Procedura insolventei. Cererea de angajare a raspunderii administratorilor pentru acoperirea diferentei de pasiv. Raspundere civila delictuala. Conditii.
Raspunderea persoanelor implicate in conducerea,supravegherea sau activitatea debitorului, daca au comis una sau mai multe fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de lege, ca natura juridica este o raspundere civila delictuala.
Raspunderea persoanelor implicate in conducerea,supravegherea sau activitatea debitorului, daca au comis una sau mai multe fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de lege, ca natura juridica este o raspundere civila delictuala.
Aceasta interpretare priveste inclusiv situatia in care cererea este indreptata impotriva administratorului societatii, raspunderea antrenata in temeiul Legii insolventei, excedand mandatului acordat in conformitate cu dispozitiile art. 72 din Legea 31/1990 raportat la art. 374 cod comercial si 1540 cod civil.
Aceasta interpretare priveste inclusiv situatia in care cererea este indreptata impotriva administratorului societatii, raspunderea antrenata in temeiul Legii insolventei, excedand mandatului acordat in conformitate cu dispozitiile art. 72 din Legea 31/1990 raportat la art. 374 cod comercial si 1540 cod civil.
In aceste conditii, in ceea ce priveste asociatul administrator culpa in savarsirea faptelor nu este prezumata, reclamantele fiind tinute a proba in conditiile art.1169 cod civil elementele ce conditioneaza angajarea raspunderii civile patrimoniale.
In aceste conditii, in ceea ce priveste asociatul administrator culpa in savarsirea faptelor nu este prezumata, reclamantele fiind tinute a proba in conditiile art.1169 cod civil elementele ce conditioneaza angajarea raspunderii civile patrimoniale.
De asemenea, prin art.138 din lege, nu s-a instituit o prezumtie legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatii.
De asemenea, prin art.138 din lege, nu s-a instituit o prezumtie legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatii.
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala; Decizia Comerciala NR. 676 din 4.05.2009)
Asupra recursului de fata, deliberând retine urmatoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr.13170/2001, pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamanta creditoare SC C 2 P C SRL a solicitat deschiderea procedurii falimentului, în temeiul Legii 64/1995, împotriva debitoarei SC C S SRL
În drept cererea s-a întemeiat pe dispozitiile art.31 din Legea 85/2006.
Prin încheierea de la 16.05.2002, pronuntata în dosar 13170/2001, Tribunalul Bucuresti a admis cererea creditoarei SC C 2 P SRL, în temeiul art. 31 alin.2 din lege a dispus deschiderea procedurii de reorganizare si lichidare judiciara, a numit administrator cu atributiile prevazute de art. 18 din lege.
Prin încheierea de la 13.11.2003, Tribunalul Bucuresti a dispus, în temeiul art. 59 alin.5 din lege deschiderea procedurii împotriva debitoarei SC C S SRL, a ridicat dreptul debitoarei de a mai conduce activitatea a desemnat lichidator judiciar.
Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca debitoarea nu a propus plan de reorganizare si de continuare a activitatii, nu a depus plan de lichidare a unor bunuri din averea sa în termen de 30 de zile si nu a solicitat prelungirea acestui termen în conditiile legii, fiind întrunite cerintele art.59 alin.4 si 5 si ale art.77 din Legea 64/1995.
Prin cererea înregistrata la 17.01.2005, creditoarea Administratia Finantelor Publice a solicitat, în temeiul art.137 alin.1 lit. d din lege atragerea raspunderi patrimoniale a pârâtei T.S., în calitate de administrator al debitoare.
În motivarea cererii s-a învederat ca prin dezinteresul manifestat fata de îndeplinirea obligatiilor ce îi incumba în calitate de administrator al societatii, pârâta a contribuit la starea de insolventa a societatii.
S-a sustinut incidenta dispozitiilor art.72 din legea 31/1990 republicata, raportat la art.1540 cod civil si art.374 cod comercial, din interpretarea carora rezulta ca, în temeiul art.137 din lege, nu este tinuta a proba raportul de cauzalitate dintre faptele pretins a fi fost savârsite si prejudiciul cauzat.
Prin cererea formulata la 17.01.2005, creditoarea SC LD SRL a solicitat antrenarea raspunderii patrimoniale a pârâtei T.S., în calitate de administrator al debitoarei, în temeiul art.124 a lit. a din lege.
S-a sustinut ca pârâta a ridicat din casieria societatii , pentru un an de zile suma de 1.235.292.548 ROL, sub forma de avans, ceea ce a determinat încetarea platilor, împrumutul acordat de societate nefiind restituit.
De asemenea s-a sustinut ca prin raportul nr.11 întocmit de catre lichidatorul judiciar, s-a constatat ca bunuri în valoare de 1.174.499.219 ROL, aflate în patrimoniul societatii nu s-au regasit faptic, din evidentele contabile nerezultând modalitatea în care acestea au fost înstrainate, daca sumele obtinute au intrat în conturile debitoarei.
