R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr. X
SENTINŢA CIVILĂ NR. X
Şedinţa publică de la X
Completul constituit din:
PREŞEDINTE: X
GREFIER: X
Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta X prin lichidator judiciar X în contradictoriu cu pârâtul X, având ca obiect atragerea răspunderii administratorilor.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la ordine, lipsesc părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Tribunalul, verificându-şi competenţa de soluţionare a cauzei, constată că constată că este competent general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză în temeiul art. 63 din Legea nr. 31/1990.
În baza art. 255 NCPC, încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri apreciind că este utilă soluţionării acestei cauze. Respinge proba cu interogatoriul pârâtului, constatând că prin cererea de chemare în judecată nu se indică teza probatorie, astfel încât nu se poate aprecia asupra utilităţii probei şi, constatând cauza în stare de judecată, o reţine spre soluţionare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia X Civilă la data de X sub nr. X reclamanta X prin lichidator judiciar X a solicitat în contradictoriu cu pârâtul X obligarea acestuia la acoperirea pasivului în valoare de 17678 lei, în calitate de administrator al societăţii reclamante.
In motivarea cererii s-a arătat că societatea pârâtă a fost dizolvată în temeiul art. 237 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990, lichidatorul judiciar fiind desemnat în baza rezoluţiei nr. X pronunţate de ORCTB.
Pe baza datelor transmise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice X, lichidatorul a constatat că societatea are datorii bugetare în cuantum de 17.678 lei.
Întrucât pârâtul, în calitate de administrator, nu a colaborat cu lichidatorul judiciar, în sensul că nu a predat documentele prevăzute de lege şi nici nu a întreprins vreo măsură pentru stingerea datoriilor societăţii, consideră reprezentantul reclamantei că această atitudine creează prezumţia rezonabilă că pârâtul refuză să coopereze în vederea acoperirii pasivului generat din culpa sa exclusivă.
Nefiind atinsă valoarea prag, lichidatorul judiciar nu a putut formula cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.
Consideră reclamanta că pârâtul avea obligaţia de a acţiona in interesul societăţii, precum şi obligaţia de diligenţă şi prudenţă, iar din analiza cauzelor pentru care societatea a fost dizolvată rezultă că acesta nu a luat deciziile cu bună-credinţă, cu prudenţă şi în interesul societăţii.
Se mai arată totodată că pârâtul a săvârşit o serie de greşeli de gestiune care au contribuit la insuficienta activului social şi a abuzat de caracterul limitat al răspunderii şi de personalitatea distinctă a societăţii, cunoscând sau trebuind să cunoască împrejurarea că pasivitatea sa conduce la acumularea de datorii.
In acest sens, reclamanta arată că pârâtul a abandonat societatea, cu scopul de a fi lichidată pe banii statului şi de a-i fi anulate datoriile, în condiţiile în care aceasta putea fi dizolvată şi lichidată voluntar la momentul la care nu avea datorii.
Consideră reclamanta că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 2371 alin.3 şi 4 din Legea nr. 31/1990, astfel încât se impune acoperirea pasivului exigibil de către pârât.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 72, art.237, art. 257 din Legea nr. 31/1990, art. 1349 şi art. 2011 NCPC.
Au fost anexate înscrisuri în susţinerea cererii, în copie.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Acţiunea este nefondată.
Cu caracter prealabil, Tribunalul constată că există neconcordanţă între obiectul şi motivarea în fapt a cererii, pe de-o parte şi temeiul de drept al acesteia, pe de altă parte.
Astfel, reclamanta solicită angajarea răspunderii pârâtului, în calitate de administrator, pe motiv că nu a acţionat în interesul societăţii, cu prudenţa şi diligenţa cerute de lege, săvârşind greşeli de gestiune şi încălcând obligaţii imperative ce îi reveneau în această calitate.
Cu toate acestea, temeiul de drept pentru atragerea răspunderii pârâtului nu se referă la administratori, ci la asociaţi.
Astfel, potrivit art.257 din Legea nr.31/1991, lichidatorii care probează, prin prezentarea situaţiei financiare anuale, că fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil trebuie să ceară sumele necesare asociaţilor care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele, dacă aceştia sunt obligaţi, potrivit formei societăţii, să le procure sau, dacă sunt debitori faţă de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligaţi în calitate de asociat.
În acelaşi timp, art.2371 alin.3 şi 4 din lege prevede că asociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii răspunde nelimitat pentru obligaţiile neachitate ale societăţii dizolvate, respectiv lichidate.
Răspunderea asociatului devine nelimitată în condiţiile alin. (3), în special atunci când acesta dispune de bunurile societăţii ca şi cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societăţii în beneficiul personal ori al unor terţi, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să îşi execute obligaţiile.
Rezultă aşadar că, în temeiul prevederilor invocate în acţiune, nu se poate angaja răspunderea administratorilor, ci doar a asociaților care răspund nelimitat sau care nu au efectuat vărsămintele.
Pe de altă parte, în cazul asociaţilor care au avut şi calitatea de administratori nu se poate angaja răspunderea conform art.257 din lege, pentru neîndeplinirea unor obligaţii ce le reveneau în calitate de administratori, ci doar în condiţiile art.2371 alin.3 şi 4 din lege, domeniul de aplicare a celor două tipuri de răspundere fiind distinct.
Prin urmare, toate argumentele întemeiate pe dispoziţiile referitoare la mandat şi pe pretinsa neîndeplinire a obligaţiilor ce reveneau administratorilor nu sunt relevante pentru soluţionarea cererii de atragere a răspunderii asociaţilor.
Dimpotrivă, în acest ultim caz, pentru admiterea pretenţiilor reclamantei, era necesar ca aceasta să facă dovada răspunderii nelimitate a pârâtului, în calitate de asociat, respectiv a faptului că acesta a abuzat de caracterul limitat al răspunderii lor şi de personalitatea juridică distinctă a societăţii, în înţelesul art.2371 alin.4 din Legea nr.31/1990.
În cauza de faţă, Tribunalul constată că reclamanta nu a dovedit şi nici măcar nu a invocat faptul că pârâtul ar fi dispus de bunurile societăţii ca şi cum ar fi fost bunurile sale proprii sau a diminuat activul societăţii în beneficiul personal ori al unor terţi, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să îşi execute obligaţiile.
Toate argumentele reclamantei privesc pretinsa neîndeplinire a unor obligaţii ce reveneau administratorilor, argumente care sunt însă nerelevante, pentru considerentele arătate mai sus.
În consecinţă, constatând pe de-o parte că, în temeiul art.257 din Legea nr.31/1990, nu se poate angaja răspunderea administratorilor, iar pe de altă parte, că nu s-a făcut dovada răspunderii nelimitate a pârâtului, în calitate de asociat, Tribunalul va respinge acţiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge acţiunea formulată de reclamanta X, înregistrată la registrul comerţului sub nr. X, CUI X, cu sediul în X, prin lichidator judiciar X, cu sediul în X, în contradictoriu cu pârâtul X, cu domiciliul în X, ca nefondată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi X.
PREŞEDINTE, GREFIER,
Red.jud. X
Dactilo. X
Ex.5/ X
Comunicat ………………..
Ex. ……………….
