Legea 85/2006 – plăţi compensatorii solicitate de salariaţii debitoarei aflată în procedura falimentului. Este admisibilă cererea salariaţilor debitoarei aflată în procedura insolvenţei prin care aceştia solicită acordarea plăţilor compensatorii faţă de dispoziţiile art. 64 alin. 1 Legea 85/2006 raportat la art. 123 alin 1 Legea 85/2006, art. 245 alin. 1 Legea 53/2003 şi disp. art. 227 – 237 din legea 31/1990.
Prin sentinţa 748/22.09.2006 pronunţată de Tribunalul Gorj au fost admise cererile salariaţilor debitoarei S.C. G. S.A. prin care aceştia au solicitat plăţi compensatorii începând cu noiembrie 2005.
Sentinţa a fost menţinută prin respingerea recursului de Curtea de Apel Craiova – decizia 28/18.01.2007.
Potrivit art. 64 alin. 1 din Legea 85/2006, în vigoare din iulie 2006, creanţele salariaţilor se vor înregistra de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile şi ei nu vor mai trebui să depună cereri de admitere a creanţelor.
Potrivit art. 123 alin. 1 din Legea 85/2006, creanţele se vor plăti în cazul falimentului în ordinea stabilită prin acest text astfel că, după cheltuielile aferente procedurii se plătesc creanţele izvorâte din raportul de muncă, ori, în Legea 64/1995 după cheltuielile de procedură urmau creanţele reprezentând credite acordate de instituţii de credit, după deschiderea procedurii, şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii.
La punctul 3 urmau creanţele izvorâte din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii.
Legiuitorul a înţeles să confere o poziţie superioară creanţelor izvorâte din raporturile de muncă care avansează pe poziţia a doua şi nu mai sunt limitate la cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii. Nu este vorba numai de salarii, ci de orice creanţe care rezultă dintr-un raport de muncă, ori în speţă plăţile compensatorii sunt drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 245 alin. 1 din Legea 53/2003, actualizată la 18.09.2006, contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părţile nu convin prelungirea aplicării acestuia; la data dizolvării sau lichidării judiciare a angajatorului; prin acordul părţilor.
Dizolvarea societăţii comerciale este reglementată în Legea nr. 31/1990, în art. 227 – 237, potrivit art. 227 alin. 1 societatea se dizolvă prin cauzele prevăzute la literele a-g, la litera f menţionându-se falimentul societăţii, iar în art. 228 sunt prezentate cazurile speciale de dizolvare a societăţilor pe acţiuni, în art. 229 cazurile de dizolvare a societăţilor cu răspundere limitată sau societăţilor în nume colectiv.
Potrivit art. 233 alin. 1 din legea 31/1990, actualizată la 20 iulie 2006, dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării, iar dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii, ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege, iar potrivit alin. 4 societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia.
Conform art. 237 alin. 6 din acelaşi act normativ, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit disp. Legii nr. 31/1990.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că, de la momentul pronunţării dizolvării societăţii comerciale şi până la radierea acesteia din Registrul Comerţului, societatea are o capacitate juridică restrânsă la operaţiunile de lichidare, iar în ce priveşte procedura insolvenţei această capacitate presupune şi plata creanţelor.
Momentul dizolvării persoanei juridice are consecinţe juridice care nu se confundă cu acele consecinţe care sunt atrase de radierea persoanei juridice.
În ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul muncii sunt necesare clarificări ale dispoziţiilor din art. 245 alin. 1 lit. b, conform cărora CCM încetează la data dizolvării sau lichidării judiciare a angajatorului. În speţă, angajatorul este în procedura falimentului iniţiată în Baza Legii 64/1995 şi continuată din iulie 2006 în baza Legii 85/2006.
Falimentul S.C. G. S.A. s-a pronunţat la data de 6 septembrie 2005, dată la care s-a dizolvat angajatorul, societatea continuând să desfăşoare o activitate restrânsă, limitată la îndeplinirea unor obligaţii contractuale în derulare, la operaţiuni de inventariere, de asigurare a utilităţilor, de pază, etc.
Plăţile compensatorii au fost solicitate începând cu noiembrie 2005.
