Starea de insolvenţă – Creanţă prescrisă.
Potrivit art.405 (1) Cod procedură civilă şi art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, şi începe că curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Cursul prescripţiei nu este întrerupt dacă cererea de executare silită a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat (art.405 (12) şi art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958).
(Decizia comercială nr.1657R din 14.11.2007 – Secţia a VI-a Comercială a Curţii de Apel Bucureşti)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială sub nr.1067/31.01.2001, creditoarea S.C. “GIE” S.R.L. a solicitat instanţei deschiderea procedurii insolvenţei a debitoarei S.C. “CI” S.R.L. pentru recuperarea unei creanţe de 219.000.000 lire italiene, 3.994.000 lei contravaloare marfă şi 10.000.000 lei cheltuieli de judecată creanţă stabilită prin sentinţa civilă nr.2961/1996 definitivă prin decizia civilă nr.1733/1996 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr.6472/2001 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială s-a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocate de debitoarea S.C. “CI” S.R.L. şi a fost anulată cererea formulată de debitor S.C. “GIE” S.R.L. împotriva debitoarei S.C. “CI” S.R.L. pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.
Prin decizia civilă nr.131/2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Comercială s-a admis recursul declarat de recurenta creditoare, a fost casată sentinţa civilă nr.6472/2001, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În fond după casare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială sub nr.479/2002.
Prin sentinţa civilă nr.1413/2002 pronunţată în dosarul nr.479/2002 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a fost respinsă contestaţia debitoarei şi pe fond s-a dispus deschiderea procedurii in solvenţei.
Sentinţa civilă nr.1413/2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a fost casată prin decizia comercială nr.2441/2006, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În fond, după casare, prin sentinţa comercială nr.1865/16.05.2007 pronunţată în dosarul nr.35785/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.C. “GIE” S.R.L., creditor fiind S.C. “GIE” – în faliment – Italia, Torino.
Au fost respinse excepţiile privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită, excepţia perimării, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţii invocate de debitoarea S.C. “CI” S.R.L.
Contestaţia debitoarei a fost respinsă ca neîntemeiată fiind admisă cererea creditoarei S.C. “GIE” – în faliment – Italia, Torino, iar în baza art.33 alin.4 din Legea nr.85/206 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. “CI” S.R.L.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că asupra excepţiei privind lipsa calităţii de reprezentant a avocatului F.G., s-a pronunţat cu caracter irevocabil prin decizia civilă nr.131/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, iar pe aspectul lipsei calităţii procesuale active a creditoarei S.C. “GIE” S.R.L. instanţa a constatat că prin precizarea făcută de creditoare la data de 04.04.2007, creditoare şi titular al cererii de deschidere a procedurii insolvenţei este S.C. “GIE” – în faliment – Italia, Torino.
Pe excepţia perimării, instanţa a reţinut că debitoarea nu a făcut dovada în condiţiile art.1169 Cod procedură civilă că executarea silită a fost perimată.
Pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, s-a apreciat că a fost întrerupt cursul prescripţiei potrivit art.16 din Decretul nr.167/1998 prin somaţia emisă în data de 15.10.1998 şi 13.11.2000.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în sensul că societatea creditoare are împotriva debitoarei o creanţă în valoare de 219.000.000 lire italiene şi 13.944.000, creanţă constatată prin sentinţa civilă nr.2961/1996 a Tribunalului Bucureşti invocată prin decizia comercială nr.1733/1996 a Curţii de Apel Bucureşti.
Neplata la scadenţă a creanţei este efectul prezumat al incapacităţii debitoarei de a plăti datoria cu sumele de bani disponibile.
Încetarea de plăţi se prezintă ca o prezumţie legală, ce poate fi răsturnată prin probă contrarie, ceea ce nu s-a făcut.
Ca urmare, reţinând caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, cuantumul superior valorii prag prevăzută de Legea nr.85/2006 precum şi încetarea de plăţi mai mult de 30 de zile, instanţa de fond în temeiul art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. Cosimo Impex S.R.L.
