DREPT CIVIL. Aplicarea prevederilor art.1154 din Codul civil. Întrunirea în persoana reclamantului atât a calităţii de creditor cât şi a celei de debitor, până la data pronunţării irevocabile a hotărârii de anulare a testamentului şi a certificatului de legatar, moment în care se naşte dreptul la acţiune în valorificarea drepturilor de creanţă de către reclamant, în calitatea sa de creditor al succesiunii.
Art.129 alin.5 Cod procedură civilă.
Art.261 pct.5 Cod procedură civilă.
Art.1154 din Codul civil.
Art.297 alin.1 Cod procedură civilă.
Art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958
Fiind beneficiarul unui testament şi certificat de legatar, reclamantul a deţinut atât calitatea de creditor cât şi cea de debitor, operând astfel confuziunea ca mod de stingere a obligaţiilor, confuziune ce a încetat odată cu încetarea cauzei care a provocat-o, la data desfiinţării testamentului şi a certificatului de legatar prin hotărâre irevocabilă, moment de la care confuziunea nu şi-a mai produs efectele, iar vechiul raport obligaţional a renăscut.
Este evidentă calitatea procesuală activă a reclamantului, cererile în valorificarea dreptului de creanţă fiind formulate în calitatea sa de creditor al succesiunii împotriva pârâtei care a cules întreaga moştenire rămasă în urma defunctei, neputând fi astfel negată nici calitatea procesuală pasivă a acesteia, fiind evident că cererile respective nu au fost formulate în afara termenului de prescripţie instituit de dispoziţiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
DECIZIA CIVILĂ NR. 5666/2013-R din 5.12.2013 (dosar nr. 10465/271/2010)
Prin sentinţa civilă nr. 4015 din data de 12.03.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea in dosarul nr. 10465/271/2010, instanţa a dispus
– admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului şi, corelativ, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, invocată de pârâta B. V., în contradictoriu cu reclamantul Z. L.,
– admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă în ce priveşte petitele 1, 2, 3 şi 4 din acţiunea precizată şi completată, formulată de reclamant.
– respingerea acţiunii civile precizată şi completată, formulată de reclamantul Z. L. împotriva pârâtei B. V..
– a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2.600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele – reclamantul Z. L. a trăit în concubinaj cu defuncta G. M., până la decesul acesteia, survenit la data de 19.03.2006, dată la care s-a deschis succesiunea după defunctă.
Prin sentinţa civilă nr. 5124/2009 din 08.07.2009 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 2063/271/2007, instanţa a constatat nulitatea absolută a testamentului olograf din 20.01.1998 şi nulitatea absolută a certificatului de legatar nr. 73/26.09.2006 eliberat de către B.N.P. B. C. B.. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta G. M., decedată la 19.03.2006, se compune din: un număr de 19.755 de acţiuni deţinute în cadrul S.C. RND A. S.A., de la poziţia 77282 la 97036; cota de ½ parte din imobilul situat în Oradea, str. I., nr. 43, jud. Bihor, înscris în CF NDF 1209 O., nr. cadastral 371 şi 2052, compus dintr-o casă de locuit şi teren în suprafaţă de 1.800 mp. Prin sentinţa sus menţionată s-a mai constatat că vocaţie succesorală după defuncta G.M.o are pârâta B. Vi, ca unică moştenitoare, şi s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de ½ parte din imobilul situat în Oradea, str. I., nr. 43, jud. Bihor, înscris în CF NDF nr. 1209 Oradea, cu nr. cadastral 371 şi 2052, compus dintr-o casă de locuit şi teren în suprafaţa de 1.800 mp., cu titlu de moştenire.
Apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei civile mai sus arătate a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 372/A/2010 din 16.12.2010 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 2063/271/2007.
Instanţa a constatat că, deşi pe rolul instanţei de apel se dezbătea încă succesiunea după defuncta G. M., în dosarul nr. 2063/271/2007, reclamantul din prezenta cauză, Z.L., a deschis, în prezentul dosar, un nou proces, având ca obiect succesiunea după defuncta G. M., întemeindu-şi cererea pe prevederile art. 774 şi următoarele din vechiul Cod Civil. Articolele din vechiul Cod Civil puteau fi invocate de coerezi, şi nu de persoane străine de succesiune, aşa cum este reclamantul din prezenta cauză, reclamant reconvenţional în dosarul sus menţionat. Cu toate acestea, după pronunţarea deciziei civile nr. 372/A/2010 din 16.12.2010 de către Tribunalul Bihor în dosarul nr. 2063/271/2007, reclamantul din prezenta cauză nu a renunţat în mod expres la capetele de cerere formulate iniţial şi nici la temeiurile de drept invocate prin acţiunea iniţială, completând capetele de cerere şi temeiurile de drept din acţiunea iniţială, cu altele noi, inclusiv cu prevederile art. 728 din Codul Civil.
