Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 3937/40/2013 din data de 29.07.2013, reclamanta SC „AY” S.R.L. Hăneşti a solicitat obligarea pârâtului OK, la plata următoarelor sume: 63.500 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin supraevaluarea serviciilor agricole mecanizate; 4.000 de lei, reprezentând contravaloarea combustibilului utilizat pentru autovehiculul Mitsubishi, fără ca acesta să fie folosit de către reprezentanţii S.C. „AY” S.R.L.; 960.795,26 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin obţinerea de recolte mai mici decât media locală; 215.712 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin ţinerea în mod defectuos a contabilităţii societăţii; 32.159,10 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin vânzarea autovehiculului marca Volkswagen, fără emiterea facturii fiscale; 258.146 lei, reprezentând sumele de bani retrase fără drept de către pârât din contul SC „AY” S.R.L. Hăneşti, sub formă de restituire aport, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, a arătat, în esenţă, faptul că, pârâtul a deţinut funcţia de asociat şi administrator al SC „AY” S.R.L. Hăneşti din data de 25 martie 2010, dar deţinea totodată şi calitatea de asociat şi administrator la S.C. „K” S.R.L., cu acelaşi obiect de activitate ca al reclamantei, ambele societăţi prestând servicii agricole pe raza judeţului Botoşani. Astfel, la data de 30.04.2010, pârâtul – persoană fizică, a acţionat ca administrator, în sensul că a încheiat contractul de prestări servicii nr. 10 cu S.C. „K” S.R.L., reprezentată prin doamna BE (fosta soţie a pârâtului), având ca obiect „consultanţă agricolă şi lucrări agricole mecanizate”, preţul fiind stabilit la 7.500 euro, exclusiv TVA în baza unui deviz întocmit lunar.
În aceste condiţii, a apreciat că pârâtul deţinea controlul celor două societăţi şi a determinat încheierea unui contract cu o cauză fictivă, respectiv aceea de a îşi presta singur servicii de consultanţă.
În ceea ce priveşte contractul încheiat, a subliniat faptul că, intenţia părţilor nu a fost de a se presta servicii de consultanţă agricolă, ci extragerea sumelor de bani aparţinând asociatului PJ, în folosul exclusiv al S.C. „K” S.R.L. şi al pârâtului, întrucât nu exista nici un motiv pentru care pârâtul persoană fizică, ca administrator al societăţii reclamante, să nu aducă aportul său profesional în desfăşurarea activităţii societăţii pe care o administra, mai ales că asocierea dintre PJ şi OK s-a făcut strict în considerarea calităţilor de bun profesionist şi de cunoştinţele vaste în domeniul agriculturii.
Ca atare, a învederat că, prin actele întreprinse de către pârâtul O K, în calitate de administrator al SC „AY” S.R.L. Hăneşti, acesta a cauzat societăţii un prejudiciu în cuantum de 1.534.312,36 lei; a procedat la supraevaluarea serviciilor agricole mecanizate, prin înregistrarea dublă a consumului de motorină de 2 ori, prejudiciul cauzat fiind în sumă de 63.500 lei; a înregistrat un consum de motorină cu un mijloc de transport, respectiv autoutilitara Mitsubishi, cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 4.000 lei.
De asemenea, a mai arătat că, în perioada în care a administrat SC „AY” S.R.L. Hăneşti, pârâtul a provocat obţinerea unor recolte mai mici decât media locală, prin faptul că nu a utilizat în fapt cantităţile recomandate pentru îngrăşământ, seminţe, erbicide, înstrăinând aceste produse şi încasând contravaloarea acestora, cauzând societăţii un prejudiciu în sumă de 960.795,26 lei; a ţinut în mod defectuos contabilitatea societăţii, provocând astfel obligarea acesteia la plata de debite restante şi accesorii către stat în sumă de 215.712 lei.
Un alt aspect, se referă la faptul că pârâtul a vândut autovehiculul marca „Volkswagen LT35” către numitul BIC, fără a încasa preţul direct de la acesta, ci prin stingerea datoriei societăţii către asociatul JP, fără a emite o factură fiscală către cumpărătorul autovehiculului, cauzând un prejudiciu în sumă de 32.159,10 lei.
