Nulitatea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor, în situaţia în care, aceştia sunt reprezentaţi de organele de conducere a societăţii, iar votul lor este hotărâtor
– art. 125(5) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
Decizia nr. 95/4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ
Potrivit art. 125(5) din legea de mai sus, membrii consiliului de administraţie, directorii, respectiv membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, ori funcţionarii societăţii nu îi pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă fără votul acestora, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
Prin decizia nr. 95 din 4 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, a admis apelul formulat de reclamanta B.I., împotriva sentinţei nr.11 din data de 7 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC M. SA SINAIA, cu A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a anulat hotărârea AGEA nr.2/24.11.2009.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Obiectul acţiunii îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 2/24.11.2009 a adunării generale extraordinare a acţionarilor SC M. SA din data de 24.11.2009, publicată în Monitorul Oficial partea a IV nr.6220/10.12.2009.
Prin această hotărâre s-a aprobat participarea SC M. SA Sinaia ca parte în cadrul unor contracte de asociere în participaţiune cu o cotă în limita a 30% din activele societăţii înregistrate în bilanţul întocmit la data de 30.06.2009 în vederea optimizării utilizării acestora.
Potrivit art. 125(5) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, membrii consiliului de administraţie, directori respectiv membrii directoratului şi ai conciliului de supraveghere, ori funcţionarii societăţii nu îi pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
În cazul de faţă, acţionarul DCI W. P. Ltd, care deţine majoritatea acţiunilor pârâtei SC M. SA Sinaia, respectiv 79,63% din totalul acţiunilor emise de aceasta din urmă, a dat procură specială domnului Gh. V. B. pentru adunarea generală extraordinară a acţionarilor.
Domnul B. Gh. deţine însă calitatea de administrator al societăţii pârâte, fiind preşedintele Consiliului de administraţie, iar votul său a fost hotărâtor deţinând un număr de 4214.569 acţiuni, adică 79,62% din capitalul social.
În atare situaţie, faţă de textul de lege sus menţionat hotărârea adunării generale extraordinare în discuţie este nulă.
Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a motivat că şi fără votul domnului B.V. Gh. s-ar fi obţinut majoritatea cerută de lege, pentru adoptarea
hotărârii, verificându-se doar îndeplinirea condiţiei de cvorum a adunării, fără a verifica condiţia de adoptare a hotărârii adunării, respectiv regula majorităţii.