Procedura insolvenţei. Contestaţia la cererea de deschidere a procedurii insolvenţie. Daunele cominatorii. Regim juridic.
Cât priveşte regimul juridic al daunelor cominatorii, invocate de debitoare ca o creanţă certă, lichidă şi exigibilă deţinută împotriva recurentei-creditoare, Curtea reţine că acestea sunt un mijloc de constrângere a debitorului unei obligaţii de a face pentru a-l determina pe acesta să-şi execute obligaţia asumată.
De esenţa daunelor cominatorii este faptul că au un caracter nedeterminat din punct de vedere al întinderii lor, deoarece nu se cunoaşte cât timp debitorul nu va executa obligaţia sa, ele nemaiputând fi acordate după momentul executării.
De esenţa daunelor cominatorii este faptul că au un caracter nedeterminat din punct de vedere al întinderii lor, deoarece nu se cunoaşte cât timp debitorul nu va executa obligaţia sa, ele nemaiputând fi acordate după momentul executării.
Daunele cominatorii au un caracter provizoriu, cuantumul lor reducându-se la limita prejudiciului încercat de creditor datorită executării cu întârziere sau neexecutării obligaţiei de a face
O atare creanţă nu întruneşte cerinţele impuse de art.1143 Cod civil şi următoarele, de a fi o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, debitoarea nefăcând dovada existenţei unui titlu executoriu care să transforme aceste sume, nelichide şi incerte, în daune compensatorii. Această probă este absolut necesară faţă de condiţiile impuse de art.1143-1144 Cod civil pentru a opera compensaţia legală, precum şi de natura provizorie şi incertă a creanţei reprezentând daune cominatorii.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 213 R/ 15 februarie 2008)
Prin sentinţa comercială nr.4188/06.11.2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială a admis contestaţia debitoarei S.C. E.P. S.R.L şi a respins cererea creditoarei S.C. B.O. S.A privind deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, ca neîntemeiată.
Judecătorul sindic a reţinut că, deşi creditoarea invocă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, aceasta se compensează în baza art.1143 şi următoarele Cod civil cu creanţa datorată de creditoare, debitoarei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că debitoarea ar avea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în baza unui proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc. Totodată instanţa de fond face confuzie între pretenţiile financiare ale intimatei rezultând dintr-o sentinţă arbitrală, pretenţii prescrise, şi daunele cominatorii prevăzute în această sentinţă, care nu sunt certe.
În al treilea rând, recurenta a arătat că nu se pot acorda procedural daune cominatorii, conform art.5803 alin.5 Cod procedură civilă raportat la art.725 alin.1 Cod procedură civilă şi Deciziei nr.XX/12.12.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în interesul legii, astfel încât sentinţa de fond este lipsită de temei legal.
Recurenta a arătat că sentinţa arbitrală nr.504/2002 nu cuprinde vreun drept de creanţă al intimatei faţă de recurentă, ci constată dreptul intimatei-creditoare de a primi în natură un spaţiu comercial, dar şi obligaţia acesteia de a-l prelua.
Cu privire la executarea acestei obligaţii de a face, recurenta a arătat că i-a adresat intimatei mai multe invitaţii pentru a-şi prelua spaţiul de 43 mp, fiind nevoită să recurgă la procedura ofertei reale urmată de consemnaţiune, acţiune soluţionată prin sentinţa nr.10119/13.12.2005, prin care instanţa a validat oferta reală făcută de recurentă, intimatei, în sensul punerii la dispoziţie a spaţiului comercial.
Daunele cominatorii prevăzute ca sancţiune pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face nu au caracter cert, lichid şi exigibil, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu sunt datorate, întrucât s-a executat obligaţia principală de predare a spaţiului.
În plus, a învederat recurenta, daunele cominatorii nu sunt dovedite pentru a fi transformate de instanţă în daune compensatorii, conform deciziei nr.XX a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 21.03.2007, recurenta a arătat că acesta nu constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, întrucât nici sentinţa pe care se sprijină nu constată o atare creanţă. Pe de altă parte, măsura indisponibilizării sumei de 37.850 lei la dispoziţia intimatei a fost revocată chiar de către organul de executare, emiţându-se la data de 03.04.2007 o adresă de deblocare a conturilor recurentei, avându-se în vedere oferta reală de executare a obligaţiei de predare a spaţiului comercial.
