Prin sentinţa civilă nr. … din 17.07.2014 a Judecătoriei Piatra-Neamţ:
– s-a respins ca neîntemeiata excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorala invocata de reclamanţi cu privire la pârâtul C.I.;
– a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorala invocata de pârâtul C.I. cu privire la reclamanţii C.A.C., C.M. si pârâtul C.E;
– s-a respins acţiunea având ca obiect anularea certificatului de moştenitor nr. ../30.11.2009 emis de BNP G.D., formulata de reclamanţii C.A.C. si C.M. în contradictoriu cu pârâţii C.I. şi C.E., ca neintemeiata;
– reclamanţii C.A.C. si C.M. au fost obligaţi la plata către pârâtul Conduraru Ioachim a sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 28.08.2012, sub nr. /279/2012, reclamanţii C.A.C. si C.M. au chemat în judecată pe pârâţii C.I., C.E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o pronunţa, să dispună nulitatea certificatului de moştenitor nr. ../03.11.2009, eliberat de BNP G.D., cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au învederat următoarele:
La data de 14.08.1998, s-a deschis succesiunea defunctei C.C., cu ultimul domiciliu în comuna Podoleni, jud. Neamţ.
De pe urma defunctei au rămas ca mostenitori: C.C., C.E. si C.I., toti fii, cu o cota de ¼ din succesiune, si C.A.C., nepoata după fiica decedata C.A.
Ca avere au rămas bunurile prevăzute in titlul de proprietate nr. 48/515/24.01.1995 si o casa, aşa cum rezulta din anexa 24.
Au menţionat că au aflat de la Primăria Podoleni faptul că paratul I. s-a prezentat singur in anul 2009 la Primaria Podoleni, unde a declarat ca este singurul moştenitor. Tot de la Primaria Podoleni au aflat că paratul a încheiat si un contract de vânzare-cumpărare cu bunurile din moştenire, motiv pentru care solicita de la BNP G. si copia contractului de vânzare-cumpărare nr. 221/11.02.212 si actele anexa.
Pârâtul C.I., legal citat, a formulat întâmpinare la 03.10.2012 prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecata.
In subsidiar, in cazul in care se va constata nulitatea certificatului de moştenitor pentru necitarea tuturor persoanelor cu vocaţie succesorala, a solicitat sa se constate ca reclamanţii si celalalt pârât sunt străini de moştenire ca urmare a faptului ca nu au acceptat moştenirea in termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii defunctei C.C..
In mod subsidiar, în situaţia în care se va constata ca au calitatea de moştenitori si alte părţi, a solicitat ca in lotul sau sa fie atribuite casa si terenul aferent de 774 mp, pentru a se confirma vânzarea din contactul de vânzare-cumpărare nr. 221/11.02.2011, autentificat de BNP G., dat fiind faptul ca a fost încheiat cu buna credinţă, întrucât fraţii au susţinut ca nu accepta succesiunea si este liber sa dispună de moştenire.
A mai menţionat paratul ca a acceptat succesiunea prin stăpânirea efectiva a imobilelor si a terenului şi doar el s-a ocupat de reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii 18/1991, iar ceilalţi fraţi l-au asigurat in permanenta ca doar acesta este fiul moştenitor. A menţionat ca doar acesta a achitat taxele si impozitele legale la primărie.
Analizând şi coroborând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că, la data de 14.08.1998, a intervenit decesul numitei C.C. (conform certificatului de deces de la fila 53), având ultimul domiciliu în comuna Podoleni, jud. Neamţ.
Conform dispoziţiilor legale în materie, în alcătuirea patrimoniului succesoral intră numai drepturile patrimoniale existente la data succesiunii, indiferent de natura lor – drepturi reale, accesorii sau drepturi de creanţă.
De asemenea, conform art. 659 Cod civil, succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale, în ordinea şi după regulile prevăzute de lege.
În speţă, au vocaţie succesorală la moştenirea defunctei C.C. (sunt succesibili): reclamanta C.A.C., în calitate de fiică a descendentei predecedate de gradul I C.A., precum si C.M., C.I. si C.E. toti trei descendenţi de gradul I ai defunctei.
Instanţa a reţinut, însă, că, pentru a avea calitate de moştenitor, succesibilul trebuie să facă dovada că a acceptat succesiunea defunctului a cărui succesiune se dezbate, în mod expres sau tacit, conform disp. art. 685 şi 689 din Codul civil.
Astfel, transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moştenirii, ea nu are caracter definitiv şi obligatoriu, avându-se în vedere şi principiul de ordine publică instituit prin dispoziţiile art. 686 C.civ. potrivit cărora „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”. Astfel, pentru a-şi consolida titlul de moştenitor, succesibilul, ce are doar vocaţie succesorală generală, trebuie să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală prin acceptarea moştenirii.
