Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instantei la 04.04.2006, reclamanta G.L. a chemat în judecată pe pârâta P.E. solicitând instantei ca prin hotărâre să se dispună următoarele: să se constate deschisă succesiunea de pe urma autorului G.I., decedat la 29.04.2003, să se constate că masa suc esorală se compune din 1 casă de locuit situată în comuna Ghimpeţeni, jud.Olt şi teren în suprafaţă de 3,1200 ha, să se constate că pârâta P.E. este străină de moştenire prin neacceptarea succesiunii în termen de 6 luni.
In motivarea acţiunii se arată că în fapt reclamanta a fost căsătorită ci autorul G.I., iar în timpul căsătoriei au dobândit o casă de locuit şi terenul în suprafaţă de 3,1200 mp. Totodată se arată că în urma decesului autorului reclamanta a suportat toate cheltuielile de înmormântare, pârâta manifestând un comportament pasiv. Se arată că pârâta este străină de moştenire prin neacceptarea succesiunii în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, aceasta din urmă primind suma de 60.000 ROL orin testamentul întocmit de către autor la 17.02.1992. In drept, se invocă dispoziţiile art. 111 C.p.c. şi art. 700 Cod civil.
Pârâta P.E. a formulat întâmpinare şi cerere reconventională.In cadrul întâmpinării a precizat că a acceptat expres succesiunea la data de 29.10.2003 prin declaraţie autentică iar în cadrul cererii reconventionale a solicitat reductiunea testamentului autentificat nr.1433/17.02.1992 şi completarea masei succesorale cu mai multe bunuri mobile şi imobile: un grajd cu 4 camere cu pătul deasupra, o anexă cu 4 camere cu pătul şi magazie deasupra, un autoturism Lada 1200 care a fost vândut după decesul autorului G.I., o vacă ce a fost vândută, un măgar, o căruţă, un plug, o grapă, o prăşitoare, un motor electric monobloc pentru irigaţii, două aspersoare, două fântâni, 40 plopi situati în grădina casei, 3 butelii aragaz, 2 aragazuri, 2 frigidere Arctic, un TV color şi unul alb negru, o mobilă sufragerie, o mobilă dormitor, 4 butoaie din lemn, 3 putin şi lemn şi un depozit bancar de 75.000.000 ROL.
Reclamanta pârâtă G.L. a invocat exceptia prescriptiei dreptului pârâtei P.E. de a solicita reducţiunea liberalităţii excesive ce formează obiectul testamentului autentificat la data de 17.02.1992, iar instanta din oficiu a invocat exceptia lipsei interesului pârâtei- reclamante în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la suplimentarea masei succesorale.
Prin hotărârea nr.4133 din 26.09.2006 în dosar nr.4303/2006, instanta a admis cele două exceptii, a respins capătul de cerere reconventională având ca obiect reducţiunea liberalităţii excesive ca urmare a interventiei prescriptiei dreptului la acţiune şi a respins capătul de cerere reconventională privind suplimentarea masei partajabile ca lipsit de interes şi s-a admis cererea principală constatându-se deschisă succesiunea defunctului G.I., decedat la 29.04.2003, unic moştenitor fiind reclamanta pârâtă G.L., masa succesorală formată din 1 casă de locuit, situată în comuna Ghimpeţeni, jud.Olt şi teren în suprafaţă de 3,12 ha, bunuri care au fost atribuite în totalitate reclamantei pârâte.
Prin decizia nr.1763 din 28.11.2006 pronunţată în dosar nr. 6367/104/2006 Tribunalul Olt a admis recursul formulat de pârâta reclamantă P.E. şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Prin această decizie s-a dispus ca instanta de fond cu ocazia rejudecării să aibă în vedere drepturile şi obligatiile părţilor şi garanţiile procesuale ale acestora prin punerea în discutie a tuturor exceptiilor invocate şi a celorlalte motive invocate de recurentă prin examinarea termenelor de prescriptie în raport de dispoziţiile legale şi probele administrate în cauză.