Ca atare, creanţa debitoarei nu este certă, lichidă şi exigibilă şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.1143 Cod civil, pentru ca în cauză să opereze compensarea.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând şi dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1143 şi următoarele Cod civil, compensaţia este definită ca un mod de stingere a două obligaţii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, condiţiile impuse de art.1144 Cod civil pentru a opera compensaţia fiind reciprocitatea obligaţiilor – ambele persoane să fie creditor şi debitor în acelaşi timp, să aibă ca obiect bunuri fungibile, întrucât în caz contrar s-ar schimba voinţa părţilor, obiectul obligaţiei acestora, iar creanţele să fie certe, lichide şi exigibile.
Cât priveşte regimul juridic al daunelor cominatorii, invocate de debitoare ca o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, împotriva recurentei-creditoare, Curtea reţine că acestea sunt un mijloc de constrângere a debitorului unei obligaţii de a face pentru a-l determina pe acesta să-şi execute obligaţia asumată.
Literatura şi practica judiciară sunt unanime în a considera că daunele cominatorii au un caracter provizoriu, cuantumul lor reducându-se la limita prejudiciului încercat de creditor datorită executării cu întârziere sau neexecutării obligaţiei de a face. Ca atare, dat fiind caracterul provizoriu al acestor sume, instanţa judecătorească are obligaţia, după executarea obligaţiei, dat fiind caracterul incert şi nelichid al acestor creanţe, să transforme daunele cominatorii în daune compensatorii, stabilind suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
Din examinarea probelor administrate în prezenta cauză, Curtea reţine că, în speţă, creanţa pe care o opune intimata-debitoare, creditoarei-recurente, izvorăşte din sentinţa arbitrală nr.504/2002, sentinţă care constată o obligaţie de a face în sarcina recurentei din prezenta cauză, sub sancţiunea plăţii de daune cominatoriii. Aşadar, creanţa pretinsă de intimata-debitoare este reprezentată de cuantumul daunelor cominatorii calculate până la data de 21.03.2007, data întocmirii procesului-verbal de către organul de executare.
O atare creanţă nu întruneşte cerinţele impuse de art.1143 Cod civil şi următoarele, de a fi o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, debitoarea nefăcând dovada existenţei unui titlu executoriu care să transforme aceste sume nelichide şi incerte, în daune compensatorii. Această probă este absolut necesară faţă de condiţiile impuse de art.1143-1144 Cod civil pentru a opera compensaţia legală, de natura provizorie şi incertă a creanţei reprezentând daune cominatorii, dar şi de circumstanţele speţei, din care rezultă că recurenta-creditoare şi-a executat obligaţia de a face constatată în sentinţa arbitrală nr.504/2002, astfel cum reiese din decizia nr.1583/A/18.12.2007 dată de Tribunalul Bucureşti – Secţia Civilă, decizie prin care a fost menţinută sentinţa nr.10119/13.12.2005 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, prin care s-a admis cererea recurentei din prezenta cauză şi s-a validat oferta reală a acesteia de predare a spaţiului.
Prin urmare, din acest moment, pretenţiile debitoarei pentru prejudiciul invocat ca urmare a unei eventuale întârzieri în executare, nu se pot întemeia decât pe un titlu, o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care să transforme daunele cominatorii în daune compensatorii, în despăgubiri.
Pentru considerentele mai sus invocate, Curtea reţine că sentinţa de fond este nelegală, încălcând condiţiile impuse de art.1143-1144 Cod civil privind compensaţia legală, instanţa de fond făcând compensarea unei creanţe certe, lichide şi exigibile pretinsă de recurentă cu creanţa debitoarei care nu întruneşte acest caracter, condiţiile menţionate anterior pentru a opera compensaţia legală fiind impuse cumulativ.
Curtea nu poate analiza motivul de recurs invocat la pct.3 din cererea de recurs, privind nelegalitatea daunelor cominatorii acordate prin sentinţa arbitrală, întrucât excede procesului de faţă.
Pentru motivele mai sus invocate, în baza art.312 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă coroborat cu art.1143 şi următoarele Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentinţa atacată, iar pe fond, va respinge contestaţia debitoarei şi va admite cererea creditoarei, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe, în vederea deschiderii procedurii.
1
