Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi republicată. Dispoziţiile art. 76 din lege privind exercitarea mandatului în cazul pluralităţii de administratori. Natura juridică dispozitivă a acestei norme.
Conform art. 76 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicata: “Daca actul constitutiv dispune ca administratorii sa lucreze impreune, decizia trebuie luata in unanimitate. (…) Pentru actele urgente a caror neindeplinire ar cauza o paguba mare societatii, poate decide un singur administrator in lipsa celorlalti, care se gasesc in imposibilitate, chiar momentana, de a lua parte la administratie.”
Din interpretarea logico-juridica a dispozitiilor art. 76 din lege, se retine ca legiuitorul a prevazut limitele mandatului acordat administratorilor in norme juridice dispozitive, permitind astfel derogarea partilor in actul constitutiv care, pentru asociati, are putere de lege conform art. 969 din Codul civil.
(Curtea de Apel-Bucuresti, sectia a VI-a comerciala, decizia comerciala nr. 41/26 ianuarie 2007)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la data de 27.01.2006, reclamanta SC A SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B SRL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de prestări-servicii încheiat cu pârâta şi să oblige pârâta la restituirea sumei de 43.633,61 RON cu dobânda legală aferentă, sumă încasată necuvenit de către pârâtă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa comercială nr.5757/27.06.2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarei acţiunii şi în consecinţă a anulat acţiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că potrivit certificatului constatator din 29.03.2004, societatea reclamantă are doi administratori, respectiv: A.N.C. şi M.A, iar conform art.30 din actul constitutiv, în relaţiile cu terţii societatea poate fi angajată doar prin semnătura ambilor administratori. Or, în speţă, acţiunea a fost formulată doar prin administratorul M.A. În plus, a reţinut instanţa de fond prin Hotărârea A.G.E.A din 11.10.2004, celălalt administrator a fost împuternicit să ia măsurile necesare în vederea recuperării avansului de la societatea pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la data de 17.11.2006.
În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art.30 din actul constitutiv, ci dispoziţiile art.76 din Legea nr.31/1990, republicată, dată fiind natura acţiunii cu care a fost investită instanţa, acţiune ce are natura unui act de conservare, or actele de administrare şi conservare pot să fie încheiate de oricare administrator în baza mandatului general dat de asociaţii societăţii.
Apelanta a arătat că modificarea art.30 din actul constitutiv a fost hotărâtă de asociaţi tocmai în ideea de protecţie a drepturilor şi intereselor, faţă de terţi, modificarea având în vedere doar actele de dispoziţie. Această dispoziţie statutară nu priveşte actele de conservare, cum este cazul acţiunii de faţă, astfel încât nu este necesar ca aceasta să fie semnată de ambii administratori.
Relativ la Hotărârea A.G.E.A din 11.10.2004, apelanta a arătat că aceasta nu reprezintă un mandat special dat celuilalt administrator, ci i s-a pus în vedere să urmărească restituirea avansului de către intimata pârâtă, pentru că ea încheiase contractul şi tot ea dispusese efectuarea plăţii sumei în litigiu. În plus, a arătat apelanta, celălalt administrator are motive serioase să se opună promovării prezentei acţiuni, întrucât a încheiat contractul de audit fără acceptul asociaţilor, administratorul semnatar al acţiunii ţinând cont de hotărârea unanimă a asociaţilor cu privire la nelegalitatea contractului de audit şi la faptul că patrimoniul societăţii a fost păgubit.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, văzând şi dispoziţiile art.294 – 295 C.pr.civ., Curtea reţine că apelul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.76 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată: “Dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună decizia trebuie luată în unanimitate. -(…) Pentru actele urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţi, poate decide un singur administrator în lipsa celorlalţi, care se găsesc în imposibilitate, chiar momentană, de a lua parte la administraţie”.
Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor art.76 din lege, Curtea a reţinut că legiuitorul a prevăzut limitele mandatului acordat administratorilor în norme dispozitive, permiţând astfel derogarea părţilor în actul constitutiv care, pentru asociaţi, are putere de lege, conform art.969 Cod civil.
Analizând acest text de lege prin raportare la dispoziţiile art.30 din actul constitutiv modificat prin act adiţional (filele 59 – 61 din dosarul de fond), Curtea a reţinut că asociaţii au prevăzut regula unanimităţii pentru deciziile celor doi administratori, dispunând totodată ca divergenţele dintre administratori în legătură cu adoptarea deciziilor să fie rezolvate de către Adunarea Generală.
Curtea a reţinut că prin această dispoziţie statutară, asociaţii au înţeles să deroge de la dispoziţiile art.76 alin.2 din C.pr.civ., prevăzând obligativitatea soluţionării divergenţelor de opinie dintre administratori de către adunarea generală, care reprezintă voinţa tuturor asociaţilor.
Întrucât din datele speţei a reieşit că între cei doi administratori există divergenţe cu privire la contractul încheiat cu intimata-pârâtă, aspect afirmat chiar de către apelanta-reclamantă, singura care poate decide este, conform voinţei părţii, adunarea generală a asociaţilor.
Din extrasul aflat la fila 74 din dosar, reiese că la data de 11.10.2004, Hotărârii A.G.E.A a împuternicit celălalt administrator să soluţioneze diferendul cu societatea pârâtă, hotărâre adoptată în temeiul art.30 din actul constitutiv.
Nu s-au putut reţine susţinerile apelantei în sensul că art.30 din actul constitutiv se refere la actele de dispoziţie, deoarece acest aspect nu a reieşit din formularea clauzei respective, iar, per a contrario, au fost avute în vedere toate actele, şi de administrare, şi de conservare, şi de dispziţie.
De asemenea, Curtea a apreciat ca nedovedită afirmaţia apelantei-reclamante în sensul că Hotărârii A.G.E.A din 11.10.2004 nu ar fi acordat mandat special celuilalt administrator, atâta timp cât singurele “argumente” aduse în sprijinul acestei afirmaţii sunt relative la considerentele pentru care s-a dat o asemenea împuternicire, motivele asociaţilor în acordarea sau neacordarea unui mandat special nefiind relevante pentru instanţă.
Nu s-a putut susţine nici aplicabilitatea art.76 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicată, atâta timp cât în speţă a fost respectată voinţa asociaţilor astfel cum aceasta a fost exprimată în clauza 30 din actul constitutiv, în sensul soluţionării divergenţelor dintre administratori de către adunarea generală, nefiind vorba de o imposibilitate, chiar momentană, de participare la administraţie.
