Procedura insolventei. Inexistenta creantei în cazul în care, potrivit ordinului intern, creditorul avea îndatorirea de a nu mai calcula accesoriile debitului principal.
– OMFP nr.1537/2008
Indiferent de prevederile Legii nr.85/2006, privind procedura insolventei, din formularea dispozitiilor OMFP nr.1537/2008, în lipsa oricarei distinctii, rezulta ca pentru creantele constituind obligatii fiscale înscrise la masa credala sau rezultate din activitatea curenta nu se mai calculeaza accesorii, acestea nedatorându-se, indiferent de data deschiderii procedurii, ceea ce trebuie interpretat ca nu pot fi pretinse cu titlu de creante în procedura insolventei nici accesoriile care ar fi putut sa fie calculate între data intrarii în vigoare a Legii nr.85/2006 si data deschiderii procedurii insolventei.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIA COMERCIALA nr.1415 din 25.11.2010)
Prin cererea înregistrata în data de 27.02.2009 la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala, astfel cum a fost precizata prin cererea de la 08.05.2009, în cauza constituind obiectul dosarului nr.8572/3/2008, privind procedura insolventei prevazuta de Legea nr.85/2006 derulata împotriva debitorului SC SCCCCFB – FCCFB SRL, debitoarea mentionata, prin administratorul special, a formulat contestatie împotriva creantei pretinsa în cauza de creditoarea AFPS 1, în suma de 14.890.560 lei, solicitând recalcularea creantei în sensul diminuarii acesteia cu accesoriile calculate pentru perioada cuprinsa între data intrarii în vigoare a Legii nr.85/2006 si data de 11.04.2008 când s-a deschis procedura insolventei, în suma de 4.205.341 lei, invocându-se prevederile OMFP nr.1537/2008 pentru aprobarea deciziei comisiei de proceduri fiscale nr.1/2008.
Prin sentinta comerciala nr.1827 pronuntata la 12.02.2010 în dosarul nr.8572/3/2008 Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, prin judecatorul sindic, a dispus, printre altele, înscrierea în tabelul obligatiilor debitorului, pentru creditorul AFPS 1, a unei creante în suma de 10.685.219 lei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta comerciala în sensul mentionat tribunalul a retinut ca potrivit concluziilor expertizei întocmita în cauza, creditorul contestator detine împotriva debitorului o creanta având caracter cert, lichid si exigibil doar în limita sumei de 10.685.219 lei. Aceasta în conditiile în care, potrivit evidentei contabile debitoarea figureaza la 11.04.2008 cu un sold debitor catre creditorul contestator în suma de 14.156.067 lei iar potrivit OMFP 1537/14.11.2008, s-a stipulat ca “pentru contribuabilii cu procedura insolventei deja deschisa, nu vor mai fi calculate obligatii fiscale accesorii, dar si faptul ca nu se mai datoreaza astfel de majorari”. Prin urmare dându-se eficienta acestor norme, tribunalul a apreciat ca se impune sa fie diminuata creanta pretinsa de AFPS 1 cu suma de 3.467.606 lei reprezentând majorari aferente perioadei 20.07.2006 pâna la 11.04.2006.
Împotriva acestei sentinte comerciale creditoarea AFPS 1 a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea în parte a hotarârii atacate în sensul înscrierii creditoarei recurente în tabelul obligatiilor debitorului, cu întreaga suma solicitata cu titlu de creante, respectiv 14.890.560 lei.
În motivarea recursului s-a aratat, în esenta, în raport cu dispozitiile art.304 pczt.9 si art.3041 Cod procedura civila, mai întâi ca prin declaratia de creanta formulata, AFPS 1 a solicitat înscrierea sa în tabelul obligatiilor debitorului în cauza cu o creanta în suma de 14.890.560 lei, reprezentând debite si accesorii datorate bugetului de stat consolidat. Debitorul, prin administratorul special, a contestat, la 27.02.2009, creanta respectiva, sub aspectul majorarilor de întârziere calculate pe perioada cuprinsa între data intrarii în vigoare a Legii nr.85/2006 pâna la 11.04.2008 când s-a deschis procedura insolventei în cauza.
