1. Ordonanţă preşedinţială. Examinarea exclusiv a condiţiei urgenţei. Aprecierea făcută de judecătorul fondului în legătură cu cerinţele vremelniciei şi a neprejudecării fondului, care rezultă implicit din lege. Neexaminarea acestor cerinţe raportat la specificul cauzei. Consecinţe.
2. Lipsa din dispozitiv a menţiunii cu privire la momentul până la care operează suspendarea vremelnică a executării hotărârii A.G.E.A. Consecinţe.
(Decizia comercială nr.399/27.03.2008, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială)
Prin cererea înregistrată la numărul 1970/3/2008 din 18 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI a Comercială, reclamantele SC Z.M. SRL şi SC D.M.G. SRL, ambele cu sediul în Bucureşti au chemat-o în judecată pe pârâta SC H. 2000 SA, cu sediul în Bucureşti şi au solicitat ca instanţa, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să suspende executarea hotărârii A.G.E.A. a SC H. 2000 SA din 12 iunie 2007 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare ce formează obiectul dosarului nr.24519/3/2007 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI a Comercială şi executarea hotărârii A.G.E.A. a aceleiaşi societăţi din 2 iulie 2007 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 37617/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI a Comercială. Au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat în esenţă că hotărârea A.G.E.A. din 12 iunie 2007 este nulă absolut întrucât a fost luată cu încălcarea normelor imperative relative la convocare, ordinea de zi necuprinzând conţinutul modificărilor actului constitutiv. În acelaşi sens au invocat şi faptul că au fost luate hotărâri ce nu figurau pe ordinea de zi, precum şi faptul că hotărârea a fost luată prin excluderea de la vot a celor două reclamante.
În ce priveşte hotărârea A.G.E.A. din 2 iulie 2007, reclamantele au susţinut că este nulă absolut, întrucât a fost luată cu încălcarea normelor imperative relative la convocare, precum şi pentru că ea reprezintă un act juridic subsecvent unui act juridic nul absolut.
Sub aspectul cerinţelor impuse de articolele 581-582 Cod procedură civilă, reclamantele au arătat că aceste condiţii sunt îndeplinite, urgenţa fiind dată de împrejurarea că două hotărâri nule absolut au fost puse în executare (şi fără să fie publicate în Monitorul Oficial al României), astfel că reclamantele nu mai sunt în mod formal acţionari şi nu îşi mai pot exercita drepturile specifice.
În privinţa cerinţei prevenirii producerii unei pagube, reclamantele au arătat că aceasta este asigurată întrucât în joc sunt acţiunile din cadrul societăţii pârâte, iar administratorul şi ceilalţi acţionari nu respectă minime condiţii legale de desfăşurare a AGA sau AGEA.
Referitor la neprejudecarea fondului, reclamantele au arătat că această cerinţă este respectată, întrucât soluţionarea în fond a acţiunilor în anulare se va face de către instanţa învestită cu judecarea acestora.
La 24 ianuarie 2008, pârâta a depus întâmpinare, prin care s-a apărat în fapt şi în drept faţă de cerere, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât nu se încadrează în condiţiile imperative ale articolelor 581-582 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa comercială nr. 1019 din 24 ianuarie 2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI a Comercială a admis cererea reclamantelor şi a dispus suspendarea executării hotărârilor AGEA ale societăţii pârâte din 12 iunie 2007 şi din 2 iulie 2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, în raport de prevederile articolului 133 din legea nr.31/1990, suspendarea executării hotărârii AGA nu operează de drept la data introducerii acţiunii în anulare a acestei hotărâri, fiind necesară verificarea de către instanţă a cerinţelor articolului 581 Cod procedură civilă referitoare la procedura specială a ordonanţei preşedinţiale.
A reţinut, de asemenea, că îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate privitoare la vremelnicie şi la neprejudecarea fondului rezultă implicit din chiar textul de lege, instanţei rămânându-i spre analiză doar condiţia privitoare la urgenţă. Sub acest din urmă aspect, prima instanţă a reţinut că există urgenţă câtă vreme hotărârea din 12 iunie 2007 a fost şi continuă să fie utilizată de pârâtă pentru a nega calitatea de acţionari a reclamantelor, iar ambele hotărâri AGEA au fost adoptate în absenţa reclamantelor.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs motivat pârâta, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 18 februarie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Comercială.
În motivarea recursului s-a susţinut în esenţă că hotărâre2a a fost pronunţată în condiţiile în care cererea introductivă de instanţă nu se încadrează în condiţiile imperative prevăzute de articolele 581 şi 582 Cod procedură civilă.
De esenţa primelor două critici este susţinerea că intimatele – reclamante aduc în favoarea cererii de suspendare aceleaşi argumente pe care le-au invocat în cererile de anulare a hotărârilor AGEA din 12 iunie 2007 şi din 2 iulie 2007, cereri ce formează obiectul dosarelor nr.2451932007 şi nr.37617/3/2007 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI a Comercială şi în care recurenta-pârâtă şi-a expus apărările de fond în întâmpinare.
O altă critică vizează neîndeplinirea condiţiei referitoare la urgenţă, recurenta – pârâtă susţinând că intimatele-reclamante invocă nulitatea absolută a celor două hotărâri fără ca instanţele să se fi pronunţat pe acest aspect. În aceeaşi ordine de idei, recurenta-pârâtă a arătat şi că intimatele – reclamante nu mai sunt acţionari ai săi (conform celor două hotărâri AG.E.A. şi pentru neachitarea preţului acţiunilor dobândite), de aceea nu au nici calitate procesuală.