În condiţiile în care reclamantul din prezenta cauză se comportă în continuare ca şi cum ar fi succesor al defunctei G. M., formulând cereri de constatare a masei succesorale, cereri privitoare la pasivul succesoral, respectiv de sistare a indiviziunii în calitate de succesor după defuncta G. M., invocând temeiuri legale (art. 774 şi următoarele din Codul Civil) de care se pot prevala doar coerezii, legatarii cu titlu universal şi alte categorii din care reclamantul nu face parte, instanţa a considerat că acesta nu are calitate procesuală activă, şi, corelativ, nici pârâta nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Reclamantul poate solicita sistarea de indiviziune cu privire la imobil, pe calea dreptului comun, în calitate de coproprietar al acestuia, şi nu în calitate de comoştenitor după defuncta G. M.. Prin urmare, instanţa urmează să admită aceste două excepţii, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, invocate de pârâtă, în consecinţă urmând să respingă acţiunea formulată, precizată şi completată de reclamantul din prezenta cauză.
Analizând şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată şi completată de pârâta din prezenta cauză, instanţa a apreciat că şi această excepţie este întemeiată, fiind prescris dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 12.060 USD reprezentând restituire credit, de a solicita obligarea pârâtei la plata valorii de 50.000 euro sau 30.000 euro, reprezentând contribuţia reclamantului la achiziţionarea acţiunilor, de a solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare şi pomeni, inclusiv amenajarea locului de veci al defunctei, precum şi de a solicita obligarea pârâtei la plata contravalorii de ½ parte a lucrărilor de investiţii realizate la imobil de către reclamant. Pentru a aprecia în acest fel, instanţa a avut în vedere faptul că, de la deschiderea succesiunii după defuncta G. M., 19.03.2006, şi până la înregistrarea acţiunii în prezentul dosar, 27 mai 2010, s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat.
Instanţa a considerat că nu se poate reţine întreruperea termenului de prescripţie pe durata derulării procesului în dosarul nr. 2063/271/2007. Este adevărat că, prin art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, republicat, se prevede că prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent. Prin art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ se prevede însă că prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea. Or, în prezenta cauză, atât cererea reconvenţională formulată de reclamantul Z. L. în dosarul nr. 2063/271/2007, cât şi recursul declarat de acesta împotriva sentinţei civile nr. 5124/2009, au fost respinse, ca nefondate, de către instanţele judecătoreşti. Prin urmare, faţă de prevederile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, republicat, instanţa a apreciat că prescripţia nu a fost întreruptă pe parcursul derulării procesului în dosarul nr. 2063/271/2007.
Instanţa a reţinut că, potrivit Deciziei nr. 6 din 19 ianuarie 2009 privind examinarea recursului în interesul legii, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 728 raportate la dispoziţiile art. 774, 775, 777 şi 896 din Codul civil şi ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 728 raportate la art. 774, art. 775, art. 777 şi art. 896 din Codul civil şi ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, se interpretează în sensul că: cererile privind lichidarea pretenţiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare şi respectarea tradiţiilor religioase ce compun pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripţie atât în situaţiile în care sunt formulate în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, cât şi atunci când sunt formulate pe cale separată.
Prin urmare, în condiţiile în care, raportat la prevederile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, termenul de prescripţie nu a fost întrerupt, este prescrisă cererea reclamantului privitoare la plata cheltuielilor de înmormântare şi pomeni, respectiv la plata cheltuielilor făcute cu amenajarea locului de veci al defunctei G. M.. Pentru aceleaşi motive, este prescrisă şi cererea reclamantului privind plata sumei de 12.060 USD, această sumă fiind achitată de reclamant cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acţiunii în prezentul dosar. Tot pentru aceleaşi motive, este prescrisă şi cererea reclamantului privind despăgubirea lui cu valoarea contribuţiei de 50.000 euro, precizată apoi ca fiind de 30.000 euro, la achiziţionarea a 19.755 acţiuni de către defunctă.
