Anulare certificat de mostenitor.


Prin sentinta civila nr. 1140/28.01.2009 a Judecatoriei Iasi, instanta a admis cererea formulata de catre J.I. in contradictoriu cu paratul  J.C. si a anulat certificatul de mostenitor nr. …./2004 emis de BNP.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca la data de 27.06.1998 a intervenit decesul defunctului J.C., iar in certificatul de mostenitor nr. …/2004 s-a mentionat ca paratul este unicul mostenitor al defunctului si ca nu exista alte persoane care sa fi renuntat la mostenire sau sa fie straine de mostenire prin neacceptare .

In drept, potrivit art. 77 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 „calitatea de mostenitor si numarul acestora se stabilesc prin acte de stare civila si cu martori, iar bunurile ce compun masa succesorala se dovedesc prin înscrisuri sau orice ale mijloace de proba admise de lege”, iar conform art. 88 alin. 1 din acelasi act normativ „ cei care se considera vatamati in drepturile lor prin emiterea certificatului de mostenitor pot cere instantei judecatoresti anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii. Pâna la anularea sa prin hotarâre judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor in parte” .

Astfel, din actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca defunctul J.C. a fost casatorit cu reclamanta J. I. si ca avut si un copil, in persoana paratului, J.C. .

În aceste conditii,a rezultat ca mostenitori ai defunctului J.C. sunt : reclamanta  J. I. si pârâtul J.C.  .

Instanta a mai retinut si pozitia procesuala a pârâtului care a fost de acord cu anularea certificatului de calitate mostenitor nr. …, care recunoaste calitatea reclamantei de descendenta a defunctului J.C.  .

Fata de aceste împrejurari, având în vedere ca certificatul de mostenitor nu corespunde realitatii, instanta a apreciat ca cererea este întemeiata si  a admis actiunea, dispunând anularea certificatului de mostenitor .