Pe de altă parte, a mai arătat că, în perioada în care a deţinut funcţia de administrator al societăţii, pârâtul a retras din contul SC „AY” S.R.L. Hăneşti, suma totală de 258.146 lei, sub formă de restituire aport asociat, în condiţiile în care aportul provenea din contul asociatului P J.
În aceste condiţii, a concluzionat reclamanta că pârâtul prin conduita sa a cauzat SC „AY” S.R.L. Hăneşti, un prejudiciu în cuantum de 1.534.312,36 lei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de 07.05.2013 sub nr. 9385/193/2013, reclamanta SC „AY” S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului OK la plata sumei de 7.500 Euro, reprezentând daune produse prin activitatea de administrator al reclamantei în data de 30.10.2010, cerere conexată la dosarul 3937/40/2013 aflat pe rolul Tribunalului Botoşani.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că nu se justifică angajarea răspunderii sale pentru pretinsele prejudicii cauzate societăţii reclamante în exercitarea funcţiei de administrator prin prisma temeiurilor de drept invocate în cererea introductivă, respectiv pe disp. art. 155 din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 998-999 Cod civil anterior, art. 1357 Cod civil, iar contrar susţinerilor reclamantei, pe perioada derulării contractului sus menţionat, nu a avut calitatea de asociat la S.C. „K” S.R.L., iar contractul a fost încheiat în scopul exclusiv de a face posibilă realizarea obiectului principal de activitate, constând în cultivarea cerealelor.
Astfel, a arătat că pe perioada derulării contractului în discuţie, societatea reclamantă nu a avut angajaţi şi nu a dispus nici de forţa de muncă, nici de mijloacele tehnice necesare pentru realizarea lucrărilor agricole pe terenul deţinut în arendă şi cum exploatarea terenurilor deţinute în scopul obţinerii recoltelor agricole presupunea executarea lucrărilor agricole mecanizate cu personal calificat şi utilaje adecvate, dar şi respectarea unor proceduri specifice în ceea ce priveşte înfiinţarea şi rotaţia culturilor, administrarea îngrăşămintelor, pregătirea terenului, însămânţarea, recoltarea, respectiv depozitarea recoltei, a fost pe deplin justificată încheierea contractului de prestări servicii cu societatea prestatoare care s-a obligat să ofere serviciile de consultanţă agricolă şi să presteze lucrările agricole pe terenurile deţinute de reclamantă.
De asemenea, a mai menţionat că nu se poate reţine că prin încheierea şi derularea contractului de prestări servicii nr. 10/2010, şi-ar fi îndeplinit necorespunzător atribuţiile de administrator şi că ar fi prejudiciat în acest mod societatea reclamantă şi, raportat la situaţia faptică a societăţii reclamante care în mod obiectiv, datorită lipsei forţei de muncă şi utilajelor agricole, se afla în imposibilitate de a cultiva terenurile pe care le deţinea în arendă, decizia de a încheia contractul de prestări servicii cu SC „K” S.R.L. a corespuns în totalitate interesului social, interes care se suprapunea şi cu interesul său personal, din moment ce, la acea dată era unic asociat, iar în ceea ce priveşte prejudiciile enumerate în cererea introductivă, a arătat pârâtul că acestea, fie nu există, fie nu îi sunt imputabile.
