Dosar nr. X
R o m â n i a
Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă
Decizia civilă nr. X
Şedinţa publică de la X
Tribunalul constituit din :
Preşedinte: X
Judecător: X
Grefier : X
Pe rol soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta-pârâtă X împotriva sentinţei civile nr. X pronunţată de Judecătoria Sectorului X Bucureşti, în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-reclamantă X.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică la ordinea listei de şedinţă au lipsit părţile.
Având în vedere prevederile art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, tribunalul dispune lăsarea cauzei la ultima strigare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la ultima strigare a cauzei, a răspuns apelanta-pârâtă, prin consilier juridic X, care depune la dosar împuternicire de reprezentare, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului, respectiv pentru probele solicitate de către intimată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, arată că nu are probe noi în apel.
Tribunalul, în temeiul art. 479 alin. 2 coroborat cu art. 478 alin. 2, art.255 alin.1 şi 258 alin.1 din Codul de procedură civilă, încuviinţează pentru intimata-reclamantă proba cu înscrisurile noi depuse în apel, apreciind această probă ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.
Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinţei atacate. Arată că intimata-reclamantă a ales o trimitere simplă și a fost despăgubită conform prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 13/2013, astfel că nu poate primi o sumă mai mare, întrucât nu a ales să facă trimitere cu valoare declarată. Mai arată că dacă ar fi ales serviciul cu valoare declarată ar fi fost despăgubită întru totul la valoarea declarată, conform serviciului prevăzut de O.U.G. 13/2013. În ceea ce priveşte daunele morale, solicită să se observe că este o interpretare subiectivă a primei instanțe, solicitând respingerea acestora ca fiind nedovedite. Solicită obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 394 alin.1 din Codul de procedură civilă, tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra cauzei civile de față, tribunalul constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de X, înregistrată pe rolul Judecătoriei X sub nr. X reclamanta X a chemat în judecată pe pârâta X., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 lei, cu titlu de daune-interese, precum și la plata sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune morale. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 16, art. 1350, art. 1530, art. 1531 alin.3, art. 1532 alin. 2 și 3, art. 109 , art. 113 pct.8 din Codul de procedură civilă, O.U.G. nr. 13/2013 și Legii nr. 63/2011.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.04.2014 pârâta a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active, în raport de prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 13/2013.
Prin încheierea de ședință din 19.05.2014 s-a constatat că întâmpinarea a fost depusă tardiv, astfel că pârâta este decăzută din dreptul de a formula probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică. S-a reținut că excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de ordine publică și a fost unită cu fondul cauzei această excepție.
Prin sentința civilă nr. X pronunțată de Judecătoria X, în dosarul nr. X, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei X și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului X București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului X București la data de 28.11.2014, sub nr. X.
Prin încheierea de ședință din 20.01.2015 au fost calificate excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și excepția lipsei calității procesuale active ca apărări e fond.
Prin sentinţa civilă nr. X, pronunţată de Judecătoria Sectorului X Bucureşti. în dosarul nr. X, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâta X., a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu material şi la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în data de 17 mai 2013 reclamanta s-a înscris la Concursul de ocupare a posturilor didactice în învăţământul preuniversitar – titularizare 2013 – pentru anul şcolar 2013-2014 la Centrul nr.1 – Colegiul Naţional Pedagogic Ştefan cel Mare din Bacău ( nr. de înregistrare 476/ 17.05.2013) prin mandatarul său Nechita Vlad împuternicit prin procura specială nr. 791 din 13.05.2013 a Biroului Notarial Public Pro Jure Bucureşti, la data înscrierii la concursul de titularizare 2013 purtând numele de Prohozescu Elena-Lăcrămioara, schimbându-şi numele prin încheierea căsătoriei.
La data de 14 iunie 2013 reclamanta a susţinut prima probă a concursului titularizare 2013 în localitatea Târgu-Ocna, judeţul Bacău şi anume Inspecţia specială la clasă, unde a obţinut nota 10 (conform Fişei de evaluare din data de 14.06.2013).
După această primă probă, s-a deplasat în Bucureşti, unde în sesiunea iunie 2013 a susţinut şi promovat examenul de licenţă cu nota 10, obţinând titlul de licenţiat în istorie, în domeniul Istorie, în cadrul Facultăţii de Istorie, la Universitatea Bucureşti, media generală de absolvire a studiilor fiind 8.13. conform adeverinţei nr. 1100 din 01.07.2013.
