Societate comerciala. Contract de vânzare-cumparare încheiat de societate. Consimtamânt valabil exprimat nemijlocit, iar nu prin mandatar. Lipsa necesitatii unei procuri autentice pentru reprezentantul legal al societatii


Societate comerciala. Contract de vânzare-cumparare încheiat de societate. Consimtamânt valabil exprimat nemijlocit, iar nu prin mandatar. Lipsa necesitatii unei procuri autentice pentru reprezentantul legal al societatii

Legea nr.31/1990, art. 71 alin. 1, art. 72

Decretul nr. 31/1954, art. 35 alin. 2

Contractul de vânzare-cumparare de active s-a încheiat pe baza consimtamântului valabil exprimat, manifestat în hotarârea adunarii generale a actionarilor, iar la încheierea contractului societatea a fost reprezentata de director general care avea calitatea de reprezentant legal conform actului constitutiv si articolului 8 litera g, raportat la articolul 71 alineat 1 si la articolul 72 din legea nr.31/1990, în forma pe care aceasta lege o avea la data încheierii contractului de vânzare-cumparare. Ca atare, respectivul contract de vânzare-cumparare de active este actul societatii însesi, întrucât, potrivit articolului 35 alineat 2 din decretul nr.31/1954, este încheiat de organul reprezentativ, în limitele puterilor ce i-au fost conferite.

(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala

decizia comerciala nr. 114/18 Februarie 2010)

Prin cererea înregistrata la numarul 44174/3/2007 din 10 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala, reclamanta SC B SA le-a chemat în judecata pe pârâtele SC RPO SA si SC F SA si a solicitat ca instanta sa constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare de active nr.103/2003, autentificat sub nr. 2864 din 2 decembrie 2003 de B.N.P. L si D si sa repuna partile în situatia anterioara încheierii acestui act. A solicitat cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat cu precadere ca justifica interesul personal si calitatea procesuala activa întrucât este liderul consortiului P F, format din societatile comerciale care au încheiat cu A.P.A.P.S. – institutia publica implicata în procesul de privatizare – contractul de vânzare-cumparare de actiuni prin care s-a realizat privatizarea participatiilor detinute de stat la SC F SA.Sub acelasi aspect, a aratat ca a devenit actionarul majoritar la SC F SA, detinând la momentul formularii acestei cereri 96,6% din capitalul social al acestei societati, prin urmare emolumentul drepturilor corporative se afla într-o legatura indisolubila cu activul patrimonial net al pârâtei SC F SA, iar consecintele patrimoniale prejudiciabile pentru SC F SA decurgând din înstrainarea activelor acestei societati îl intereseaza si pe actionarul majoritar, deoarece se reflecta si influenteaza activul net corespunzator actiunilor detinute si îl legitimeaza în promovarea prezentei cereri.A invocat nulitatea contractului de vânzare-cumparare de active nr. 103/2003, autentificat sub nr. 2864 din 2 decembrie 2003 de B.N.P. Luca si Dumitrescu pentru urmatoarele motive:

1. Vânzarea efectuându-se în baza dispozitiilor HG nr.450/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.88/1997, aceasta trebuia sa respecte dispozitiile articolului 24 din acest act normativ, respectiv, conform articolului 4.7 din Norme, sa fie facuta urmare a unei oferte publicate prin mijloace electronice, întrucât pretul de oferta este mai mare de 500.000.000 lei.

Sub acest aspect, reclamanta a aratat ca în procesul verbal de 1736 din 4 septembrie 2003, întocmit cu ocazia licitatiei pentru activul “Magazie pentru produse  refractare”, nu se mentioneaza existenta unei publicari a ofertei prin mijloace electronice, în acest fel încalcându-se dispozitiile articolului 4.7 din Normele metodologice sus-amintite.

Reclamanta a sustinut ca vânzarea activului s-a facut cu complicitatea la frauda a conducerii societatii, care, pe lânga faptul ca a omis sa publice ofertele de vânzare prin mijloace electronice, a si înstrainat activele în proportie de 90%.

A aratat si ca a achizitionat pachetul de actiuni cu referire la întregul patrimoniu evaluat la data încheierii contractului de vânzare-cumparare de active, în care se afla si terenul înstrainat prin contractul  a carui nulitate o invoca si ca, atâta vreme cât activul influenteaza privatizarea, nu se putea efectua vânzarea în conditiile legale, acest activ vânzându-se de doua ori, iar reclamanta platind un pret pentru mentinerea acestuia în patrimoniu.