A considerat pârâtul că nu i se poate imputa îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de administrator şi nici prejudicierea societăţii cu sumele indicate în acţiune, motiv pentru care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 255 din 23 februarie 2015, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului O K, referitoare la capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata sumei de 7500 euro în echivalent lei – reprezentând daune produse prin activitatea de administrator al reclamantei, la data de 30.04.2010; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC„AY„ SRL Hăneşti, în contradictoriu cu pârâtul OK, obligând pârâtul să plătească reclamantei, cu titlu de daune, următoarele sume: a) suma de 63.500 lei, prejudiciul cauzat prin supraevaluarea serviciilor agricole mecanizate în perioada 2010-2011; b) suma de 4.000 lei – contravaloarea combustibilului utilizat de autovehiculul „Mitsubishi” în perioada iulie – septembrie 2010; c) suma de 7.718,18 lei – prejudiciul cauzat reclamantei prin vânzarea autovehiculului „Volkswagen” şi, a respins, ca nefondate, restul pretenţiilor şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 5800 lei, cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 414 din 20 octombrie 2015, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a civilă, a admis apelurile declarate de către reclamanta SC „AY” S.R.L. Hăneşti, prin administrator şi de pârâtul OK, reprezentat convenţional de CA NL, împotriva sentinţei civile nr. 255 din 23 februarie 2015 a Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (dosar nr. 3937/40/2013); a anulat în totalitate sentinţa atacată şi a reţinut cauza spre rejudecare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele :
În fapt, la data de 25.03.2010 pârâtul OK a dobândit calitatea de unic asociat şi administrator al S.C. „AY” S.R.L. Hăneşti, prin achiziţionarea celor 100 părţi sociale de la foştii administratori OA şi ZL.
Ulterior, la data de 2.08.2010, a cesionat numitului PJ un număr de 99 părţi sociale, păstrând însă calitatea de unic administrator al societăţii.
La data de 6.02.2012 pârâtul s-a retras din calitatea de asociat şi administrator al societăţii, cesionând unica parte socială pe care o deţinea numitei PSE.
Reclamanta susţine prin prezenta cerere (inclusiv cea conexată la prezenta) că pârâtul, în calitate de administrator al S.C. „AY” S.R.L. Hăneşti a acţionat împotriva intereselor societăţii, atât prin încheierea unui contract în condiţii dezavantajoase, cât şi prin supraevaluarea sau decontarea nelegală a unor sume, sau prin obţinerea unei producţii agricole inferioare mediei judeţene, prejudiciind astfel societatea reclamantă cu 1.534.312,36 lei 3 şi 7.500 euro.
Reclamanta a arătat că îşi întemeiază cererea pe fapte săvârşite de pârât în calitate de administrator al societăţii, indicând în drept dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, art. 998 – 999 din fostul Cod civil, art. 1353 din noul Cod civil.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. 1 din Legea nr. 31/1992 „Acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112.”
Conform dispoziţiilor art. 998 din fostul Cod civil „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar potrivit art. 999 din acelaşi cod „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”, dispoziţii reluate de art. 1357 alin. 1 din noul Cod civil, potrivit cărora „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”.
În literatura de specialitatea (vezi spre exp. Stanciu D. Cărpenaru – Drept Comercial Român – Ediţia a VII-a revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic 2007, fila 244, 247), s-a apreciat că problema unei acţiuni în răspundere împotriva administratorilor se pune şi în cazul celorlalte forme de societăţi comerciale, motiv pentru care s-a apreciat că dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 31/1990 se aplică indiferent de forma societăţii comerciale. Administratorii răspund faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor izvorâte din contractul de mandat, fiind vorba în acest caz de o răspundere contractuală, dar şi pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de lege, situaţie în care ne aflăm în prezenţa unei răspunderi civile delictuale.
În consecinţă, Curtea nu poate primi apărările pârâtului, în sensul că acţiunea este nefondată „de plano” în raport de temeiul juridic invocat de reclamantă, şi totodată va respinge pentru aceleaşi considerente excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului OK, referitoare la capătul de cerere având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 7500 euro.
Trecând de aceste consideraţii de natură teoretică, Curtea va examina în cele ce urmează capetele de cerere, constatând următoarele :
1) În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, precum şi cererea conexată la prezentul dosar, Curtea reţine că, între S.C. „K” S.R.L., în calitate de prestator şi S.C. „AY” S.R.L. Hăneşti, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.10/30.04.2010 (f. 7 dosar de fond asociat), având ca obiect prestarea de consultanţă agricolă, şi lucrări agricole mecanizate (cultivare, pregătire teren, întreţinere cultură, etc., cu personal propriu). Termenul contractului a fost stabilit de părţi la 5 ani, începând cu 01.04.2010, iar preţul a fost stabilit la 7.500 euro lunar + TVA pentru serviciile de consultanţă, şi de 65 euro/hectar pentru lucrările agricole mecanizate.