Reclamanta a împuternicit-o prin procura notarială nr. 872 din 03.07.2013 pe X să îi ridice adeverinţa de promovare a examenului de licenţă şi adeverinţa de absolvire NIVEL I Pedagogie din Bucureşti – acte necesare pentru a valida înscrierea la concursul de titularizare în perioada 22-25 iulie 2013. I-a trimis procura prin Poşta Română cu confirmare de primire şi aceasta a primit-o în data de 08.07.2013.
X a ridicat actele în numele său din Bucuresti şi le-a expediat prin Posta Română OPMB – Sector X OF Bucureşti X, str. X nr. X sector X Bucureşti cu confirmare de primire, scrisoarea nr : X din data de X.
Actele necesare înscrierii nu au ajuns în posesia reclamantei din răspunsul nr. R7/i65CR al X din data de 28.08.2013, rezultând că acestea au fost pierdute în timpul transportului, aceasta neputând participa la concurs.
În drept, prima instanţă a reţinut că noul Cod civil instituie şi obligația reparării pierderii unei șanse prin dispozițiile art. 1385 alin. 4. Prin pierderea unei șanse se înțelege pierderea de către o persoană a posibilității de a realiza un câștig, sau, după caz, de a evita o pagubă, ceea ce poate avea ca rezultat cauzarea unui prejudiciu pentru acea persoană.
Pentru ca un prejudiciu rezultat din pierderea unei şanse să aibă caracter cert şi reparabil trebuie îndeplinite următoarele condiţii: şansa pierdută să fi fost reală şi serioasă; pierderea şansei să fie consecinţa directă a faptei ilicite sau a altei împrejurări pentru care se angajează răspunderea delictuală; la stabilirea reparaţiei să se ţină cont de marja de incertitudine care afectează posibilitatea realizării şansei de câştig sau a evitării riscului de pierdere.
Pentru a se putea solicita repararea prejudiciului constând în pierderea unei şanse trebuie dovedit că la momentul intervenirii faptului cauzal invocat, victima a fost în cursul exercitării sau realizării şansei sale ori în măsură să profite de acea şansă sau, după caz, pe punctul de a profita de ea.
Prejudiciul trebuie să rezulte din încălcarea ori atingerea unui drept ori a unui interes legitim. Din dispozițiile art. 1349 alin. 1 din Codul civil rezultă obligația generală a oricărei persoane de a nu aduce „atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime altor persoane.
Conform art. 1.532. din Codul civil
(1) La stabilirea daunelor-interese se ţine seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe.
(2) Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului.
(3) Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanţa de judecată.
În speţă, a apreciat prima instanță că sunt îndeplinite aceste condiții reclamanta neputându-se înscrie la concursul de titularizare din cauza faptul că documentele necesare înscrierii au fost pierdute de pârâtă în timpul transportului.
Din probatoriul administrat instanţa apreciază că șansa pierdută de reclamantă este reală şi serioasă.
Astfel, la data de 14 iunie 2013 reclamanta a susţinut prima probă a concursului titularizare 2013 în localitatea Târgu-Ocna, judeţul Bacău şi anume Inspecţia specială la clasă, unde a obţinut nota 10 (conform Fişei de evaluare din data de 14.06.2013).
După această primă probă, s-a deplasat în Bucureşti, unde în sesiunea iunie 2013 a susţinut şi promovat examenul de licenţă cu nota 10, obţinând titlul de licenţiat în istorie, în domeniul Istorie, în cadrul Facultăţii de Istorie, la Universitatea Bucureşti, media generală de absolvire a studiilor fiind 8.13, conform adeverinţei nr. 1100 din 01.07.2013.
Reclamanta nu a mai putut participa la concursul de titularizare din cauza faptului că documentele necesare înscrierii au fost pierdute de pârâtă în timpul transportului.
Referitor la cuantumul prejudiciului instanţa, în aplicarea dispoziţiilor art. 1.532 alin.1 din Codul civil a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu material.
Pentru a reţine acest cuantum, prima instanță a avut în vedere o şansă de a promova examenul de 60 % – în lipsa altor date concrete privind numărul candidaţilor ori nivelul de pregătire al acestora, raportată la un an de zile în care reclamanta ar fi obţinut un salariu net de 700 lei /lună.
