Procedura insolvenţei. Hotărârea adunării creditorilor. Controlul de legalitate exercitat de judecătorul sindic asupra acestui act.
Legea nr. 85/2006, art.2, art. 11 lit.m), art. 14 alin.7, art. 17 lit.a) şi b),
Potrivit art. 11 lit. m) interpretat impreuna cu art. 14 alin. 7 din Legea nr.85/2006, hotararea adunarii creditorilor se impune judecatorului-sindic, care poate controla exclusiv legalitatea acestui act, iar nu oportunitatea sa.
Or, controlul de legalitate al hotararilor unui for, cum este adunarea creditorilor in cadrul procedurii insolventei, vizeaza nu cenzura libertatii de vointa a celor care exprima o anumita intentie juridica, ci conditiile in care aceasta vointa a fost exprimata, adica respectarea regulilor pe care legea le edicteaza pentru acest demers.
Or, controlul de legalitate al hotararilor unui for, cum este adunarea creditorilor in cadrul procedurii insolventei, vizeaza nu cenzura libertatii de vointa a celor care exprima o anumita intentie juridica, ci conditiile in care aceasta vointa a fost exprimata, adica respectarea regulilor pe care legea le edicteaza pentru acest demers.
Judecatorul-sindic nu poate cezura aceasta hotarare prin prisma oportunitatii sale, câtă vreme creditorii au decis ca masura incheierii contractului de locatiune corespunde intereselor lor, iar aceasta hotarare nu poate fi pusa in legatura cu faptul ca partea contractantă nu are mijloace financiare pentru efectuarea investitiilor propuse, cu durata mare a locatiunii sau lipsa autorizatiilor pentru desfasurarea activitatii propuse de catre locatara.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.755R/ 19 iunie 2008)
Prin sentinţa comercială nr.544/05.02.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială în dosarul nr.24780/3/2007, instanţa a dispus respingerea ca neîntemeiate a contestaţiilor formulate de către creditoarele D.G.F.P. a M.B., S.C. A. S.R.L. şi S.C. P.-C. S.R.L. împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei S.C. L.G. M.I. S.R.L. din 14.12.2006 şi s-a încuviinţat încheierea contractului de închiriere între societatea debitoare reprezentată de administrator judiciar şi Interservice SpA cu valabilitate până la soluţionarea cererii de admitere a planului de reorganizare şi numai după obţinerea tuturor autorizaţiilor de către Interservice SpA.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin sentinţa comercială nr.3048/21.08.2007 pronunţată în dosarul nr.24780/3/2007 s-a dispus admiterea cererii creditoarei I. SpA Milano având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. L.G. M. I. S.R.L., fiind desemnat ca administrator judiciar G.G.E.t S.P.R.L., luându-se act de intenţia debitoarei de reorganizare.
Întrucât la 27.11.2007 creditoarea I. SpA a depus în favoarea debitoarei o ofertă de locaţiune, a fost convocată şedinţa adunării generale a creditorilor pentru data de 14.12.2007 când creditorii prezenţi şi cei care ai prezentat puncte de vedere în scris asupra acestei probleme a ordinii de zi au reprezentat 87,96% din totalul creanţei înscrise la masa credală, din totalul cărora votul favorabil acestei propuneri a aparţinut creditorilor reprezentând 69,99% din totalul creanţelor înscrise în tabel, restul votând împotrivă.
Invocând dispoziţiile art. 15 şi pe celea le art. 17 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a arătat că şi în condiţiile în care se lipseşte de relevanţă votul creditorului aflat în conflict de interese cu debitoarea, faţă de problema luată în dezbatere, condiţia cvorumului şi ponderea favorabilă a votului este îndeplinită, iar hotărârea adoptată este legală.
În considerarea obiecţiunilor de oportunitate asupra încheierii contractului, a lipsei de certitudine în ce priveşte planul de reorganizare, a lipsei de mijloace financiare necesare pentru susţinerea planului de investiţii pentru spaţiul închiriat, judecătorul sindic a arătat în fapt valabilitatea contractului de închiriere depinde de hotărârea instanţei asupra planului de reorganizare propus şi că celelalte probleme sunt plasate în riscul I. SpA şi nu afectează interesele creditorilor S.C. L.G. M.I. S.R.L.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs la 27.02.2008 creditoarele S.C. P.-C. S.R.L., S.C. A. S.R.L. şi D.G.F.P. a M.B..
