Suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 155 1 C.pr. civ. având ca obiect antrenarea răspunderii administratorului social. Inadmisibilitate.


Instituţia suspendării judecăţii cauzei reglementată de dispoziţiile codului de procedură civilă este incompatibilă cu procedura insolvenţei  deoarece  procedura trebuie să se desfăşoare rapid, în mod neîntrerupt şi să aibă ca finalitate  maximizarea averii debitorului şi stingerea pasivului într-un mod cât mai complet ?i mai rapid.

 Prin încheierea din 30.10.2007  pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a  dispus, în temeiul art. 1551C.pr. civilă, suspendarea judecăţii cauzei având ca obiect antrenarea răspunderii  administratorului social al debitoarei în insolvenţă.

Judecătorul-sindic a încuviinţat o  expertiză contabilă la cererea creditoarei B.I.R  pentru a stabili  dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii administratorului social şi a stabilit obligaţia  de plată  a onorariului de expert în sarcina creditoarei. Constatând că banca nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a onorariului de expert,  împiedicând prin aceasta  desfăşurarea normală a procesului,  judecătorul-sindic a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 155 1 C.pr. civilă, dispunând  suspendarea judecăţii cauzei.

Împotriva sentinţei a formulat recurs creditoarea B.I.R criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recurenta creditoare susţine că greşit s-a dispus suspendarea cauzei în condiţiile în care judecătorul-sindic trebuia să constate că expertiza este inutilă deoarece nu s-au depus actele contabile. În aceste condiţii se impune a se renunţa la expertiza dispusă şi continuarea judecă?ii.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Curtea apreciază că instituţia suspendării judecăţii cauzei reglementată de dispoziţiile codului de procedură civilă este incompatibilă cu procedura insolvenţei  deoarece procedura trebuie să se desfăşoare rapid,  neîntrerupt  şi să aibă sa finalitate maximizarea averii debitorului şi stingerea pasivului într-un mod cât mai complet ?i mai rapid.

În aceste condiţii, greşit judecătorul-sindic a dispus suspendarea judecăţii cauzei având ca obiect antrenarea răspunderii administratorului social al debitorului. În măsura în care judecătorul-sindic a constatat că banca refuză să depună onorariul de expertiză fixat în sarcina sa, trebuia să o decadă din probă, punându-i în discuţie acest lucru mai ales că aceasta este de acord în acest moment să renunţe la proba pe care a solicitat-o şi i s-a încuviinţat, cu consecinţele de rigoare.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 8 din Legea nr. 85/2006,  a admis recursul, a casat încheierea şi a dispus continuarea judecăţii cauzei în faţa judecătorului-sindic.

Cu ocazia rejudecării, judecătorul sindic va pune în discuţia părţii sancţiunea decăderii din  probă şi va lua măsurile ce se impun în vederea finalizării procesului.