Instanţa a avut în vedere că reclamanta are posibilitatea să se înscrie pentru susţinerea examenului la următorul concurs, neputând fi primită cererea sa că ar trebui să fie avute în vedere veniturile realizate până la pensie, inclusiv sporurile de vechime.
În privinţa daunelor morale instanţa a avut în vedere consecinţele negative în plan emoţional pe care fapta pârâtei le-a avut asupra reclamantei, suferințe psihice ce se circumscriu noțiunii de prejudiciu moral, astfel încât se justifica pe deplin acordarea unor despăgubiri morale în compensarea acestei traume.
Astfel instanţa reţine că reclamanta trecuse de prima probă a concursului-proba practică, pregătindu-se pentru proba teoretică, rezultatele obţinute fiind de natură să o îndreptăţească să creadă că va promova şi cea de a doua probă, fiind evidentă suferinţa sa în momentul în care nici măcar nu s-a mai putut înscrie la examen.
Referitor la susţinerile pârâtei în sensul că despăgubirile puteau fi acordate doar în limitele impuse de dispoziţiile art. 42 din OUG nr. 13/2013 prima instanță a reținut că nu există nicio dispoziţie legală care să îngrădească dreptul reclamantei de a urma procedura de drept comun şi de a se prevala de dispoziţiile codului civil aplicabile.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că prejudiciul pretins s-a produs în persoana reclamantei, iar nu a expeditorului care fusese mandatat de reclamantă pentru ridica şi transmite prin poştă documentele necesare înscrierii.
În consecinţă, prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de a sumei de 5.000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu material şi la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale.
Împotriva sentinţei civile nr. X pronunţată de Judecătoria Sectorului X Bucureşti în dosarul nr. X a declarat apel pârâta X., la data de X, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția X la data de X, sub nr. X.
Apelanta-pârâtă a solicitat anularea sentinţei atacate şi rejudecând cauza pe fond respingerea acţiunii promovate de reclamanta-intimată X, ca neîntemeiată.
De asemenea, apelanta-pârâtă a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din apel.
În motivarea în fapt a cererii de apel, apelanta-pârâtă a arătat că prin sentinţa civilă nr X instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei X în sensul că a obligat X la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu material şi la plata sumei de 3.000 cu titlu de daune morale.
A menționat apelanta-pârâtă că intimata-reclamantă a solicitat daunele respective motivat de faptul că o scrisoare care ar fi conţinut copii ale actelor de studii a fost pierdută în sistemul poştal în luna iulie 2013.
A arătat apelanta-pârâtă că în motivarea sentinţei criticate, cu privire la acordarea prejudiciului material prima instanță a făcut aplicarea art. 1532 Cod civil și a apreciat că nu puteau fi reținute apărările apelantei-pârâte în sensul că despăgubirile puteau fi acordate doar în limitele impuse de dispoziţiile art. 42 din O.U.G. 13/2013, întrucât nu există nicio dispoziţie legală care să îngrădească dreptul reclamantei de a urma procedura de drept comun şi de a se prevala de dispoziţiile codului civil aplicabile.
De asemenea, a arătat apelanta-pârâtă că urmează a se observa în primul rând că raportul dintre serviciile poştale şi expeditorul unei trimiteri nu este un raport contractual guvernat de Codul civil, ci este un raport stabilit prin dispoziţiile speciale ale O.U.G. 13/2013 privind serviciile poştale şi prin Convenţia Uniunii Poştale Universale.
Potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 13/2013 „Furnizorii de servicii poştale răspund pentru trimiterile poştale interne după cum urmează: a) în caz de pierdere, furt sau distrugere totală cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului pentru trimiterile poştale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată”, doar în situaţia în care expeditorul folosea un serviciu în care declara o valoare pentru conţinutul scrisorii, reclamanta ar fi avut dreptul conform art. 42 alin 1 lit. a pct. 1 din O.U.G. 13/2013, la o despăgubire egală cu .. întreaga valoare declarată”. Ori expeditorul trimiterii pierdute a utilizat un serviciu pentru care a plătit taxe mai mici, ceea ce nu îi poate da dreptul reclamantei să solicite despăgubiri mai mari decât taxele achitate..
