anul 2003, şi în baza acestei note, s-a hotărât rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni.
Prin adresele nr 59462/25.07.2007 şi 59462/9.10.2007, reclamanta a comunicat pârâtei, prin Direcţia Executări Contracte-Serviciul Executări Silite şi Rezilieri Contracte, intervenirea rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, faptul că ADS se va înscrie ca acţionar şi că va lua măsurile legale ce se impun, după care, intervenirea rezilierii contractului de concesiune în conformitate cu art 11.5 din acelaşi contract.
Pârâta nu a înţeles să răspundă în vreun fel adreselor reclamantei, poziţia sa fiind acea de a continua demersul legal în instanţă referitor la îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, obligaţie considerată de reclamantă neexecutată şi care a stat la baza rezilierii contractului de concesiune.
În consecinţă, pârâta nu poate susţine că nu a avut cunoştinţă de poziţia reclamantei, în condiţiile în care aceasta derivă din rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi din neplata preţului acţiunilor, pârâta manifestându-şi poziţia prin demersul în instanţă.
Reclamanta a notificat pârâta cu privire la intenţiile sale, fără a primi vreun răspuns, astfel că, deşi documentele menţionate anterior nu îndeplinesc, din punct de vedere formal, toate condiţiile prevăzute de art 720/1 cod procedură civilă, nerespectarea unora dintre prevederile normei menţionate nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedeşte vreo vătămare.
În situaţia în care poziţia pârâtei a fost în mod evident exprimată prin acţiunea în justiţie prin care a solicitat a se constata că a achitat preţul acţiunilor, se poate observa ca aceasta nu a invocat excepţia pretinsei lipse a concilierii directe pentru a contracara acţiunea reclamantei, în sensul că ar înţelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci pentru a încerca îndepărtarea dispoziţiilor art 720/1 cod procedură civilă de la finalitatea lor.
Cu alte cuvinte, în măsura în care poziţia pârâtei de a nu recunoaşte neexecutarea obligaţiei de plată a preţului acţiunii este materializată prin demersul în instanţă, o soluţionare pe cale amiabilă a prezentului litigiu nu poate avea loc, astfel că pârâta nici nu a invocat vreo vătămare în acest sens.
Având în vedere demersurile astfel materializate ale ambelor părţi, ar fi excesiv de rigidă interpretarea în sensul că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art 720/1 cod procedură civilă pentru a se putea promova acţiunea în faţa instanţelor judecătoreşti.
Ca urmare, se constată că în cauză, scopul şi finalitatea prevăzute de art 720/1 cod procedură civilă au fost îndeplinite în sensul că voinţa părţilor a fost aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă, instanţa de fond dând o interpretare foarte strictă acestor dispoziţii legale.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de reclamantă a fost admis şi, întrucât prima instanţă a soluţionat cauza urmare a admiterii excepţiei, fără a intra în cercetarea fondului, Curtea a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Braşov.
Decizia nr. 823/R/24 noiembrie 2009