Prin cererea formulata la 07.03.2005, creditoarea SC R.P SA a solicitat, în temeiul art.137 lit.d din lege atragerea raspunderii patrimoniale a pârâtei T.S. în temeiul art.137 lit. d din lege, sustinând ca prin fapta sa ilicita, constând în neîndeplinirea obligatiei legale de întocmire a contabilitatii în conformitate cu legea, au contribuit la insolventa societatii.
Prin cererea formulata la 15.03.2005, AVAS a solicitat, în temeiul art. 137 lit. a si c din lege, atragerea raspunderi patrimoniale a pârâtilor T.S., în calitate de asociat administrator si T. M. asociat.
S-a sustinut ca prin modul fraudulos în care pârâtii au condus societatea, prin diminuarea patrimoniului societatii, abuzând de puterile nelimitate acordate, au determinat încetarea de plati.
S-a sustinut ca din probatoriul administrat a rezultat ca pârâtii au folosit bunurile societatii în folosul propriu, au dispus continuarea activitatii debitoarei si atunci când situatia incapacitatii de plata era evidenta.
Prin sentinta comerciala nr.1119/06.06.2005, Tribunalul Bucuresti a respins ca nefondate cererile reclamantelor.
Pentru a hotarî astfel,instanta a retinut ca reclamantele au afirmat ca starea de insolventa a fost determinata de activitatea defectuoasa a asociatului administrator ,fara a produce probe în conditiile art. 1169 cod civil; faptul ca prin 137 din lege legiuitorul nu a instituit prezumtia legala de culpa a administratorilor societatii, fiind necesar a dovedi si legatura de cauzalitate dintre faptele pretins a fi fost savârsite si starea de insolventa a societatii debitoare.
Prin decizia comerciala nr.1619/26.03.2006, pronuntata în dosar 25097/2/2005, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursurile formulate de recurentii AVAS si Administratia Finantelor Publice, a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
S-a retinut ca, prin cererea formulata la 15.03.2005, creditoarea AVAS a formulat cererea de angajare a raspunderii patrimoniale atât a pârâtei T.S. cât si a pârâtului T.M.
S-a constatat ca instanta nu a dispus citarea celui de la doilea pârât, T.M, procedând al solutionarea cererii fara a supune analizei si cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulate împotriva acestuia.
În fond dupa casare, Tribunalul Bucuresti, prin sentinta comerciala pronuntata în dosarul 24162/3/2006, a respins cererile formulate de creditorii AVAS, Administratia Finantelor Publice, SC L.D. SRL; SC R.P. SA ca neîntemeiate.
Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca principala cauza a declansarii stari de insolventa consta în imposibilitate recuperarii creantelor pe care societatea le detinea împotriva debitorilor sai.
Au fost retinute si concluziile raportului e expertiza administrat în cauza, din care a rezultat ca în ceea ce priveste contravaloarea bunurilor ce au iesit din patrimoniul societatii debitoare, s-au întocmit ordin de compensare si facturi fiscale, operatiunile fiind evidentiate în contabilitate.
De asemenea, s-a retinut ca bunurile stocuri de materii prime si mijloacele fixe, au iesit din patrimoniul societatii debitoare prin vânzare, sumele obtinute fiind folosite pentru achitarea unei parti din datoriile societatii, astfel ca în cauza au fost apreciate ca neîntrunite cerintele art. 138 alin.1 lit. a din lege.
Cu privire la incidenta dispozitiilor art.138 alin.1 lit. d din lege, instanta a retinut concluziile expertului contabil care a învederat ca partile nu au pus la dispozitia sa toate documentele contabile solicitate, aceasta apreciind ca au existat iregularitati cu privire la modul de întocmire al acestora, însa desi obligatia de organizare si conducere a contabilitatii societatii incumba administratorului, a rezultat ca acesta a apelat la serviciile unei societati de contabilitate, culpa în întocmirea necorespunzatoare a evidentelor revenindu-i acesteia.
In ceea ce priveste pârâtul T.M., s-a retinut ca acesta nu a îndeplinit functia de administrator, în calitate de asociat al societatii nefiind tinut a raspunde pentru neîndeplinirea obligatiei de conducere a contabilitatii societatii, pentru a fi antrenata raspunderea acestuia în temeiul art. 138 alin.1 lit. d.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs creditoarea AVAS, solicitand modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata si a obligari intimatilor parati la plata integrala a pasivului ramas neacoperit in cursul procedurii.
In drept cererea s-a intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.8 si 9 c.pr.civ. si art.304 indice 1 c.pr.civ, sustinand ca, in solutionarea cereri instanta a procedat la interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii, cu consecinta schimbari intelesului vadit neindoielnic al acestuia, hotararea atacata fiind lipsita de temei legal.
In esenta s-a sustinut ca din probatoriul administrat a rezultat savarsirea cu vinovatie a faptelor sanctionate de art. 138 alin.1 lit. a si c din lege, asociatul si asociatul administrator au folosit bunurile in interes propriu cu consecinta provocarii incetari platilor, au dispus continuarea activitatii in interes propriu, cand starea de incetare a platilor era vadita.