Convenţia Uniunii Poştale Universale, prevede la art. 21, referitor la responsabilitatea administraţiilor poştale. Despăgubiri:
Convenţia Uniunii Poştale Universale, prevede la art. 21, referitor la responsabilitatea administraţiilor poştale. Despăgubiri:
„(1.5) Sumele de despăgubire ce trebuie plătite nu pot fi superioare sumelor menţionate în Regulamentul poştei de scrisori şi în Regulamentul privind colete poştale.
„(1.5) Sumele de despăgubire ce trebuie plătite nu pot fi superioare sumelor menţionate în Regulamentul poştei de scrisori şi în Regulamentul privind colete poştale.
1.6. În caz de responsabilitate, pierderile indirecte sau beneficiile nerealizate nu sunt luate în considerare în suma despăgubirilor ce trebuie plătită.
1.6. În caz de responsabilitate, pierderile indirecte sau beneficiile nerealizate nu sunt luate în considerare în suma despăgubirilor ce trebuie plătită.
1.7. Toate dispoziţiile legate de responsabilitatea administraţiei poştale sunt stricte, obligatorii şi complete. Administraţiile poştale nu îşi asumă în niciun caz responsabilitatea – chiar în caz de greşeală gravă ( de eroare gravă ) – în afara limitelor stabilite în cadrul Convenţiei şi regulamentelor”
1.7. Toate dispoziţiile legate de responsabilitatea administraţiei poştale sunt stricte, obligatorii şi complete. Administraţiile poştale nu îşi asumă în niciun caz responsabilitatea – chiar în caz de greşeală gravă ( de eroare gravă ) – în afara limitelor stabilite în cadrul Convenţiei şi regulamentelor”
Rezultă din dispoziţiile de mai sus faptul că nu se pot acorda altfel de daune pentru pierderea unei trimiteri poştale, decât cele prevăzute în dispoziţiile speciale ale O.UG. 13/2013 şi Convenţiei Uniunii Poştale Universale.
Rezultă din dispoziţiile de mai sus faptul că nu se pot acorda altfel de daune pentru pierderea unei trimiteri poştale, decât cele prevăzute în dispoziţiile speciale ale O.UG. 13/2013 şi Convenţiei Uniunii Poştale Universale.
A arătat apelanta-pârâtă că potrivit art. 11 din Constituţie:
„Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”
Prin Legea nr. 328 din 27 octombrie 2009 a fost ratificată de către România, Convenţia Uniunii Poştale Universale, adoptată la Congresul de la Geneva al Uniunii Poştale Universale, din 12 august 2008, astfel că această Convenție face parte din dreptul intern de la data de 01.01.2010.
Pe cale de consecinţă, acestea erau actele normative aplicabile în cauză, iar prima instanță nu putea aprecia că reclamantei i se cuvin daune materiale în alt cuantum decât cel prevăzut de actele normative speciale şi cu atât mai puţin i se puteau acorda daune morale.
Rezultă din dispoziţiile de mai sus faptul că nu se pot acorda altfel de daune pentru pierderea unei trimiteri poştale, decât cele prevăzute în dispoziţiile speciale ale O.U.G. 13/2013 şi Convenţiei Uniunii Poştale Universale.
În ce priveşte acordarea de daune morale de către prima instanță a arătat apelanta-pârâtă că şi aceasta este rezultatul aplicării unor acte normative ce nu sunt incidente în cauză.
Convenţia Uniunii Poştale Universale, devenită normă de drept intern cu caracter special, interzice acordarea oricăror sume în afara limitelor stabilite atât prin Convenţie, cât şi prin actele normative speciale, specifice fiecărei ţări.
În consecință, a arătat apelanta-pârâtă că prima instanță a ignorat dispoziţiile legale incidente în cauză, acordarea de daune morale nu este întemeiată pe nicio dispoziţie legală, ci este rezultatul interpretării subiective a instanţei, iar acordarea daunelor materiale este de asemenea rezultatul interpretării subiective a situaţiei de către instanţa de judecată.
Aplicarea unor norme de drept generale, în dauna normelor juridice speciale este o încălcare flagrantă a principiilor de drept, în situaţia în care, în speţă, dispoziţiile speciale stabilesc în mod obligatoriu cuantumul despăgubirilor în cazul pierderii unei trimiteri poştale şi prin urmare nu pot fi completate cu dispoziţii legale generale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 şi următoarele Cod de procedură civilă.
Cererea de apel a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 285 lei ( ordinul de plată nr. 1793/19.10.2015 emis de BRD).
