Recurs la încheierea judecătorului-delegat la Registrul Comerţului.


Recurs la încheierea judecătorului-delegat la Registrul Comerţului. Înregistrarea unui punct de lucru într-un apartament de bloc de către o societate comercială având ca obiect de activitate -restaurant. Schimbarea destinaţiei spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă faţă de destinaţia iniţială se poate face numai cu acordul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează , în plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării.

(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a vi a comercială, Decizia comercială nr.1345/27. 11.2008, dosar nr.4353/2/2008)

Prin încheierea  nr.45342/9 06 2008 pronunţată de judecătorul-delegat la ORCT Bucureşti s-a admis cererea nr.292790 formulată de petenta SC C. SRL privind înregistrarea în registrul comerţului unui punct de lucru al societăţii în Bucureşti, str. X nr.96, bl.112 B,parter, tronsonul II, sector 3.Cererea a fost admisă avându-se în vedere actul adiţional la actul constitutiv al societăţii petente, precum şi contractul de închiriere pentru sediul punctului de lucru.

C. N a declarat recurs împotriva acestei încheieri şi a solicitat modificarea în tot a acesteia, iar pe fond respingerea cererii de înregistrare a menţiunii privind punctul de lucru al SC C SRL. Recurentul consideră că au fost încălcate dispoziţiile art.42 din Legea nr.230/2007, deoarece la ORCTB nu s-a depus avizul Asociaţiei de proprietari al Bl.112 B şi nici acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează pe plan orizontal şi vertical spaţiul respectiv. Se susţine că în acest spaţiu nu se poate desfăşura activitatea pe care o are petenta SC C. SRL, respectiv de restaurant şi  bar, deoarece s-ar pune în pericol sănătatea familiei, a vecinilor de bloc şi s-ar deteriora mediul înconjurător.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC C. SRL a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat , cu motivarea că şi anterior închirierii de către petentă a spaţiului respectiv, acesta avea aceeaşi destinaţie de spaţiu comercial, ceea ce arată că nu mai era necesar acordul proprietarilor şi nici al Asociaţiei de locatari.

Analizând încheierea atacată , în raport de criticile recurentului şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Curtea a reţinut următoarele :

Principala critică se referă la încălcarea dispoziţiilor art.42 din Legea nr.230/2007 potrivit cu care “schimbarea destinaţiei locuinţelor, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă faţă de destinaţia iniţială, conform proiectului iniţial al clădirii cu locuinţe, se poate face numai cu avizul comitetul executiv şi cu acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării”.

În cauza de faţă, intimata SC C. a înregistrat un punct de lucru într-un apartament de bloc care anterior fusese sediul unei alte societăţi comerciale. Intimata are ca obiect de activitate : servicii de alimentaţie, restaurant şi bar.

 Din procesul-verbal încheiat de Asociaţia de locatari a blocului 112 B din str.X, nr.96 rezultă că locatarii care se află în vecinătate directă pe plan orizontal şi vertical cu apartamentul unde se va desfăşura activitatea de catering a intimatei nu au fost de acord  cu înfiinţarea punctului de lucru şi nici cu modificările constructive ce se vor efectua . Acest acord era însă necesar , fapt ce  reiese din interpretarea textului legal invocat (art.42, l.230/2007)şi care priveşte nu doar schimbarea destinaţiei unei locuinţe , ci şi schimbarea destinaţiei altor spaţii decât acelea de locuinţă . Aceasta înseamnă că în situaţia în care un spaţiu comercial, cum este şi în speţa de faţă , îşi schimbă destinaţia , alta decât cea iniţială , destinaţie care implică în mod necesar o modificare constructivă pentru adaptarea la noul specific comercial, devine obligatoriu acordul Asociaţiei de locatari şi al proprietarilor -vecini direcţi cu spaţiul în cauză. În mod evident nu se poate pune semnul egal între un spaţiu cu destinaţia de sediu social al unei firme comerciale , unde de regulă se primeşte corespondenţa şi sunt toate documentele contabile ale comerciantului, şi un spaţiu în care o societate comercială deschide un restaurant cu tot ceea ce presupune acest lucru. Mai mult decât atât, pentru adaptarea la specificul de restaurant a acestui apartament de bloc a fost necesară instalarea unui sistem de ventilaţie care a impune modificări constructive , cu care locatarii nu au fost de asemenea  de acord , conform procesului-verbal  de la dosar. Or, în lipsa acceptului locatarilor direct afectaţi de mirosul de mâncare preparată zilnic, prejudiciu deloc neglijabil, intimata nu funcţiona cu un punct de lucru în acel spaţiu .

În concluzie, Curtea apreciază ca fiind întemeiat recursul declarat de către C. N. şi în conformitate cu art.312 alin.1 c.proc.civ., va admite recursul şi va modifica încheierea atacată în sensul că , va respinge cererea de înregistrare în registrul comerţului a menţiunii cu privire la fondul de comerţ, datele d9n declaraţia tip nr.292790/5 06 2008, actul adiţional nr.2/2 06 2008 la actul constitutiv al SC C. SRL, ca neîntemeiată.