SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie : RECURS COMERCIAL. CHELTUIELI DE JUDECATĂ, CERERE DE ANTRENARE A RĂSPUNDERII PATRIMONIALE A ADMINISTRATORULUI.
-art.4, 138 din Legea 85/2006;
-art.274 Cod procedură civilă.
Răspunderea patrimonială a foştilor membri ai organelor de conducere a societăţii falite poate fi antrenată în situaţia în care se constată săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute expres în cuprinsul art.138 din legea insolvenţei şi dacă prin aceasta s-a ajuns la starea de insolvenţă; managementul defectuos al administratorului chiar dacă a contribuit la insolvenţa societăţii nu se încadrează în cuprinsul vreuneia dintre faptele prevăzute de lege; în situaţia în care în urma promovării cererii de antrenare a răspunderii sunt generate cheltuieli de judecată de partea adversă devin incidente prev.art.274 Cod procedură civilă, ele urmând a fi suportate conform prev.art.4 din Legea 85/2006.
Prin sentinţa nr. 60/RL/24.01.2008 Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia de inadmisibilitate, invocate de pârâtul B.I.
A admis în parte cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de lichidatorul judiciar M.B. – Cabinet Individual de Insolvenţă.în calitate de lichidator judiciar al SC P.SRL, societate în faliment, în contradictoriu cu pârâtul B.I., în calitate de administrator al debitoarei, fiind obligat pârâtul să aducă la masa credală suma de 18.525,20 lei, sumă destinată acoperirii datoriei către creditori, iar lichidatorul judiciar la plata sumei de 3500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.
Pentru a pronunţa astfel , instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa nr. 208/RL/2006 pronunţată de Tribunalul Bihor – judecător sindic, a fost admisă cererea introductivă formulată de creditoarea Direcţia Regională Vamală, împotriva debitoarei în cauză dispunându-se deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată şi modificată prin Legea nr. 149/2004, iar prin Sentinţa nr. 658/F/2005 dată în şedinţa publică din data de 02.11.2006 a Tribunalului Bihor – Secţia Comercială, întrucât nici unul din subiectele îndreptăţite nu a depus un plan de reorganizare în condiţiile art. 91 din Legea nr. 64/1995, judecătorul sindic, în temeiul art. 106(1) A, a) teza a II-a, b) teza I din Legea nr. 64/1995 modificată prin Legea nr. 149/2004 republicată, a dispus intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii debitoare şi a desemnat lichidator judiciar pe Jr. B.M., căruia i s-au stabilit atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege.
În conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una din următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; (…) d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; (…) e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;”
Analiza elementelor răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei presupune îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: existenţa uneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, reţinerea unei culpe grave în administrarea societăţii, existenţa unui prejudiciu patrimonial şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta culpabilă şi prejudiciul produs societăţii şi implicit, creditorilor.
In conformitate cu prevederile art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată şi actualizată, „ Societăţile comerciale şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.”
Potrivit art. 11 alin. 1 din acelaşi act normativ, „Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţi respective.”
Aceste dispoziţii legale se coroborează cu prevederile art. 72 din legea nr. 31/1990 republicată şi actualizată, potrivit cărora,”Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege.”
În mod explicit prevederile art. 73 din legea susmenţionată precizează condiţiile, limitele şi natura juridică a răspunderii administratorilor societăţii comerciale, stipulând că „Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: c) existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere;”
Referitor la existenţa faptei culpabile, s-a reţinut că potrivit Procesului-verbal de finalizare a inventarierii întocmit de lichidatorul judiciar la data de 01.03.207 la sediul debitorului, în urma confruntării evidenţei contabile a debitorului cu situaţia faptică de gestiune s-a constatat un minus de gestiune în valoare de 18.524,91 lei, reprezentând contravaloarea următoarelor bunuri: maşină de găurit cu vibrator-206,77 lei, maşină de găurit dublu sens-2 buc—110lei /buc., maşină de găurit cu vibrator-350 lei, utilaje despere care fostul director al debitorului a menţionat lichidatorului judiciar că au fost casate în anul 2003, disc de tăiat aluminiu KS 250-1.100 lei aparat Laister pentru lipit PVC 1.100 lei, referitor la care pârâtul a afirmat că acestea au făcut obiectul vânzării odată cu linia semiautomată de fabricat termopan, fiind părţi componente ale acesteia şi din eroare nu au fost scoase din gestiune, Fus 22 cu accesorii-3.850 lei, dispozitiv de tăiat cu disc – 250lei, freza Corona-2.027,35 lei, freza Corona-2.910,85 lei, despre care pârâtul a declarat că au fost uzate în procesul de fabricaţie/utilizare şi au fost casate în anul 2003, autovehicul marca Renault Trafic-aport la capital social al debitorului, cu valoarea de aport de 6.510 lei, casat în anul 2002, potrivit afirmaţiilor pârâtului Blaga Ioan, acesta formând obiectul înstrăinării conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2041/13.03.2000 de către B.N.P. D.I.
