Partaj succesoral. Criterii de partajare în natură şi atribuire a loturilor -partajarea în natură a bunurilor supuse împărţelii este regula, la alcătuirea loturilor trebuie să se ţină seama pe lângă acordul părţilor, mărimea cotelor ce se cuvine,…


Prin decizia civilă nr. 193 din 23 mai 2005, Tribunalul Vrancea a schimbat în parte sentinţa apelată, modificând dispoziţiile privitoare la compunerea loturilor de teren ce a fost atribuit părţilor, reţinând că varianta dispusă de instanţa de fond este nefuncţională, creându-se multe căi de acces la loturi prin atribuirea unor suprafeţe mici în indiviziune.

Curtea de Apel Galaţi, prin decizia civilă nr. 592/R din 23 septembrie 2005 a modificat decizia Tribunalului Vrancea, reţinând că este  mai corectă varianta de partaj care are în vedere necesitatea de a asigura părţilor accesul cât mai uşor la construcţiile ce le-au fost atribuite, la grajd, accesul dintr-un lot  în altul şi, cel mai important, accesul la fântână, singura sursă de apă a părţilor.