Aceasta, desi potrivit art.75 alin.1 din Legea nr.85/2006 dupa expirarea termenului de contestare prevazut de art.73 alin.2 din lege, pâna la închiderea procedurii mai exista posibilitatea contestarii creantelor din tabelul definitiv doar exceptional, numai pentru motive expres si limitativ prevazute de lege (fals, dol, eroare esentiala sau titluri hotarâtoare). Ipoteza art.75 alin.1 este aceea ca actele sau faptele au aparut dupa termenul prevazut de art.73 din lege si nu au fost anterior cunoscute contestatorului. Or, prin contestatia debitoarei nu s-a facut altceva decât sa se invoce ordinul nr.1537/2008 pentru aprobarea Deciziei Comisiei de proceduri fiscale nr.1/2008, fara sa se arate în concret care sunt faptele sau actele care nu au putut fi invocate pe calea contestatiei la tabelul preliminar prevazuta de art.73 din lege, astfel ca aceasta trebuie considerata inadmisibila, neîndeplinind conditiile prevazute de art.75 din lege.
Motivarea instantei a fost confuza, lapidara si straina de natura pricinii. Gresit s-a retinut ca la data deschiderii procedurii insolventei recurenta figura cu un sold de 14.153.067 lei precum si ca pentru contribuabilii cu procedura insolventei deja deschisa, nu vor mai fi calculate obligatii fiscale accesorii si nu se mai datoreaza astfel de majorari, nu numai începând cu momentul deschiderii procedurii ci si de la data de 20.07.2006, când a intrat în vigoare Legea nr.85/2006 pâna la deschiderea procedurii insolventei în cauza, la 11.04.2008. Prin urmare, suma de 3.467.606 lei, a accesoriilor calculate pentru perioada mentionata, a fost scazuta în mod gresit din creanta pretinsa de creditoarea recurenta.
Mai mult, tribunalul a dispus înscrierea creditoarei la masa credala doar cu suma de 10.685.219 lei, desi scazând din creanta pretinsa de 14.890.560 lei, suma de 3.467.606 lei, mai ramâne o diferenta de 737.735 lei, asupra acesteia tribunalul a omis sa se pronunte.
Într-o cauza similara, instanta a apreciat în mod legal ca au fost valabil calculate accesoriile pâna la data deschiderii procedurii.
Intimata debitoare SC SCCCCFB – FCFB SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În dovedirea sustinerilor lor partile au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Fata de acestea, analizând actele dosarului, Curtea a constatat ca recursul este nefondat, având în vedere urmatoarele considerente:
Incidenta dispozitiilor art.75 din Legea nr.85/2006 în ceea ce priveste contestatia la creanta formulata de debitor prin administratorul special trebuie retinuta în conditiile în care cu privire la intrarea în vigoare a OMFP nr.1537/2008 ulterior împlinirii termenului de contestare a tabelului preliminar, nici partile nu au avut sustineri potrivnice, iar pe cale de interpretare, se poate aprecia în ceea ce priveste ordinul în discutie, ca acesta se încadreaza între categoriile de motive care permit contestarea în continuare a creantelor conform art.75 din Legea nr.85/2006.
Prevederile deciziei nr.1/2008 a Comisiei de proceduri fiscale, aprobata prin OMFP nr.1537/2008 în sensul ca “începând cu data intrarii în vigoare a Legii nr.85/2006, în cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura insolventei nu se mai datoreaza si nu se mai calculeaza obligatii fiscale accesorii pentru creantele înscrise la masa credala si pentru cele rezultate din activitatea curenta, indiferent de data deschiderii procedurii” au înteles general clar sub aspectul ca impun necalcularea accesoriilor si între data intrarii în vigoare a Legii nr.85/2006 si data deschiderii procedurii. Deciziei respective si ordinului de aprobare trebuie sa li se dea eficienta în primul rând de catre administratia fiscala creditoare, în sensul ca din moment ce nu trebuie calculate accesoriile la care s-a facut referire nu mai trebuie nici sa fie pretinse sau obtinute în procedura insolventei. În masura în care s-ar sustine ca formularea prevederilor deciziei nr.1/2008 a Comisiei de proceduri fiscale nu exprima vointa reala a emitentului, aceasta trebuie mai întâi îndreptata, în mod corespunzator, pentru a nu mai fi astfel avuta în vedere.
Tribunalul a facut trimitere la concluziile expertizei întocmite la judecata în prima instanta si referitor la diferenta de suma în cuantum de 737.735 lei si a admis în parte contestatia debitorului, mai putin doar cu privire la aceasta suma, astfel ca nu este cazul sa se retina ca nu s-ar fi pronuntat sub acest aspect.
De asemenea, practica judiciara nu constituie izvor de drept, cu atât mai mult jurisprudenta în care nu a intervenit problema OMFP nr.1537/2008.
Având în vedere considerentele aratate Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedura civila a respins recursul în cauza ca nefondat.