În ce priveşte recursurile formulate de S.C. P.-C. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., acestea nu au fost motivate, iar în ce priveşte recursul D.G.F. P. M.B., motivele expuse sunt cele prevăzute de art.304 pct.6, pct.5 şi pct.7 Cod procedură civilă.
Astfel, solicitând modificarea hotărârii atacate şi admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a domnului M.S., iar în subsidiar admiterea contestaţiei formulate cu consecinţa anulării hotărârii adunării creditorilor, recurenta D.G.F.P. M.B. arată următoarele:
În cursul procedurii insolvenţei desfăşurate împotriva S.C. L.G. M. I. S.R.L., D.G.F.P.M.B. a înregistrat o creanţă de 910.218 lei, deţinând astfel o poziţie importantă între creditorii societăţii insolvente.
La 27.11.2007 creditoarea I. SpA a depus o ofertă de locaţiune pentru spaţiile cu destinaţie de birouri, producţie şi utilaje proprietatea debitorului, arătându-şi disponibilitatea pentru plata unei chirii lunare de 3.000 euro pe lună şi de efectuare a unei investiţii estimate la 70.000 euro, sumă care urma să fie inclusă în planul de reorganizare şi plătită cu prioritate.
În acest context a avut loc şedinţa adunării creditorilor din 14.12.2007 contestată de către DGFPMB.
Se arată că o primă problemă constă în aceea că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a I. SpA în privinţa domnului M.S..
Sustine recurenta că în realitate reprezentantul I. SpA este A. V., dar oferta societăţii a fost făcută prin reprezentantul M.S., fără ca acesta să îşi legitimeze calitatea atât în ce priveşte înaintarea ofertei cât şi în ce priveşte reprezentarea I. SpA în cadrul adunării din 14.12.2007.
Un al doilea motiv al recursului învederează că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut în măsura în care respingând contestaţia instanţa s-a pronunţat pe un obiect care nu a făcut obiectul litigiului, încuviinţând încheierea contractului şi limitele conţinutului acestuia.
Astfel, potrivit art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006, atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului, însă atribuţiile manageriale aparţin reprezentantului judiciar iar nu instanţei de judecată.
Al treilea motiv al recursului învederează că hotărârea nu este motivată sau nu arată suficient motivele pe care se sprijină.
Astfel, recurenta precizeaza că prin contestaţia recurată a învederat instanţei că încheierea contractului de închiriere între S.C. L.G. M.I. S.R.L. şi I. SpA nu este o măsură de oportunitate pentru debitor şi nu serveşte interesele creditorilor.
În opinia recurentei angajamentele contractuale ale Interservice SpA sunt lipsite de certitudine iar prin acceptarea acestei oferte se impune practic creditorilor obligaţia de a vota un plan de reorganizare chiar dacă acesta nu ar fi viabil.
Se arată că judecătorul sindic şi-a motivat hotărârea exclusiv pe considerente care ţin de exprimarea votului în adunarea generală, aspect care nu a făcut obiectul contestaţiei. Principalul motiv de nelegalitate invocat de către DGFPMB vizează încălcarea interesului concursual al creditorilor, aspect ignorat de către prima instanţă.
Subliniaza recurenta că instanţa de fond trebuia să verifice dacă încheierea contractului de locaţiune în condiţiile propuse de ofertant are aptitudinea de a realiza scopul procedurii, or judecătorul sindic a ocolit în mod nepermis efectuarea acestor aprecieri.
Se considera că încălcarea interesului creditorilor este şi mai mult dovedită în măsura în care rapoartele de activitate anterioare datei şedinţei adunării creditorilor menţionează că pentru încheierea acestui contract sunt necesare demersuri pentru contractare de apă şi canalizare, energie şi gaze, salubrizare, etc., aspect de natură să pună în dificultate societatea debitoare.
Recurenta subliniază că în contextul în care acţionarul majoritar al S.C. L.G. M.I. S.R.L. a declarat că doreşte dezvoltarea în zona de birouri şi producţie a unor proiecte imobiliare, este evident că nu există nici un interes real pentru redresarea activităţii societăţii.