În ce priveşte realizarea unor investiţii la imobilul în litigiu de către reclamant, după decesul defunctei G. M., respectiv după data de 19.03.2006, instanţa a constatat că, din actele de la dosarul cauzei, rezultă că locuinţa în litigiu a fost finalizată la data de 11.07.2003, dată la care a fost emisă Autorizaţia de luare în folosinţă cu nr. 279 de către Direcţia Control Dezvoltare Urbană – Biroul Finalizare Construcţii din cadrul Primăriei Municipiului Oradea (fila 41 din dosarul cauzei). Prin Autorizaţia de luare în folosinţă sus menţionată s-a făcut referire la autorizaţia de construcţii cu nr. 900/2002, în baza căreia au fost realizate lucrările la imobilul în litigiu. Reclamantul nu a prezentat instanţei de judecată existenţa unei autorizaţii de construire ulterioare, din care să rezulte că a efectuat, în mod legal, alte lucrări de construire la imobilul în litigiu. Pentru efectuarea ulterioară a lucrărilor menţionate de reclamant, prin anexa la completarea de acţiune, era obligatorie obţinerea autorizaţiei de construire, conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, edificarea acestor lucrări fără autorizaţie de construire reprezentând o faptă ilicită, sancţionabilă contravenţional. În aceste condiţii, instanţa a apreciat că reclamantul nu este îndreptăţit să obţină despăgubiri de la o terţă persoană pentru eventualele lucrări executate în acest mod, cu atât mai mult cu cât terţei persoane, respectiv pârâtei, nu i s-a cerut acordul pentru efectuarea acestor lucrări, deşi pârâta are calitatea de coproprietară a imobilului din litigiu. Instanţa apreciază că existenţa unor bonuri fiscale sau facturi de achiziţionare a materialelor de construcţie, necoroborate cu prezentarea unei autorizaţii de construire, nu fac dovada executării unor lucrări de construire ulterioare decesului numitei G. M..
În condiţiile în care reclamantul nu a depus la dosar o astfel de probă, instanţa constată că toate lucrările de construire efectuate la imobilul în litigiu au fost efectuate în baza autorizaţiei de construire nr. 900/2002, şi au fost finalizate până la data de 11.07.2003, data emiterii Autorizaţiei de luare în folosinţă nr. 279, mai sus arătate. Solicitarea de despăgubiri pentru lucrările efectuate anterior datei de 11.07.2003, ca şi pentru lucrările efectuate cu mai mult de 3 ani înainte de înregistrarea acţiunii ce face obiectul prezentului dosar este evident prescrisă. Solicitarea de despăgubiri pentru efectuarea de lucrări după această dată este nefondată, în condiţiile în care reclamantul nu a putut prezenta instanţei documentul legal obligatoriu pentru efectuarea unor astfel de investiţii, respectiv autorizaţia de construire.
În consecinţă, pentru toate motivele mai sus expuse, instanţa a admis toate excepţiile invocate de pârâtă, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi, corelativ excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi excepţia prescripţiei dreptului reclamantului de a solicita sumele indicate la petitele 1 – 4 din „precizarea şi completarea acţiunii introductive de instanţă”.
Ca urmare a admiterii excepţiilor mai sus arătate, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamant, în prezenta cauză.
În baza art. 274 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanţa l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 2.600 lei reprezentând cheltuieli de judecată, justificate cu onorariul avocaţial achitat de pârâtă (2.000 lei conform chitanţei seria VS nr. 334 din 12.11.2010) şi cu cheltuielile de deplasare ale reprezentantului pârâtei, avocatul S.V. D. (prezent la instanţă la 6 termene de judecată, costul fiecărei prezenţe fiind evaluat de instanţă la 100 lei, în condiţiile în care avocatul pârâtei s-a deplasat pentru fiecare termen de judecată, din municipiul C.-N.).
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul Z. L., solicitând instanţei ca in urma admiterii apelului sa dispună casarea sentinţei apelate si trimiterea cauzei la prima instanţa in vederea soluţionării pe fond a cererii de chemare in judecata, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civilă nr. 81/A din data de 27.02.2013, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 10465/271/2010, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul Z. L., domiciliat în Oradea, str. Izvorului, nr. 43, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata B. V., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului avocaţial S. V. D. cu sediul in C.-N., împotriva sentinţei civile nr. 4015 din data de 12.03.2012 pronunţata de Judecătoria Oradea, pe care
– a modificat-o in parte in sensul respingerii excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului privind cererile formulate de reclamant in calitate de creditor al succesiunii şi excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive a paratei,
– a menţinut dispoziţiile privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului privind cererile formulate in calitate de succesor testamentar
– a respins excepţia privind prescripţia extinctiva a dreptului material la acţiune in ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 50.000 euro reprezentând contravaloarea acţiunilor, a cheltuielilor de înmormântare suportate de reclamant, a pretenţiilor constând in suma de 12.060 USD, a contravalorii investiţiilor efectuate de reclamant si sistarea stării de coproprietate cu privire la imobilul din litigiu.