2. A mai sustinut reclamanta, ca motiv de nulitate a vânzarii de active, ca la data semnarii contractului de vânzare-cumparare nu a fost prezentata dovada mandatului dat în forma autentica inginerului V.V.V. A apreciat ca acest mandat trebuia sa existe în forma autentica atâta timp cât actul de vânzare-cumparare vizând un teren trebuia sa îmbrace aceeasi forma potrivit articolului 2 alineat 1 din legea nr.54/1998, întrucât mandatul formeaza un tot cu actul în vederea caruia a fost dat, potrivit regulii simetriei formelor .

Din acest punct de vedere, a sustinut ca nerespectarea formei autentice a mandatului pentru un act de vânzare-cumparare atrage sanctiunea nulitatii absolute în conditiile articolului 14 alineat 1 din legea nr.54/1998, astfel cum a fost modificat prin articolul 2 alineat 1 din legea nr.247/2002.

Cererea este întemeiata în drept si pe dispozitiile articolului 948 punctul 2 Cod civil, pe dispozitiile articolului 38 din legea nr.46/1995, precum si pe dispozitiile HG nr. 450/1999.

La 25 ianuarie 2008, reclamanta a formulat o cerere precizatoare, prin care a indicat ca al doilea capat de cerere vizeaza restituirea prestatiilor efectuate de partile din contractul de vânzare-cumparare a carui nulitate o invoca, în sensul reintrarii în patrimoniul SC F SA a activului “Magazie pentru produse refractare”, pozitia Plan general 365 cu suprafata construita de 2.138,94 m.p. si termenul aferent de 2.408,47 m.p. situat în Bucuresti, B-dul Basarabia nr. 256, sector III si al restituirii sumei încasate de SC F SA, de 255.144 Euro. A aratat ca a avut în vedere la formularea acestui capat de cerere principiul restitutio in integrum.

La 17 aprilie 2008, pârâta SC RPO SA a formulat întâmpinare, prin care s-a aparat în fapt si în drept fata de actiunea reclamantei, invocând urmatoarele exceptii: exceptia lipsei de interes, motivata în esenta de împrejurarea ca reclamanta a cumparat actiuni, nu active; exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, derivând din lipsa interesului în actiunea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare de active; exceptia inadmisibilitatii capatului al doilea din cererea de chemare în judecata, motivata pe nerespectarea dispozitiilor articolului 7201 Cod procedura civila.

Pârâta a formulat aparari si pe fondul cererii de chemare în judecata, sustinând ca aceasta este netemeinica si lipsita de orice finalitate practica, atâta vreme cât bunul, daca s-ar admite actiunea , s-ar întoarce în patrimoniul SC F SA, nu în patrimoniul reclamantei.

La 22 mai 2008, reclamanta a raspuns la întâmpinarea pârâtei SC RPO SA prin note de sedinta.

La termenul din 9 octombrie 2008 tribunalul a respins exceptia lipsei de interes si exceptia lipsei calitatii procesuale active, în considerarea calitatii de actionar a reclamantei. A respins exceptia inadmisibilitatii celui de-al doilea capat de cerere, cu motivarea ca repunerea partilor în situatia anterioara este o cerere subsecventa admiterii primului capat de cerere relativ la constatarea nulitatii absolute si, câta vreme nulitatea absoluta se poate cere pe calea unei actiuni în realizare, nu în constatare, nu ar fi avut nici o finalitate efectuarea procedurii prevazute de articolul 7201 Cod procedura civila, solutia în cererea de repunere în situatia anterioara fiind conditionata de solutia în cererea de constatare a nulitatii absolute.

Tot la termenul din 9 octombrie 2008 pârâta SC RPO SA a invocat si exceptia prescriptiei capatului al doilea de cerere, exceptie respinsa de tribunal în raport de dispozitiile articolului 520 Cod procedura civila si cu motivarea ca actiunea în constatarea nulitatii absolute este imprescriptibila, aceeasi solutie fiind aplicabila si cererii de repunere în situatia anterioara. A retinut si ca dispozitiile articolului 520 Cod procedura civila nu sunt aplicabile, întrucât contractul denuntat nu a fost încheiat în cadrul procedurii executarii silite.

Prin sentinta comerciala nr. 3851 din 6 martie 2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala a respins actiunea ca neîntemeiata.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut în esenta ca Normele metodologice de aplicare a OUG nr.88/1997, aprobate prin HG nr. 450/1999 , au fost abrogate prin HG nr.577/2002, ca atare sustinerile reclamantei referitoare la încalcarea de catre pârâte a dispozitiilor imperative ale acestui act normativ sunt lipsite de orice suport juridic.