S-au ataşat la dosar probe cu înscrisuri, procesul-verbal al adunării creditorilor din 14.12.2007, oferta de contract înaintată de S.C. I. SpA Milano, copia contractului de închiriere încheiat ca urmare a hotărârii adunării creditorilor, copia contestaţiei creditoarei şi rapoartele de activitate ale administratorului judiciar.
În şedinţa publică din 19.06.2008 Curtea a luat în dezbatere excepţia de netimbrare a recursurilor formulate de către creditoarele S.C. A. S.R.L. şi S.C. P.-C. S.R.L. şi a reţinut în pronunţare pe motivele învederate recursul formulat de DGFPMB.
Analizând cu prioritate incidentul derivat din reaua investire a instanţei, luat in dezbatere la 19.06.2008, a cărui soluţionare se impune cu prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, art. 35 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi şi art.137 Cod procedură civilă, Curtea apreciază următoarele:
Cererile de recurs promovate individual de către creditorii S.C. A. S.R.L. şi S.C. P.-C. S.R.L. se timbreaza, conform art. 11 alin. 2 si art. 6 lit. c) din Legea nr.146/1997 si art. 3 din OG nr. 32/1995, cu taxa de timbru de 19,5 lei si timbru judiciar de 0,15 lei.
Având în vedere dispoziţiile art. 34 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 potrivit cărora stabilirea timbrajului reprezintă o sarcină administrativă a instanţelor şi nu face parte din categoria activităţilor de judecată, dar şi pe cele ale art. 35 din Norme şi 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 instanţa reţine că obligaţia timbrării cererilor de chemare în judecată si a cailor de atac promovate se impune premergător oricărui act de procedură şi reprezintă o condiţie a legalei investiri a instanţei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. 2 si art. 36 alin. 1 din Normele de aplicare a legii taxelor de timbru, Curtea a impus recurentelor obligaţia de plată a taxei de timbru, stabilind cuantumul acesteia si comunicand partilor obligatia platii o data cu citatia publicata in Bultinul Procedurilor de Insolventa potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr.85/2006, astfel că recurentele erau indatorate sa consemneze la dosar dovada atestand plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, rămânând în pasivitate cu privire la aceasta.
Constatând în consecinţă că la dosar recurentele S.C. P.-C. S.R.L. si S.C. A. S.R.L. nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit, in conditiile art. 39 alin. 1 din Normele de aplicare a legii taxelor de timbru, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin.3 din Legea 146/1997 instanţa a dat eficienţă sancţiunii nulităţii recursurilor promovate de catre aceste parti si a dispus in consecinta.
In ceea ce priveste recursul promovat de catre creditoarea recurenta DGFPMB, dupa expresia pe care aceasta parte isi ordoneaza motivele de recurs, Curtea constata ca in esenta, exista trei motive de recurs, dintre care unul este de casare si celelalte doua de modificare, astfel ca, fata de consecintele implicate le va analiza in aceasta ordine.
Astfel:
Motivul de casare la care recurenta se raporteaza in critica solutiei pronuntate se intemeiaza pe imprejurarea ca dl. M.S. nu are puterea de reprezentare a S.C. I. SpA Milano, atat in ce priveste propunerea ofertei de inchiriere adresata debitoarei S.C. L.G. M.I. S.R.L., cat si dreptul de a participa si vota in sedinta adunarii generale a creditorilor debitoarei, exceptia care nu a fost luata in dezbatere si pronuntare de catre prima instanta.
Supra acestui aspect, Curtea arata ca din verificarile proprii, constata ca in cuprinsul contestatiei creditoarei DGFPMB impotriva hotararii adunarii gerenale a creditorilor din 14.12.2007 adresata Tribunalului, rezulta ca problema lipsei de reprezentativitate a d-lui M. S. a fost specificata ca motiv de nulitate a actului atacat.
Insa, lipsa mandatului a fost invocata din doua directii:
1. M. S. nu avea puterea de a reprezenta S.C. I. SpA Milano la elaborarea ofertei de locaţiune pentru spaţiile cu destinaţie de birouri, producţie şi utilaje proprietatea debitorului din 27.11.2007.
