Nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate prin dispoziţiile art.1201 Cod civil şi nu poate fi admisă excepţia puterii lucrului judecat în baza prevederilor art.166 C.pr.civ., arunci când prima acţiune a avut drept temei juridic răspunderea contractuală derivând din convenţia încheiată între părţi, iar a doua cerere de chemare în judecată purtată între aceleaşi părţi este întemeiată în drept pe răspunderea civilă delictuală, nefiind întrunite cerinţele privind identitate de obiect şi cauză.
Articolul 1201 Cod civil
(Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială; Decizia Comercială Nr. 536 din 18.11.2008)
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV- a Civilă sub nr.234/3/2008 reclamanta S.C. F.F.I. S.R.L. a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta C.N.C., să fie obligată la plata sumei de 151.560 Euro, despăgubiri rezultate urmare executării cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contractul nr.12/1535/18.08.1999.
Prin Încheierea pronunţată la data de 15.02.2008 Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV- a Civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a tribunalului, în considerarea caracterului comercial al litigiului şi a dispoziţiilor art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. şi a dispus, în temeiul art.158 C.pr.civ. înaintarea dosarului spre competentă soluţionare secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti.
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI- a Comercială sub nr.9354/3/2008 la primul termen de judecată fixat la data de 22.04.2008, reclamanta prin lichidator C. S.P.R.L. a depus cerere precizatoare şi completatoare a acţiunii prin care a solicitat şi constatarea nulităţii absolute parţiale a actului adiţional nr.3566/17.12.2001, la contractul de credit nr.12/1535/1999, respectiv a articolelor 2,3 şi 5; în temeiul dispoziţiilor Legii nr.8/1996 recunoaşterea drepturilor patrimoniale decurgând din calitatea reclamantei de producător al operei cinematografice şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite din distribuirea filmului; repararea prejudiciului cauzat prin obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 320.000 lei pentru consecinţele negative create în patrimoniul petentei precum şi la plata unor daune morale în sumă de 150.000 lei pentru prejudiciul de imagine creat.
Prin sentinţa comercială nr.6444/19.05.2008 pronunţată în dosarul nr.9354/3/2008 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI a Comercială a admis excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de către pârâtă şi în consecinţă a respins cererea formulată de reclamantă ca având autoritate de lucru judecat, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa fondului a reţinut în esenţă că, prin sentinţa comercială nr.3536/3.03.2007 pronunţată în dosarul nr.25638/3/2006 a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă acţiunea reclamantei formulată prin administrator judiciar, împotriva aceleiaşi pârâte ca fiind prescrisă.
A mai constatat instanţa că litigiul dedus prezentei judecăţi, se poartă asupra aceluiaşi obiect şi anume contractul de credit nr.12/1535/18.08.1999, chiar dacă reclamanta a dat o altă formă acţiunii principale, iar apoi a formulat o acţiune precizatoare şi completatoare, pe fondul cauzei litigiul privind acelaşi contract cu privire la clauzele şi termenele de plată a tranşelor de finanţare a filmului intitulat “M”, tribunalul apreciind că sunt întrunite condiţiile art.163 C.pr.civ. pentru acelaşi obiect fiind pronunţată o soluţie ce priveşte aceleaşi părţi şi pentru aceeaşi cauză.
Împotrivă sentinţei comerciale nr.6444/19.05.2008 a declarat apel în termen legal, reclamanta S.C. F.F.I. S.R.L., societate în faliment, prin lichidator C. S.P.R.L, criticile formulate vizând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii.
Prin motivele pe care a întemeiat calea de atac, apelanta a susţinut că în mod eronat instanţa fondului a admis excepţia autorităţii lucrului judecat, indicând în considerentele hotărârii o sentinţă greşită, în realitate părţile judecându-se anterior în dosarul Tribunalului Bucureşti nr.25688/3/2006 în care a fost pronunţată sentinţa comercială nr.3236/8.03.2007.
Apelanta a învederat în esenţă că între cele două acţiuni nu există identitate de obiect şi de cauză, întrucât primul litigiu a avut ca temei răspunderea contractuală a pârâtei, prin sentinţa comercială nr.3236/8.03.2007 fiind admisă excepţia prescripţiei dreptului de a cere prejudiciul cauzat în urma plăţii cu întârziere a tranşelor nr.II şi III din contractul de credit, nefiind astfel judecat fondul pricinii.
Prin acţiunea care a format obiectul cererii dedusă prezentei judecăţi s-a solicitat însă obligarea pârâtei la plata sumei de 151.560 Euro – respectiv 560.772 lei, în temeiul răspunderii civile delictuale, despăgubirile solicitate neavând semnificaţia unor penalităţi sau dobânzi aferente tranşelor achitate cu întârziere, acestea reprezentând valoarea prejudiciului determinat de decalarea programului de filmare, datorită culpei pârâtei, ceea ce a generat cheltuieli suplimentare faţă de cele cuprinse în bugetul estimat al filmului, cheltuieli care au putut fi determinate numai la momentul efectuării expertizei contabile privind dosarul de cheltuieli al filmului, respectiv la data de 31.12.2004.
În raport de data constatării prejudiciului prin expertiza depusă la dosar, în speţă sunt incidente prevederile art.8 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora, “prescripţia dreptului la acţiune pricinuită prin faptă ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea”, în opinia apelantei, acţiunea care a format obiectul cauzei nefiind prescrisă, termenul de la care începe să curgă prescripţia pentru repararea pagubei pricinuită prin fapta culpabilă a pârâtei, fiind momentul depunerii expertizei contabile la C.N.A, respectiv decembrie 2004.