In urma rejudecării s-a format dosar nr.134/2007 iar instanţa având în vedere considerentele instantei de recurs a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor exceptia prescriptiei dreptului la acţiune al pârâtei reclamante P.E. de a solicita reducţiunea liberalităţii excesive ce formează obiectul testamentului autentificat la 17.02.1992 şi exceptia lipsei de interes a aceleiaşi pârâte reclamante de a solicita completarea masei succesorale.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanta retine că în urma decesului autorului G.I. la 29.04.2003, reclamanta- pârâtă G.L. în calitate de soţ supravietuitor a continuat să locuiască în casa situată în comuna Ghimpeţeni, jud.Olt, iar pârâta reclamantă P.E. nu s-a preocupat de efectuarea lucrărilor agricole, nefiind interesată nici să intre în posesia imobilului rămas în urma autorului.
Relatiile dintre cele două părţi în calitate de soţ supravietuitor şi fiică au fost tensionate, această situaţie rezultând din administrarea probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul părţilor.
Inainte de deces, autorul G.I. a întocmit testamentul autentificat la data de 17.02.1992 prin care a instituit legatar universal pe soţia sa G.L., totodată donând fiicei P.E. suma de 60.000 ROL.
Prin răspunsul la interogatoriu dat în faţa instantei, pârâta reclamantă P.E. a recunoscut că avea cunoştintă de existenta testamentului încă de la data întocmirii acestuia, respectiv 17.02.1992.
Reducţiunea liberalităţilor excesive este o sanctiune civilă constând în ineficacitatea liberalităţilor dispuse de către autor în favoarea unie persoane în măsura necesară întregirii rezervei cuvenite moştenitorilor rezervatari.
Reducţiunea poate fi invocată potrivit at. 848 Cod civil numai de către moştenitorii rezervatari.
Din punct de vedere procedural dreptul la reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească.
Din punct de vedere al căii procedurale moştenitorul rezervatar aşa cum este pârâta reclamantă P.E. poate solicita reducţiunea fie pe calea unei cereri distincte pe individualitate proprie în măsura în care beneficiarul liberalităţii excesive se află în posesia acesteia, fie pe calea unei excepţii în situaţia în care moştenitorul rezervatar se află în posesia bunurilor ce formează obiectul liberalităţii, iar beneficiarul acesteia solicită predarea bunurilor ce formează obiectul liberalităţii.
Din administrarea probei testimoniale se retine că reclamanta pârâtă G.L. a continuat să locuiască în imobilul situat în comuna Ghimpeţeni, jud.Olt, ea fiind şi cea care se ocupa de terenul în suprafaţă de 3,12 ha.
Astfel, atât martorul C.G. propus chiar de pârâta P.E. cât şi aceasta din urmă au precizat că în calitate de fiică ea nu a locuit în imobilul bun succesoral, nu a contribuit la sustinerea cheltuielilor de înmormântare, relatiile dintre părţi în calitate de sot supravietuitor şi copil dintr-o altă căsătorie fiind tensionată.
Având în vedere că bunurile ce formează obiectul masei succesorale se află în posesia reclamantei pârâte G.L., mijlocul procedural prin care pârâta reclamantă P.E. a solicitat reducţiunea liberalităţii excesive este cererea de reducţiune formulată sub forma procedurală a unei cereri reconventionale.
Nu pot fi primite apărările pârâtei-reclamante în sensul că nu a formulat cerere de reducţiune ci dimpotrivă a invocat exceptia în reducţiune deoarece exceptia procesuală este un mijloc de apărare prin care se tinde la valorificarea unui drept subiectiv, în măsura în care titularul dreptului a cărui valorificare se cere este chemat în judecată şi se prevalează de acel drept spre a obţine respingerea pretenţiei formulate împotriva sa, fără însă a supune judecăţii o pretenţie anume faţă de adversar.
Având în vedere cererea reconventională formulată în mod expers de către pârâta reclamantă prin care se solicită reducţiunea liberalităţii excesive ce formează obiectul testamentului autentificat din data de 17.02.1992, instanta retine că cererea aceasta are drept finalitate valorificarea unui drept subiectiv de sine stătător, dreptul la întregirea rezervei succesorale care se cuvine pârâtei-reclamante în calitate de descendent de gradul I, moştenitor rezervatar. Se reţine deci că pârâta reclamantă solicită în mod clar valorificarea unui drept subiectiv în contradictoriu cu reclamanta pârâtă şi deci reducţiunea este formulată ca o cerere distinctă, o cerere incidentală în cadrul cererii principale având ca obiect partaj sucesoral.
Această cerere formulată având ca obiect reducţiunea liberalităţii excesive nu poate fi calificată exceptie deoarece pârâta nu tinde să se apere faţă de cererea având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamanta pârâtî G.L. ci dimpotrivă îşi valorifică un drept suboectiv distinct.