Ulterior, prin actul adiţional nr. 1/1.05.2010, preţul serviciilor de consultanţă agricolă a fost majorat la 8400 euro+TVA lunar.
Deşi reclamanta susţine că devizul cu 20 de ore de consultanţă privind folosirea utilajelor, 23 de ore privind achiziţionarea cantităţii optime de insecticid şi 177 ore de măsurători, conţine date nereale, şi a fost întocmit în dauna sa, nu a făcut dovada celor susţinute, în condiţiile art. 1169 din fostul Cod Civil, aplicabil în cauză („Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”).
Faptul că SC „K” S.R.L. a fost reprezentată de fosta soţie a pârâtului la încheierea acestui contrat nu poate duce, prin el însuşi, la concluzia că pârâtul a acţionat cu intenţia de a prejudicia societatea reclamantă, cu atât mai mult cu cât la acea dată avea calitatea de unic asociat şi administrator la aceasta din urmă.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză ( f. 329-345 dosar I fond, 64-80 vol. II fond) rezultă că prejudiciul total realizat prin supraevaluarea serviciilor agricole mecanizate achitate către SC „K” SRL, în anii 2010-2011 este de 131.979,65 lei, şi rezultă din:
– acceptarea la plată a serviciilor de recoltare facturate în plus pentru suprafaţa de 84 ha, S.C. „AY” S.R.L., în anul 2010, a fost prejudiciată cu suma de 23.407,90 lei;
– înregistrarea nejustificată a unor consumuri de motorină, S.C. „AY” S.R.L., în anul 2010 a fost prejudiciată cu suma de 28.048 lei;
– înregistrarea nejustificată a consumurilor de motorină, sămânţă, tratamente, etc., aferente suprafeţelor majorate nejustificat cu 96 ha la cultura de orz şi 40 ha la rapiţă, S.C. „A Y” S.R.L.în anul 2010, a fost prejudiciată cu suma de 12.376 lei;
– neevidenţierea recoltării integrale a suprafeţelor cultivate (827 ha), S.C. „AY” S.R.L., în anul 2011 a fost prejudiciată cu suma netă de 65.788 lei, calculată ca diferenţă între valoarea producţiei aferentă suprafeţelor cultivate neevidenţiate ca recoltate (77.890 lei) şi valoarea serviciilor de recoltare (12.102 lei), funcţie de producţia medie aferentă suprafeţei ce ar fi trebuit recoltată integral;
– prin majorarea nejustificată a suprafeţei recoltată la rapiţă cu 5 ha, S.C. „AY” S.R.L., în anul 2011 a fost prejudiciată cu suma de 1.379,75 lei (5 ha x 275,95 lei/ha);
– înregistrarea nejustificată a unor consumuri de motorină, S.C. „AY” S.R.L., în anul 2011 a fost prejudiciată cu suma de 980 lei.
Prin săvârşirea acestor operaţiuni, coroborat şi cu împrejurarea că pârâtul a deţinut calitatea de administrator al S.C. „K” S.R.L. din 11.12.2008, şi de asociat (filele 216- 217 dosar fond vol. I), Curtea apreciază că pârâtul, în calitate de administrator al S.C. „AY” S.R.L., a acţionat cu ştiinţă în paguba acestei societăţi, favorizând astfel SC „K” S.R.L. În acest fel, pârâtul a încălcat dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, conform cărora „Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege”, şi disp. art. 1540 din vechiul Cod civil, aplicabile în cauză, potrivit cărora „Mandatarul este răspunzător nu numai de dol, dar încă şi de culpa comisă în executarea mandatului. Pentru culpă, când mandatul este fără plată, răspunderea se aplică cu mai puţină rigurozitate decât în caz contrar”.