Astfel, neînregistrarea în evidenţa contabilă a utilajelor casate constituie o faptă omisivă din categoria celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, având ca element material neîndeplinirea obligaţiei legale de a conduce contabilitatea în conformitate cu legea, ceea ce indică o administrare frauduloasă a averii debitorului şi constituie o premisă pentru antrenarea răspunderii patrimoniale.
Raportul de activitate al lichidatorului judiciar evidenţiază situaţia cheltuielilor şi plăţilor, ca urmare a acestor operaţiuni soldul casa şi banca la data de 31.10.2007 fiind în sumă totală de 12.530 lei, din care în casă suma de 5.037,21 lei şi în bancă suma de 7.493,65 lei.
Astfel, potrivit procesului-verbal de predare-primire încheiat la 27.10.2006 şi actului adiţional la acesta, soldul total de 5.929 lei a fost reluat de către lichidatorul judiciar, parţial la data de 27.10.2006, respectiv suma de 2.600 lei, iar diferenţa de 3.329 lei la data de 18.12.2006.
Tot sub aspectul condiţiei privind existenţa faptei se reţine că, în ceea ce priveşte existenţa faptei prevăzute la art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, aceasta nu poate fi reţinută în sarcina administratorului debitoarei, condiţia privind interesul personal, condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii, fiind nedovedită.
Astfel, fapta prevăzută la articolul 138 lit. a din L 85/2006 nu poate fi reţinută în sarcina pârâtului Blaga Ioan, deoarece creditul contractat de către acesta de la fundaţia ROMCOM pentru care plata s-a făcut în baza convenţiei tripartite încheiate la 10.11.2005. încheiate între societatea debitoare, Plus Import Export SRL Oradea şi Blaga Ioan, credit la care lichidatorul judiciar s-a referit în cuprinsul Raportului amănunţit privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a fost contractat pentru achiziţionarea de utilaje necesare activităţii debitoarei, aspect ce rezultă din actele anexate întâmpinării, respectiv contract de acordare ajutor financiar rambursabil, având ca obiect acordarea unui ajutor financiar rambursabil conform statului fundaţiei, în sumă de 30000 CHF, pe termen de 4 ani şi anexele la contract.
Referitor la existenţa raportului cauzal dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat societăţii şi implicit, creditorilor, analiza acestui aspect, ca şi a condiţiei privind existenţa şi întinderea prejudiciului, nu se mai impune faţă de inexistenţa faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
Cu privire la condiţia privind existenţa şi întinderea prejudiciului, aceasta constă în contribuţia administratorului la diminuarea activului societăţi debitoare, în speţă prin fapta sa culpabilă administratorul debitoarei fiind răspunzător de întreg pasivul patrimonial.
Sub aspectul întinderii prejudiciului, instanţa a apreciat că nu se include suma de 14.524 lei reprezentând convenţia tripartită din 10.11.2005, rezultând din creditare societate, 1.156 lei reprezentând chirie încasată de la debitorul K.Ş. şi 714 lei contravaloarea. autoturism încasată de la B.B., conform chitanţelor fiscale nr. 1921391/30.12.2004, respectiv nr. 1260600/01.02.2006, anexate la dosar în copie certificată (f. 33, 35) acestea două din urmă sume fiind predate lichidatorului în casieria debitoarei pe baza procesului verbal de predare-primire.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs lichidatorul M.B. – cabinet Individual de insolvenţă – lichidator judiciar al debitoarei SC P.SRL şi pârâtul B.I..
Recurentul B.M.– Cabinet Individual de Insolvenţă lichidator judiciar al debitoarei a solicitat admiterea căii sale de atac, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul:
-exonerării lichidatorului de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 35.00 RON ,
-diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată proporţional cu suma pentru care s-a admis cererea de atragere a răspunderii;
-micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată, în funcţie de complexitatea cauzei;
-obligarea fostului director al debitorului la plata cheltuielilor de judecată , reprezentând onorariu avocaţial în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat în primul rând că întrucât cererea de atragere a răspunderii a fost admisă în parte ar fi trebuit ca şi cheltuielile de judecată să fie admise proporţional;
Apoi, a apreciat ca fiind prea mare cuantumul acestor cheltuieli, în temeiul articolului 274 aliniat-3 cod procedură civilă instanţa ar fi trebuit să admită cheltuielile de procedura proporţional cu complexitatea cauzei. Prin urmare s-au solicitat cheltuieli de judecată de circa 10% din cuantumul sumei pentru care s-a cerut atragerea răspunderii, care au fost admise în totalitate deşi se admite doar în parte cererea lichidatorului, lucru care nu poate fi acceptat.