Aceasta este doar o problema legata de lipsa mandatului la elaborarea actului juridic si se transeaza dupa regulile incidente in materia mandatului. Insa, invocarea lipsei mandatului la momentul prezentarii ofertei in numele S.C. I. SpA Milano este lipsita de relevanta atunci cand se analizeaza legalitatea hotararii adunarii gerenale a creditorilor din 14.12.2007, analiza care presupune examinarea incalcarii legii care reglementeaza regulile de tinere a acestei adunari, iar nu a actelor independente si anterioare ale unui creditor
2. M.S. nu avea puterea de reprezentare a S.C. I. SpA Milano in hotararea adunarii gerenale a creditorilor din 14.12.2007 si impicit, nu putea vota pentru acest creditor. Acest aspect a fost insa analizat de catre prima instanta. Din suma considerentelor prezentate de catre instanta de fond atunci cand a expus rationamentul sau legat de legalitatea cvorumului sedintei si a ponderii votului favorabil in functie de incidenta dispozitiilor art. 17 alin. 5 din Legea nr.85/2006 si art. 15 din aceeasi lege s-a subliniat ca si in lipsa la sedinta a S.C. I. SpA Milano sau a votului acesteia, hotararea creditorilor din 14.12.2007 a fost adoptata in conditii legale de covorum si vot.
In ordinea de prioritate a legalitatii votului S.C. I. SpA Milano prima instanta a analizat in mod corect cu prioritate situatia de incompatibilitate la vot a acestui creditor datorita conflintului de interese in care se afla cu debitoarea, astfel, inlaturand de plano numararea acestui vot pentru acest motiv, era redundanta analiza nulitatii votului din perspectiva exprimarii sale pentru lipsa mandatului d-lui M.S..
Dincolo de aspecte care subliniaza ca prima instanta nu a depasit cu usurinta acest pretins motiv de nulitate, Curtea impune subliniera ca, in realitate, problema pusa in discutie de catre DGFPMB nu era in realitate o exceptie a lipsei calitatii de reprezentant, astfel ca nu trebuia sa primeasca o solutie disctincta in sensul in care impune art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.
Exceptia lipsei calitatii de reprezentant este o exceptie de procedura absoluta si peremptorie, iar in sens propriu intelegem exceptia de procedura ca fiind un viciu al actului de procedura judiciar.
Astfel, in masura in care exceptia lipsei mandatului de reprezentare se refera exclusiv la mandatul ad litem (de reprezentare judiciara), asa cum se deduce din interpretarea dispozitiilor art. 83, art. 67 si art. 161 alin. 1 Cod procedură civilă si este de natura sa vicieze actele de procedura ale instantei, urmeaza ca lipsa mandatului ca motiv de nulitate a unui act juridic nu se reprezinta in fata unei instante ca veritabila exceptie, ci ca motiv de nulitate al actului supus controlului jurisdictional.
Prin urmare, acest prim motiv al recursului nu este fondat.
Al doilea motiv al recursului vizeaza lipsa motivarii hotararii judecatorului sindic, in contexul in care considerentele instantei se opresc la aprecierea hotararii adunarii creditorilor din 14.12.2007 doar din perspectiva conditiei de cvorum si vot si nu si din cea a oportunitatii acestei hotarari.
Astfel, DGFPMB arata ca instanta trebuia să verifice dacă încheierea contractului de locaţiune în condiţiile propuse de ofertant are aptitudinea de a realiza scopul procedurii si daca aceasta nu se face totusi cu încălcarea interesului concursual al creditorilor.
Curtea infirma aceasta critica. Curtea subliniaza ca potrivit art. 11 lit. m) interpretat impreuna cu art. 14 alin. 7 din Legea nr.85/2006, hotararea adunarii creditorilor se impune judecatorului-sindic, care o poate controla exclusiv legalitatea acestui act, iar nu oportunitatea sa, asa cum recurenta sustine.
Astfel, desi este adevarat ca in cadrul contestatiei sale DGFPMB nu a contestat cvorumul si votul exprimat in sedinta din 14.12.2007, considerentele instantei nu sunt straine de natura pricinii atunci cand analizeaza aceasta problema, deoarece ele au derivat din incompatibilitatea I. SpA de a vota in aceasta sedinta.
Este in egala masura adevarat ca scopul legii insolventei este acela de a acoperi pasivul debitorului si ca, implicit, aceasta se desfasoara in interesul creditorilor, dar tocmai de aceea, legiuitorul acorda acestor creditori dreptul de a hotari in adunarile generale acele masuri care corespund intereselor lor, inclusiv in privinta incheierii unor acte de catre debitor cum este situatia contractului de inchiriere al S.C. L.G. M.I. S.R.L..