În consecinţă, având în vedere şi faptul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului doar la plata sumei de 63.500 lei cu acest titlu, în baza art. 155 rap. la art. 72 din Legea nr. 30/1990, şi cu aplicarea art. 1540 din vechiul Cod civil, va admite acest capăt de cerere şi va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumelor de 63.500 lei, cu titlu de daune produse prin supraevaluarea serviciilor – agricole mecanizate;
Instanţa nu poate reţine apărările pârâtului, în sensul că nu a existat o dublă plată a consumului de motorină pentru lucrările agricole, întrucât prin contractul încheiat de părţi nu se prevede nicăieri că beneficiarul va suporta contravaloarea carburantului, rezultând cu claritate că aceasta este inclusă în preţul de 65 euro/hectar. De asemenea, instanţa nu va analiza susţinerile pârâtei legate de eventualele erori făcute de expert cu privire la suprafeţele de teren pentru care s-au efectuat lucrări mecanizate, întrucât suma solicitată de reclamantă este mult mai mică decât cea rezultată din expertiză, astfel că aceste presupuse erori, chiar reale fiind, nu ar influenţa soluţia dată acestui capăt de cerere.
2) Cu privire la suma de 4.000 lei, reprezentând contravaloarea carburantului utilizat pentru autovehiculul marca Mitsubishi, Curtea reţine că apărările pârâtei nu sunt întemeiate, întrucât în contractul încheiat cu SC „K” S.R.L., nu se prevede nicăieri că beneficiarul va suporta contravaloarea carburantului consumat de autoturismul prestatorului.
În consecinţă, cele expuse la pct. 1 sunt aplicabile şi acestui capăt de cerere, care urmează a fi admis de asemenea.
3) Cu privire la pct. 3 din cerere, privind obligarea pârâtului la plata sumei de 960.795,26 lei, prin raportul de expertiză contabilă s-a reţinut că producţia obţinută de reclamantă în perioada cât pârâtul a fost administrator a fost inferioară mediei judeţene, rezultând o diferenţă valorică de 1.098.471 lei.
Instanţa reţine însă că raportarea la media judeţeană nu are nici o relevanţă, condiţiile concrete de fertilitate a solului, climă etc., fiind foarte diferite între diferitele localităţi ale unui judeţ. În lipsa unor probe concludente în acest sens, cum ar fi o expertiză agricolă (nesolicitată de reclamantă), Curtea apreciază că nu s-a făcut dovada pretenţiilor invocate, în condiţiile art. 1169 din vechiul Cod civil.
4) Raportat la al patrulea capăt de cerere, Curtea apreciază că reclamanta nu a făcut, de asemenea, dovada pretenţiilor sale, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 din fostul Cod civil. Simpla depunere a unor decizii de impunere (f. 10 – 91 dosar fond vol. I), care nu au fost contestate de reclamantă, şi în lipsa unei expertize contabile care să stabilească cu certitudine situaţia contabilă a societăţii, nu poate face dovada culpei pârâtului în crearea acestei presupus prejudiciu.
5) Cu privire la punctul nr. 5 din cerere, prin expertiza contabilă (f. 330 dosar, fond Vol. I), s-a stabilit că, întrucât valoarea de vânzare = valoarea de achiziţie de 32.159,10 lei şi TVA stabilită de inspecţia fiscală nu a fost încasată de la persoană fizică BIC, prejudiciul cauzat prin vânzarea autoturismului marca Volkswagen este de 7.718 lei, respectiv TVA de plată aferent. Faptul că autoturismul în cauză a fost înmatriculat pe numele unui cetăţean bulgar nu schimbă cu nimic această condiţie.
Pârâtul a încălcat în acest mod dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 şi art. 1546 din vechiul Cod civil, motiv pentru care instanţa, în baza art. 155 din Legea nr. 31/1990, va admite în parte acest capăt de cerere, şi va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.718 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin vânzarea autoturismului VW.
6) Cu privire la punctul nr. 6 din cerere, Curtea reţine că pârâtul a recunoscut prin întâmpinare că a ridicat suma de 258.146 lei din contul reclamantei, însă a arătat că această sumă a fost depusă de el în contul societăţii ca şi aport temporar (împrumut), pentru a putea permite funcţionarea în bune condiţii. Această împrejurare este confirmată chiar de către raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus de reclamantă (f. 10 – 19 dosar fond conexat), de unde rezultă că aportul asociatului KO este în mod evident superior sumei de 258.146 lei.
În concluzie, Curtea va respinge acest capăt de cerere, ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâtul la plata sumei de 5.800 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată din fond, compensând cheltuielile de judecată din apel.
