Legea insolvenţei. Contestarea planului de distribuţie. Înscrierea creanţei în tabelul de creanţe nu produce efecte juridice în condiţiile în care aceasta s-a înscris conform prevederilor art. 76 din legea 85/2006 deci ca şi creanţă tardivă care nu poate participa la distribuiri conform art. 76 al 1 pct. 3 , având în vedere că excepţia tardivităţii poate fi invocată oricând pe cale de acţiune sau excepţie de către orice persoană interesată.
Prin cererea formulată creditoarea S.C. Mf S.R.L. a formulat contestaţie cu privire la planul nr. 7 de distribuire a sumelor obţinute din valorificarea bunurilor debitoarei S.C. M S.R.L., întocmit de lichidatorul judiciar CII H. I..
În motivarea contestaţiei se arată în esenţă că lichidatorul judiciar trebuia să procedeze la distribuirea către creditoare a întregii sume cu care aceasta s-a înscris la masa credală a debitoarei şi nu doar a unei părţi din sumă, întrucât, întreaga creanţă a fost înscrisă în tabelul creditorilor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 20 alin 1 din legea insolvenţei.
Prin sentinţa civilă nr. 1926/22 septembrie 2011 Tribunalul Braşov a admis contestaţia formulată de către contestatoarea S.C. Mf S.R.L. – prin administrator judiciar B S.P.R.L., împotriva Planului nr. 7 privind distribuirea sumelor debitoarei S.C. M S.R.L., întocmit de către lichidatorul judiciar CII H. I. în consecinţă:
A dispus modificarea Planului nr. 7 de distribuire în sensul distribuirii către contestatoarea creditoare M. S.R.L. a întregii sume înscrise în tabelul creditorilor, respectiv a sumei de 314.292,68 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Din conţinutul tabelului definitiv consolidat rectificat al creanţelor debitoarei S.C. M. S.R.L., rezultă că în ceea ce priveşte creanţa contestatoarei S.C. Mf S.R.L. aceasta a fost înscrisă la două rubrici diferite, astfel cum au fost formulate declaraţiile de creanţă, respectiv prima pentru suma de 140.503 lei şi cea de a doua pentru suma de 173.789,68 lei, cu menţiunea că aceasta din urmă este înscrisă în temeiul dispoziţiilor . art. 76 din legea insolvenţei.
Instanţa constată că lichidatorul judiciar după întocmirea şi publicarea tabelului creanţelor nu a notificat creditorul contestator cu privire la temeiul înscrierii acestei creanţe, temei care nu permite înscrierea unei creanţe ci dimpotrivă presupune înlăturarea acesteia pe motiv de tardivitate – astfel încât, creditorul a avut tot timpul reprezentarea faptului că este înscris în tabelul creditorilor debitoarei S.C. M S.R.L..
A interpreta dispoziţiile art. 76 din Legea nr.85/2006 în sens contrar ar însemna a lăsa la latitudinea administratorului /lichidatorului judiciar plata unei creanţe atâta vreme cât aceasta este înscrisă în tabelul creditorilor cu menţionarea acestui temei legal, fără a da explicaţii concrete creditorului cu privire la creanţa respectivă, în sensul înscrierii sau înlăturării sale. Or, în acest mod nu s-ar mai da eficienţă principiului de drept potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând propria turpitudine.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în temeiul debitoarea S.C. M S.R.L prin administrator special G.S. prin care a solicitat modificarea în sensul respingerii contestaţiei formulate de Mf împotriva planului de distribuire nr. 7 privind sumele obţinute prin lichidarea averii debitoarei.
În motivarea recursului se arată în esenţă că recurenta are calitate procesuală activă şi interes legitim direct şi actual în sensul că din faptul că după acoperirea creanţelor validate în cursul procedurii, orice sume rămase din lichidare se cuvin asociaţilor debitoarei, contestaţia este inadmisibilă întrucât în realitate este o contestaţie împotriva tabelului de creanţe întocmit de lichidatorul judiciar, contestaţia este tardivă indiferent dacă este o contestaţie la tabelul de creanţe sau o contestaţie la tabelul de distribuţie, formulată cu încălcarea art. 73 respectiv 122 al 2 din Legea nr. 85/2006, creditoarea nu a contestat niciodată înscrierea din aceste tabele de creanţe şi nici un plan de distribuire până la tabelul 7.
Prin decizia nr. 295/15.02.2012 Curtea de Apel Braşov a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a debitoarei S.C. M S.R.L. prin administrator special G. S. invocate de intimata S.C. Mf S.R.L., a admis recursul declarat de debitoarea S.C. M S.R.L. prin administrator special G. S împotriva sentinţei civile nr. 1926/ 22 septembrie 2011 pronunţate de judecătorul sindic în dosarul nr. 480/62/2005 al Tribunalului Braşov – secţia civilă şi de contencios administrativ, pe care a modificat-o în tot în sensul respingerii contestaţiei formulate de creditoarea S.C. M S.R.L. împotriva Planului nr. 7 de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar şi afişat la uşa instanţei la 17.06.2011, pentru următoarele considerente:
În fapt, la data de 10.08.2005 Tribunalul Braşov a deschis procedura insolvenţei faţă de debitoarea S.C. M S.R.L..
