Sancţiunea dizolvării de drept, prev. de art. 30 alin. 1 din legea nr. 359/2004, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de preschimbare a certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală, nu poate fi aplicată decât persoanelor juridic…


Prin încheierea nr. 10390 din 20 aprilie 2005 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila a constatat dizolvarea persoanelor juridice înmatriculate la ORC conform listei-anexe, în care la poziţia nr. 794 figurează SC “X” Bucureşti – Sucursala Brăila.

Totodată, s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de constatare a dizolvării.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 30 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi a persoanelor juridice.

Recursul declarat de SC “X” SRL Bucureşti a fost admis, cu consecinţa modificării în parte a încheierea nr. 10390 din 20 aprilie 2005, în sensul respingerii cererii de constatare a dizolvării de drept a SC “X” SRL Bucureşti – Sucursala Brăila. S-a dispus radierea menţiunii de constatare a dizolvării sus numitei sucursale.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înmatriculează înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

Din coroborarea acestui text de lege cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 359/2004 rezultă că şi sucursalele înfiinţate de societăţile comerciale aveau obligaţia de a solicita preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare.

Însă, s-a apreciat că sancţiunea prevăzută de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 359/2004, aceea de dizolvare de drept a persoanelor juridice prevăzute şa art. 2 din lege, nu poate fi aplicată decât persoanelor juridice. Or, sucursalele sunt extensii teritoriale ale societăţilor comerciale, fără personalitate juridică, lipsindu-le atributele inerente oricărui subiect de drept (o firmă proprie şi distinctă, o naţionalitate, o durată de existenţă, o voinţă proprie, o capacitate juridică specifică).

Dizolvarea reprezintă modalitatea juridică de încetare a existenţei societăţii comerciale ce are ca efect, de regulă, deschiderea procedurii lichidării judiciare şi limitarea personalităţii juridice a acesteia numai la operaţiunile lichidării (art. 233 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 31/1990 republicată) şi nu modalitatea juridică de încetare a existenţei unei unităţi fără personalitate juridică.