Învestire cu formulă executorie solicitată de participanţii la procesul civil, care nu au calitatea de parte. Lipsa învestirii cu această formulă nu constituie un impediment la executarea hotărârii în materie comercială.
Codul de procedură civilă, art. 720 9
Experţii nu dobândesc prin faptul numirii lor de către instanţă calitatea de părţi în cauzele deduse judecăţii. Hotărârile executorii pot fi puse în executare de către acestia, în ceea ce priveşte obligaţia părţilor de plată a onorariului de expert, fără ca pentru aceasta expertului să-i fie eliberată decizia de soluţionare a litigiului învestită cu formulă executorie acesta neavând calitate de parte în litigiu.
( C.Ap. Bucureşti, secţia a V a Comercială
decizia nr. 92 din 28 ianuarie 2008 )
Prin încheierea dată la 29.07.2007 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea de investire cu formulă executorie a deciziei nr. 5994/15.12.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială în dosarul nr. 21090/1/2004 şi a încheierii nr. 2226/15.06.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială în dosarul nr. 8370/1/2006, cerere formulată de petentul Dascălu George.Instanţa de fond a reţinut în motivarea încheierii că petentului D.G., în calitate de expert i-a fost majorat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială, onorariul pentru expertiza tehnică efectuată în cauză, prin hotărârile mai sus menţionate.
Aşa fiind, cum petentul nu are calitatea de parte în cauza ce a fost dedusă judecăţii, ci de expert, conform dispoziţiilor articolului 269 alineat 2 Cod procedură civilă nu i se poate elibera hotărârea învestită, care se va da numai părţii care a câştigat sau reprezentantului acesteia.
În calitatea sa de participant la actul de justiţie, ca expert desemnat de către instanţa de judecată să efectueze o anumită expertiză, petentul nu poate avea calitatea de parte în litigiu.
Pe de altă parte, cum, potrivit dispoziţiilor articolului 213 alineat 2 Cod procedură civilă, plata onorariului expertului poate fi majorată prin încheiere executorie, rezultă că şi hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost majorat onorariul de expert acordat petentului ii sunt aplicabile dispoziţiile articolului 213 alineat 2 Cod procedură civilă, acestea fiind executorii, încadrându-se în excepţiile prevăzute de articolul 374 Cod procedură civilă de la formalitatea învestirii cu formulă executorie.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul D.G. pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială.
Prin recursul său petentul critică încheierea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că în mod greşit instanţa de fond i-a respins cererea de învestire acelor două hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială, deoarece, recursul său fiind admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta a dobândit calitatea de parte în cauza dedusă judecăţii şi nu de participant.
Mai susţine recurentul că însăşi calitatea de participant îi dă dreptul la eliberarea titlului executoriu, atâta timp cât recursul promovat de acesta pentru majorarea onorariului a fost admis.
Recursul nu este întemeiat în drept, dar dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs trimit la dispoziţiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Codul de procedură civilă reglementează expertiza ca mijloc de probaţiune judiciară în articolele 201-214, experţii fiind specialişti numiţi de către instanţa de judecată atunci când aceasta socoteşte de cuviinţă să le cunoască părerea pentru lămurirea unor împrejurări de fapt.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că, faţă de dispoziţiile legale menţionate, experţii nu dobândesc prin faptul numirii lor de către instanţă calitatea de părţi în cauzele deduse judecăţii.
Într-adevăr, pentru a fi parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: calitatea procesuală, capacitatea procesuală, existenţa unui interes şi afirmarea unui drept sau a unei situaţii juridice pentru a cărei realizare calea justiţiei este obligatorie.
Or, calitatea de “specialist” a recurentului este stabilită de către dispoziţiile legale precitate, iar cererea formulată de acesta, de majorare a onorariului pentru munca prestată, efectuarea expertizei, este, de asemenea, reglementată de lege, prin articolul 213 alineat 2 Cod procedură civilă, care dă dreptul experţilor să solicite majorarea onorariului, rămânând la latitudinea instanţei ca, ţinând seama de lucrarea efectuată să admită sau nu cererile experţilor.
În speţă, cererea recurentului de majorare a onorariului de expert a fost respinsă de instanţa de fond prin încheierea de la 12.05.2003, pentru ca ulterior să fie admisă în parte, prin încheierea nemotivată de către instanţa de apel.
Recursul promovat de către expert a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială care a apreciat că, faţă de complexitatea expertizei efectuate, volumul de lucru şi gradul profesional şi ştiinţific al expertului, ţinând cont şi de viza B.L.E., se justifică admiterea cererii de majorare a onorariului astfel cum a fost formulată de către expert suma urmând a fi suportată în părţi egale de către ambele părţi, reclamanta şi pârâta din cauza dedusă judecăţii.Cum cele două hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială -decizia nr. 5994/15.12.2005 şi încheierea de completare a dispozitivului nr. 2226/15.06.2006, sunt irevocabile şi executorii, acestea pot fi puse în executare de către recurent, în ceea ce priveşte obligaţia părţilor de plată a onorariului de expert, fără ca pentru aceasta expertului recurent să-i fie eliberată decizia de soluţionare a litigiului învestită cu formulă executorie după cum a reţinut şi instanţa de fond, recurentul neavând calitate de parte în litigiu.
De altfel, dispoziţiile articolului 7209 Cod procedură civilă, prevăd că “Pentru hotărârea judecătorească dată în materie comercială, care se aduce la îndeplinire prin executarea silită, hotărârea purtând menţiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu, fără efectuarea altor formalităţi”.
Pentru aceste considerente, Curtea, constatând că în cauză nu se regăsesc dispoziţiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, încheierea atacată fiind legală şi temeinică, a respins recursul ca nefondat.
3
