Nulitate absolută aga


Prin cererea înregistrată sub nr. 5769/110/2009 reclamantul L M în contradictoriu cu pârâtele: S.C. E S.R.L., pârâta S.C. I I S.R.L. BACĂU, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC E SRL Bacău din data de 13.08.2009.

S-a achitat taxa de timbru de 50 lei. S-au anulat timbre judiciare de 5 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că hotărârea a cărei nulitate se solicită a se constată a fost luată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la dreptul de informare al asociaţilor.

Astfel în baza acestei hotărâri s-a aprobat majorarea facilităţii de credit la Credit  B Bacău până la concurenţa sumei de 2.100.00 0 lei şi prelungirea valabilităţii acesteia, precum şi menţinerea ipotecilor pe activele societăţii, respectiv spaţiul comercial situat în Bacău, str. B, nr.12, apartament situat în Bacău, str. B, nr.12, sc.A, ap.2, clădiri şi teren situate în Bacău, str. B, nr.117.

Ca urmare, consideră că prin intermediul acestei hotărâri îi sunt afectate interesele ca şi asociat în cadrul SC E SRL deoarece nu i s-a comunicat destinaţia sumelor de bani ce urmau să fie împrumutate de la Credit  B Bacău iar prin suplimentarea liniei de credit se va ajunge la o imposibilitate de plată în contextul actual şi la indisponibilizarea totală a activelor societăţii în sensul împiedicării acesteia în favoarea instituţiilor bancare.

De asemenea, aşa după cum rezultă din convocatorul aferent A.G.A din data de 13.08.2009 nu a fost anunţat cu privire la suma cu care urmează a fi suplimentată linia de credit iar menţinerea ipotecilor asupra bunurilor societăţii nu a fost menţIat deloc în cadrul convocatorului.

În susţinerea acţiunii au fost depuse înscrisuri.

Pârâţii, legal citaţi nu şi-au formulat apărări în cauză.

Instanţa analizând probatoriile administrate în cauză, reţine următoarele:

Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC E SRL Bacău din data de 13.08.2009 s-a aprobat cu 83,33% majorarea facilităţilor de credit în vigoare la Credit  B Bacău, până la concurenţa sumei de 2.100.000 lei şi prelungirea valabilităţii acesteia, precum şi menţinerea ipotecilor pe activele societăţii, respectiv: spaţiu comercial aflat în Bacău, str. B, nr.12, apartament aflat în Bacău, str.  B, nr.12, sc. A, ap.12, jud. Bacău, teren şi clădiri (atelier tâmplărie, barăci etc) aflate în Bacău, str. B, nr.117.

Prin convocatorul depus la fila 8, a convocat Adunarea Generală Extraordinara a Asociaţilor,  în data de 13.08.2009 ora 10, la sediul societăţii din Bacău, str. Cezar Bolliac, nr.3, jud. Bacău cu următoarea ordine de zi:

1) Aprobarea prelungirii unei facilităţi de credit,

2) Aprobarea majorării unei facilităţi de credit.

 Conform Actului constitutiv al societăţii şi din Certificatul constatator emis de ORC sub nr. 52555/08.10.2009, SC E SRL are un număr de 6000 părţi sociale, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 83,33% şi B M care deţine 1000 părţi sociale, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 16,67 %.

Conform procesului verbal încheiat la data de 3.08.2009 ambii asociaţi au fost prezenţi la Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţilor , reclamantul-asociat  B M opunându-se la majorarea liniei de credit de la limita de 1.400.00 lei la 2.100.000 lei, deoarece utilizarea sumei de 1.400.000 lei nu a fost justificată de către societate.

Conform art. 117 alin.6 din Lege nr. 31/1990 aşa cum a fost modificată, convocatorul va cuprinde locul şi data ţinerii adunării precum şi ordinea de zi, cu menţIarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.

Din analiza convocatorului depus la dosarul cauzei, instanţa constată că nu au fost respectate dispoziţiile legale menţIate în sensul că nu s-a explicitat ordinea de zi a adunării generale extraordinare a asociaţilor SC E SRL nemenţIându-se pe ce perioadă urma să aprobe adunarea prelungirea unei facilităţi de credit, suma cu care urma să fie majorată această facilitate, destinaţia sumei ce urma să fie împrumutată.

Mai mult decât atât, deşi prin Hotărârii A.G.G din data de 13.08.2009 s-a aprobat la art. 2 menţinerea ipotecilor pe activele societăţii enumerate în cuprinsul acestui articol, acest aspect nu a fost menţIat în convocator.ca urmare, instanţa constată prin acest mod de întocmire al convocatorului au fost afectate interesele reclamantului, în calitatea lui de asociat la SC E SRL Bacău, deţinător a 1000 părţi sociale, reprezentând 16,67% din capitalul social, fiindu-i lezat dreptul la informare asupra gestiunii societăţii şi a tuturor actelor juridice încheiate de aceasta, legiuitorul urmărind protejarea asociaţilor minoritari în raport cu puterea celor majoritari.

Pe de altă parte prin majorarea facilităţii liniei de credit şi ipotecarea tuturor activelor societăţii, este pusă în pericol valoarea părţilor sociale ale reclamantului pe care le deţine la SC E SRL şi care i se cuvin.

Pentru motivele de fapt şi de drept arătate, instanţa va admite acţiunea urmând a dispune anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC E SRL Bacău din data de 13.08.2009 iar în baza art. 132 alin.10 din Legea nr.31/1990 va dispune ca hotărârea irevocabilă să fie menţIată în Registrul Comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României Partea a IV a.