În al doilea rând, a apreciat că lichidatorul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată având în vedere următoarele motive:
-conform dispoziţiilor articolului 25 litera a lichidatorul este obligat să indice, prin raportul de încetare a plăţilor, persoanele vinovate de ajungerea societăţii în situaţia de insolvenţă şi în numele debitorului să formuleze cererea de atragere a răspunderii, iar potrivit articolului 138 face parte din persoanele abilitate de lege să formuleze, pe seama debitorului, cererii de atragere a răspunderii persoanelor vinovate de ajungerea în stare de insolvenţă a debitorului;
– faţă de totalul pasivului înscris în tabelul definitiv (62.867,60 lei ) s-a formulat cererea de atragere a răspunderii doar pentru o parte din pasiv (34.920 lei ) sumă pentru care s-a apreciat că sunt întrunite cerinţele pentru atragerea răspunderii;
-a apreciat că cererea se formulează în numele debitorului şi în reprezentarea acestuia , deoarece acesta este prejudiciat , iar fapta personală a unui membru din organele de conducere aduce societatea în imposibilitatea plaţii creditorilor sociali, provocând astfel indirect prejudicierea creditorilor sociali;
-în afara calităţii şi drepturilor conferite de lege nu ar fi putut formula o atare cerere, iar rezultatul admiterii cererii profita creditorilor, conform articolul 142, executarea silită fiind efectuată de către executorul judecătoresc şi rezultatele obţinute din executare vor fi repartizate conform tabelului definitiv, ori lichidatorul judiciar nu este înscris în tabelul definitiv al creanţelor;
-conform articolului 140 fondurile obţinute potrivit articolului 138, vor fi destinate acoperirii pasivului debitorului;
-a apreciat că eventualele cheltuieli de judecată se vor putea acorda
şi achita din averea debitorului conform articolului 4 din lege potrivit cărora toate cheltuielile aferente procedurii … vor fi suportate din averea debitorului;
-în sensul celor arătate mai sus , privind cheltuielile de judecată , a invocat practica Curţii de Apel Oradea – Sentinţa nr. 3 /C/2006-R – pronunţată în dosarul 5057/C/2005.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei în sensul exonerării lichidatorului de la plata cheltuielilor de judecată, diminuarea acestor cheltuieli şi eventual suportarea acestora din averea debitorului, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul B.I. a solicitat admiterea recursului declarat, modificarea sentinţei recurate, iar pe cale de consecinţă, pe fond respingerea în totalitate a cererii de antrenare a răspunderii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului în primul rând susţine excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive şi excepţia de inadmisibilitate pentru considerentele arătate în întâmpinarea depusă la fond.
Sub aspectul fondului cauzei, a solicitat a se reţine că a dovedit cu acte justificative că bunurile în discuţie nu au fost casate ci au fost vândute, iar preţul lor înregistrat în contabilitate, instanţa de fond probabil că nu a observat acest aspect şi a fost indusă în eroare.
A susţinut în continuare că nu sunt îndeplinite condiţiile de antrenare a răspunderii, mai ales condiţia raportului de cauzalitate. A susţinut toate apărările pe care le-a dezvoltat în întâmpinare la judecata de fond.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în temeiul articolului 304 ind. 1 şi 306 cod procedură civilă Curtea de Apel a constatat următoarele:
În ce priveşte recursul pârâtului B.I. s-a constatat că judecătorul sindic a soluţionat corect excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive cât şi cea a inadmisibilităţii invocată de pârât sub acest aspect hotărârea atacată urmând a fi menţinută, criticile recurentului fiind nefondate.
Pe fond s-a reţinut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 23.10.2007, lichidatorul judiciar a solicitat instanţei ca o parte din pasivul debitoarei în sumă de 34.920 lei să fie suportată de fostul director al debitoarei B.I., din averea personală a acestuia, invocând în drept prevederile articolului 138 aliniat 1 literele a,d şi e din Legea 85/2006.
Prin hotărârea recurată, judecătorul sindic a admis în parte cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului recurent obligându-l pe acesta să aducă la masa credală suma de 18.525,20 RON reţinând în sarcina acestuia existenţa faptei prevăzute de articolul 138 lit. d din Legea 85/2006.
Criticile recurentului B.I. privind neîndeplinirea condiţiilor de antrenare a răspunderii patrimoniale a acestuia mai ales în ceea ce priveşte condiţia raportului de cauzalitate sunt fondate.