Împotriva sentinţei comerciale nr.1865/2007 pronunţată în dosarul nr.35783/3/2006 al Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a declarat recurs debitoarea S.C. “CI” S.R.L., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr.35785/3/2006 din 14.09.2007.
În motivarea recursului, recurenta debitoare a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului avocat F.G. întrucât la data formulării cererii respectiv 31.01.2001 nu avea un contract şi un mandat în baza căruia să poată formula şi depune o cerere de chemare în judecată.
– În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei S.C. “GIE” S.R.L., fiind introdusă în cauză S.C. “GIE” – în faliment – Italia, Torino, fără să existe o cerere din partea acesteia.
– În mod greşit a fost respinsă excepţia perimării şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită întrucât cererea de executare din dosarul de executare nr.627/1997 a fost perimată iar primul act de executare valabil a fost la data de 14.12.2000, deci la 4 ani şi 5 zile, situaţie în care excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită era pe deplin justificată.
Pe fondul cauzei, recurenta arată în esenţă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenţei, deoarece debitoarea nu se află în incapacitate de plată, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Intimata-creditoare a for mulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs formulate şi a probatoriului administrat în cauză, Curtea a constatat următoarele:
1. Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului avocat F.G. a fost soluţionată cu caracter irevocabil prin decizia civilă nr.131/2002 pronunţată în dosarul nr.2395/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, reţinându-se că din actele anexate la dosar rezultă că domnul F.G. este mandatat de curatorul desemnat de judecătorul sindic al Tribunalului din Torino să îl reprezinte pentru a rezolva “cauza de faliment” precum şi faptul că a ales sediul legal al societăţii “GIE” – în faliment – Italia, Torino în România la biroul de avocatură “F.G.”. În consecinţă s-a constatat cu caracter irevocabil că domnul avocat F.G. a avut mandat pentru a solicita aplicarea legii insolvenţei, aspect reţinut corect de instanţa de fond.
Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că la dosar au fost depuse traduceri din limba italiană în limba română a dispoziţiei Tribunalului civil şi penal din Torino – Secţia de Falimente nr.3 din care rezultă că S.C. “GIE” se află în faliment în Italia şi având în vedere precizarea făcută de creditoare în şedinţa din 04.04.2007 în sensul că cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă este formulată de societatea “GIE” – în faliment – Italia, Torino, instanţa de fond în mod corect a reţinut că are calitate de creditor şi calitate procesuală activă S.C. “GIE” – în faliment – Italia, Torino.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită se constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.2961 din 10.07.1996 pronunţată în dosarul nr.2140/1994 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială s-a admis în parte cererea formulată de S.C. “GIE” – în faliment – Italia, Torino, împotriva pârâtei S.C. “CI” S.R.L., pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 219.000.000 lire italiene plus 3.994.000 lei reprezentând contravaloare marfă plus 10.000.000 lei cheltuieli de judecată. Sentinţa a rămas definitivă prin decizia comercială nr.1533/09.12.1996 a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr.2516/1996.
Creditoarea S.C. “GIE” – în faliment – Italia, Torino a solicitat executarea sentinţei nr.2961/19.07.1996, fiind format dosarul de executare nr.627/1997.
Din cererea formulată de creditoarea S.C. “GIE” – în faliment – Italia, Torino la data de 10.11.2000 (filele 198 şi 204) rezultă că cererea ce a făcut obiectul dosarului nr.627/1997 a fost perimată.
Efectele perimării sunt prevăzute de art.254 (1) Cod procedură civilă în sensul că actele de procedură efectuate nu-şi produc efectele.
În consecinţă, cursul prescripţiei nu a fost întrerupt de actele de executare începute în dosarul nr.627/1997 dacă acest dosar a fost perimat, fapt precizat de însăşi creditoarea.