– a dispus casarea parţială si trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă in vederea judecării in fond a capetelor de cerere având ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 50.000 euro reprezentând contravaloarea acţiunilor, a cheltuielilor de înmormântare suportate de reclamant, a pretenţiilor constând in suma de 12.060 USD, a contravalorii investiţiilor efectuate de reclamant si sistarea stării de coproprietate cu privire la imobilul din litigiu.
Cheltuielile de judecata vor fi avute în vedere la judecarea cauzei in fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul apelant Z.L. a convieţuit în relaţie de concubinaj cu numita G. M. începând cu anul 1995, pana la data de 19.03.2006, data decesului acesteia.
In acest interval de timp, fosta concubina a dobândit in proprietate diverse bunuri, reclamantul apelant invocând iniţial în privinţa acestor bunuri calitatea sa de legatar, în baza testamentului olograf întocmit la data de 20.01.1998 si a certificatului de legatar nr. 73 din 26.09.2006, eliberat de BNP B. C. B..
Atât testamentul olograf întocmit la data de 20.01.1998 cat si certificatul de legatar nr. 73 din 26.09.2006, eliberat de BNP B. C. B., au fost declarate nule in mod irevocabil prin Decizia civila nr. 372/A/2010 din data de 16.12.2010 pronunţată de Tribunalul Bihor in dosarul nr. 2063/271/2007, constatându-se ca unicul moştenitor legal al defunctei este sora acesteia , B. V., parata din prezenta cauza, care a cules toate bunurile aflate in patrimoniul defunctei la data deschiderii succesiunii.
Prin cererea de chemare in judecata formulata si precizata care constituie obiectul prezentului dosar nr. 10465/271/2010 al Judecătoriei Oradea, reclamantul Z. L. in contradictoriu cu parata B. V. a solicitat instanţei sa constate existenta pasivului succesoral după def. G. M. constând in
– suma de 12.060 USD plătita de reclamant la data de 15.09.2006 in contul unei datorii bancare a defunctei, aferent contractului de credit nr. 0575601 din 28.03.2003
– suma de 50.000 EURO reprezentând contribuţia reclamantului la achiziţionarea de către defuncta a unui pachet de 19.755 acţiuni la SC R.N.D. AUTO SA
– suma de 15.000 lei reprezentând cheltuielile efectuate de reclamant, ocazionate de înmormântare, parastase si monument funerar
– contravaloarea lucrărilor de investitii efectuate de reclamant, ulterior decesului concubinei sale la imobilul inscris in CF nedef. nr 1209 Oradea, imobil care in cota de ½ parte a fost dobandit de parata cu titlu succesiune, cealalta cota de ½ parte constituind proprietatea reclamantului
– sa dispuna obligarea paratei la plata acestor sume de bani
– sa dispuna sistarea starii de coproprietate dintre parti cu privire la imobilul inscris in CF nedef. nr 1209 Oradea.
Reclamantul si-a intemeiat actiunea in drept pe dispozitiile art. 774 si urm, art. 728 si urm. c.civ.
Prin sentinta apelata, instanta a retinut ca reclamantul a formulat actiunea in calitatea sa de succesor al defunctei, calitate pe care si-a pierdut in mod irevocabil si cu efect retroactiv pana la data deschiderii succesiunii defunctei, urmare a Deciziei civile nr 372/A/2010 din data de 16.12.2010 pronuntata de Tribunalul Bihor in dosarul nr 2063/271/2007, motiv pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului şi, corelativ, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ce priveşte petitele 1, 2, 3 şi 4 din acţiunea precizată şi completată, formulată de reclamant si in consecinta a respins acţiunea civila precizată şi completată, formulată de reclamantul Z. L. împotriva pârâtei B. V..
Referitor la criticile apelantului in ceea ce priveste exceptia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului şi, corelativ, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, instanta de apel a retinut că trebuie facută distincţie între acţiunea formulata de un reclamant lipsit de calitate procesuala activa in cauza sau impotriva unui parat lipsit de calitate procesuala pasiva in cauza şi între acţiunea netemeinica.