Numai în măsura în care se afla în posesia bunurilor succesorale ce au format obiectul testamentului autentificat, iar reclamanta pârâtă G.L. solicita predarea acestor bunuri prevalându-se tocmai de calitatea sa de legatar universal conferită de acest testament, pârâta reclamantă P.E. în calitate de moştenitor rezervatar avea posibilitatea să se apere solicitând respingerea cererii privind predarea bunurilor şi invocând excepţia reductiunii liberalităţilor excesive.
Se retine de asemenea că înseşi pârâta reclamantă şi-a intitulat pretenţia sa cerere reconventională, prevalîndu-se de calitatea de moştenitor rezervatar şi solicitând reducţiunea testamentului autentificat la cotitatea disponibilă, şi în nici un caz nu şi-a intitulat-o exceptie procesuală.
Insă nu are relevanţă din punct de vedere al prescripţiei mijlocul procedural ales pentru invocarea reducţiunii, acţiune principală sau incidentală sau exceptie procesuală .
Sub aspect procesual, valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de acţiune supus prescripţiei extinctive presupune incidenta prescriptiei şi în situaţia în care apărarea dreptului se face pe cale de exceptie.
Deci valorificarea dreptului subiectiv pe cale de exceptie este supusă prescripţiei extinctive ca şi valorificarea dreptului subiectiv pe cale de acţiune, astfel că şi din acest punct de vedere este neîntemeiată apărarea pârâtei reclamante în sensul că dacă a invocat exceptia reducţiunii nu opera prescriptia.
Prin testamentul autentificat la data de 17.02.1992, defunctul G.I. a instituit legatar universal pe soţia sa G.L. şi totodată a prevăzut o clauză prin care a donat fiicei P.E. suma de 60.000 lei.
Instanţa retine că prin acest testament, reclamanta G.L. a fost instituită legatar universal tocmai pentru faptul că i s-a conferit reclamantei pârâte vocaţie succesorală la întreaga moştenire.
Exheredarea este indirectă tocmai pentru faptul că nu se mentionează în mod expres înlăturarea de la moştenire a moştenitorului rezervatar P.E. ci se instituie un singur legatar care urmează să culeagă întreaga moştenire la data decesului testatorului G.I., respectiv la data de 29.04.2003.
Reducţiunea fiind o sancţiune civilă care atrage ineficacitatea liberalităţilor excesive, a celor care încalcă rezerva succesorală cuvenită moştenitorilor rezervatari, nu oprează de drept, ci ea trebuie să fie invocată de către cei care beneficiază de efectele ei şi cărora legea le recunoaşte acest drept.
Reducţiunea indiferent că este solicitată pe cale separată, ca acţiune principală sau pe cale incidentală sub forma cererii reconventionale astfel cum a formulat-o pârâta reclamantă P.E. este o acţiune patrimonială personală.
Ea poate fi promovată numai în limitele cotei de rezervă cuvenite moştenitorului rezervatar şi va profita numai celui care a cerut reducţiunea.
Acţiunea în reducţiune este o acţiune personală patrimonială, caracterul ei de acţiune personală rezultând şi din dispoziţia înscrisă în art.855 Cod civil potrivit căreia donatarul este obligat dacă a înstrăinat bunurile dăruite să facă în urmă raportul excedentului peste portiunea disponibilă, după valoarea lucrului din momentul morţii dispunătorului.
Fiind o acţiune personală patrimonială, acţiunea în reducţiue este supusă dispoziţiilor art. 3 alin 1 din decretul nr.167/1958 şi ca atare termenul de prescriptie aplicabil este cel de 3 ani, prescriptia începâd să curgă potrivit art. 7 din acelaşi decret de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Intrucât moştenitorul rezervatar, în prezenta cauză pârâta reclamantă P.E. nu poate să ceară rezerva pe calea acţiunii în reducţiune cât timp succesiunea nu s-a deschis, în caz contrar operând interdicţia prevăzută la art. 965 Cod civil asupra oricărei succesiuni nedeschise, data de la care se naşte dreptul la acţiune este aceea la care a avut loc decesul persoanei ale cărei liberalităţi urmează a fi reduse.