Intimata X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata-reclamantă a arătat că O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2008/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 februarie 2008 de modificare a Directivei 97/67/CE cu privire la realizarea integrală a pieţei interne a serviciilor poştale ale Comunităţii.
Directiva 2008/6/CE prevedea drepturi în favoarea utilizatorilor într-un mod suficient de concret şi de detaliat, astfel încât, prin neasigurarea efectivităţii unor astfel de drepturi, se afectează îndeosebi în mod direct interesele utilizatorilor serviciilor poştale:
„… Articolul 19 (1) Statele membre se asigură că furnizorii de servicii poştale pun la dispoziţia utilizatorilor proceduri transparente, simple şi necostisitoare pentru soluţionarea reclamaţiilor acestora, în special în cazuri de pierdere…
Statele membre adoptă măsuri pentru a garanta că procedurile prevăzute la primul paragraf permit o soluţionare echitabilă şi rapidă a litigiilor, punând la dispoziţie, dacă acest lucru se justifică, un sistem de rambursare şi/sau de compensare. Statele membre încurajează, de asemenea, dezvoltarea unor proceduri independente, extrajudiciare, de soluţionare a litigiilor între furnizorii de servicii poştale şi utilizatori.
(2) Fără a aduce atingere altor posibilităţi de recurs sau căi de atac, în conformitate cu legislaţia naţională şi comunitară, statele membre se asigură că utilizatorii, acţionând individual sau, în cazul în care legislaţia internă o permite, împreună cu organizaţii care reprezintă interesele utilizatorilor şi/sau ale consumatorilor, pot introduce în faţa unei autorităţi naţionale competente cereri în cazurile în care reclamaţiile utilizatorilor împotriva întreprinderilor care furnizează servicii poştale din sfera serviciului universal nu au fost soluţionate în mod satisfăcător … ”
Bineînţeles că această transpunere nu s-a făcut în termenul legal ( obligaţia României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, era de a asigura transpunerea Directivei 2008/6/CE în legislaţia naţională până cel târziu la data de 31 decembrie 2012) şi astfel Comisia Europeană a declanşat proceduri prealabile acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
România a primit din partea Comisiei Europene în data de 31 ianuarie 2013 Notificarea de punere în întârziere în cauza nr. 2013/0069, care preciza că o întârziere suplimentară în ceea ce priveşte respectarea acestei obligaţii poate atrage emiterea de către Comisia Europeană a avizului motivat de încălcare a obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi, ulterior, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene( ceea ce pentru România ar fi însemnat daune de plătit în valoare de 1.740.000 euro, sumă minima forfetară, şi penalităţi cominatorii ce puteau fi cuprinse între, aproximativ, 2.000 şi 125.000 euro pe zi de întârziere).
Aşadar, în data de 6 martie 2013 este adoptată Ordonanţa de Urgenţă nr. 13/2013 privind serviciile poştale. Potrivit art. 115 din Constituţia României, ordonanţa de urgenţă este un act normativ emis de Guvern în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.
Astfel, dacă se impunea ca legislaţia naţională privind serviciile poştale în anul 2013 să fie adaptată la prevederile Directivei 2008/6/CE, deoarece neadaptarea ar fi însemnat afectarea în mod direct a interesele utilizatorilor serviciilor poştale (însăşi Guvernul României a considerat această situaţie ca fiind una extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, necesitând adoptarea unui act normativ cu regim de urgenţă), se poate constata că în speţa de faţă Convenţia Uniunii Poştale Universale nu are aplicare. Mai mult decât atât Convenţia Uniunii Poştale Universale are aplicare şi reglementează schimburile poştale internaţionale. Convenția Uniunii Poştale Universale aparţine Uniunii Poştale Universale, organizaţie a O.N.U., înfiinţată cu scopul de a fi principalul forum de cooperare între administraţiile poştale, misiunea Uniunii fiind de a dezvolta comunicarea în plan socio-cultural, dar şi comercial între statele membre şi furnizarea serviciului poştal universal. De la înfiinţare şi până în prezent Uniunea Poştală Universală a elaborat şi actualizat reglementările care guvernează schimburile poştale internaţionale, astfel că nu se impune şi nu are aplicare invocarea Convenţiei Uniunii Poştale Universale în raportul juridic supus judecăţii.
