Mandatul administratorului societăţii.
Răspunderea contractuală.
– Articolul 72 Cod civil ;
– Articolul 1441 din Legea 31/1990 republicată ;
– Articolul 1539 Cod civil;
– Articolul 1088 Cod civil;
În materie comercială, administratorul răspunde faţă de societate pentru culpa cea mai mică.
Fiind un mandat remunerat, culpa se apreciază după timpul abstract – culpa levis in abstracto, al omului prudent şi diligent.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA DECIZIA COMERCIALĂ NR. 167 din 13.04.2011)
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanţe la 06.12.2011, Tribunalul Bucureşti-Secţia a VI-a Comercială a înaintat spre competentă soluţionare cererea de apel formulată de apelantul pârât M T, împotriva sentinţei comerciale nr. 7874/13.07.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr. 36250/3/2009, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC B SA.
Prin sentinţa sus- menţionată instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamanta SC B SA, în contradictoriu cu pârâtul M T. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 820.000 lei reprezentând despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 04.06.2007 până la data achitării efective a debitului şi la 17.146 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
In perioada 01.06.2006- 30.09.2008 pârâtul M T a îndeplinit funcţia de director general şi membru în Consiliul de Administraţie al societăţii reclamante SC B SA în baza contractului de administrare nr.11/ 30.04.2007, fiind remunerat în condiţiile art.4 din contract cu o remuneraţie lunară de 26.800 lei.
Conform art.12 din contractul de administrare “răspunderea administratorului este angajată, în cazul nerespectării prevederilor legale, ale Actului Constitutiv, ale prezentului contract şi a hotărârilor adoptate de AGA; Administratorul răspunde civil pentru daunele produse societăţii prin orice act al său contrar intereselor acesteia, prin acte de gestiune imprudentă, prin utilizarea abuzivă şi neglijentă a fondurilor societăţii, dacă acestea nu constituie infracţiuni”.
Prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor SC B SA nr. 3/ 15.04.2009 s-a decis introducerea unei acţiuni în răspundere împotriva pârâtului pentru prejudiciile cauzate societăţii în exercitarea mandatului de director general.
Tribunalul a reţinut că la data de 04.06.2007 pârâtul a dispus achitarea sumei de 820.000 lei către societatea SC M SRL cu titlu de avans”, deşi între cele două societăţi nu exista un raport juridic care să justifice plata acestei sume.
Se apreciază că fapta pârâtului reprezintă o încălcare a obligaţiilor asumate prin contractul de administrare aşa cum au fost stabilite acestea prin convenţia părţilor, statutul societăţii şi prin dispoziţiile legale aplicabile.
Având în vedere caracterul remunerat al mandatului comercial după ale cărui reguli activează administratorul unei societăţi conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 rep, culpa administratorului se analizează după tipul abstract (culpa levis in abstracto).
In acest sens, prin art. 144 ind.1 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 rep. se stipulează că membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator.
Prin urmare, ne aflăm în faţa unei culpe prezumate, de aici rezultând obligaţia administratorului de a răsturna prezumţia de culpă, sarcina probei aparţinându-i.
Constatăm însă că pârâtul nu a adus în sprijinul apărărilor formulate prin întâmpinare nici un mijloc de probă, renunţând expres la administrarea probei cu expertiză contabilă care îi fusese încuviinţată.
Deşi a susţinut că suma de 820.000 lei a fost plătită către M în temeiul unui ” management agrement ” ca avans pentru achiziţionarea unor materiale de construcţii la preţuri promoţionale, pârâtul nu a putut explica de ce nu au fost efectiv livrate aceste materiale, de ce nu au fost întocmite facturi fiscale pentru această tranzacţie şi, în special, de ce nu a aşteptat emiterea vreunei facturi inainte de a face plata.
In concluzie, tribunalul a apreciat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, respectiv: o faptă ilicită reprezentând o încălcare a obligaţiilor contractuale, un prejudiciu cert constând în suma care a ieşit fără justificare legală ori contractuală din patrimoniul reclamantei, la care se adaugă lipsa de folosinţă a sumei până la data recuperării efective ( art. 1088 Cod civil ), legătura de cauzalitate dintre fapta comisă şi prejudiciu, vinovăţia pârâtului.
Potrivit dispoziţiilor art. 1539 Cod civil “mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui”.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelantul pârât M T apreciind soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Conform dispozitiilor art.72 din Legea nr 31/1990 “obligaţiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute de lege” adica, administratorii raspund fata de societate pentru nerespectarea obligatiilor care le reveneau in baza mandatului incredintat.