Ultima critică vizează condiţia prevenirii producerii unei pagube, sens în care recurenta – pârâtă a arătat că, faţă de conţinutul hotărârilor AGEA contestate, nu există pagubă prin schimbarea sediului social şi nici prin recodificarea obiectului de activitate, singurele care au produs pagube societăţii fiind chiar intimatele – reclamante.
Recursul nu este întemeiat în drept.
La 24 martie 2008 intimatele – reclamante au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată, formulând apărări în fapt şi în drept faţă de motivele de recurs.
Faţă de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca întemeiat şi îl va admite pentru următoarele considerente:
Deşi recurenta pârâtă nu îşi întemeiază recursul în drept, faţă de dezvoltarea motivelor de recurs Curtea apreciază că acesta vizează greşita aplicare a dispoziţiilor articolului 581 şi urm. Cod procedură civilă, caz de modificare prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Examinând cauza sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile articolului 3041 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea atacată nu este supusă apelului, Curtea reţine pe de o parte că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, caz în care devin incidente prevederile articolului 304 punctul 6 teza I Cod procedură civilă, întrucât, deşi a fost sesizată cu o cerere de suspendare vremelnică a executării a două hotărâri A.G.E.A., până la soluţionarea irevocabilă a acţiunilor în anulare îndreptate împotriva acestora, a hotărât suspendarea hotărârii A.G.E.A., fără ca în dispozitiv să existe precizat momentul maxim până la care operează suspendarea.
Este lipsită de relevanţă precizarea făcută în considerentele hotărârii, întrucât ceea ce se execută şi cade în puterea lucrului judecat este dispozitivul hotărârii, iar hotărârea atacată prin prezentul recurs nu face parte din categoria celor la care considerentele fac corp comun cu dispozitivul, cu atât mai puţin în speţă unde între considerente şi dispozitiv nu există identitate.
Răspunzând primelor două critici, de esenţa cărora este susţinerea că intimatele – reclamante şi-au întemeiat cererea de ordonanţă preşedinţială pe aceleaşi argumente ca şi acţiunile în anulare formulată în condiţiile dreptului comun, Curtea apreciază întemeiate aceste critici având în vedere următoarele:
Instanţa de fond a reţinut în mod extrem de judicios că judecătorul sesizat cu o cerere întemeiată pe prevederile articolului 133 din legea nr.31/1990 are a verifica îndeplinirea condiţiilor impuse de articolul 581 şi urm. Cod procedură civilă, respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului. Numai că, în totală contradicţie cu acest raţionament, prima instanţă a conchis că se impune verificarea doar a cerinţei urgenţei fiindcă vremelnicia şi neprejudecarea fondului reies implicit din textul de lege, întrucât dispoziţiile articolului 581 şi următoarele Cod procedură civilă nu sunt în acest sens, ele nedispensându-l pe judecător de la acest examen, ci dimpotrivă.
A admite în sensul considerentelor primei instanţe echivalează pe de o parte cu înfrângerea unor dispoziţii legale ce sunt dincolo de echivoc, iar pe de altă parte cu acreditarea ideii că, la pronunţarea soluţiei într-o cerere de ordonanţă preşedinţială, diferenţa o face doar condiţia urgenţei, fiind astfel contrazise o practică judecătorească şi o doctrină unanimă în a aprecia asupra caracterului cumulativ al condiţiilor urgenţei, vremelniciei şi neprejudecării fondului.
În atare situaţie, Curtea apreciază că în speţă nu se poate vorbi despre o veritabilă cercetare judecătorească a fondului cererii de ordonanţă – preşedinţială, câtă vreme instanţa de fond a exclus de la analiză condiţiile referitoare la vremelnicia şi la neprejudecarea fondului.
Această analiză a celor trei condiţii cumulative este obligatorie şi pentru că dispoziţiile articolului 581 şi urm. Cod procedură civilă enunţă condiţiile, iar instanţa de fond, pentru a putea cenzura temeinicia cererii, trebuie să verifice dacă aceasta le respectă în concret, altfel spus cercetarea judecătorească trebuie să vizeze respectarea cerinţelor legale raportat la specificul cauzei.
În plus, Curtea apreciază că în speţă verificarea condiţiilor relative la neprejudecarea fondului era cu atât mai necesară cu cît, aşa cum a subliniat şi recurenta – pârâtă în recurs, cererea de ordonanţă preşedinţială este întemeiată pe aceleaşi argumente ca şi acţiunea de drept comun, judecătorului fondului revenindu-i obligaţia de a determina dacă se încearcă prejudecarea fondului într-o procedură specială ce interzice acest lucru sau dacă aparenţa de drept permite pronunţarea unei soluţii înainte ca instanţa de drept comun să statueze asupra fondului litigiului.
Faţă de aceste considerente, apreciind că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut şi că, examinând incomplet fondul cauzei, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor articolului 581 şi urm. Cod procedură civilă, în temeiul articolului 312 alineatele 1-3 raportat la articolul 304 punctele 6 şi 9 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul şi, în temeiul articolului 312 alineat 5 teza I Cod procedură civilă, apreciind că instanţa de fond nu a cercetat efectiv fondul cererii de ordonanţă preşedinţială, va casa hotărârea atacată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
5