Potrivit art. 700 alin. 1 din Codul civil, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954, acceptarea succesiunii trebuie făcută în termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii.
Exercitarea dreptului de opţiune succesorală rezultată din disp. art. 700 din Codul civil poate avea loc prin acceptarea expresă sau tacită a moştenirii, împrejurare prevăzută de art. 689 din Codul civil.
Exercitarea dreptului de opţiune succesorală prin acceptarea tacită a succesiunii, astfel cum s-a invocat în cauză, printre altele, de către reclamanţi si paratul C.I., presupune, potrivit dispoziţiilor art. 689 din Codul civil, efectuarea de către succesibil a unui act (fapt) pe care nu-l putea săvârşi decât în calitatea sa de erede şi din care rezultă neîndoielnic intenţia sa de acceptare a moştenirii.
Prin urmare, pentru a avea semnificaţia juridică a unui act de acceptare tacită a succesiunii, condiţia esenţială cerută este ca actul săvârşit de succesibil să implice cu puterea necesităţii intenţia de a accepta moştenirea, fără a putea primi şi o altă interpretare, întrucât actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacită a voinţei de a accepta.
În cauză, reclamanta C.A.C. (în numele autoarei sale C.A., reclamantul C.M. şi pârâtul C.E. nu au făcut dovada acceptării succesiunii în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, conform disp. art. 701 alin. 1 din Codul civil.
Conform materialului probator administrat în cauză (declaraţiile martorilor B.M. , C.G., P.V. coroborate cu certificatul de moştenitor nr. 117/30.11.2009 de la fila 63 – act juridic valabil,), reclamanta C.A.C, reclamantul C.M. şi pârâtul C.E. sunt străini de succesiunea defunctei C.C., prin neacceptarea acesteia în mod tacit sau expres, paratul C.I. fiind singurul care a stăpânit bunurile succesorale din momentul decesului acesteia, iar momentul în care celelalte părţi au emis pretenţii cu privire la bunurile succesorale coincide cu cel al desfăşurării prezentului litigiu (când termenul de prescripţie al dreptului de a accepta succesiunea defunctei C.C. era prescris).
Deşi, conform declaraţiilor martorilor C.G. si O.T., a rezultat ca reclamanţii au contribuit la cheltuielile de înmormântare ale defunctei, acesta nu are semnificaţia acceptării tacite a moştenirii, întrucât actele sunt efectuate din considerente de morala, de respect fata de memoria defunctei, de pietate (pietatis causa). De asemenea, si susţinerea martorului O.T. precum ca reclamantul C.M., prezent la praznicul de 40 de zile, a vrut sa ia anumite bunuri imobile din casa bătrâneasca, insa a fost refuzat, nu probează acceptarea neîndoielnica a moştenirii de către acest reclamant, întrucât constituie o intenţie de preluare a bunurilor din patrimoniu cu valoare redusa.
II. Calea de atac
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii C.A.C. şi C.M., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele aspecte:
În mod nelegal instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală invocată de pârât şi a respins excepţia invocată de reclamanţi. Aceştia din urmă au făcut acte de acceptare tacită a succesiunii.
Astfel, în afară de faptul că au contribuit la toate cheltuielile de înmormântare ale defunctei, au încercat să ia bunuri din casa părintească, însă nu li s-a permis. Aceasta presupune intenţia de acceptare a moştenirii, care nu s-a materializat tocmai din cauza pârâtului C.I.. Indiferent de valoarea bunurilor pe care doreau să le ia, aceasta semnifică intenţia de acceptare a succesiunii.
Abuzurile pârâtului au continuat cu declararea mincinoasă la primărie că este singurul moştenitor, după care a încheiat un contract de vânzare-cumpărarea bunurilor moştenirii.
Ulterior, când au vrut să deschidă acţiune de partaj, pârâtul a distrus casa bătrânească, pentru a nu putea face obiectul partajului. Pârâtul şi-a premeditat acţiunile pentru a-i îndepărta pe reclamanţi de la succesiune. Or, nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria culpă.
Dacă actele de administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare a moştenirii, trebuia admisă excepţia prescripţiei cu privire la pârât. Folosinţa casei şi a terenului nu a fost făcută de C.E. în calitate de moştenitor, deoarece el locuia deja acolo la data decesului, iar ulterior a continuat să locuiască ca tolerat.
Şi reclamanţii au lucrat terenul ce face parte din succesiune, au cules fructele, inclusiv după deces, până la plecarea în Italia.
La înmormântare s-a discutat problema succesiunii, însă toţi moştenitorii au ajuns la concluzia că nu au bani. Şi această discuţie face dovada că au acceptat succesiunea.