Potrivit articolului 138 din Legea 85/2006 pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială personală a membrilor organelor de conducere a debitoarei falite este necesar să se săvârşească una din faptele prevăzute expres şi limitativ de acest text legal şi în acelaşi timp să se dovedească că toate cele patru elemente ale răspunderii civile delictuale sunt întrunite, întrucât răspunderea reglementată de legea insolvenţei este o răspundere civilă delictuală.
Culpa administratorilor, a membrilor organelor de conducere şi legătura de cauzalitate sunt condiţii de bază ale răspunderii, care trebuie dovedite la fel ca şi fapta ilicită şi prejudiciul, legea neinstituind nici o prezumţie în privinţa celor două elemente menţionate iniţial, prin urmare este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârşirea culpabilă a uneia sau a mai multora dintre faptele expres şi limitativ prevăzute de articolul 138 au condus la ajungerea debitoarei în starea de insolvenţă.
În speţă, astfel cum rezultă din „Raportul amănunţit privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cauzele care au condus la ajungerea debitoarei la starea de insolvenţă vizează un management defectuos, constând în : lipsa profitului în activitatea desfăşurată , lichiditate foarte scăzută în perioada analizată, inexistenţa unui plan de afaceri pe termen mediu şi lung, etc. şi nicidecum săvârşirea culpabilă a vreuneia din faptele expres şi limitativ prevăzute de articolul 138 din Legea 85/2006, condiţii în care nu putea fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtului recurent, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între fapta invocată şi reţinută în sarcina acestuia şi insolvenţa debitoarei.
Aşadar în temeiul articolelor 312, 316 cod procedură civilă recursul acestuia va fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată în parte în sensul că se va respinge cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâtului recurent B.I., menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În baza articolului 274 cod procedură civilă intimatul lichidator judiciar va fi obligat la plata sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurentului, sumă ce urmează a fi suportată conform articolului 4 din Legea 85/2006.
Cât priveşte recursul declarat de către M.B.– Cabinet Individual de Insolvenţă în calitate de lichidator judiciar al debitorului, Curtea de Apel a apreciat că este nefondat şi l-a respins în consecinţă.
Excepţia lipsei de interes a lichidatorului în promovarea căii de atac invocată de pârâtul B.I. s-a respins ca nefondată, reţinându-se că recurentul lichidator are interes în promovarea căii de atac câtă vreme prin hotărârea atacată acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Criticile recurentului privind acordarea cheltuielilor de judecată sunt nefondate.
Conform articolului 138 din Legea 85/2006 lichidatorul este unul din persoanele abilitate de lege să formuleze cererea de atragere a răspunderii persoanelor vinovate de ajungerea în stare de insolvenţă a debitorului.
Exercitarea acestui drept la acţiune conferit de legiuitor are drept scop clarificarea tuturor aspectelor legate de activitatea desfăşurată de falită şi organele ei de conducere raportat la cauzele ce au determinat insolvenţa, în vederea stabilirii persoanelor culpabile şi pentru realizarea scopului urmărit de legiuitor respectiv acoperirea pasivului falitei.
Acţiunea nu este formulată în numele şi în reprezentarea debitoarei văzută stricto-sensu, ci în calitatea special conferită lichidatorului de persoană însărcinată cu desfăşurarea procedurii insolvenţei de către legiuitor, interesul urmărit vizând atât debitoarea cât şi creditorii înscrişi la masa credală, acţiunea fiind una atipică faţă de cea în care lichidatorul are doar simpla calitate de reprezentant legal a unei persoane juridice.
În situaţia în care în urma promovării acţiunii pretenţiile formulate de lichidatorul judiciar sunt apreciate ca nefondate, el căzând în pretenţii în sensul vizat de articolul 274 cod procedură civilă, fiind generate cheltuieli de judecată în sarcina părţii adverse, în cauză devin incidente dispoziţiile prevăzute de articolul 274 cod procedură civilă.
Dar, deoarece aceste cheltuieli de judecată au fost cauzate în interesul bunei desfăşurări a procedurii şi în scopul urmărit de legiuitor în edictarea legii, ele sunt cheltuieli de procedură ce urmează a fi suportate în conformitate cu prevederile articolului 4 din Legea 85/2006.
Prin urmare s-a reţinut că motivele de recurs invocate de lichidator în sensul că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a generat sunt nefondate, în mod corect reţinând în cauză judecătorul sindic incidenţa prevederilor articolului 274 cod procedură civilă .
Motivele de recurs invocate sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată, nu vor mai fi analizate având în vedere faptul că în această fază procesuală s-a apreciat ca neîntemeiată în totalitate cererea de antrenare, pârâtul fiind îndreptăţit la acordarea întregului onorariu solicitat, nefiind necesară reducerea lui proporţional cu partea de acţiune admisă.
În consecinţă, recursul fiind nefondat, s-a respins ca atare.
(Decizia nr.255/C/19.06.2008 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
