Numirea lichidatorului. Cerinta justificarii interesului de catre titularul cererii formulate în acest scop.
– Legea nr.31/1990, art.237 alin.7
Dispozitiile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 prevad posibilitatea formularii cererii de numire a lichidatorului în ipoteza societatii dizolvate, nu pentru orice persoana, ci pentru orice persoana interesata, astfel ca, în vederea admiterii cererii se impune îndeplinirea acestei cerinte legale exprese, în sensul demonstrarii interesului de catre reclamant, în legatura cu derularea lichidarii de catre lichidatorul solicitat (de regula sub aspectul detinerii unei creante împotriva societatii dizolvate) si, corespunzator art.1169 Cod civil, în sensul probarii interesului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIA COMERCIALA nr.1386 din 18.11.2010)
Prin cererea înregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti sub nr.236403/11.05.2009, înaintata spre solutionare Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala potrivit art.3 alin.4 din OUG nr.116/2009, petenta AFPS 6 a solicitat, în temeiul art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, numirea unui lichidator pentru intimata chemata în judecata SC D RC S SRL, stabilirea remuneratiei acestuia si a modalitatii de achitare.
În motivarea cererii s-a aratat ca sentinta comerciala nr.12341/17.11.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala în dosarul nr.4082/3/2008 prin care s-a dispus dizolvarea societatii comerciale intimate, a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr.473/22.01.2009.
Prin sentinta comerciala nr.4665 pronuntata la 09.04.2010 în dosarul nr.3792/3/2010 Tribunalul Bucuresti a respins cererea petentei, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta comerciala tribunalul a retinut ca în raport cu art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 cererea de numire a lichidatorului se face de orice persoana interesata, ceea ce impune ca persoana car sesizeaza instanta sa demonstreze în ce consta interesul.
În speta petenta nu a dovedit ca îndeplineste aceasta cerinta sine qua non, neadministrând nici o proba din care sa rezulte ca este o persoana interesata în demararea procedurii lichidarii societatii intimate, respectiv, în desemnarea unui lichidator, la dosar fiind depusa doar fisa sintetica globala.
Împotriva acestei sentinte comerciale petenta AFPS 6 a declarat recurs, solicitând modificarea hotarârii atacate în sensul admiterii cererii de numire a lichidatorului.
În motivarea recursului s-a aratat, în esenta, în raport cu art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila, ca petenta nu trebuia sa probeze ca detine o creanta împotriva societatii intimate, acest aspect urmând sa fie lamurit în cadrul procedurii de lichidare.
Oricum, prin fisa sintetica globala sunt evidentiate obligatiile fiscale ale intimatei, stabilite ca urmare a declaratiilor depuse de aceasta, acest înscris constituind titlu executoriu si, prin urmare cererea fusese dovedita sub aspectul interesului petentei. De altfel, instanta putea pune în vedere petentei sa depuna si alte înscrisuri în dovedirea creantei fiscale detinuta împotriva societatii intimate.
Fata de acestea, analizând actele dosarului, Curtea a constatat ca recursul este nefondat având în vedere urmatoarele considerente:
Tribunalul a retinut în mod corect nedovedirea de catre petenta a interesului în formularea cererii de numire a lichidatorului. Dovedirea interesului priveste faptul ca numirea lichidatorului vizeaza derularea procedurii de lichidare, în care creditorii sunt implicati sub aspectul realizarii creantelor lor. Prin urmare, petenta în speta, din moment ce pretinde ca detine o creanta fiscala împotriva societatii intimate, pentru a-si justifica interesul, care constituie o cerinta legala expresa, trebuie sa probeze existenta unei astfel de creante. Faptul ca pentru derularea procedurii de lichidare legea prevede, de asemenea, probarea creantei de catre creditor nu prezinta relevanta deoarece acest aspect constituie de asemenea o cerinta legala dar în contextul respectiv; or, cerinta probarii interesului prin prisma dovedirii existentei creantei constituie o (alta) cerinta legala, relevanta într-un context juridic distinct, acela al cererii de numire a lichidatorului.
Declaratiile fiscale depuse la administratia fiscala de catre debitor, intimata în speta, nu constituie titluri de creanta sau titluri executorii în sine chiar daca vizeaza evidentierea obligatiilor fiscale si, prin urmare, nici fisa sintetica globala întocmita de catre organul fiscal în baza acestora nu poate avea o astfel de valoare probatorie.
În raport cu prevederile art.21, 41, 64, 110 si 141 Cod procedura fiscala, petenta nu a dovedit printr-un titlu de creanta sau titlu executoriu nici la judecata în prima instanta, nici în recurs, ca detine o creanta fiscala împotriva intimatei.
Pentru dovedirea îndeplinirii vreunei cerinte legale pentru formularea cererii de chemare instanta nu are obligatia de a indica partilor în judecata modul în care trebuie sa îsi probeze sustinerile, obligatia în acest sens revenind chiar partilor, conform prevederilor art.1169 Cod civil.
În consecinta, retinând ca recursul este nefondat, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, l-a respins ca atare.