In prezenta cauză se constată că testamentul a fost încheiat la data de 17.02.1992, iar G.I. autorul comun a decedat la 29.04.2003. Până la data decesului moştenitorul rezervatar P.E. nu a putut să exercite dreptul de a cere reducţiunea liberalităţii excesive având în vedere că urmare a propriei mărturisiri efectuate în fata instantei la data de 27.06.2006 a cunoscut existenta acestuia încă de la data întocmirii, ci acest drept de a solicita reducţiunea a putut fi valorificat de la data deschiderii succesiunii, 29.04.2003.
Data de 29.04.2003 este punctul de pornire a curgerii termenului de prescriptie de 3 ani prev. de art 3 din Decretul nr.167/1958 pentru exercitarea dreptului la acţiune în ceea ce priveşte reducţiunea liberalităţii obiect al testamentului din data de 17.02.1992. Termenul de 3 ani de prescriptie s-a împlinit la 29.04.2006.
Cererea reconventională având ca obiect reducţiunea liberalităţii excesive a fost formulată la data de 19.05.2006, deci după împlinirea termenului de prescripţie.
Nu pot fi primite apărările formulate de pârâta reclamantă în sensul că termenul de prescriptie curge de la data când a luat cunoştinţă de pretenţiile reclamantei deoarece din proprie mărturisire efectuată în cadrul interogatoriului administrat de instanţă la data de 27.06.2006 rezultă că avea cunoştinţă de existenta testamentului încă de la data întocmirii sale, 17.02.1992.
Mărturisirea făcută de către pârâta reclamantă P.E. în cadrul interogatoriului administrat în faţa instantei la 27.06.2006 conform căreia avea cunoştinţă de existenta testamentului încă de la data întocmirii acestuia este un act de voinţă unilateral şi irevocabil.
Voinţa sa a fost liberă şi conştientă, pârâta-reclamantă având capacitatea necesară pentru încheierea actelor de dispoziţie, mărturisirea efectuată fiind un act personal de dispozitie şi expres.
Această mărturisire judiciară privind cunoaşterea existentei testamentului încă de la data întocmirii sale este irevocabilă conform art.1206 alin 2 Cod civil.
In mod excepţional autorul mărturisirii judiciare poate să o revoce numai dacă o va proba că a făcut-o din eroare de fapt.
Deci, pentru a putea reveni asupra mărturisirii judiciare cel care a făcut-o trebuie să dovedească eroarea de fapt şi nu de drept în care s-a aflat, dovadă care poate fi făcută prin orice mijloc de probă. Această revenire asupra mărturisirii va putea fi făcută cât timp hotărârea pronunţată nu a devenit irevocabilă.
In prezenta cauză civilă se retine că pârâta P.E. a recunoscut în mod expres şi irevocabil faptul că a luat cunoştinţă de existenta testamentului încă de la data întocmirii sale 17.02.1992, recunoaştere pe care nu a combătură prin nici un mijloc de probă şi asupra căreia nu a revenit în nici un moment, dovedind prin orice mijloc de probă că s-a aflat în eroare de fapt.
Conform dispoziţiilor art.965 Cod civil care interzic orice pact asupra unei succesiuni nedeschise încă, sub sanctiunea nulităţii absolute, dreptul pârâtei de a solicita reducţiunea nu a putut fi exercitat decât de la data deschiderii succesiunii autorului G.I., 29.04.2003, dată de la care a începută să curgă termenul de prescriptie de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Este neîntemeiată apărarea pârâtei-reclamante în sensul că deşi a luat cunoştinţă de existenta testamentului încă de la data întocmiri, de continutul acestuia a luat cunoştinţă de abia în cursul procesului de faţă.
Astfel, nu se poate pretinde reclamantei G.L. să administraze probe din care să rezulte că pârâta reclamantă P.E. a luat cunoştinţă de continutul testamentului concomitent cu momentul cunoaşterii existentei acestuia, ci această probă incumbă celui care formulează pretenţia.
Conform dispoziţiilor art. 1169 Cod civil şi art. 129 alin 1 Cod procedură civilă, cel care formulează o pretenţie sau o apărare în fata instantei, trebuie să o dovedească.
Or, pârâta reclamantă s-a apărat invocând disocierea momentelor cunoaşterii existentei testamentului şi respectiv cunoaşterii continutului acesteia, apărare pe care nu a dovedit-o prin nici un mijloc de probă.