A apreciat ca neîntemeiat si motivul de nulitate referitor la încalcarea prevederile din legea nr.54/1998, care impuneau ca reprezentantul SC F SA sa fie împuternicit prin procura autentica, în virtutea principiului simetriei, întrucât reprezentantul SC F SA a semnat contractul ca reprezentant legal al societatii, ceea ce presupune dreptul legal de angaja societatea si de a semna acte juridice în temeiul atributiilor sale de serviciu.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrata sub acelasi numar unic la 25 mai 2009 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala.

Motivele de apel au fost depuse la termenul din 22 octombrie 2009, cu respectarea termenului prevazut de articolul 287 alineat 2 Cod procedura civila.

În motivarea apelului, au fost expuse motivele retinute de instanta de fond ca temei al respingerii actiunii si a fost criticata hotarârea primei instante pentru urmatoarele motive de nelegalitate si de netemeinicie :

În primul rând, s-au invocat încalcarea dispozitiilor articolului 261 alineat 1 Cod procedura civila, neanalizarea cererii precizatoare si lipsa motivarii hotarârii . Apelanta – reclamanta a sustinut ca la termenul din 6 noiembrie 2008 a depus la dosarul cauzei precizarea temeiului cererii de chemare în judecata, respectiv încalcarea prevederilor articolelor 105-106 din HG nr.577/2002, care prevad posibilitatea vânzarii de active numai prin licitatie deschisa cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare pret obtinut pe piata pe baza unei aprobari a adunarii generale a actionarilor, în care se stabilesc oferta de vânzare, garantia de participare la licitatie si persoana împuternicita sa efectueze vânzarea.

A sustinut ca, atâta vreme cât instanta de fond nu a analizat temeiurile de drept invocate prin cererea precizatoare, hotarârea pe care a pronuntat-o este nemotivata, fiind încalcate dispozitiile articolului 261 alineat 1 punctul 5 Cod procedura civila.

A doua critica vizeaza omisiunea primei instante de analiza a motivului de nulitate referitor la încheierea contractului de vânzare-cumparare a imobilului prin fraudarea legii. În acest sens, apelanta-reclamanta a reiterat argumentele expuse în cererea de chemare în judecata relative la complicitatea la frauda a conducerii societatii care, pe lânga faptul ca a omis cu buna stiinta sa publice ofertele de vânzare prin mijloace electronice, a si înstrainat activele societatii în proportie de 90%. A reiterat si argumentele relative la activul care influenteaza privatizarea, precum si pe cele relative la dubla vânzare a aceluiasi activ si la plata pe care a facut-o pentru mentinerea acestuia în patrimoniu.

A treia critica este întemeiata pe sustinerea ca instanta de fond a pronuntat o hotarâre nelegala si netemeinica, întrucât nu a verificat îndeplinirea conditiilor legale privitoare la dovada calitatii de reprezentant legal al SC F SA, mandatat sa încheie contractul de vânzare-cumparare de imobile.

Sub acest aspect, a reiterat sustinerile referitoare la lipsa mandatului în forma autentica acordat inginerului VVV în vederea încheierii contractului de vânzare-cumparare de active, astfel cum impun prevederile articolului 2 alineat 1 din legea nr.54/1998 si principiul simetriei formelor.

În plus, apelanta – reclamanta a aratat si ca operatiunile de vânzare-cumparare de imobile nu sunt asimilate operatiunilor necesare pentru îndeplinirea obiectului de activitate al societatii, pentru a putea intra sub incidenta dispozitiilor articolului 70 alineat 1 din legea nr.31/1990. De asemenea, a aratat ca modificarea sus-amintitului text legal a survenit abia prin edictarea OUG nr.52/2008 si ca, în lipsa unui mandat legal, contractul de vânzare-cumparare este lovit de nulitate absoluta.

Apelanta – reclamanta a solicitat în principal anularea hotarârii atacate în conformitate cu dispozitiile articolului 297 alineat 2 teza finala Cod procedura civila, retinerea cauzei spre rejudecare si admiterea actiunii formulate. În subsidiar, a solicitat , în conformitate cu dispozitiile articolului 296 Cod procedura civila , admiterea apelului, schimbarea în tot a hotarârii apelate si admiterea actiunii precizate, cu cheltuieli de judecat.

