Radiere ca urmare a dizolvării


Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1221/86/10.02.2010, „…” Suceava, în calitate de lichidator numit împotriva S.C.  „..” S.R.L. Suceava, a solicitat aprobarea Raportului prin care se solicita radierea din Registrul Comertului Suceava a societatii sus – mentionate, înregistrat sub nr. 45/28.01.2010 si a decontului cheltuielilor efectuate pentru aplicarea procedurilor de lichidare în suma de 780 lei din fondul de lichidare constituit în baza Legii nr. 85/2006, modificata si completata prin Legea nr. 277/1999, întrucât nu exista disponibilitati în averea debitorului.

În motivare a aratat ca „…” este succesorul de drept pentru lichidatorul numit S.C. „…” S.R.L., conform prevederilor O.U.G. nr. 86/2006, potrivit careia lichidarea societatilor comerciale se realizeaza de societati profesionale în domeniul insolventei.

În drept, si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 3 al. (3) din O.U.G. nr. 116/2009, publicata în Monitorul Oficial partea I, nr. 926 din 30.12.2009, iar în dovedirea actiunii a depus înscrisuri la dosar.

Prin întâmpinarea formulata, pârâtul a aratat ca, în conformitate cu prevederile art. 31 al. 2 din Legea nr. 359/2004, daca nu s-a declarat recurs împotriva încheierii de constatare a dizolvarii de drept pronuntata de judecatorul delegat, persoana juridica intra în lichidare potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990.

Astfel, a precizat ca în urma cererii depuse în conditiile art. 31 al. 4 din Legea nr. 359/2004, prin încheierea nr. 5311/17.11.2005 pronuntata de judecatorul delegat la O.R.C. Suceava, a fost numit lichidator „…”. pentru  S.C.  …” S.R.L. Suceava.

Totodata, potrivit art. 263 din Legea nr. 31/1990, dupa terminarea lichidarii societatii în nume colectiv, în comandita simpla sau cu raspundere limitata, lichidatorii trebuie sa întocmeasca situatia financiara si sa propuna repartizarea activului între asociati, aceasta situatie financiara semnata de catre lichidator se înainteaza spre a fi înregistrata si publicata pe pagina de internet a Oficiului Registrului Comertului. Asociatul nemultumit poate face opozitie în termen de 15 zile de la notificarea situatiei financiare de lichidare si a proiectului de repartizare.

Astfel, lichidatorul are obligatia ca, înainte de a solicita radierea societatii, sa depuna la oficiul registrului comertului o cerere de depunere si/sau mentionare acte, situatia financiara pentru a fi mentionata în registrul comertului si publicata pe pagina de internet a acestuia, însa, în speta, nu s-a solicitat mentionarea depunerii în registrul comertului a situatiei financiare de lichidare.

Astfel, având în vedere ca „…”. nu si-a îndeplinit obligatia instituita de catre legiuitor, pârâtul a solicitat respingerea cererii de radiere formulata de acesta, ca inadmisibila.

Totodata, a solicitat instantei ca, înainte de judecarea prezentei cauze, sa dispuna ca reclamantul sa faca dovada îndeplinirii procedurii legale, respectiv ca a solicitat mentionarea depunerii în registrul comertului atât a situatiei financiare de lichidare cât si a cererii de radiere.

Examinând cererea formulata, Tribunalul constata ca aceasta nu este fondata.

Astfel, potrivit art. 263 din Legea nr. 31/1990, dupa terminarea lichidarii societatii în nume colectiv, în comandita simpla sau cu raspundere limitata, lichidatorii trebuie sa întocmeasca situatia financiara si sa propuna repartizarea activului între asociati, aceasta situatie financiara semnata de catre lichidator se înainteaza spre a fi înregistrata si publicata pe pagina de internet a Oficiului Registrului Comertului. Asociatul nemultumit poate face opozitie în termen de 15 zile de la notificarea situatiei financiare de lichidare si a proiectului de repartizare.

Astfel, lichidatorul are obligatia ca, înainte de a solicita radierea societatii, sa depuna la oficiul registrului comertului o cerere de depunere si/sau mentionare acte, situatia financiara pentru a fi mentionata în registrul comertului si publicata pe pagina de internet a acestuia.

În speta, nu s-au depus diligentele necesare în vederea întocmirii si mentionarii în registrul comertului a acestor situatii financiare. De altfel, ultimele adrese emise de lichidator catre Directia Generala a Finantelor Publice precum si catre Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Suceava dateaza din anul 2007, nemaifiind facuta nicio revenire în acest sens.

Fata de cele retinute, Tribunalul va respinge cererea ca nefondata.