Având în vedere exceptia prescriptiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte reducţiunea liberalităţi excesive, exceptie invocată de către reclamanta pârâtă G.L., pârâta reclamantă P.E. ar fi trebuit să administreze probe din care să rezulte că nu s-a împlinit termenul de prescriptie depoarece momentul de plecare al termenului de prescripţie era cel invocat, anume cunoaşterea continutului nu numai a existentei testamentului.
In această cauză civilă, instanta retine că pârâta nu a administrat nicio probă care să ducă la prorogarea momentului de începere a curgerii termenului de prescripţie a dreptului de a solicita reducţiunea liberalităţii excesive. Astfel, prin coroborarea prevederilor art.7 din Decretul nr.167/1958 care prevede că momentul de începere al curgerii termenului de prescriptie este cel la care se naşte dreptul la acţiune, în prezenta cauză data decesului autorului G.I., 29.04.2003, cu mărturisirea deplină şi irevocabilă a pârâtei P.E. privind cunoaşterea existentei testamentului încă de la data întocmirii 17.02.1992, deci anterior deschiderii succesiunii, instanta retine că prescripţia dreptului la acţiune al pârâtei reclamante P.E. de a solicita reducţiunea liberalităţii ce formează obiectul testamentului autentificat a început să curgă la data deschiderii succesiunii 29.04.2003 şi s-a împlinit conform art.3 din Decretul nr.167/1958 la 29.04.2006.
Este neîntemeiată şi apărarea pârâtei-reclamante privind tardivitatea invocării exceptiei, aceasta în motivele de recurs învederând faptul că exceptiile au fost invocate după administrarea probelor.
Excepţia prescriptiei este o exceptie de fond deoarece prin intermediul ei se invocă neregularităţi procesuale privind condiţiile exercitării dreptului la acţiune, absolută în sensul că ea poate fi invocată de orice parte din proces, de instanţă din oficiu având în vedere că este reglementată de norme imperative, de ordine publică şi peremptorie, având ca efect stingerea procesului şi respingerea cererii prin care se tinde la valorificarea unui drept subiectiv prescris.
Având în vedere dispoziţiile art.18 din Decretul nr.167/1958: instanţa judecătorească şi organul arbitral sînt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris precum şi dispoziţiile art. 1 din Decretul nr.167/1958: dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege; orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă, rezultă că exceptia prescriptiei poate fi invocată datorită caracterului ei absolut în orice stadiu procesual, înainte sau după faza procesuală a administrării probelor.
Nu se poate astfel retine o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează organizarea procesului civil, excepţia prescripţiei, o exceptie absolută fiind obligatorie pentru instanţă conform art. 18 din Decretul nr.167/1958.
Rezerva succesorală este acea parte din moştenire la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei dispunătorului manifestată prin liberalităţi.
Rezerva este o parte a moştenirii, deci are caracter succesoral şi totodată caracter imperativ, în sensul că atât cercul moştenitorilor rezervatari cât şi cuantumul rezervei sunt stabilite în mod obligatoriu de lege, neputând fi modificate de cel care lasă moştenirea.
Legea stabileşte imperativ numai dreptul la rezervă dar nu şi obligatia exercitării acestui drept, adtfel că după deschiderea moştenirii succesibilul rezervatar poate renunţa total sau partial la dreptul conferit de lege, sau poate fi sancţionat de lege dacă nu-şi exercită acest drept în termenul legal imperativ.
Astfel, chiar dacă acest drept este prevăzut în mod imperativ de lege, totuşi exercitarea acestui drept nu poate rămâne la latitudinea subiectivă a titularului.
Dreptul la întregirea rezervei este un drept personal patrimonial exercitarea sa fiind supusă prescriptiei extinctive prevăzute de art. 3 şi 7 din Decretul nr.167/1958, neputând fi exercitat în mod abuziv de către moştenitorul rezervatar, respectiv oricând deoarece s-ar da naştere la un dezichilibru în cadrul raporturilor juridice de drept civil, afectându-se certitudinea şi securitatea circuitului juridic civil.
Exceptia prescriptiei dreptului moştenitorului rezervatar P.E. de a solicita reducţiunea liberalităţii excesive ce formează obiectul testamentului autentificat la 17.02.1992 este o excepţie absolută de fond şi peremptorie.
