1. RADIERE DE DREPT A UNEI SOCIETATI COMERCIALE. RECURS DECLARAT DE UN CREDITOR IMPOTRIVA INCHEIERII DE RADIERE. HOTĂRÂRE PRONUNŢATĂ FĂRĂ CITAREA RECURENTEI.
Art. 31 alin. 5 din Legea nr. 359/2004;
Art. 331 şi urm din Codul de procedură civilă
Procedura de soluţionare a cererii de radiere de drept a unei societăţi comerciale este necontencioasă. Orice persoană interesată are posibilitatea de a declara recurs împotriva încheierii de radiere.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, Decizia nr. 99 din 09.02.2007
Prin încheierea nr. 5678/03.11.2006 pronunţată de judecătorul delegate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, în temeiul art. 31 alin. 5 din Legea nr. 359/2004 s-a dispus radierea din registrul comerţului a mai multor societăţi comerciale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs AVAS, în calitate de creditor al societăţilor comerciale radiate, invocând ca motiv de nelegalitate a hotărârii faptul că nu a fost citat în vederea soluţionării în fond a cererii, încălcându-se astfel dreptul la apărare şi la egalitatea armelor în faţa justiţiei, principii consecrate de art. 16 şi 21 din Constituţie şi de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea, examinând recursul prin prisma acestui motiv de recurs, a constatat că este neîntemeiat din următoarele considerente:
Procedura de soluţionare a unei astfel de cereri este una necontencioasă. Pentru protejarea intereselor terţilor, legiuitorul a prevăzut modalităţi eficiente de comunicare şi publicare a hotărârilor şi a dat posibilitatea oricărei personae interesate de a declara recurs.