S-a mai aratat ca sumele pretinse de catre creditoarea recurenta repezinta contributia slariatilor societatii la Fondul Asigurarilor Sociale, sume deduse din salariu, nevirate culpabil la bugetul de stat, raspunderea pentru prejudiciul creat incumband exclusiv paratilor.
Prin recursul formulat, Administratia Finantelor Publice sector 1 a criticat sentinta pentru motive ce se circumscriu dispozitiilor art. 304 pct. 9 si art. 304 indice 1 c.pr.civ.
S-a sustinut ca solutia instantei de fond se intemeiaza pe o gresita interpretare a materilului probator, in sensul ca din concluziile expertizei judiciare contabile nu a rezultat compensarea valorii bunurilor mijloace fixe si stocuri instrainate cu datoriile catre creditorii societatii, prin raaportul intocmit expertul invederand ca documentatia insuficienta pusa la dipozitie de catre administratrul social nu a permis exprimarea unui punct de vedere pertinent, opinand in sensul înstrainarii bunurilor prin vanzare fara evidentierea in contabilitatea societati a sumelor obtinute, recurenta apreciind ca dovedit faptul insusirii de catre asociati a contravalorii.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
Examinand activitatea desfasurata de paratii in calitate de asociat administrator si asociat, in cazul recursului formulat de catre creditoarea AVAS, raportat la dispozitiile art.138 alin.1 lit. a si c din lege, prin prisma motivelor de recurs invocate, retine ca in cauza nu sunt intrunite cerintele legii pentru angajarea raspunderi patrimoniale.
Din materialul probatoriu administrat, indeosebi concluziile cuprinse in raportul de expertiza judiciara contabila, a rezultat, referitor la modalitatea in care bunurile stocuri de mijloace circulate si active imobilizate au iesit din patrimoniul societatii ca, in perioada 2002 – 2003 acestea au fost instrainate, prin vanzare catre creditorii debitoarei cu mentiunea compensare.
Astfel s-a retinut ca in perioada supusa analizei, au fost instrainate bunuri in valoare de 1.123.182.885 ROL, prin vanzari cu facturi fiscale si un ordin de compensare; in contabilitatea societatii ca destinatie a fondurilor obtinute din vanzarea bunurilor s-a consemnat achitarea in parte a datoriilor societatii.
S-a mai retinut ca din verificarile efectuate nu a rezultat obtinerea de fonduri suplimentare a caror destinatie sa nu poata fi justificata, cu toate ca din evidentele contabile ale debitoarei nu a rezultat cu certitudine in ce masura sumele supuse compensarii erau si datorate.
In consecinta, bunurile societati nu au fost folosite sau instrainate in folosul propriu al asociatilor, cu consecinta cauzarii starii de insolventa, ci acestea au fost destinate stingerii in parte a datoriilor debitoarei, modalitate determinata de insuficienta lichiditatilor, in scopul preintampinarii stari de insolventa.
Cu privire la incidenta dispozitiilor art. 138 lit. c in sensul ca parati au decis, in interes personal continuarea unei activitati ce ducea , in mod vadit la incetarea de plati, apreciaza ca fapta asa cum este definita de lege presupune practicarea unui management defectuos, derularea unor activitati comerciale riscante, exclusiv in interes personal cu consecinta determinari incetarii platilor.
In cauza, insa asa cum am retinut asociatii,prin masurile dispuse au urmarit diminuarea prejudiciului cauzat creditoior societatii, in momentul in care starea de insolventa a devenit iminenta au urmarit redresarea activitatii, nu in folosul propriu ci urmarind exclusiv achitarea datoriilor societatii.
In consecinta apreciaza neintrunite conditiile art.304 pct.8 c.pr.civ., retinand ca instanta de fond a apreciat corect raporturile juridice presupuse de art.138 din lege, atat in privinta raspunderii asociatilor cat si in cea a administratorilor debitoarei, ale art. 304 pct.9 c.pr.civ. astfel ca in temeiul art.312 alin.1 cpr.civ. va respinge recursul AVAS ca nefondat.
Cu privire la recursul formulat de AFP sector 1, a carei cerere de atragere a raspunderii patrimoniale s-a intemeiat pe dispozitiile art. 138 alin.1 pct. d din lege, retine ca din prin raportul de expertiza judiciara contabila administrat in cauza, s-a retinut ca parata, administrator al debitoarei, a organizat si condus contabilitatea in conformitate cu art.11 alin.3 din Legea 82/1991, din documentele examinate rezultand ca parata a angajat, in conditiile legii, o persoana juridica de specialitate, situatie in care acesta poarta direct raspunderea pentru faptele sanctionate de art.138 alin. 1 lit. d, in masura in care savarsirea acesteia a determinat insolventa societatii.
Vor fi retinute si concluziile cuprinse in raportul de activitate intocmit de catre lichidatorul judiciar, potrivit carora principala cauza a declansari stari de insolventa a constat in imposibilitatea recuperari creantelor societatii detinute impotriva debitorilor sai.
In consecinta nefiind intrunite cerintele art.304 c.pr.civ., in temeiul art. 312 alin. 1 c.pr.civ. a respins recursul AFP sector 1, ca nefondat. (C.S.)