Având în vedere că prescripţia dreptului de a cere reducţiunea liberalităţii excesive al cărui titular este pârâta reclamantă P.E. a început să curgă la data de 29.04.2003, data deschiderii succesiunii după autorul G.I., s-a împlinit la 29.04.2006, dată până la care pârâta reclamantă nu a solicitat reducţiunea, acest drept exercitându-l la 19.05.2006, deci după împlinirea acestui termen, se va admite excepţia prescripţiei invocată de către reclamanta-pârâtă G.L. şi se va respinge capătul de cerere reconventional având ca obiect reducţiunea liberalităţii ,ca prescris.
Prescripţia dreptului de a solicita reducţiunea liberalităţii excesive nu afectează calitatea de moştenitor legal al pârâtei reclamante P.E., însă nu va mai permite acesteia să exercite drepturile care decurg din calitatea sa de moştenitor rezervatar.
Urmarea întocmirii testamentului autentificat la data de 17.02.1992 prin care s-a instituit legalar universal reclamanta pârâtă G.L., soţ supravietuitor, instituirea acestui legatar universal echivalează cu o exheredare indirectă a moştenitorilor care au vocaţie succesorală legală concretă, utilă.
In privinţa moştenitorului P.E. în calitate de descendent de gradul I, instituirea legatului universal a avut ca urmare exheredarea indirectă a acesteia însă în vitrutea calităţii de moştentor rezervatar exheredarea indirectă îi afectează numai cota sa succesorală în calitate de moştenitor legal nu şi partea din moştenire care i se cuvine în calitate de moştenitor rezervatar.
Pârâta reclamantă P.E. avea dreptul a prelua rezerva sa succesorală care i se cuvenea în temeiul legii, însă cu condiţia respectării termenului de prescriptie prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului la întregirea rezervei prin reducţiunea liberalităţii excesive ce a format obiectul legatului universal instituit prin testamentul din 17.02.1992.
Ca urmare a împlinirii termenului de prescriptie a dreptului de a cere întregirea rezervei prin reducţiunea liberalităţii excesive, pârâta rexclamantă nu mai poate să preia nici partea din moştenire care i se cuvine în calitate de moştenitor rezervatar, drept la întregirea rezervei prescris începând cu data de 29.04.2006.
Urmare a înlăturării de la moştenire în ceea ce priveşte cota de moştenire legală care i se cuvenea pârâtei reclamante descendent de gradu I, înlăturare efectuată prin instituirea unui legatar universal în persoana reclamantei pârâte G.L. şi urmare a împlinirii termenului de prescriptie de 3 ani prevăzut de lege, art. 3 şi 7 din Decretul Lege nr.167/1958 pentu exercitarea dreptului pârâtei P.E. de a solicita întregirea rezervei prin reducţiunea liberalităţii excesive, aceasta din urmă nu mai poate să i se recunoască un folos personal şi direct prin întregirea masei succesorale.
Astfel, pentru exercitarea dreptului la acţiune în justiţie orice persoană trebuie să îndeplinească mai multe condiţi: calitatea procesuală activă, respectiv identitatea dintre persoana reclamantului şi titularul dreptului subiectiv ce se tinde a fi valorificat, calitate procesuală pasivă- identitate între persoana pârâtului şi subiectul pasiv al raportului juridic obligaţional, afirmarea unui drept subiectiv civil sau prevalarea de o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie şi interesul celui care formulează pretenţia.
Interesul este o condiţie de fond esenţială constând în folosul practic urmărit de cel care exercită dreptul la acţiune în justiţie.
Folosul practic urmărit trebuie să îndeplinească la rândul său mai multe condiţii: să fie legitim, juridic, să fie născut şi actual şi să fie personal şi direct.
Interesul trebuie să fie născut şi actual adică să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune şi trebuie să fie personal şi direct în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
Deci, pentru exercitarea dreptului la acţiune este necesar ca folosul practic urmărit să vizeze chiar persoana şi patrimoniul reclamantului.
Or, în prezenta cauză civilă, ca urmare a înlăturării pârâtei reclamante de la moştenirea legală a lui G.I. ca urmare a instituirii legatului universal, obiect al testamentului autentificat la 17.02.1992 şi ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie extinctivă a dreptului pârâtei reclamante de a solicita întregirea rezervei succesorale prin reducţiunea liberalităţii excesive, acesteia din urmă nu i se mai poate recunoaşte un folos practic personal şi direct în a solicita întregirea masei succesorale.
