Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Cererea de atragere a raspunderii întemeiate pe dispoz.art.138 din lege formulata de lichidatorul judiciar. Recurs formulat de catre un creditor. Exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei.
– Legea nr.85/2006
În raport de dispozitiile art.294 si 316 Cod procedura civila, în calea de atac nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata si nu se pot face alte cereri noi.
În raport de dispozitiile art.294 si 316 Cod procedura civila, în calea de atac nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata si nu se pot face alte cereri noi.
Prin urmare, în recurs pot avea calitatea de parti doar persoanele care au avut calitatea de parti si în fata instantei de fond. În speta, aceasta identitate procesuala a partilor din recurs nu se suprapune cadrului procesual stabilit în fata instantei de fond.
Prin urmare, în recurs pot avea calitatea de parti doar persoanele care au avut calitatea de parti si în fata instantei de fond. În speta, aceasta identitate procesuala a partilor din recurs nu se suprapune cadrului procesual stabilit în fata instantei de fond.
Desi procedura insolventei are caracter concursual, scopul acesteia fiind acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa, iar calitatea de creditor al recurentei justifica interesul sau de a obtine încasarea creantei, dreptul la recurs prevazut de art.8 din Legea nr.85/2006 este distinct de dreptul subiectiv material a carui protectie o urmareste.
În speta, legea nu instituie exceptii prin care sa acorde dreptul la recurs, oricarei persoane ale carei interese se leaga de lichiditatile patrimoniului debitorului aflat in insolventa.
În speta, legea nu instituie exceptii prin care sa acorde dreptul la recurs, oricarei persoane ale carei interese se leaga de lichiditatile patrimoniului debitorului aflat in insolventa.
Prin urmare, Curtea constata ca dreptul la recurs apartine partilor initiale, iar recurenta este tert fata de acestea.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIA COMERCIALA NR.41R/14.01.2010)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului I sub nr.1606/98/2009, reclamanta ECI S – lichidator judiciar al SC CS SRL S a solicitat angajarea raspunderii pârâtului CD – administrator al societatii aflata în faliment, în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca nepunerea la dispozitia lichidatorului judiciar a actelor contabile echivaleaza cu netinerea contabilitatii, ca netinerea contabilitatii în conformitate cu legea denatureaza rezultatele economico-financiare si nu respecta cel putin unul din principiile de baza ale contabilitatii, respectiv prezentarea unei imagini fidele a patrimoniului, adica a activului si pasivului debitoarei.
Prin sentinta comerciala nr.291/F/26.06.2009 Tribunalul I a respins ca neîntemeiata cererea formulata de lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca potrivit sentintei comerciale nr.121/F/03.04.2009 judecatorul sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolventa privind pe debitoarea SC CS SRL S, ca din raportul întocmit de lichidatorul judiciar rezulta ca valoarea creantelor datorate de societatea falita este de 16.006 lei, ca în lipsa documentelor si a informatiilor fiscal contabile nu s-au putut stabili cauzele care au dus la starea de insolventa, lichidatorul apreciind ca nerealizarea veniturilor reprezinta principala cauza care a condus la starea de insolventa si din aceleasi motive, nu poate identifica persoanele vinovate de ajungerea societatii în stare de insolventa.
Tribunalul a mai aratat ca pentru atragerea raspunderii pe temeiul de drept invocat este necesar sa se probeze faptele ilicite si legatura de cauzalitate între acestea si ajungerea debitorului în insolventa, ca nu se poate întemeia aceasta actiune pe prezumtii neprevazute de lege, ca nedepunerea actelor prevazute de art.28 din Legea nr.85/2006 nu poate fi asimilata cu obligatia de a tine contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe si a dovedirii cauzarii insolventei prin aceste omisiuni, ca nu s-a dovedit ca pârâtul a facut sa dispara documente contabile si ca nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea, dovedindu-se doar ca nu a depus documentele contabile, situatie de fapt ce poate prezuma fapta ilicita de la art.138, lit.d, însa aceasta prezumtie nu poate constitui o dovada a insolventei, întrucât netinerea contabilitatii în conformitate cu legea nu este apta prin ea însasi sa provoace insolventa.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs, AVAS, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentintei atacate si atragerea raspunderii administratorului SC CS SRL pentru tot pasivul debitoarei ramas neacoperit.