La data când apelanta-pârâtă a pierdut în transport plicul (aşa cum reiese din răspunsul nr. R7/i65CR al Companiei Naţionale Poșta Română S.A. din data de 28.08.2013, răspuns la reclamaţia prealabilă nr. 7 din 08.08.2013) legea care reglementa raportul dintre furnizorii de servicii poştale şi expeditorul unei trimiteri era O.U.G. 13/2013 – privind serviciile poştale care la art. 37 alin.1 prevede că : „Răspunderea faţă de utilizatori pentru prestarea serviciilor poştale se stabileşte potrivit contractelor încheiate cu utilizatorii, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de celelalte dispoziţii legale în vigoare”.
Din păcate, O.U.G. 13/2013 privind serviciile poştale nu a prevăzut în nici un fel proceduri independente, extrajudiciare, de soluţionare a litigiilor între furnizorii de servicii poştale şi utilizatori şi nici o soluţionare echitabilă şi rapidă a litigiilor. A pus la dispoziţie în schimb un sistem de compensare general, care nu ţine cont în nici un fel de indicaţiile europene enunţate în Directiva 2008/6/CE şi de situaţiile de fapt care pot apărea în desfăşurarea unui raport contractual ( de exemplu prejudiciul real şi complet cauzat de pierderea unei trimiteri poştale):
„Art. 41. alin. 1 din O.U.G. nr. 13/2013 Expeditorul are dreptul la o despăgubire corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin pierderea, furtul, distrugerea totală sau parţială ori prin deteriorarea trimiterii, despăgubire prevăzută la art. 42. alin. 2 Expeditorul poate renunţa la dreptul său de despăgubire în favoarea destinatarului.
,,Art. 42 alin.1 – Furnizorii de servicii poştale răspund pentru trimiterile poştale interne după cum urmează: a) în caz de pierdere, furt sau distrugere totală: … 4. cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului, pentru trimiterile poştale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată…”
Totuşi, în temeiul art. 39 alin.3 din O.U.G. nr. 13/2013 „Dispoziţiile prezentului capitol nu condiţionează dreptul niciuneia dintre părţi de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente, în condiţiile legii” utilizatorul are dreptul de a se adresa instanţei de judecată.
Potrivit articolul 21 din Constituţia României „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil “.
Interpretând aceste prevederi din Constituţie, raportat la susţinerile apelantei-pârâte invocate prin cererea de apel, ar fi imposibil ca intimata-reclamantă să se adreseze instanţei de judecată pentru un proces echitabil dacă, potrivit susţinerilor apelantei-pârâte şi a prevederilor legale invocate de aceasta, nu ar avea dreptul la nici un fel de daune, în afara celor stabilite de legea specială şi dacă apelanta-pârâtă nu ar avea nici un fel de răspundere, prevedere stabilită tot prin lege specială.
În doctrina recentă, există unele păreri care susţin că limitarea dreptului de a pretinde acoperirea întregului prejudiciu prin adoptarea unor dispoziţii legale speciale ar fi de natură să încalce dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. În cazul nostru, raportat la situaţia de fapt şi la înscrisurile administrate ca probe, este evident că repararea prejudiciului material suferit printr-o despăgubire în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 13/2013 ar fi o încălcare a drepturilor civile şi a dreptului la un proces echitabil.
Potrivit art. 1531 alin. 1 din Codul civil creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care 1-a suferit din faptul neexecutării.
În urma pierderii trimiterii poştale nr. AR09793542973 în transport de către Compania Naţională Posta Română S.A., intimata-reclamantă, în calitate de destinatar, a suferit un prejudiciu atât patrimonial cât şi de natură nepatrimonială, deoarece în plic se aflau actele de studii şi a pierdut şansa de a obţine un avantaj ( cum reiese din înscrisurile depuse la dosar ).
Astfel O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale face menţiune doar despre dreptul la o despăgubire corespunzătoare şi nu la repararea integrală a prejudiciului suferit, aşa cum prevede Codul civil.
În temeiul art. 1531 alin. 3 din Codul civil creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial suferit (element de noutate introdus de noul Cod civil în răspunderea contractuală). Dreptul la repararea prejudiciului patrimonial nu exclude dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial suferit.
În aceste condiţii, în care O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poştale nu face nici o menţiune despre repararea prejudiciului nepatrimonial, iar Codul civil prevede atât dreptul la reparare integrală cât şi dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial, consider soluţia primei instanțe este corectă.