Fiind înlăturată de la moştenire ca urmare a exheredării indirecte pe de o parte ca moştenitor legal şi respectiv ca urmare a împlinirii prescripţiei extintive a dreptului de a cere întregirea rezervei în baza calităţii sale de moştenitor rezervatar ( descendent de gradul I) pârâtei reclamante P.E. nu i se mai poate recunoaşte un folos practic direct şi personal deoarece ea nu mai poate beneficia de nici un bun ce formează obiectul masei succesorale deci nu mai poate beneficia de exercitarea drepturilor care i se cuvin în calitate de moştenitor legal rezervatar dar totodată nu poate fi obligată la exercitarea îndatoririlor care decurg din aceeaşi calitate.
Excepţia lipsei de interes este o exceptie absolută, în sensul că poate fi invocată de orice parte din proces şi de instanţă din oficiu în orice stadiu al cauzei, de fond, deoarece vizează una dintre condiţiile exercitării dreptului la acţiune şi permptorie având ca efect respingerea cererii pentru lipsa interesului.
Se va respinge aşadar cererea reconventională în ceea ce priveşte suplimentarea masei partajabile, ca lipsită de interes deoarece pârâtei reclamante P.E. nu i se mai poate recunoaşte vreun folos practic care decurge din exercitarea drepturilor pe care le pretinde în calitate de moştenitor legal.
Imprejurarea că prin legatul lăsat de defunct în favoarea reclamantei G.L. a fost atinsă rezerva descendentei nu are relevanţă atâta timp cât moştenitorul rezervatar în cauză pârâta reclamantă P.E. pretins lezată în rezerva succesorală nu a formulat în termenul legal o acţiune în reducţiunea testamentului.
In condiţiile arătate dreptul de proprietate asupra bunurilor lăsate prin testament nu poate fi contestat, beneficiarul legatului, soţoa supravietuitoare fiind îndreptăţită să pretindă atribuirea în deplină proprietate şi liniştită posesie bunurile ce formează obiectul masei succesorale.
Având în vedere recunoaşterea expresă deplină şi neechivocă a pârâtei P.E. privind dobândirea bunurilor prevăzute în cererea principală în timpul căsătoriei de către reclamantă şi autorul G.I., recunoaştere efectuată în cadrul interogatoriului administrat de către instanţă la 27.06.2006 precum şi proba testimonială administrată la cererea părţilor, instanta retine că masa partajabilă este compusă din 1 casă de locuit şi teren în suprafaţă de 3,12 ha.
Casa de locuit situată în comuna Ghimpeţeni a fost dobândită de către soţi în timpul căsătoriei, astfel încât în masa succesorală va intra numai 1 din aceasta deoarece la data încetării căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi comunitatea de bunuri încetează urmând ca toate bunurile dobândite de soti în timpul căsătoriei să se împartă potrivit cotelor părţi stabilite în urma contribuţiei fiecăruia dintre ei la dobândirea şi conservarea bunurilor comune. In lipsa oricărei probei privind contribuţia mai mare a unuia dintre soţi se aplică prezumţia potrivit căreia soţii au contribuit fiecare cu o cotă egală la dobândirea şi conservarea bunurilor comune, în speţă a casei de locuit.
In ceea ce priveşte suprafata de teren de 3,12 ha conform titlului de proprietate nr.46528/39 din 27.01.2006, aceasta a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea autorului G.I. de pe urma autorului Bordei Nedelcu.
In temeiul art. 31 lit b din Codul familiei această suprafaţă de teren fiind un bun dobândit prin moştenire nu este un bun comun ci un bun propriu, astfel încât va intra în întregime în masa succesorală ce se va atribui moştenitorului îndreptăţit.
Urmare a testamentului autentificat la 17.02.1992 prin care a fost instituită legatar universal reclamanta pârâtă G.L. care a avut totodată ca efect exheredarea indirectă a pârâtei reclamante P.E. şi urmare a împlinirii termenului de prescriptie a dreptului de a cere întregirea rezervei prin reducţiunea liberalităţii excesive, instanta va constata că reclamanta pârâtă G.L. are calitatea de unic moştenitor legal şi testamentar după autorul G.I..
In calitate de unic moştenitor reclamantei pârâte G.L. i se va atribui întreaga masă succesorală formată din 1 casă de locuit şi terenul în suprafaţă de 3,12 ha.