În motivarea recursului, recurenta a aratat ca hotarârea este data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, fara a se lua în considerare aspectele aratate în cererea pe care AVAS a formulat-o, ca a suferit un prejudiciu a carui existenta certa este stabilita prin constatarea faptului ca societatea a ajuns în încetare de plati si ca împotriva acesteia a fost declansata procedura falimentului, ca modul fraudulos în care pârâta a condus societatea, abuzând de puterile nelimitate care i-au fost acordate, a determinat într-o mare masura încetarea de plati, ca pârâta, în exercitarea atributiilor sale, a savârsit faptele prevazute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, activitatea contabila nefiind condusa cu respectarea dispozitiilor legale, fapt ce rezulta si din concluziile lichidatorului judiciar care a mentionat ca nu i-au fost puse la dispozitie de catre administrator documentele contabile, iar acest fapt corelat cu cel ca administratorul societatii nu a fost gasit, genereaza prezumtia, potrivit careia acesta a facut sa dispara arhiva contabila a societatii.
Recurenta a mai sustinut si ca reaua-credinta a fostului administrator este dovedita si de refuzul acestuia de a raspunde convocarilor si notificarilor lichidatorului judiciar în cursul procedurii, ca obligativitatea tinerii contabilitatii în conformitate cu prevederile legale nu se rezuma numai la întocmirea actelor contabile si la depunerea evidentelor contabile la institutiile abilitate, iar eludarea acestei obligatii constituie o încalcare a dispozitiilor exprese ale legii, iar faptele comise trebuie privite în contextul starii de insolventa ca fiind un complex de cauze si conditii care au dus sau au favorizat ajungerea societatii în încetare de plati, întrucât, prin aceste fapte, falita a fost lipsita de lichiditati tocmai pentru ca a fost administrata cu rea-credinta sau cu neglijenta,
S-a mai aratat ca vinovatia pârâtei rezulta din atitudinea de nesocotire a dispozitiilor legale, determinând astfel intrarea societatii în faliment, ca trebuie avute în vedere dispozitiile art.1540 alin.1 si alin.2 Cod civ., art.374 Cod com., fiind evident ca functionarea societatii nu s-a desfasurat în conditii de legalitate.
Prin decizia nr. 41R/14.01.2010 Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI – Comerciala a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei si a respins recursul ca fiind formulat de o persoana fara calitate procesuala activa.
Conform art.137 alin.1 Cod procedura civila, Curtea a luat în dezbatere exceptia tardivitatii lipsei calitatii procesuale active a recurentei, asupra careia a retinut urmatoarele:
Subiectele recursului sunt partile din litigiul solutionat de catre prima instanta a carei hotarâre a fost atacata cu prezentul recurs.
Totodata, fata de dispozitiile art.129 alin.6, art.295 si art.316 Cod procedura civila, Curtea constata ca în cauza, calitatea de parti au avut-o lichidatorul judiciar si pârâtul CD.
Astfel, în fata instantei de fond, cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a fost formulata de lichidatorul judiciar, iar cererea de recurs este formulata de AVS, în calitate de creditor al SC CS SRL, desi legea nu-i recunoaste dreptul la recurs individual.
Desi procedura insolventei are caracter concursual, scopul acesteia fiind acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa, iar calitatea de creditor al recurentei justifica interesul sau de a obtine încasarea creantei, însa dreptul la recurs prevazut de art.8 din Legea nr.85/2006 este distinct de dreptul subiectiv material a carui protectie o urmareste.
Prin urmare, Curtea constata ca dreptul la recurs apartine partilor initiale, iar recurenta este tert fata de acestea.