Chiar recurenta arata in expunerile sale ca procedura insolventei legiuitorul lasa la aprecierea creditorilor alegerea modalitatii in care procedura se desfasoara si de aceea, judecatorul-sindic nu poate sa infirme deciziile pe care creditorii le iau in interesul lor printr-un control de oportunitate asupra deciziei acestora.
In masura in care DGFPMB arata ca aceasta hotarare este contrara intereselor sale si ca s-a votat printr-o coniventa a creditorilor contrara scopului legii, practic, se ataca din prunct de vedere juridic cauza actului adoptat la 14.12.2007.
Or, cauza actului este prezumata in actele juridice, oricare ar fi natura lor, ca fiind existenta si licita (art. 967, 968 Cod civil), astfel ca revine contestatorului obligatia de a proba ca hotararea din 14.12.2007 a fost luata printr-o intelegere ilicita a celor care au votat favorabil, proba pe care contestatoarea nu a realizat-o.
Judecatorul-sindic nu poate cezura aceasta hotarare prin prisma oportunitatii sale cate vreme creditorii au decis ca masura incheierii contractului de locatiune corespunde intereselor lor, iar aceasta hotarare nu poate fi pusa in legatura cu faptul ca I. SpA nu are mijloace financiare pentru efectuarea investitiilor propuse, cu durata mare a locatiunii sau lipsa autorizatiilor pentru desfasurarea activitatii propuse de catre locatara.
De asemenea, legalitatea acestei hotarari nu poate fi controlata, asa cum sustine administratorul judiciar al S.C. L.G. M. I. S.R.L. in cadrul dezbaterilor pe fond ale recursului, in sensul in care ea ar constitui o garantie a aprobarii planului de reorganizare, deoarece intre cele doua etape nu exista nicio legatura sau implicatie.
Al treilea motiv de recurs vizeaza incalcarea principiului disponibilitatii de catre prima instanta, recurenta aratand ca judecatorul-sindic s-a pronuntat pe aspecte care nu au facut obiectul litigiului in masura in care a stabilit anumite aspecte de continut ale contractului de inchiriere, depasind astfel si sfera competentelor legale stabilite prin art. 11 din Legea nr.85/2006.
Este adevarata ca judecatorul sindic nu incuviinteaza incheierea actelor debitorului intrat in insolventa, potrivit delimitarii de competente pe care o fixeaza art. 11 din Legea nr.85/2006. De altfel, incuviintarea incheierii contractului de locaţiune pentru spaţiile cu destinaţie de birouri, producţie şi utilaje proprietatea debitorului este o masura care nu necesita interventia instantei si este independenta de incuviintarea judecatorului sindic cata vreme oferta de contract s-a intalnit cu acceptarea sa, potrivit hotararii adunarii gerenale a creditorilor din 14.12.2007.
Trebuie specificat ca din interpretarea logica a art. 17 lit. a) si d), adunarea generala a creditorilor, in interesul carora se desfasoara intreaga procedura, asa cum art. 2 din Legea nr.85/2006 afirma explicit, poate avea initiativa incheierii unor contracte de catre debitor daca acestea deservesc interesului creditorilor si poate hotari pentru debitor in acest domeniu. Or astfel, o data ce oferta S.C. I. SpA Milano a fost acceptata de catre forul creditorilor, conventia de inchiriere este perfecta si nu depinde de dispozitia de incuviintare a judecatorului-sindic.
De asemenea, in masura in care judecatorul-sindic a stabilit, prin dispozitiile date ca efectele contractului sunt conditionate de analiza instantei cu privire la planul de reorganizare, Curtea arata ca, practic, acest dispozitiv nu echivaleaza unei pronuntari extra petita deoarece instanta nu face mai mult decat sa reproduca in dispozitiv consecintele legale pe care legea le impune asupra activitatii debitorului dupa adoptarea unei hotarari de admitere sau de respingere a initiativei de reorganizare.
In consecinta, si acest ultim motiv al recursului este considerat neintemeiat.
Fata de toate considerentele prezentate cu privire la motivele de recurs analizate, Curtea, fata de dispozitiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins si recursul DGFPMB.
1