La 26 noiembrie 2009, intimata – pârâta SC RPO SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, mentinerea hotarârii atacate si obligarea apelantei – reclamante la cheltuieli de judecata. A invocat exceptia lipsei interesului reclamantei în promovarea actiunii si a formulat aparari pe fondul cauzei.

La termenul din 18 februarie 2010, la solicitarea Curtii, intimata – pârâta SC RPO SA a precizat ca exceptia lipsei de interes vizeaza actiunea de drept comun, motiv pentru care Curtea, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, a apreciat ca aceasta exceptie va fi analizata în cadrul apelului.

Procedând la analiza cu prioritate a acestei exceptii, potrivit dispozitiilor articolului 298, raportat la articolul 137 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca exceptia, astfel cum este motivata în fapt în întâmpinarea depusa în apel, a fost respinsa de prima instanta prin încheierea de sedinta de la 9 octombrie 2008. Aceasta încheiere nu a fost atacata de intimata – pârâta cu apel, asadar a cazut în puterea lucrului judecat, astfel ca intimata – pârâta nu o poate reitera pe cale apelului.

Fata de actele si lucrarile dosarului, de probele administrate în cauza, Curtea apreciaza apelul ca nefondat si îl va respinge cu aceasta motivare si pentru urmatoarele considerente:

Primul motiv de apel este nefondat. Apelanta – reclamanta a sustinut ca la 6 noiembrie 2008 a învestit instanta de fond cu o precizare a temeiului juridic al nulitatii, indicând în acest sens dispozitiile articolelor 105-106 din HG nr.577/2002. Asertiunea este vadit nefondata. Din examinarea întregului dosar al instantei de fond se constata, asa cum de altfel a aratat si intimata – pârâta SC RPO SA, ca apelanta-reclamanta nu a învestit instanta de fond cu o astfel de cerere precizatoare, acest aspect reiesind atât din examinarea filelor 156 – 300 din vol. I al dosarului de fond si a filelor 1-122 ale vol.II al aceluiasi dosar, acestea reprezentând înscrisuri depuse între termenele din 9 octombrie 2008 si 6 noiembrie 2008, cât si din mentiunile încheierii de sedinta de la 6 noiembrie 2008 în care nu se face referire la nici o precizare de genul celei pretinse de apelanta-reclamanta si nici la depunerea de note de sedinta , cum a sustinut oral apelanta în replica la apararea intimatei , la termenul din 18 februarie 2010 .

Si daca o astfel de “precizare” ar fi fost dovedita a se fi facut, aceasta, reprezentând o modificare a cererii initiale, nu putea fi luata în analiza întrucât fusese facuta cu depasirea termenului prevazut de articolul 132 alineat 1 Cod procedura civila , termenul din 6 noiembrie 2008 nemaifiind prima zi de înfatisare .

Aceasta fiind situatia de fapt a dosarului de fond, Curtea apreciaza ca prima instanta s-a pronuntat în limitele învestirii, conform articolului 129 alineat 6 Cod procedura civila si principiului disponibilitatii, care guverneaza procesul civil, retinând în mod judicios ca nu pot fi primite motivele de nulitate întemeiate pe încalcarea dispozitiilor HG nr. 450/1999, câta vreme la data tinerii licitatiei pentru vânzarea activelor – 2003 – aceste dispozitii erau abrogate prin HG nr. 577/2002.

Curtea retine, în plus, ca dispozitiile articolelor 105 -106 din HG Nr. 577/2002,  pretins neanalizate culpabil de prima instanta, nici nu pot face obiectul examinarii direct în apel, câta vreme acestea nu se refera la aceeasi situatie avuta în vedere de  dispozitiile pretins nesocotite din HG nr.450/1999, respectiv nu fac trimitere la obligatia de publicare a ofertei de vânzare prin mijloace electronice.

A le lua în examinare în calea de atac a apelului echivaleaza cu încalcarea nepermisa a dispozitiilor articolului 299 alineat 1 Cod procedura civila, care prevad ca partile nu se vor putea folosi înaintea instantei de apel  de alte motive  , mijloace de aparare si dovezi decât cele invocate la prima instanta, ca si a dispozitiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedura civila, care prevad ca în apel nu se poate schimba cauza cererii chemare în judecata, apelanta – reclamanta invocând drept motiv de nulitate încalcarea dispozitiilor altor norme legale (articolele 105-106 din HG nr.577/2002), decât cele din cererea introductiva de instanta (dispozitiile HG nr. 450/1999 privitoare la publicarea ofertei prin mijloace electronice).