Iniţial, în termenul prevăzut art. 62 din LPI de 45 zile de la deschiderea procedurii insolvenţei creditoarea a formulat declaraţie de creanţă pentru suma de 140.503 lei cu care a fost înscrisă la categoria creditori chirografari în tabelul de creanţe.
Ulterior la 22.09.2006 intimata şi-a precizat creanţa ca fiind în sumă de 314.252,68 lei, invocând şi o diferenţă de 173.785 lei reprezentând cheltuieli pentru plata utilităţilor, diferenţă pe care lichidatorul judiciar a trecut-o în tabelul de creanţe ca şi creanţă înscrisă conform prevederilor art. 76 din Legea nr. 85/2006.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei este neîntemeiată.
În calitate de administrator special în baza art. 18 lit. c din Legea nr. 85/2006 G.S. reprezintă interesele debitoarei şi/sau asociaţilor în cadrul procedurii, calitate în care poate formula contestaţii sau căi de atac.
Referitor la distincţia între părţi şi participanţi susţinută de intimată, potrivit art. 336 al. 3 Cod procedură civilă în procedurile necontencioase recursul poate fi făcut de orice persoană interesată.
Excepţia lipsei de interes a recurentei este neîntemeiată. Interesul acesteia este direct şi actual poate fi invocată oricând, întrucât faţă de dispoziţiile 133 al. 1 lit. b din LPI după lichidarea completă a activului şi achitarea creanţelor, suma reziduală ultimei distribuiri se depune într-un cont la dispoziţia asociaţilor. În speţă toate creanţele înscrise valid în tabel au fost achitate, rămânând o sumă reziduală, iar excepţia tardivităţii declarării creanţei poate fi invocată oricând.
În planul nr. 7 de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar şi afişat la uşa instanţei la 17.06.2011 au fost achitate toate creanţele, inclusiv creanţa creditoarei de 140.503 lei.
Contestaţia formulată de creditoarea S.C. Mf S.R.L. este o contestaţie la distribuire şi nu o contestaţie la tabelul de creanţe. Faptul că implicit se trece peste tardivitatea creanţei intimatei menţionată în tabelul de creanţe nu schimbă natura contestaţiei. Instanţa nu este legată de temeiul juridic al acţiunii, însă obiectul acţiunii nu poate fi schimbat şi acesta este modificarea tabelului de distribuţie susţinută şi la fond şi în recurs.
Contestaţia la planul de distribuire nu este tardivă întrucât deşi s-a înregistrat la 26.09.2011 la grefa instanţei, ea a fost însuşită de administratorul judiciar ulterior.
Art. 76 din Legea nr. 85/2006 reglementează consecinţa decăderii din dreptul de a participa şi de a vota în adunarea generală a creditorilor, de a participa la distribuiri de sume de bani şi faptul că decăderea poate fi invocată în orice stare a pricinii, de orice parte interesată, atâta pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie.
Susţinerile intimatei potrivit cărora lipsa notificării creditorului prevăzută de art. 72 din LPI echivalează cu o acceptare necondiţionată a creanţei care fiind în tabel se prezumă că există faţă de dispoziţiile potrivit art. 3 pct. 19 din Legea nr. 85/2006 tabelul definitiv consolidat cuprinde creanţele ce figurează în tabelul definitiv şi cele din tabelul preliminar necontestate sunt neîntemeiate.
Înscrierea creanţei intimatei de 173.785 lei în tabelul de creanţe nu produce efecte juridice în condiţiile aceasta s-a înscris conform prevederilor art. 76 din Legea nr. 85/2006 deci ca şi creanţă tardivă care nu poate participa la distribuiri conform art. 76 al 1 pct. 3, având în vedere că excepţia tardivităţii poate fi invocată oricând pe cale de acţiune sau excepţie de către orice persoană interesată, deci şi de recurent. Lipsa notificării creditorului potrivit art. 72 din LPI nu poate fi invocată atâta timp cât creditoarea intimată a participat la toate adunările creditorilor şi la toate distribuirile anterioare pe baza creanţei de 140.503 lei, planurile de distribuire fiind comunicate fiecărui creditor şi afişate la uşa instanţei potrivit art. 122 al 2 din LPI, deci cunoştea valoarea creanţei acceptate şi putea face contestaţii, eroarea în care s-ar fi aflat intimata nefiind scuzabilă.
La distribuire participă creanţele înscrise în tabelul de creanţe definitiv consolidat, dar nu şi cele înscrise tardiv.
Singura cale de modificare a tabelului de creanţe este contestaţia la tabelul de creanţe prevăzută de art. 72 din LPI, însă creanţa invocată de intimată ulterior a fost înscrisă ca tardivă deci nu e valabilă, motiv pentru care nici nu a participat la vreo distribuire.
Argumentul intimatei privind procedura necontencioasă a insolvenţei şi imposibilitatea invocării excepţiei tardivităţii decât pe calea unui proces sunt neîntemeiate faţă de dispoziţiile art. 336 Cod procedură civilă potrivit cărora împotriva hotărârilor pronunţate în procedura necontencioasă orice parte interesată poate declara recurs, deci şi recurenta.
Decizia civilă nr. 295/R/15.02.2012/L.F.