Drept civil. Succesiuni. Acceptare succesiune. Termen. Repunere în termenul de acceptare a succesiunii


Drept civil. Succesiuni. Acceptare succesiune. Termen. Repunere în termenul de acceptare a succesiunii

C.civ., art. 651, art. 700

Decretul nr. 167/1958, art. 9

Succesiunea se deschide prin moarte, iar termenul de acceptare a succesiunii se prescrie în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii. Pentru motive întemeiate, instanţa poate dispune repunerea părţii interesate în termenul de acceptare a succesiunii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 83 din 31 ianuarie 2008

Prin cererea înregistrată sub nr.558/2006 la Judecătoria Arad reclamanta B.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B.E.T. să se constate că B.L. a decedat la data de 27.01.2003; că masa succesorală rămasă se compune din imobilul înscris în C.F. Sebiş; că au vocaţie succesorală reclamanţii (în calitate de soţie supravieţuitoare) şi pârâtul (ca fiu al defunctului); că doar reclamanta a acceptat succesiunea; a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel recunoscut.

În motivare a invocat că doar ea, nu şi pârâtul, a acceptat succesiunea defunctului.

Pe cale reconvenţională, pârâtul a solicitat să se constate calitatea de moştenitori acceptanţi a ambelor părţi, să fie predată masa succesorală în cotele corespunzătoare către părţi şi înscrierea în cartea funciară a cotelor de drept astfel recunoscute.

În susţinerea cererii a invocat faptul că la data decesului tatălui său, acesta nu mai avea imobilul în patrimoniu; reclamantul a plecat în Italia şi, abia la întoarcerea în ţară a aflat că imobilul revenise în patrimoniul defunctului în urma unui proces despre care a aflat cu aceeaşi ocazie.

Prin sentinţa civilă nr. 851 din 22 noiembrie 2006, instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei şi în tot cererea reconvenţională.

În consecinţă, a constatat compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului, calitatea de moştenitori acceptanţi a părţilor şi cotele cuvenite acestora; a dispus înscrierea în cartea funciară a cotelor de drept.

Pentru a dispune astfel, faţă de probele administrate, instanţa a reţinut că masa succesorală se compune din imobilul înscris în C.F. Sebiş.

Acest imobil a făcut obiectul unui litigiu desăvârşit printr-o hotărâre judecătorească în baza căreia a fost rezoluţionat contractul de întreţinere încheiat între defunct şi numiţii S. (sentinţa civilă nr. 329/17.05.2004).

Cum, la data decesului antecesorului comun, imobilul nu se afla în patrimoniul său, pârâtul nu şi-a putut materializa intenţia de acceptare a succesiunii; ulterior acesta a plecat în Italia unde şi-a stabilit reşedinţa, astfel că nu a avut cunoştinţă despre deschiderea succesiunii prin reîntoarcerea imobilului în patrimoniul defunctului decât după chemarea sa în judecată de către reclamantă.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 304/A din 19 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad, apelul a fost admis iar sentinţa schimbată în sensul admiterii în tot a cererii principale şi al respingerii cererii reconvenţionale.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că, din chiar susţinerile pârâtului, acesta a avut cunoştinţă despre decesul tatălui şi deschiderea succesiunii, dar nu a făcut vreun act de acceptare expresă sau tacită a succesiunii în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. (1) C.civ.. Faptul stabilirii sale în Italia şi revenirea imobilului în patrimoniul autorului la 31.01.2006 nu se constituie în temeiuri de acceptare a succesiunii sau de prelungire a termenului în sensul art. 700 alin. (2) C.civ..

În consecinţă, reclamanta este unic succesor acceptant al succesiunii, instanţa dispunând conform celor mai sus arătate.

 Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului pârâtei.

În motivare a invocat greşita respingere a cererii sale de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, câtă vreme la data decesului autorului său imobilul nu se mai găsea în patrimoniul său, el a plecat în Italia şi abia ulterior a aflat despre reîntoarcerea imobilului în patrimoniul defunctului.

A mai invocat faptul că nici reclamanta nu a acceptat în termen succesiunea, ea continuând să locuiască în imobil nu în calitate de acceptant tacit al succesiunii ci ca beneficiar al unui drept de uzufruct viager constituit în favoarea sa prin contractul de întreţinere.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. (2) C.proc.civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. C.proc.civ., instanţa instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 651 C.civ., succesiunea se deschide prin moarte şi, faţă de dispoziţiile art. 700, dreptul de a deschide succesiunea se prescrie în termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, rezultă că acceptarea trebuie făcută, ca regulă, în termen de şase luni de la decesul persoanei a cărei moştenire se transmite.

Legea nu distinge, în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de şase luni după cum, la data decesului, în patrimoniul defunctului existau sau nu bunuri. Pe de altă parte,dacă intrarea sau reintrarea în patrimoniul defunctului a unui bun după data decesului s-ar constitui (aşa cum susţine recurentul) în temei de repunere în termenul de acceptare, s-ar ajunge la situaţia nelegală şi inechitabilă ca, indiferent de intervalul de timp scurs între decesul lui de cujus şi creşterea patrimoniului acestuia, succesorul că solicite (şi să i se recunoască) dreptul de a se alătura succesorilor diligenţi care au respectat termenul de şase luni prevăzut de art. 700 C.civ., respectiv s-ar da efecte juridice favorabile culpei sau dezinteresului celui ce nu a respectat termenul.

În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de apel că pârâtul nu a acceptat în termen succesiunea (aspect afirmat, de fapt, chiar de acesta) şi că nici lipsa bunurilor din patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, nici stabilirea sa în străinătate şi nici faptul că acesta a luat cunoştinţă de rezilierea contractului de întreţinere încheiat de defunct (cu consecinţa reîntoarcerii imobilului în masa succesorală) nu se constituie în temei de repunere în termenul de acceptare în condiţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958.

Nici susţinerile recurentului vizând neacceptarea succesiunii de către reclamantă nu se constituie în temeiuri de modificare sau casare a deciziei recurate.

Contestarea calităţii de moştenitor acceptant a reclamantei presupunea formularea unei cereri în acest sens de către pârât, cu respectarea dispoziţiilor art. 112, 119 C.proc.civ. Or, în cauză, reclamantul nu a formulat o atare cerere ci s-a referit la acest aspect pe calea concluziilor scrise depuse în primă instanţă; pe de altă parte, el nu a criticat sentinţa prin care judecătoria a recunoscut reclamantei calitatea de moştenitor acceptant.

În consecinţă, susţinerile recurentului vizând neacceptarea în termen a succesiunii de către reclamantă nu au natura unei excepţii în sensul art.162 Cod procedură civilă ci apar ca fiind o cerere nouă ce nu poate fi primită, faţă de dispoziţiile art.316 raportat la art.294 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., raportat la art. 304 C.proc.civ., instanţa a respins recursul declarat de pârâtul B.E.T. împotriva deciziei civile nr. 304/A/19 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 558/238/A/2006.