Opoziţie la hotărârea a.g.a. de majorare a capitalului social. Acţionari. Calitate procesuală.


Opoziţie la hotărârea A.G.A. de majorare a capitalului social. Acţionari. Calitate procesuală.

Acţionarii societăţii nu se încadrează în rândul persoanelor îndrituite să uzeze de calea opoziţiei la  hotărârea A.G.A. de majorare a capitalului social.

Secţia comercială şi contencios administrativ-decizia civilă nr.857/6 decembrie 2004

Prin opoziţia înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara sub nr.1957/12.02.2003, oponenta S.A. a contestat Hotărârea nr.1/11.02.2003 adoptată de intimata S.C. A.C. SA Deva privind majorarea capitalului social şi majorarea valorii acţiunilor.

Prin sentinţa nr.216/CA/2004 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.1156/2003 a fost respinsă opoziţia formulată, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale procesuale active de creditoare socială şi nu a dovedit nici faptul că ar fi fost prejudiciată prin hotărârea atacată, aşa încât nu se încadrează în prevederile art.61 pct.1 din Legea nr.31/1990 republicată şi modificată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, susţinând în esenţă că instanţa de fond nu a analizat în nici un fel criticile aduse prin opoziţia formulată referitoare la faptul că hotărârea AGA este nelegală, prejudiciind interesele acţionarilor, iar orice menţiune la Oficiul Registrului Comerţului efectuată în baza acestei hotărâri AGA este contrară dispoziţiilor statutului şi nelegală.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art.61 pct.1 din Legea nr.31/1990 republicată şi modificată, calea opoziţiei la hotărârea AGA privitoare la modificarea actului constitutiv este deschisă creditorilor sociali şi altor persoane prejudiciate prin astfel de hotărâri.

În mod just a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu se încadrează în rândul persoanelor îndrituite potrivit art.61 pct.1 să uzeze de calea opoziţiei, întrucât aceasta are calitatea de acţionar la societatea intimată şi prin urmare dispune de alte mijloace procesuale conferite de Legea nr.31/1990 prin care să atace hotărârea AGA.

Calitatea procesuală activă fiind un element esenţial al acţiunii civile, lipsa acesteia constituie un impediment în exercitarea acţiunii şi face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

S-a constatat că în mod just instanţa de fond a ridicat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor prezente excepţia lipsei calităţii procesuale active, iar soluţionarea excepţiei s-a făcut în conformitate cu prevederile art.136, 137  Cod procedură civilă.

În consecinţă, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.