Se pune problema dacă CCM /2005 mai produce efecte juridice după data de 6 septembrie 2005 când s-a dispus dizolvarea fără a se dispune radierea de la Registrul Comerţului.
Textul din Codul Muncii face referire la data lichidării judiciare a angajatorului. Dar, care este această dată? Lichidarea are un început, şi anume data dizolvării societăţii şi intrării ei în faliment şi un sfârşit care este radierea de la Registrul Comerţului.
Textul legal din art. 245 alin. 1 lit. b din Legea 53/2003, vorbeşte numai de data lichidării judiciare şi nu de începutul lichidării sau sfârşitul lichidării şi atunci, dacă legea nu distinge nici judecătorul nu are abilitatea de a o face.
Pe linia acestui raţionament juridic CCM încetează la data radierii societăţii.
Se susţine că societatea, odată cu intrarea ei în faliment, există numai ca subiect al lichidării, ori acest lucru înseamnă că trebuie achitate şi creanţele, inclusiv creanţele decurgând din raporturi de muncă.
În CCM/2005 la S.C. G. S.A. Tg-Jiu – în faliment, au fost prevăzute plăţi compensatorii în situaţia încetării contractelor individuale de muncă din motive neimputabile salariaţilor.
Potrivit art. 58 alin. 2 din Codul muncii, concedierea poate fi dispusă din două tipuri de motive, care ţin de persoana salariatului sau care nu ţin de persoana salariatului.
Conform art. 65 din acelaşi act normativ, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din motive fără legătură cu persoana acestuia, iar în baza art. 66, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă.
Art. 67 conferă salariaţilor concediaţi în acest mod drepturi constând în compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de CCM aplicabil.
Concedierea colectivă este definitivă în art. 68, ea reprezentând concedierea într-o perioadă de 30 de zile calendaristice din motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de salariaţi precizaţi la literele a-c.
Se pune problema dacă a operat o concediere colectivă sau nu, la S.C. G. S.A. Tg-Jiu, în noiembrie – decembrie 2005, după ce în septembrie aceasta a intrat în procedura falimentului. Răspunsul este afirmativ pentru că au fost concediaţi peste 250 salariaţi, într-o primă etapă, din totalul de aproximativ 850 de salariaţi.
Art. 69 din Codul Muncii, prevede obligaţii pentru angajator în situaţia în care intenţionează să efectueze concedieri colective, prevăzându-se la alin. 3 că. aceste obligaţii se menţin indiferent dacă decizia care determină concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului, obligaţii care privesc atenuarea consecinţelor concedierii, compensaţiile care urmează a fi acordate, etc.
Legiuitorul, nu face distincţie între concedierea neurmată de dizolvare şi concedierea ca urmare a începerii procedurii de lichidare, astfel că nu putem susţine că au dreptul la compensaţii numai salariaţii care au fost supuşi procedurii de concediere colectivă ca urmare a reducerii activităţii societăţii sau a restructurării acesteia, iar cei care au fost concediaţi ca urmare a intrării societăţii în procedura falimentului nu au acest drept.
În art. 130 din CCM/2005, la S.C. G. S.A. Tg-Jiu, se arată că în cazul concedierilor pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, determinate de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii, se vor acorda plăţi compensatorii în cuantum de 6,9 sau 12 salarii tarifare medii pe întreprindere, în funcţie de vechimea în muncă sub 5 ani, între 5-15 ani şi peste 15 ani.
Este cert că aceste concedieri sunt colective, determinate de desfiinţarea locului de muncă, ca urmare a dificultăţilor economice, astfel că foştii slariaţi au dreptul la aceste plăţi compensatorii.
Faţă de aceste considerente, se vor admite cererile foştilor salariaţi de la S.C. G. S.A. Tg-Jiu – în faliment, fie că sunt principale, fie că sunt cereri de intervenţie în interes propriu.
Debitoarea a fost scoasă de sub monitorizarea DGAMC Bucureşti şi trecută din nou în supravegherea DGFP Gorj, din 01.07.2006 competenţa de administrare a S.C. G. S.A. Tg-JIu revenind DGFP Gorj.