S-a reţinut în primul rând că calitatea procesuala activa presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului afirmat, iar calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana paratului si cel care este titularul obligatiei corelative dreptului afirmat de catre reclamant .
Reclamantul care porneste actiunea trebuie sa justifice calitatea sa procesuala activa , prin indicarea obiectului cererii, a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia sa si sa justifice si calitatea procesuala pasiva a paratului. Dupa ce a fost sesizata, instanta de judecata trebuie sa verifice calitatea procesuala activa a reclamantului, respectiv pasiva a paratului, fie inainte de inceperea dezbaterilor , daca acest lucru este posibil, fie in cadrul dezbaterilor asupra fondului. Uneori aceasta verificare este usor de realizat de exemplu cand chiar legea stabileste cine are ca calitatea procesuala activa si pasiva, sau in cazul actiunilor prin care se urmareste valorificarea unui drept de creanta , deoarece in raportul obligational dedus judecatii este determinat atat subiectul activ cat si subiectul pasiv.
Alta data, pentru a stabili calitatea procesuala activa si pasiva, trebuie sa se administreze aceleasi probe ca si pentru dovedirea temeiniciei cererii. Insa nici intr-un astfel de caz lipsa calitatii procesuale active sau pasive nu se confunda cu netemeinicia, deoarece in cazul actiunii introduse de o persoana fara calitate, dreptul subiectiv exista, dar cererea de chemare in judecata nu a fost introdusa de titularul dreptului invocat, pe cand, in cazul unei actiuni netemeinice, nu exista dreptul pretins de reclamant.
In cazul in care reclamantul invoca un pretins drept real sau de creanta, acesta justifica calitatea procesuala activa de a declansa o actiune, urmand ca, cu ocazia judecarii cauzei pe fond, instanta sa lamureasca daca pretentiile sale sant sau nu intemeiate, respectiv daca exista sau nu dreptul pretins de reclamant. De asemenea , instanta urmeaza sa verifice daca titularul obligatiei corelative dreptului pretins de reclamant, este sau nu paratul din cauza.
In mod eronat instanta de fond a apreciat ca reclamantul a formulat actiunea exclusiv in calitatea sa de comostenitor al defunctei, alaturi de parata. Atat actiunea introductiva cat si cererea precizatoare ulterioare sant insuficient motivate în ceea ce priveşte temeiul juridic al cererii formulate de reclamant. Instanţa de apel a reţinut că, deşi, din cuprinsul acţiunii introductive ar rezulta ca reclamantul a formulat acţiunea in calitatea sa de comostenitor al defunctei, solicitând constatarea existentei unui pasiv succesoral, totuşi se desprinde în special din cuprinsul actiunii precizatoare din data de 04.02.2011, faptul ca reclamantul a înţeles să formuleze si o actiune in pretentii, invocand, pe langa calitatea sa de succesor si acela de creditor al succesiunii, în contradictoriu cu parata care a cules întreaga masă succesorală. Mai trebuie reţinut ca temeiul juridic al unei cereri de chemare in judecata – succesiune sau drept de creanta – nu se confunda cu temeiul de drept invocat de reclamant, fiind de competenta instantei sa dea actiunii incadrarea in drept corespunzatoare potrivit dispozitiilor codului civil.
In ceea ce priveste actiunea formulata de reclamant in calitate de legatar, în mod corect a reţinut prima instanţa că acesta nu are calitate procesuală activă, nefiind mostenitor al defunctei G. M., calitatea sa de legatar fiind anulata cu efect retroactiv pana la data deschideri succesiunii, urmare a Deciziei civile nr 372/A/2010 din data de 16.12.2010 pronuntata de Tribunalul Bihor in dosarul nr. 2063/271/2007, considerându-se că nici nu a avut vreodată acesta calitate.
Insa, in ceea ce priveste actiunea in pretentii formulata de reclamant, in calitatea sa de creditor al defunctei, calitatea procesuala activa a reclamantului exista, acesta fiind titularul dreptului de creanta afirmat si dedus judecatii, urmand ca instanta, judecand cauza pe fond si administrand tot probatoriul care se impune, sa hotareasca asupra temeiniciei cererii reclamantului precum si aspra cuantumului corect al creantei sale.
In ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a paratei, aceasta se justifica prin aceea ca parata, in calitate de unic succesor legal , ca efect al transmisiunii universale , a preluat inclusiv datoriile defunctei pretinse de catre reclamant, parata fiind titulara obligatiei corelative dreptului pretis. Motiv pentru care, este nefondata solutia primei instante prin care a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune in sens material, reclamantul invoca in favoarea sa un drept de creanta, dreptul material la actiune fiind prescriptibil extinctiv inauntul unui termen de 3 ani, astfel cum prevede art. 3,al. 1 din Decretul nr 167 din 1958. In principu, acest termen incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune, potrivit art. 7, al. 1 din decret.
Aceasta exceptie trebuie analizata raportat la actiunea in pretentii formulata de reclamant in calitatea sa de creditor al succesiunii si totodata raportat la fiecare pretentie in parte.
In ceea ce priveste pretentia reclamantului asupra sumei de 50.000 EURO reprezentand contributia reclamantului la achizitionarea de catre defuncta a unui pachet de 19.755 actiuni la SC R.N.D. AUTO SA, din inscrisul aflat la fila 179 din dosarul atasat, emis de SC R.N.D. AUO SA, rezulta ca defuncta G. M. a cumparat la data de 20.01.1998 un pachet de 1.060 actiuni, iar la data de 02.06.1999 a cumparat un pachet de 18.455 actiuni. Reclamantul pretinde ca a achitat prin contributia sa personala parte din pretul de achizitie. Dreptul sau de creanta fata de defuncta, nascut la data de 20.01.1998, respectiv 02.06.1999, nu a fost contestat in timpul vietii concubinei sale, operand prezumtia de recunoastere a existentei dreptului pretins de reclamant.
In ceea ce priveste celelalte pretentii, respectiv
– suma de 12.060 USD platita de reclamant la data de 15.09.2006 in contul unei datorii bancare a defunctei, aferent contractului decredit nr 0575601 din 28.03.2003, termenul de prescriptie al dreptului la actiune al reclamantului nu a fost indeplinit la data decesului debitoarei – 19.03.2006
– suma de 15.000 lei reprezentand cheltuielile efectuate de reclamant, ocazionate de inmormantare, parastase si monument funerar
– contravaloarea lucrarilor de investitii efectuate de reclamant, ulterior decesului concubinei sale la imobilul inscris in CF nedef. nr 1209 Oradea, imobil care in cota de ½ parte a fost dobandit de parata cu titlu succesiune, cealalta cota de ½ parte constituind proprietatea reclamantului,
aceste creante s-au nascut ulterior decesului concubinei reclamantului, survenit la data de 19.03.2006.
Mai mult, pana la data de 16.12.2010, data Deciziei civile nr 372/A/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr 2063/271/2007, reclamantul din prezenta cauza a fost beneficiarul testamentului olograf intocmit la data de 20.01.1998 cat si a certificatului de legatar nr 73 din 26.09.2006, eliberat de BNP B. C. B., în persoana sa fiind întrunită atât calitatea de creditor cat si cea de debitor, operand confuziunea prevăzută de art. 1154 C.civ., ca modalitate de stingere a obligaţiilor.
Urmare a constatării nulităţii absolute, prin Decizia civila nr 372/A/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, atât a testamentului olograf întocmit la data de 20.01.1998 cat si a certificatului de legatar nr 73 din 26.09.2006, a încetat cauza care a determinat confuziunea, efectele confuziunii încetând si vechea obligaţie renăscând. Aceasta datorita faptului ca confuziunea nu este o cauza de stingere propriu zisa a obligaţiei, ci mai degrabă o piedica in executarea ei, prin întrunirea în aceasi persoana a calităţilor incompatibile în cadrul aceluiaşi raport juridic obligational, practic acea persoana se găseşte in imposibilitatea de a-si pretinde executarea sau de a executa către ea însăşi.
Ca urmare a încetării efectelor confuziunii, dreptul de creanta al reclamantului s-a renascut la data de 16.12.2010, raportat la care data actiunea in pretentii fata de parata din cauza a fost formulata in termen.