Deci, administratorul trebuie sa asigure o buna gestiune, care sa duca la realizarea obiectului societatii.
Ori, actionand in virtutea indeplinirii atributiilor, este evident ca nu este vorba de o fapta ilicita, ci apelantul având in vedere pretul promoţional oferit, a actionat conform contractului de administrare care prevede ca “administratorul este obligat sa-si foloseasca intreaga capacitate de munca in interesui societatii” (art.8) .
Raspunderea administratorului fata de societate pentru prejudiciile suferite se angajeaza in conditiile dreptului comun al raspunderii civile, ceea ce inseamna ca pentru a se putea angaja raspunderea administratorului trebuie indeplinite conditiile cerute de lege pentru raspunderea civila contractuala.
Fapta ilicită:
Suma a fost transferata catre S.C. M SRL cu titlu de avans materiale avand in vedere ca in acea perioadă oferea un pret promoţional la materialele de construcţii.
Prejudiciul:
Transferul sumei de 820.000 lei nu a fost efectuat in dauna intereselor societatii reclamante, apelantul nu a incalcat dispoziţiile si Iimitele impuse prin contractul de administrare si in baza competentelor delegate conform Actului Constitutiv.
Suma achitata cu titlu de avans, poate fi interpretata ca fiind un antecontract de vanzare-cumparare materiale de constructii, iar incheierea unui astfel de antecontract nu este supusă niciunei condiţii special de formă, având caracter consensual, iar forma scrisă nu constituie o condiţie ad validitatem .
Având în vedere că, în activitatea comercială este necesară o mai mare libertate de actiune a mandatarului, depăşirea împuternicirii este considerată permisă, dacă este în interesul mandantului. Aşa cum a statuat şi practica în materie “facultatea dată mandatarului de a face o tranzacţie implică şi pe aceea de a face un compromis.
Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu:
Suma de 820.000 lei a fost transferata ca urmare a preţului prooţional practicat de catre S.C. M SRL la acea data, si deci fapta nu poate fi considerata ca ar îndeplinii condiţii ilicitului, iar pentru a se antrena răspunderea administratorului instanta trebuie sa constate ca prejudiciul suferit de societate este cauzat de o fapta ilicita.
Vinovăţia:
Fapta ilicita (frauda) poate fi considerata, in principiu, orice acţiune sau inactiune intentionala savarsita de administrator, deci este vorba de un delict intentionat săvârşit, autorul urmarind sau acceptand un profit din această faptă.
Intimata-reclamanta nu a dovedit vinovăţia apelantului in savarsirea “faptei ilicite”, aceasta susţinând ca nu a executat sau a executat necorespunzător anumite obligatii contractuale fara sa arate în concret care sunt acestea.
Este adevarat ca din analiza dispozitiilor legale, doctrina a concluzionat ca vina administratorului se prezumă automat ori de câte ori se constata o neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligatiilor din partea administratorului, insa asupra acestei probleme se impun anumite distinctii, in acest sens instantele trebuind sa examineze natura juridica a obligatiilor administratorului:
1. obligatii de rezultat (obligatiile expres prevazute de Legea nr. 31/1990 in sarcina administratorului), in cazul neîndeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a acestora de către administrator, culpa este prezumată şi se va antrena răspunderea acestuia;
2.obligaţiile e de mijloace (obligatii care tin de gestionarea socităţii, de luarea celor mai bune decizii pentru realizarea scopului societatii) prin care administratorul se obliga sa depună toate diligentele sale pentru realizarea scopului societăţii. În situatia neindeplinirii acestui tip de obligatii, vinovăţia trebuie dovedita; iar instanta de fond trebuia, în aprecierea culpei in abstracto sa tina cont de elementele intimata concreto, de circumstanţele în care se gasea administratorul, aceasta neputandu-se pronunta asupra oportunitatii unei decizii de afaceri, mai ales având in vedere ca gestiunea unei societăţi presupune întotdeauna asumarea unor riscuri inerente desfasurarii activitatii comerciale.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat (filele 22-28 dosar) cu cheltuieli de judecată.
Curtea analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate reţine următoarea situaţie de fapt.
Apelantul -pârât M T în calitate de Director General al societăţii reclamante SC B SA a emis la data de 04.06.2007 un ordin de plată în fax S.C. M SRL prin care a achitat acestei societăţi suma de 820.000 lei cu titlu de avans pentru materiale de construcţii, apreciind că a acţionat în acest fel în interesul societăţii reclamante, întrucât la acea dată S.C. M SRL practica preţuri promoţionale, această dispoziţie de afaceri fiind oportună, mai ales având în vedere că gestiunea unei societăţi presupune întotdeauna asemenea riscuri inerente desfăşurării activităţii comerciale .