Intimaţii C.M., C.C.C. şi F.M.A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, pentru următoarele motive:
Recurenţii şi celălalt intimat, C.E., sunt străini de moştenire ca urmare a faptului că nu au acceptat succesiunea în termenul legal de 6 luni de la deschiderea succesiunii.
Doar C.I. a acceptat succesiunea prin stăpânirea efectivă a casei şi a terenului rămase moştenire şi prin faptul că s-a ocupat de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Martorul audiat a declarat că nu a văzut-o pe C.A.CC de la vârsta de 7 ani, iar pe C.M. nu l-a văzut nici măcar la înmormântare. Demolarea casei s-a făcut pentru construirea alteia, nu pentru a o scoate de la partaj.
III. Soluţia instanţei de apel
Examinând apelul formulat prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul reţine următoarele:
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, acceptarea tacită a succesiunii este acceptarea care rezultă dintr-un act sau fapt juridic pe care succesibilul nu-l putea săvârşi decât în calitatea sa de moştenitor şi din care rezultă neîndoielnic intenţia sa de a accepta succesiunea. Actele de acceptare tacită trebuie să fie neechivoce în sensul însuşirii calităţii de moştenitor, cele echivoce neputând fi luate în considerare ca atare.
Pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire, actele de dispoziţie materială ce demonstrează un comportament de proprietar.
Apelanţii pretind faptul că au acceptat tacit succesiunea defunctei C.C. prin faptul că au contribuit la cheltuielile de înmormântare şi că au încercat să ia bunuri din casa bătrânească, dar nu li s-a permis de către pârâtul C.I.. Mai arată că au lucrat terenul ce face parte din masa succesorală şi au cules fructele de pe acesta, inclusiv după deces, până la plecarea lor în Italia.
Tribunalul reţine că cele invocate de apelanţi nu au fost dovedite.
Potrivit martorei B.M., „după moartea lui C.C., cel care a rămas să stăpânească casa bătrânească a fost C.I.”. Deşi vecină cu acesta, martora a arătat că nu l-a mai văzut pe C.M. (fiul defunctei) de la înmormântarea mamei sale, pe C.E. l-a văzut venind o dată la 3-4 ani, iar pe nepoata defunctei nu a mai văzut-o la casa acesteia de la 7-8 ani. Martorul P.V. a arătat şi el că nu i-a mai văzut pe fraţii lui C.I. la casa părintească de vreo 20 de ani, iar pe nepoata C.A.C. nu a mai văzut-o de la 7 ani, ea neparticipând nici la înmormântare.
Este adevărat că martorii C.G. şi O.T. au arătat că apelanţii C.A.C. şi C.M. au contribuit la cheltuielile de înmormântare ale defunctei, dat acest fapt nu semnifică acceptarea moştenirii, ele fiind efectuate în virtutea unei obligaţii morale şi a tradiţiilor creştineşti.
Nu a rezultat din probatoriul administrat care au fost bunurile pe care C.M. ar fi vrut să le preia din casa bătrânească ulterior decesului (la praznicul de 40 de zile), potrivit declaraţiei martorei O.T.. În lipsa unor determinări mai exacte privind natura sau valoarea acestora, acest fapt nu poate fi considerat ca relevant în privinţa intenţiei succesibilului de acceptare sau nu a moştenirii defunctei. De altfel, nimic nu l-a împiedicat pe apelant să facă o acceptare expresă a succesiunii.
Niciunul din martorii audiaţi nu au confirmat susţinerile apelanţilor potrivit cu care ar fi lucrat terenuri din masa succesorală sau ar fi cules fructe de pe acestea. Dimpotrivă, toţi au relevat faptul că, ulterior decesului, imobilele succesorale au rămas în stăpânirea exclusivă a lui C.I., folosinţa exercitată de acesta putând fi caracterizată ca un fapt ce semnifică acceptarea tacită a moştenirii, prima instanţă respingând în mod legal şi temeinic excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală invocată de reclamanţi.
Însăşi demolarea casei bătrâneşti (pentru construirea uneia noi) reprezintă un act de dispoziţie materială din care se deduce acceptarea moştenirii.
Deşi invocă constant abuzurile şi reaua credinţă a intimatului C.I., care şi-ar fi apropriat toate bunurile moştenirii, apelanţii nu au făcut dovada că ar fi încercat să schimbe această stare de fapt prin mijloace legale (inclusiv acţiuni în justiţie). Dimpotrivă, martorii audiaţi au relevat faptul că ei nu s-au mai interesat de bunurile rămase de la defuncţii părinţi, ei fiind plecaţi de foarte mult timp din localitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 C.proc.civ., Tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat, iar conform art. 274 C.proc.civ., îi va obliga pe apelanţi la plata către intimata C.A. a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