În ce priveste a doua critica adusa hotarârii primei instante, Curtea retine urmatoarele:

Strict formal, se constata ca prima instanta nu a luat în analiza motivul de nulitate a contractului de vânzare-cumparare de active relativ la complicitatea la frauda a conducerii SC F SA. Numai ca acest aspect nu poate conduce la o solutie de admitere a apelului si de anulare a hotarârii atacate, câta vreme prin aceasta hotarâre prima instanta a antamat fondul pricinii, iar problema neluata în analiza  constituie doar unul din motivele de nulitate a hotarârii , care poate fi examinat în apel gratie caracterului devolutiv al acestei cai de atac, cu atât mai mult cu cât ambele parti au avut posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere si de a-si propune probele considerate adecvate sub acest aspect.

Curtea apreciaza acest motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumparare de active ca neîntemeiat. Se retine în primul rând ca în cererea introductiva de instanta s-au invocat complicitatea de frauda a conducerii SC F SA, precum si faptul ca s-au vândut circa 90% din activele societatii. Nu s-a facut referire la faptul ca “precizarea” de la 6 noiembrie 2008 ar fi adus alte elemente si argumente în sustinerea acestei cereri, care a fost reiterata tale quale în motivele de apel.

Curtea apreciaza ca acest motiv de nulitate este neîntemeiat , întrucât nu a fost dovedit în conditiile articolului 1169 si urmatoarele Cod civil si în conformitate cu dispozitiile principiului de drept actori incumbit probatio . Ca atare , în privinta acestui motiv de nulitate opereaza principiul de drept idem est non esse et non probari.

De la început se cuvine a se preciza faptul ca doctrina si o jurisprudenta constante au statuat asupra faptului ca exista frauda la lege atâta vreme cât ambii contractanti au reprezentarea caracterului ilicit al tranzactiei pe care o încheie si actioneaza în cunostinta de cauza în intentia de a contraveni unei norme legale imperative , aceasta tranzactie fiind, asadar, fundamentata pe o cauza ilicita si lovita de nulitate în conditiile articolului 948 punctul 4 Cod procedura civila.

În speta, însa, se constata ca motivul de nulitate absoluta se fundamenteaza pe o ipoteza care de plano nu se circumscrie situatiei sus-mentionate, întrucât apelanta – reclamanta, invocând “complicitatea” la frauda, omite sa indice care este cocontractantul complice, care este norma legala a carei ocolire s-a convenit , în ce s-a materializat coniventa frauduloasa si care sunt dovezile care atesta aceste împrejurari.

Curtea constata ca motivul de nulitate întemeiat pe coniventa la frauda a partilor contractante se sprijina si pe afirmatia ca  au fost vândute 90% din activele SC F SA.  Dincolo de faptul ca o astfel de afirmatie nu este dovedita, ea nu este nici de natura a conduce spre concluzia nulitatii contractului de vânzare-cumparare de active ce formeaza obiectul prezentei cauze,câta vreme acesta vizeaza parte din activele intimatei – pârâte  si câta vreme nu s-a invocat si dovedit care este actul normativ care ar impune o limitare a vânzarii de active.

Toate aceste argumente au condus la concluzia ca acest motiv de nulitate a contractului de vânzare-cumparare de active este neîntemeiat si se cuvine a fi respins cu aceasta motivare.

A treia critica este neîntemeiata. Din modul în care fost formulata sintetic aceasta critica se retine ca apelanta-reclamanta schimba în mod nepermis în apel motivul de nulitate, reprosând primei instante ca nu a verificat îndeplinirea conditiilor legale privitoare la dovada calitatii de reprezentant legal al SC F SA ,mandatat sa încheie contractul de vânzare-cumparare, în timp ce prin cererea introductiva de instanta a sustinut nulitatea contractului pentru lipsa procurii date în forma autentica.

Acest al treilea motiv de apel este neîntemeiat si în functie de argumentele prezentate in extenso în sustinerea lui, argumente care de aceasta data sunt identice cu cele din cererea de chemare în judecata. Curtea constata ca, în realitate, apelanta – reclamanta nu face decât sa reitereze cererea de chemare în judecata, fara a arata în ce consta eroarea savârsita de prima instanta si fara a aduce contra argumente celor retinute în considerentele hotarârii atacate.

Curtea, chemata a verifica , în limitele motivelor de apel si cu respectarea dispozitiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedura civila , stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta, a raspuns prin considerente comune acestui al treilea motiv de apel.