Art. 1532 alin. 2 din Codul civil prevede expres posibilitatea de a se acorda o reparaţie pentru un prejudiciu ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj, prejudiciu ce poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului. În temeiul art. 1532 alin. 3 din Codul civil prima instanță a stabilit corect cuantumul prejudiciului suferit prin pierderea şansei de a susţine a doua proba a unui examen pe care avea şanse reale de a îl promova (la prima probă, a obţinut nota 10 şi reprezenta o pondere de 25 % din nota finală) şi a despăgubirilor care se cuvin. A menționat intimata-reclamantă că în perioada 2013-2015 a urmat şi absolvit programul de studii de master Istorie şi Civilizaţie în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Istorie, media generală a anilor de studiu fiind 8.98, media examenului de dizertaţie fiind 10, iar media generală de finalizare a studiilor 9.49 ( potrivit copiei adeverinţei de absolvire a studiilor).
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 16, art. 1350, art. 1530, art. 1531 alin. 3, art. 1532 alin. 2 şi alin. 3 din Codul Civil, Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2013 privind serviciile poştale, Directivei 2008/6/CE, art. 21 din Constituţia României, art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Apelanta-pârâtă Compania Naţională Poşta Română S.A. a depus răspuns la întâmpinare solicitând instanţei să observe că, în cuprinsul întâmpinării, reclamanta-intimată X face o critică a modului în care este adoptată şi aplicată legislaţia din domeniul serviciilor poştale, aspect ce nu are nicio legătură cu prezenta cauză, iar prima instanță a aplicat greşit dispoziţiile legale, neținând cont de anumite principii fundamentale de drept, dând prioritate unor dispoziţii legale cu caracter general, în dauna dispoziţiilor speciale.
De asemenea, apelanta-pârâtă a reiterat motivele din cererea de apel.
În apel a fost încuviințată și s-a administrat pentru intimata-reclamantă proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosar fotocopia adeverinței nr. 12300/30.06.2015 eliberată de Facultatea de Istorie din cadrul Universității București.
Analizând sentinţa atacată în raport de probele administrate în faţa primei instanţe şi a instanței de apel, criticile formulate, susţinerile intimatei-reclamante şi temeiul de drept invocat, tribunalul reţine următoarele:
Tribunalul apreciază că este întemeiat apelul formulat de apelanta-pârâtă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Apreciază tribunalul că este întemeiată critica potrivit căreia prima instanță a aplicat greşit dispoziţiile legale, dând prioritate unor dispoziţii legale cu caracter general, în dauna dispoziţiilor speciale.
Normele generale se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă legea nu prevede altfel, iar normele speciale sunt aplicabile numai în cazurile expres stabilite de lege.
Calificarea unei norme de drept substanțial, ca specială sau generală prezintă importanță practică deosebită, deoarece norma generală reprezintă situația de drept comun, iar norma specială constituie excepția, astfel încât trebuie respectate două reguli: norma specială derogă de la norma generală- specialia generalibus derogant, însă norma generală nu derogă de la norma specială – generalia specialius non derogant.
Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală.
Intimata-reclamanta a împuternicit-o prin procura notarială nr. 872 din 03.07.2013 pe X să îi ridice adeverinţa de promovare a examenului de licenţă şi adeverinţa de absolvire NIVEL I Pedagogie din Bucureşti – acte necesare pentru a valida înscrierea la concursul de titularizare în perioada 22-25 iulie 2013. I-a trimis procura prin Poşta Română cu confirmare de primire şi aceasta a primit-o în data de 08.07.2013.
X a ridicat actele în numele său din Bucureşti şi le-a expediat prin Poşta Română OPMB – Sector X OF Bucureşti X, str. X nr. X sector X Bucureşti cu confirmare de primire, scrisoarea nr : AR09793542973 din data de 15.07.2013.
Actele necesare înscrierii nu au ajuns în posesia reclamantei din răspunsul nr. R7/i65CR al Companiei Naţionale Poşta Română S.A. din data de 28.08.2013, rezultând că acestea au fost pierdute în timpul transportului, aceasta neputând participa la concurs.
Reține tribunalul că raportul dintre serviciile poştale şi expeditorul unei trimiteri nu este un raport contractual guvernat de Codul civil, ci este un raport stabilit prin dispoziţiile speciale ale O.U.G. 13/2013 privind serviciile poştale şi prin Convenţia Uniunii Poştale Universale.
Potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 13/2013 „Furnizorii de servicii poştale răspund pentru trimiterile poştale interne după cum urmează: a) în caz de pierdere, furt sau distrugere totală cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului pentru trimiterile poştale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată”. Doar în situaţia în care expeditorul folosea un serviciu în care declara o valoare pentru conţinutul scrisorii, intimata-reclamantă ar fi avut dreptul conform art. 42 alin 1 lit. a pct. 1 din O.U.G. 13/2013, la o despăgubire egală cu .. întreaga valoare declarată”. Ori expeditorul trimiterii pierdute a utilizat un serviciu pentru care a plătit taxe mai mici, ceea ce nu îi poate da dreptul intimatei-reclamante să solicite despăgubiri mai mari decât taxele achitate.
De asemenea, reține tribunalul că potrivit art. 11 din Constituţia României, Statul român s-a obligat să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar prin Legea nr. 328 din 27 octombrie 2009 a fost ratificată de către România, Convenţia Uniunii Poştale Universale, adoptată la Congresul de la Geneva al Uniunii Poştale Universale, din 12 august 2008, astfel că această Convenție face parte din dreptul intern de la data de 01.01.2010.
Pe cale de consecinţă, reține tribunalul că prima instanță trebuia să aibă în vedere normele speciale din O.U.G. nr. 13/2013 și Convenţia Uniunii Poştale Universale, iar nu normele generale din Codul civil, astfel că în mod greșit a apreciat că intimatei-reclamante i se cuvin daune materiale în alt cuantum decât cel prevăzut de actele normative speciale şi daune morale.
Rezultă din dispoziţiile de mai sus faptul că nu se pot acorda altfel de daune pentru pierderea unei trimiteri poştale, decât cele prevăzute în dispoziţiile speciale ale O.U.G. 13/2013 şi Convenţia Uniunii Poştale Universale.
Mai reține tribunalul în plus, în ceea ce privește daunele morale că orice încălcare de către contractant a dispozițiilor legale și contractuale creează stres și neplăceri, celuilalt cocontractant, inclusiv necesitatea de a fi parte în proces, dar aceasta nu înseamnă automat acordarea de daune morale în toate situațiile.
În speță, din materialul probator administrat nu rezultă prejudiciul moral suplimentar față de cel inerent unei situații rezultând din fapta apelantei-pârâte de a pierde ceea ce a transmis prin poștă intimata-reclamantă. Nu se știe potrivit materialului probator administrat dacă mandatarul intimatei-reclamantă a expediat actele la care a făcut referire, în original, și prin urmare, dacă intimata-reclamantă ar fi pierdut o șansă din cauza faptei apelantei-pârâte. Astfel din factura de la fila 25 din dosarul 613/260/2014 al Judecătoriei Moinești, rezultă că s-a predat corespondență neprecizată, iar pentru obținerea de despăgubiri intimata-reclamantă își invocă propria culpă pentru faptul că nu a declarat conținutul corespondenței și valoare acesteia.
Este adevărat că așa cum a susținut intimata-reclamanta, aceasta avea posibilitatea de a se adresa instanței de judecată față de prevederile art. 39 alin.3 din O.U.G. nr. 13/2013, dar instanța are obligația de a aplica, astfel cum s-a reținut mai sus, normele speciale și nu normele generale, iar aplicarea unei norme speciale nu înseamnă că în speță ar fi fost încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că intimata-reclamantă nu ar fi avut dreptul la un proces echitabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de apelanta-pârâtă, va schimba în tot sentinţa apelată şi va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a intimate-reclamante în soluționarea apelului, tribunalul va dispune obligarea acesteia la plata către apelanta-reclamantă la plata sumei de 285 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată potrivit ordinului de plată aflat la fila 21 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă X., înregistrată la registrul comerţului sub nr. X, C.U.Î. X, cu sediul în X, împotriva sentinţei civile nr. X, pronunţate de Judecătoria Sectorului X Bucureşti, în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-reclamantă X, având CNP X, cu domiciliul în X.
Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Obligă intimata-reclamantă la plata către apelanta-reclamantă la plata sumei de 285 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2016.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. jud. X./17.02.2015/ dact. X./28.01.2016/4 ex.
Judecătoria Sectorului X Bucureşti – dosar nr.X
Judecător fond – X
