DECIZIA COMERCIALĂ NR.102 din 24 februarie 2009. Definitivă.
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V A COMERCIALĂ
Obligaţia de a face. Cerere de obligare a pârâtei să emită o factură nouă, fără corectarea sau stornarea facturilor vechi. Neconcordanţa acestui document nou cu evidenţa contabilă a societăţii pârâte. Consecinţe.
Articolul 129 din codul fiscal.
Cererea prin care societatea reclamantă solicită obligarea societăţii pârâte la emiterea unei facturi noi, fără corectarea sau stornarea facturilor vechi, contravine dispoziţiilor articolului 129 din codul fiscal, iar soluţia de respingere a acestei cereri, pronunţată de instanţa de fond, este legală şi temeinică.
Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă;
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI a Comercială la data de 25.07.2007, sub nr.26361/3/2007 reclamanta SC P. I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC P. I.L SRL, solicitând instanţei obligarea pârâtei la emiterea unei facturi pentru sumele ce reprezintă obligaţia de plată a reclamantei pentru lucrările executate de SC P. I. SRL, în conformitate cu prevederile contractului nr.218/01.11.2006 şi anexele acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr.7924/25.06.2008 pronunţată de Secţia a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureşti s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată; s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC P. I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC P. I. SRL.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC P. I. SRL (fostă SC P. I. SRL), criticând-o sub următoarele aspecte:
Hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor articolului 261 alin. 1 Cod procedură civilă. Astfel instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, însă hotărârea este întemeiată pe argumentele invocate de aceasta în cadrul excepţiei inadmisibilităţii respinse.
Hotărârea pronunţată este dată cu aplicarea greşită a legii. Afirmaţia instanţei conform căreia admiterea acţiunii ar duce la emiterea unei noi facturi fără corectarea celei existente, fără stornarea acestora este complet greşită.
De asemenea, în mod greşit fără a cerceta fondul cauzei instanţa a respins acţiunea ca nefondată, considerând că facturile fiscale emise de pârâtă îndeplinesc prevederile contractului de subantrepriză nr.218 din 1.11.2006.
Instanţa nu a respectat principiul rolului activ şi nu a dat eficacitate dispoziţiile articolului 129 Cod procedură civilă. Astfel în opinia reclamantei era necesar ca instanţa să dispună efectuarea unei expertize de specialitate care să analizeze materialul probator şi să conducă la dezlegarea pricinii.
Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cheltuielile de judecată.
Intimata SC P.I. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Criticile aduse sentinţei sunt neîntemeiate.
Astfel, instanţa de fond a respectat întocmai dispoziţiile articolului 261 alin.1 Cod procedură civilă şi nu există nici o contradictorialitate a dispoziţiilor hotărârii apelate.
Instanţa de fond a motivat în fapt şi în drept respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin hotărârea apelată tribunalul nu a făcut o aplicare greşită a legii ci dimpotrivă a avut în vedere dispoziţiile legale în materie cu privire la emiterea facturilor fiscale şi modul în care se pot face corecturi cu privire la informaţiile înscrise în facturi sau în alte documente care ţin loc de factură.
Este de specificat faptul că obiectul acţiunii introductive îl reprezintă obligarea pârâtei la emiterea unei facturi pentru sumele ce reprezintă obligaţia de plată a reclamantei pentru lucrările executate de pârâtă, în conformitate cu prevederile contractului nr.218 din 1.11.2006 şi anexele acestuia.
Tribunalul a analizat în întregime materialul probator administrat în cauză având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv toate aspectele cu care a fost investită.
În ceea ce priveşte faptul că instanţa nu a dispus în virtutea principiului rolului activ al judecătorului efectuarea unei expertize contabile, Curtea apreciază că în mod corect nu s-a dispus administrarea unei astfel de probe, aceasta nefiind utilă şi pertinentă cauzei.
Tribunalul a reţinut în mod corect faptul că reclamanta nu a solicitat o stornare a sumelor sau o desfiinţare a facturilor deja existente, astfel încât manierea de control a unor asemenea acte ce atestă obligaţii de plată este doar aceea prevăzută de codul fiscal la articolul 129 şi anume corectarea sau stornarea acestor facturi, respectiv colectarea informaţiilor înscrise în facturi sau în care documentul a fost transmis beneficiarului. Emiterea unei document care să cuprindă şi informaţiile din cel iniţial dar şi valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte informaţiile şi valorile corecte.
În speţă s-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei facturi fără a se specifica situaţia facturii vechi.
Tribunalul a reţinut în mod corect faptul că admiterea acestei acţiuni ar însemna obligarea pârâtei la emiterea unei facturi noi fără corectarea celor existente, fără stornarea acestora şi deci la o altă sumă datorată decât cea care reiese din evidenţa contabilă.
În ceea ce priveşte critica privind cheltuielile de judecată, câtă vreme reclamantei i-a fost respinsă acţiunea ca nefondată, potrivit dispoziţiilor articolului 274 Cod procedură civilă acesteia nu i se puteau acorda cheltuieli de judecată.
Faţă de toate aceste considerente criticile aduse sentinţei sunt neîntemeiate şi pe cale de consecinţă, potrivit articolului 296 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