Curtea apreciază că:
Este adevărat că activitatea comercială este supusă unor riscuri inerente însă tocmai de aceea revine organelor de conducere ale societăţii, respectiv în acest caz directorului general, angajat printr-un contract de administrare, obligaţia de administrare corectă a societăţii, “folosindu-şi întreaga capacitate de muncă în interesul societăţii” (articolul 8 din contractul de administrare nr.1din 30.04.2007).
Prevederile contractului de administrare, respectiv articolul 12 din contract care reglementează răspunderea administratorului pentru “daune produse societăţii prin orice act contrar intereselor societăţii, prin acte de gestiune imprudentă, prin utilizarea abuzivă şi neglijentă a fondurilor societăţii” se completează cu dispoziţiile articolului 72, articolului 152 şi articolului 1441 din legea nr.31/1990, republicată.
Prin fapta sa, de a achita suma de 820.000lei cu titlu de avans către o societate cu care nu a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru materialele de construcţii, care avea deja obligaţii de plată către societatea reclamantă, apelantul -pârât efectuat un act de gestiune imprudentă, dând dovadă de neglijenţă contrar intereselor societăţii la care era angajat cu contract de administrare.
Dată fiind calitatea sa de director general, angajat cu contract de administrare, de natură comercială, răspunderea este cu atât mai mare cu cât în materie comercială, administratorul răspunde pentru culpa cea mai mică.
Fiind un mandat remunerat, conform articolului 1540 culpa se apreciază după tipul abstract – culpa levis in abstracto, al omului prudent şi diligent ( bonus pater familias).
Cu privire la condiţiile privind prejudiciul adus societăţii şi legătura de cauzalitate acestea sunt îndeplinite şi rezultă implicit în sensul că prin fapta sa imprudentă, dând dovadă de neglijenţă şi lipsă de diligenţă, pârâtul a produs un prejudiciu societăţii reclamante.
Susţine apelantul – pârât că suma achitată cu titlu de avans poate fi interpretată ca un antecontract de vânzare-cumpărare, încheierea nefiind supusă nici unei condiţii speciale de formă, însă această susţinere nu este de natură a înlătura sau a micşora gravitatea faptei sale, ci tocmai demonstrează lipsa sa de diligenţă în administrarea societăţii pe care trebuia să o protejeze de riscurile curente desfăşurării activităţii comerciale (astfel cum susţine) tocmai prin încheierea unui contract.
În ceea ce priveşte analiza făcută de apelantul pârât privind natura juridică a obligaţiilor administratorului (obligaţii de rezultat şi obligaţii de mijloace) în aprecierea pe care trebuia să o facă instanţa asupra culpei sale (in abstracto) -ţinând cont şi de elementele in concreto, Curtea apreciază următoarele:
În dreptul civil (spre deosebire de răspunderea penală) se adoptă de regulă, atât în practica judecătorească cât şi în literatura de specialitate, drept criterii de apreciere al culpei – criteriul obiectiv – completat cu unele elemente subiective, ce ţin de circumstanţele concrete care decurg din locul, timpul şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de calităţile şi pregătirea subiectului.
Criteriul obiectiv, abstract, semnifică faptul că instanţa va adopta tipul de referinţă al omului normal, avizat prudent, adică un bonus pater familias.
În materie comercială şi în cazul unui mandat remunerat acest criteriu se aplică şi cu mai mare rigurozitate.
Aplicarea acestui criteriu obiectiv se va face luându-se în considerare şi condiţiile specifice în care acţionează, în acest caz nivelul exigenţelor fiind sporit întrucât este vorba de o persoană dotată cu pregătire profesională de specialitate în domeniul afacerilor, în comparaţie cu un neprofesionist, după cum se apreciază şi fel activităţii în cursul căreia a intervenit fapta păgubitoare (activitate comercială desfăşurată de un profesionist).
În concluzie, Curtea constată îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale – există între părţi un contract de administrare (ca premisă a angajării răspunderii), există fapta ilicită care constă în încălcarea obligaţiei contractuale (articolul 5, articolul 8 din contract) există un prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul şi există vina (vinovăţia ) celui ce a săvârşit fapta ilicită.
Faţă de aceste împrejurări şi faţă de dispoziţiile articolului 72, articolul 1441 din Legea nr.31/1990, faţă de dispoziţiile articolului 1539 Cod civil, articolul 1088 Cod civil , Curtea a respins apelul ca nefondat.