In ceea ce priveşte ultimul capăt de acţiune privind sistarea stării de coproprietate dintre părţi asupra imobilului din litigiu, aceasta acţiune este imprescriptibila fata de prevederile art. 728 c.civ.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus relevate, instanţa de apel a reţinut că criticile formulate de apelant sunt parţial fondate, astfel încât, in temeiul dispozitiilor art. 296 c.pr.civ. a dispus:
– admiterea ca fondat a apelului civil introdus de apelantul Z.L., in contradictoriu cu intimata B.V., impotriva sentintei civile nr. 4015 din data de 12.03.2012 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care:
– a modificat-o în parte in sensul respingerii exceptiei privind lipsa calitatii procesuale active a reclamantului privind cererile formulate de reclamant in calitate de creditor al succesiunii şi exceptiei privind lipsa calitatii procesuale pasive a paratei,
– a mentinut dispozitiile privind admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantului privind cererile formulate in calitate de succesor testamentar
– a respins exceptia privind prescriptia extinctiva a dreptului material la actiune in ceea ce priveste capetele de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 50.000 euro reprezentand contravaloarea actiunilor, a cheltuielilor de inmormantare suportate de reclamant, a pretentiilor constand in suma de 12.060 USD , a contravalorii investitiilor efectuate de reclamant si sistarea starii de coproprietate cu privire la imobilul din litigiu.
– a dispus casarea partiala si trimiterea cauzei la aceeasi instanta in vederea judecarii in fond a capetelor de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 50.000 euro reprezentand contravaloarea actiunilor, a cheltuielilor de înmormântare suportate de reclamant, a pretenţiilor constând in suma de 12.060 USD, a contravalorii investiţiilor efectuate de reclamant şi sistarea stării de coproprietate cu privire la imobilul din litigiu.
Cheltuielile de judecata vor fi avute in vedere la judecarea cauzei în fond.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen, legal timbrat, B. V., solicitând în principal admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală şi rejudecând cauza, menţinerea în tot a sentinţei pronunţate de Judecătoria Oradea, cu cheltuieli de judecată în toate instanţele, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului către Tribunalul Bihor – Secţia I civilă, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs au fost invocate următoarele:
-instanţa de apel a încălcat prevederile art. 129 Cod procedură civilă, care consacră principiul fundamental al aflării adevărului;
-de asemenea, s-au încălcat şi prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă;
-instanţa a dat o motivare neconvingătoare a hotărârii şi nu a luat în considerare nici concluziile scrise ale recurentei, instanţa făcând şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1154 Cod civil privind confuziunea, ceea ce a condus la pronunţarea unei decizii netemeinice şi nelegale;
-doar în urma unei aplicări greşite a textului menţionat, fără a prezenta alte motive, instanţa de apel a ajuns la concluzia că dreptul de creanţă al reclamantului s-a renăscut la data de 16.12.2010, raportat la care dată acţiunea în pretenţii faţă de pârâta din cauză a fost formulată în termen;
-din cuprinsul deciziei nu rezultă care este şi cum s-a determinat momentul naşterii dreptului la acţiune raportat la fiecare pretenţie în parte.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 3 pct. 3 Cod procedură civilă, art. 129, art. 261 alin. 1 pct. 5, art. 274, art. 304 pct. 7 şi 9, art. 304 şi urm. Cod procedură civilă, art. 312 şi art. 315 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 304 pct. 1 -5 nu se regăsește în speță pentru a se putea dispune casarea cu trimitere,iar cât privește cererea de modificare a hotărârii, intimatul arată că instanța de apel a arătat în detaliu care sunt considerentele pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale a intimatului în ce privește cererile formulate în calitate de creditor al succesiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, intimata precizând că, în mod eronat, susține recurenta că el a formulat acțiunea ca succesor al defunctei G. M., în condițiile în care a arătat, în mod expres, că cererea sa este o acțiune în pretenții, de asemenea, și critica potrivit căreia instanța de apel nu a stabilit care este moemtul nașterii dreptului la acțiune raportat la fiecare pretenție în parte este nefondată.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs a constatat următoarele:
Din verificarea motivării deciziei recurate rezultă că instanța de apel a făcut o motivare amplă a hotărârii, din cuprinsul acesteia rezultând ce a avut în vedere atunci când a dat soluția criticată. Astel, s-a specificat din care considerente s-a dat dispoziția de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamantului în calitate de creditor al succesiunii, respectiv dispoziția de respingere a excepției privind prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la palta sumei de 50.000 EURO reprezentând contravaloarea acțiunilor, a cheltuielilor de înmormântare suportate de reclamant, a pretențiilor constând în suma de 12.060 USD, a contravalorii investițiilor efectuate de reclamant și sistarea stării de coproprietate cu privire la imobilul din litigiu, fiind expuse totodată argumentele în considerarea cărora s-a dat soluția de casare cu trimitere la Judecătorie pentru judecarea în fond a capetelor de cerere mai sus enumerate.