A mai arătat apelanta că nu există autoritate de lucru judecat întrucât capetele de cerere formulate la data de 22.04.2008 prin cererea precizatoare şi completatoare, au fost ignorate de către instanţa fondului, acestea nefăcând obiectul nici unei judecăţi.
Apelanta a solicitat urmare constatării neîndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art.1201 Cod civil, admiterea apelului, modificarea sentinţei comerciale atacate, în sensul respingerii excepţiei autorităţii de lucru judecat şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei de fond.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 06.11.2008 intimata – pârâtă a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, în opinia intimatei hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, partea detaliind considerentele care atestă că în cauză sunt aplicabile dispoz. art.1201 Cod civil raportat la art.166 C.pr.civilă, între cele două litigii existând identitate de părţi, obiect şi cauză, litigiul dedus prezentei judecăţi fiind purtat cu privire la acelaşi contract şi cu privire la clauzele şi termenele de plată a tranşelor de finanţare ale filmului “M”, constatarea instanţei fondului fiind corectă.
Ambele părţi în litigiu au depus la dosar concluzii scrise prin care au reiterat susţinerile evocate prin motivele de apel şi respectiv prin întâmpinare.
Examinând sentinţa comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a admite apelul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Curtea reţine că hotărârea judecătorească în considerarea căreia a fost susţinută de către pârâtă excepţia autorităţii de lucru judecat, incident procedural admis de prima instanţă, este reprezentată de sentinţa comercială nr.3236/8.03.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI a Comercială în dosarul nr.25688/3/2006, înscris anexat la fila 26 – din dosarul de fond, din eroare în considerentele sentinţei atacate cu apel fiind menţionate un alt număr de sentinţă şi un alt număr de dosar.
Curtea reţine, pornind de la cerinţele reglementate prin prevederile art.1201 Cod civil, că elementele autorităţii de lucru judecat sunt părţile, obiectul şi cauza, care trebuie să fie aceleaşi în ambele cereri.
Dacă în cauză nu se pune problema părţilor, care au participat în aceeaşi calitate în ambele procese, în mod obligatoriu trebuiau a fi îndeplinite şi condiţia aceluiaşi obiect, care reprezintă pretenţia formulată prin cerere cât şi dreptul subiectiv formulat, precum şi cerinţa aceleiaşi cauze, care constituie fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, temeiul juridic al cererii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că în prezentul litigiu, nu sunt îndeplinite cerinţele identităţii de obiect şi de cauză, cu raportare la acţiunea care a format obiectul litigiului finalizat prin sentinţa comercială nr.3236/8.03.2007, definitivă şi irevocabilă.
Astfel, prin acţiunea dedusă prezentei judecăţi, conform cererii completatoare şi precizatoare înregistrată la data de 22.04.2008, reclamanta a înţeles să solicite în plus faţă de acţiunea iniţială, constatarea nulităţii absolute parţiale a actului adiţional nr.3566/17.12.2001 la contractul de credit intervenit între părţi sub nr.12/1535/18.08.1999, recunoaşterea drepturilor patrimoniale revenind părţii din calitatea de producător al operei cinematografice, cu obligarea la plata sumelor cuvenite din distribuirea filmului, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.8/1996, plata unor despăgubiri în sumă de 320.000 lei şi a unor daune morale în cuantum de 150.000 lei pentru prejudiciul de imagine pretins creat, aceste capete de cerere neformând obiectul acţiunii judecată prin sentinţa comercială nr.3236/8.03.2007.
Rezultă totodată că cererea de chemare în judecată soluţionată prin sentinţa comercială nr.3236/8.03.2007 pronunţată în dosarul nr.25688/3/2006, a avut drept temei juridic răspunderea contractuală derivând din contractul încheiat de părţi sub nr.12/1535/18.08.1999, despăgubirile solicitate fiind consecinţa executării cu întârziere de către pârâtă a obligaţiilor asumate, prin prisma răspunderii contractuale instanţa sesizată analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, conform dispoziţiilor art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Prin acţiunea iniţială care a format obiectul prezentei judecăţi, s-a solicitat de reclamantă obligarea pârâtei la suportarea prejudiciului cauzat patrimoniului său, prin fapta culpabilă a părţii chemată în judecată, prejudiciu imprevizibil la momentul încheierii contractului, prin cererea introductivă precizându-se expres că despăgubirile solicitate, reprezintă pierderile suferite urmare terminării cu întârziere şi cu preţuri suplimentare a filmului, urmare îndeplinirii parţiale şi culpabile de către pârâtă a obligaţiilor privind acordarea tranşelor II, III şi neplata ultimei tranşe.
Reclamanta a menţionat expres că temeiul juridic al acestor despăgubiri îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, iar nu răspunderea contractuală analizată prin sentinţa pronunţată în acţiunea dedusă anterior judecăţii.
Din perspectiva temeiului juridic indicat prin cererea de chemare în judecată care formează obiectul prezentului dosar, în opinia Curţii, trebuie analizată şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă în timpul primei judecăţi, excepţie care nu a făcut obiectul sentinţei pronunţată de instanţa fondului.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că în mod greşit a fost admisă excepţia autorităţii lucrului judecat în prima fază procesuală, nefiind îndeplinite cerinţele identităţii de obiect şi cauză specifice reglementării instituită prin prev. art.1201 Cod civil, excepţia invocată de către pârâtă în acest sens în raport de dispoz. art.166 C.pr.civ., fiind nefondată.
Astfel fiind, în temeiul dispoz. art.297 alin.1 C.pr.civ. Curtea a admis apelul, a desfiinţat sentinţa comercială atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. (E.M.)
5