În dreptul român prescripţia dreptului de a cere executarea silită a fost pentru prima dată reglementat împreună cu prescripţia dreptului la acţiune în Decretul nr.167/1958. Astfel, în timp ce alin.1 al art.1 din decret prevede că “dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, în art.6 se prevede că “dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani. Această distincţie dintre prescripţia dreptului la acţiune şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită a stat la baza noii reglementări a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită din cadrul Codului de procedură civilă art.405-4055 şi care reprezintă sediul general al materiei, care se completează cu prevederile Decretului nr.167/1958 în special art.1 alin.1 şi 3, 7, 12, 13-15, 18 şi 20 care sunt considerate a fi drept comun în materia prescripţiei extinctive.
Astfel potrivit art.405 (1) Cod procedură civilă şi art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, termen ce începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Întreruperea prescripţiei este reglementată de art.405 (1) Cod procedură civilă şi art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar potrivit art.4052 (3) şi art.16 alin.2 din Decretul nr.167/1958 prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare silită a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat.
În speţa de faţă, cererea ce a făcut obiectul dosarului de executare nr.627/1997 s-a perimat (fapt cunoscut de însăşi creditoarea şi recunoscut prin cererea de repunere în executare) iar ca efect al perimării având în vedere dispoziţiile art.4052 (3) Cod procedură civilă şi art.16 alin.2 din Decretul nr.167/1958 prescripţia dreptului de a cere executarea silită nu s-a întrerupt.
Reluarea executării formulată de creditoare în condiţiile art.3716 Cod procedură civilă a fost solicitată la data de 10.11.2000 (fila 204 dosar fond) după împlinirea termenului general de prescripţie (3 ani) prevăzut de art.405 (1) şi art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 având în vedere că în cauză nu a intervenit nici o cauză de întrerupere a executării în condiţiile art.4052 (1) Cod procedură civilă şi art.16 din Decretul nr.167/1958 întrucât executarea în dosarul nr.627/1997 a fost perimată în raport de dispoziţiile art.389 (1) Cod procedură civilă şi art.16 alin.2 din Decretul nr.167/1958.
Termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 şi art.405 (1) Cod procedură civilă a început să curgă potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 de la data de 09.12.1996 când s-a pronunţat decizia civilă nr.1733 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a împlinit la data de 09.12.1999 fără ca în cauză să fi intervenit o cauză de întrerupere ca efect al perimării de drept a cererii privind executarea sentinţei civile nr.2961/1996, cerere ce a făcut obiectul dosarului de executare nr.627/1997.
Ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie la data de 09.12.1999, titlul executoriu al creditoarei S.C. “GIE” – în faliment – Italia, Torino nu mai poate fi pus în executare prin forţa coercitivă a statului.
Atât reluarea executări silite pe calea dreptului comun (art.3716 Cod procedură civilă) cât şi executarea silită colectivă conform Legii nr.85/2006 (Legea nr.64/1995 în vigoare la data formulării cererii) au fost solicitate de creditoare după data de 09.12.1999 (respectiv 10.11.2000 şi 31.01.2001) când s-a împlinit termenul general de prescripţie.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia prescripţiei fără să ţină cont de efectele perimării intervenită în dosarul de executare silită nr.627/1997, efecte prevăzute atât de art.16 alin.2 din Decretul nr.167/1958 cât şi de art.389 (1) Cod procedură civilă.
În consecinţă Curtea în temeiul art.137 Cod procedură civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind executarea silită şi în consecinţă în temeiul art.312 raportat la art.304 (9) Cod procedură civilă, a admis recursul recurentei debitoare S.C. “CI” S.R.L., a modificat sentinţa recurată în sensul că a admis contestaţia debitoarei iar cererea creditoarei privind executarea silită pe calea procedurii colective a insolvenţei prevăzută de Legea nr.85/2006 a fost respinsă ca prescrisă.
Celelalte excepţii invocate de debitoare au fost respinse ca neîntemeiate pentru considerentele menţionate.
Întrucât recurenta debitoare nu a solicitat cheltuieli de judecată, Curtea ţinând cont de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, a luat act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată în această fază procesuală.
6