Prin modul în care s-a procedat, instanța de apel a respectat obligația stabilită prin art. 261 pct. 5 din Codul de procedură ivilă, potrivit căreia la redactarea hotărârii trebuie să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, criticile recurentei din această perspectivă fiind lipsite de temei, după cum nu pot fi acceptate nici susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, instanța făcând o analiză judicioasă a cauzei sub toate aspectele.
Redactarea motivelor hotărârii a doua zi după pronunțarea deciziei, nu înseamnă o nesocotire a vreunui drept procesual al părților litigante, la data pronunțării acesteia, 27.02.2013, existând la dosar concluziile scrise ale părților, inclusiv cele formulate de recurenta din cauză.
Nici susținerile privind greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 1154 din Codul civil nu pot fi acceptate, fiind evident că până la data pronunțării deciziei civile nr. 372/A/2010 a Tribunalului Bihor intimatul reclamant, fiind beneficiarul testamentului olograf datat 20.01.1998, respectiv al certificatului de legatar nr. 73 din 26.09.2009 întocmit de BNP B. C. B., a deținut atât calitatea de creditor cât și cea de debitor, operând astfel confuziunea ca mod de stingere a a obligațiilor. În speță, încetând cauza care a provocat-o, confuziunea a încetat la data de 16.12.2010, odată cu desființarea testamentului și a certificatului de legatar prin hotărârea judecătorească mai sus amintită, moment de la care confuziunea nu și-a mai produs efectele iar vechiul raport obligațional a renăscut, prin urmare, la data respectivă renăscând dreptul de creanță al intimatului reclamant, acțiunea în pretenții dedusă judecății, înregistrată la data de 04.02.2011 la Judecătoria Oradea, prin actul intitulat „Precizare și completare a acțiunii introductive de instanță„ (fila 24), apare ca fiind formulată în termenul legal.
Prin acest act, intimatul reclamant, invocând în favoarea sa existența unor drepturi de creanță, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 12.060 USD pe care a susținut că ar fi plătit-o în contul datoriei contractate de defuncta Giurgiu Maria, totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 EURO, sumă cu care, s-a susținut că ar fi contribuit la achiziționarea unui număr de 19.755 acțiuni incluse în masa succesorală, de asemenea, pretențiile reclamantului au vizat și suma de 15.000 lei despre care s-a susținut că reprezintă contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, pomeni și amenajarea locului de veci al defunctei, fiind vizată și contravaloarea de ½ din lucrările de investiții efectuate la imobilul situat administrativ în Oradea, str. Izvorului, nr. 43.
Este evidentă calitatea procesuală activă a reclamantului, cererile sus-enunțate fiind formulate în calitatea sa de creditor al succesiunii împotriva pârâtei din cauză, care a cules întreaga moștenire rămasă în urma defunctei Giurgiu Maria, neputând fi astfel negată nici calitatea procesuală pasivă a acesteia. Prin urmare, întrucât prin sentința primei instanțe, în mod eronat fuseseră rezolvate cele două excepții în sensul admiterii lor, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a fost desființată parțial sentința cu trimiterea cauzei la judecătorie pentru soluționarea pe fond a cererilor mai sus arătate, prima instanță dând o soluție greșită și excepției privind prescripția dreptului la acțiune.
Sub acest ultim aspect, s-a reţinut că niciuna dintre respectivele cereri nu au fost formulate în afara termenului de prescripție instituit de dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, astfel, dreptul intimatului la contravaloarea acțiunilor nu a fost contestat în timpul vieții defunctei, prin urmare, termenul de prescripție nu a curs sub durata vieții acesteia, apoi suma de 12.060 USD, plătită în contul datoriei contractate de defunctă, a fost achitată după decesul acesteia, în perioada în care intimatul era beneficiarul unui testament și certificat de legatar, în persoana sa fiind întrunite calitățile de creditor și debitor, operând confuziunea, prin urmare, termenul de prescripție a început să curgă abia la data la care a încetat confuziunea, odată cu pronunțarea soluției de constatare absolută a testamentului și a certificatului de legatar, când intimatul și-a pierdut calitatea de succesor al defunctei. În aceeași situație se află și celelalte două cereri având ca obiect pretențiile constând în contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, pomeni, amenajarea locului de veci și respectiv contravaloarea investițiilor la imobilul litigios.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, decizia fiind menținută în totul.
