Opoziţia reglementată de dispoziţiile art. 31-32 din Legea societăţilor comerciale. Legitimarea procesual activă.


Au legitimare procesuala activa, în formularea opozitiei, reglementata de art. 61-62 din Legea societatilor comerciale, creditorii sociali si orice alte persoane interesate.

Astfel, asociatii sau actionarii nu au legitimare procesuala activa într-o opozitie contra hotarârii adunarii generale de modificare a actelor constitutive ale societatii, întrucât, daca au votat aceasta hotarâre, opozitia va fi lipsita de interes, iar daca au lipsit de la sedinta adunarii generale în care s-a luat hotarârea respectiva sau au votat împotriva acesteia, acestia au la îndemâna, daca considera hotarârea respectiva nelegala sau nestatutara, actiunea în anularea hotarârii adunarii generale.

Astfel, asociatii sau actionarii nu au legitimare procesuala activa într-o opozitie contra hotarârii adunarii generale de modificare a actelor constitutive ale societatii, întrucât, daca au votat aceasta hotarâre, opozitia va fi lipsita de interes, iar daca au lipsit de la sedinta adunarii generale în care s-a luat hotarârea respectiva sau au votat împotriva acesteia, acestia au la îndemâna, daca considera hotarârea respectiva nelegala sau nestatutara, actiunea în anularea hotarârii adunarii generale.

Prin sentinta nr. 1 din 01 octombrie 2009, pronuntata de Tribunalul Mehedinti – Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, în dosarul nr. 6493/101/2009, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului I.G.P. si s-a respins actiunea acestuia.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 31/1990, pot promova opozitie la hotarârea adunarii generale a asociatilor sau actionarilor, doar creditorii sociali si oricare alte persoane prejudiciate, nu si asociatii sau actionarii, care au la îndemâna actiunea în anulare, reglementata de art. 132 si art. 196 din Legea nr. 31/1990, iar reclamantul I.G.P. a formulat cererea în calitatea sa de actionar nedovedind ca  are si vreun drept de creanta si deci calitate de creditor.

Împotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Mehedinti a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.G.P., criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate, invocând dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 cod procedura civila si cele ale art. 61 si 68 din legea nr. 31/1990 si art. 6 din Legea nr. 26/1990.

În motivele de recurs, recurentul reclamant I.G.P. a invocat ca instanta de fond a facut o aplicare gresita a legii, considerând ca nu are calitate procesuala activa, întrucât nu a fost analizata calitatea sa de persoana prejudiciata prin hotarârea adunarii generale a asociatilor, prin care a fost revocat din functia de administrator al societatii, ci s-a limitat la calitatea sa de asociat.

În ceea ce priveste hotarârea adunarii generale a asociatilor a carui anulare a solicitat-o, recurentul reclamant a aratat ca a fost adoptata cu încalcarea  dispozitiilor art. 117 alin. 6 si 7 din legea nr. 31/1990, întrucât convocarea nu a cuprins informatii privind persoanele propuse pentru functia de administrator, precum si textul integral al propunerilor.

Curtea a apreciat ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea introductiva, din data de 6 august 2009, recurentul reclamant I.G.P. a formulat opozitie la hotarârea nr. 1 a adunarii generale a asociatilor SC I.&C. SRL, solicitând anularea acestei hotarâri, invocând faptul ca este o persoana prejudiciata, întrucât a fost revocat din functia de  administrator al societatii si numit un altul, fara ca prin convocare sa fie mentionat textul integral al propunerilor.

Din examinarea sentintei recuarte, Curtea a constatat ca recurentul reclamant I.G.P. a precizat în mod expres, la solicitarea instantei ca întelege sa formuleze opozitie, în calitatea sa de asociat.

În conformitate cu dispozitiile art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, creditorii sociali si orice alte persoane prejudiciate prin hotarârile asociatilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opozitie prin care sa solicite instantei judecatoresti sa oblige, dupa caz, societatea sau asociatii la repararea prejudiciului cauzat.

Din interpretarea normei legale invocate rezulta ca au legitimare procesuala activa, în formularea opozitiei, reglementata de art. 61-62 din Legea societatilor comerciale, creditorii sociali si orice alte persoane interesate.

Curtea a constatat ca solutia instantei de fond  privind lipsa calitatii procesuale active a reclamantului I.G.P., în calitate de asociat, de a formula opozitie împotriva hotarârii adunarii generale nr. 1 din 11 iunie 2006 este corecta, întrucât o solutie contrara ar însemna încalcarea indirecta a conditiilor de exercitiu a actiunii în anularea hotarârii adunarii generale si ar duce prin efectul introducerii opozitiei, la suspendarea efectelor hotarârii, care este prezumata de lege a fi valida si obligatorie pentru toti asociatii.