Calitatea de reprezentant legal al semnatarului contractului de vânzare-cumparare de active documentat în cauza de fata este doar formal contestata de apelanta – reclamanta, care nici nu a pretins si cu atât mai putin a dovedit ca, la momentul încheierii contractului, o alta persoana o detinea.

În plus, Curtea constata ca în procesul verbal nr. 1736 din 4 septembrie 2003 în care s-a consemnat cursul licitatiei publice cu strigare pentru vânzarea activului în discutie s-a facut mentiune expresa cu privire la faptul ca vânzarea acestui activ a fost aprobata de A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S. ), prin mandat special si de hotarârea A.G.A. a SC F SA nr.1 din 7 august 2003. Aceste aspecte nu au fost contestate de catre apelanta – reclamanta si nici infirmate prin probe contrarii, desi apelanta – reclamanta, ca actionar majoritar al SC F SA, avea acces la actele societatii ale carei actiuni le detine, asadar avea posibilitatea de a dovedi eventualele neregularitati ale actelor în care s-a concretizat vointa  societara.

Pe cale de consecinta, Curtea a apreciat ca în cauza contractul de vânzare-cumparare de active s-a încheiat din partea vânzatorului pe baza consimtamântului valabil exprimat, manifestat în hotarârea adunarii generale a actionarilor, iar la încheierea contractului SC F SA a fost reprezentata de director general VVV , cel care avea calitatea de reprezentant legal conform actului constitutiv si articolului 8 litera g, raportat la articolul 71 alineat 1 si la articolul 72 din legea nr.31/1990, în forma pe care aceasta lege o avea la data încheierii contractului de vânzare-cumparare.

În raport de aceste considerente, Curtea conchide ca respectivul contract de vânzare-cumparare de active este actul societatii însesi, întrucât, potrivit articolului 35 alineat 2 din decretul nr.31/1954, este încheiat de organul reprezentativ, în limitele puterilor ce i-au fost conferite.

Cu aceste argumente, Curtea raspunde tuturor criticilor apelantei – reclamante ce vizeaza reprezentarea legala a SC F SA, vânzatoare în contract, prin inginer VVV.

Curtea a înlaturat ca neîntemeiate sustinerile apelantei – reclamante despre necesitatea unei procuri autentice care sa fi fost acordata reprezentantului SC F SA. Indiscutabil ca principiul simetriei formelor impune ca mandatul acordat pentru încheierea unui act juridic pentru care forma autentica este prevazuta ad validitatem trebuie sa îmbrace, la rândul lui, forma autentica. Aceasta problema s-ar fi pus în speta daca actul de vânzare-cumparare de active ar fi fost încheiat de SC F SA printr-o terta persoana, care sa încheie contractul în numele si pe seama SC F SA. Numai ca acest act este încheiat de SC F SA, în mod nemijlocit, nu prin mandatar, iar în aceasta situatie nu era necesar un mandat autentic, câta vreme societatea a semnat actul constitutiv prin reprezentantul legal, ale carui puteri decurg din actul constitutiv si din lege.

Astfel spus, principiul simetriei formelor juridice este aplicabil în cazul reprezentarii conventionale, respectiv între mandant si mandatar ca parti ale contractului de mandat, nu si în cazul reprezentarii legale, ca în speta, întrucât raportul juridic ce se naste între o societate comerciala si administrator, ca reprezentantul sau legal, este mult mai complex, izvoraste din contractul de societate si din lege si nu poate fi redus doar la reprezentare.

A impune, în lipsa unei dispozitii legale din legea speciala, imperativul existentei unui mandat în forma autentica ori de câte ori pentru o operatiune juridica determinata legea cere forma autentica, echivaleaza nu numai cu o cerinta fara temei legal, dar si în contradictie cu dispozitiile articolului 35 alineat 2 din decretul nr. 31/1954, câta vreme persoana juridica este o fictiune juridica si nu îsi poate exercita drepturile si nici îndeplini obligatiile altfel decât prin organele sale.

Toate aceste considerente au format convingerea Curtii ca prima instanta a stabilit în mod corect situatia de fapt si a facut o riguroasa aplicare a normelor legale incidente, motiv pentru care , vazând dispozitiile art. 295 si ale art.296 Cod procedura civila , va respinge apelul ca nefondat .

În temeiul art.298 , raportat la art.274 Cod procedura civil, Curtea a obligat pe apelanta – reclamanta sa plateasca intimatei S.C. RPO S.A. cheltuielile de judecata efectuate în apel , cheltuieli constând în onorariu avocatial. ( E.V.)