Prin sentinţa civilă nr. 697/05.12.2012, pronunţată de Judecătoria Dragomireşti, în dos. nr. 779/224/2012, instanţa a admis acţiunea civilă intentată de reclamantul D. T. în contradictoriu cu pârâta Comuna Şieu, prin primar, şi cu pârâţii cu domiciliul necunoscut D. V. l. T., D. V., D. M. căs. Florea I. şi D. I. căs. D. L. şi a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra imobilelor de natură terenuri situate în comuna Şieu, la locul numit *Acasă*, înscrise în CF 2378 nr.top. 105/1 în suprafaţă de 3191 m.p. şi respectiv C.F. 87 nr.top.112/1 în suprafaţă de 1085 m.p. De aemenea, instanţa a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilelor de mai sus, conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de teh. topo. Tomoiagă Nicolae, plan ce face parte integrantă din dispozitivul sentinţei.
În motivare s-a reţinut că imobilele de natură terenuri situate în comuna Şieu, la locul numit *Acasă*, înscrise în CF 2378 nr.top. 105/1 în suprafaţă de 3191 m.p. şi respectiv C.F. 87 nr.top.112/1 în suprafaţă de 1085 m.p. au format proprietatea extratabulară a părinţilor reclamantului şi pe care l-au folosit în mod public, paşnic şi sub nume de proprietari din anul 1945.
Atunci când reclamantul s-a căsătorit, părinţii acestuia i-au transmis imobilul cu titlu de zestre.
În toată această perioadă atât părinţii reclamantului, cât şi reclamantul au folosit terenul în mod public, paşnic, continuu şi sub nume de proprietari, fără să fi avut litigii cu vecinii sau rudeniile cu privire la situaţia juridică a terenului.
Niciodată imobilul nu a fost preluat sau folosit de către stat ori de către primărie.
Aceste aspecte sunt confirmate şi prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză D. I. şi Rednic Stefan.
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii unui bun imobil, ca efect a posesiei utile asupra acelui bun un interval de timp determinat de lege. Art.1890 Cod civil, prevede ca regulă specială, dobândirea dreptului de proprietate prin simpla exercitare a posesiei utile timp de 30 ani, fără ca persoana care posedă să fie ţinută a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua credinţă. Singurele condiţii necesare şi suficiente pentru a uzucapa sunt exercitarea unei posesii utile timp de 30 ani, fie aceasta chiar şi de rea credinţă, şi fără vreun titlu.
Pe lângă celelalte condiţii care trebuie îndeplinite la invocarea joncţiunii posesiilor, adică cele referitoare la calitatea posesiilor succesive, la subiectele raportului juridic de joncţiune, se impune a avea în vedere şi existenţa unui raport juridic între posesorii succesivi.
Pentru a opera joncţiunea posesiilor, la baza raportului juridic trebuie să stea un act translativ de proprietate eficient din punct de vedere legal, cum ar fi un contract de vânzare cumpărare autentificat la notar sau un contract de donaţie încheiat în formă autentică.
Instanţa a reţinut că, în cauză, între posesorii iniţiali şi reclamant se poate vorbi despre o înzestrare cu ocazia căsătoriei, iar art. 1846 C.civ. stabileşte că „orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deţinere unui lucru sau folosirea de un drept exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru”. Art. 1847 C.civ. precizează că „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar…”.
De asemenea, s-a reţinut că atât părinţii reclamantului, cât şi reclamantul au exercitat asupra terenului o posesie utilă, întrunind condiţiile prevăzute de articolul de mai sus.
Art. 20 din legea 7/1996 arată că „dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit sau s-a transmis în mod valabil”.
Faţă de considerentele expuse anterior şi de dispoziţiile art. 111 C.pr.civ., 1846, 1847 şi urm. C.civ.,Legea 115/1938 şi Legea 7/1996, prima instanţă a admis acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D. IUON, în calitate de succesibil şi moştenitor după D. V. l. T., D. V. şi D. I. căs. D. L., pârâţi în dosarul nr. 779/224/2012, solicitând, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 5 C.pr.civ., admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 697/2012 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivare, recurentul a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, încălcând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C.pr.civ. din 1865, la examinarea recursului solicitând a se avea în vedere şi disp. art. 3041 C.pr.civ. din 1865.
Recurentul a mai precizat că este nepot de fiu predecedat după D. V. l. T., pârât în cauză şi fiu al pârâţilor D. V. şi D. I. căs. D. L. (V.), foşti soţi, toţi decedaţi.
Reclamantul D. T. este fratele recurentului, fiind în aceleaşi raporturi de rudenie cu pârâţii mai sus arătaţi.
D. V. (Vasoc în traducerea din limba maghiară) a decedat la data de 12 octombrie 1956, iar D. I. (I în traducerea în limba română) a decedat la data de 29 iulie 1970.
Şi pârâta D. M. (D. Marişca) este decedată, data decesului acesteia fiind 20 ianuarie 1950, aceasta fiind soră cu mama recurentului şi respectiv a intimatului reclamant, tatăl acestora fiind D. Mihai, fost proprietar al imobilului din CF nr. 2378, nr.top. 105 (a se vedea coala de CF 378Şieu).
În ceea ce îl priveşte pe bunicul recurentului şi respectiv al intimatului reclamant D. T., numitul D. V. l. T., şi acesta este decdat, înaintea fiului D. V., actul de deces putând fi găsit la arhivele statului. Oricum, faţă de data înscrierii proprietăţii pe numele lui D. V. (V.) l. T. Vaszok (V.) anul 1905 (B5 din coala CF 87 Şieu), acesta poate fi prezumat ca fiind decedat.
Cu toate ca reclamantul D. T. cunoştea decesul celor de mai sus, precum şi raporturile de rudenie existente n-a adus la cunoştinţa instanţei acesta situaţie juridică, determinând pronunţarea unei sentinţe nule, lipsindu-l pe recurent de posibilitatea de moştenire asupra imobilelor asupra cărora s-a intabulat în temeiul sentinţei respective.
Afirmaţia de mai sus este atestată de faptul că în dosarul nr. 737/224/2013, după ce reclamantul şi-a înscris proprietatea dobândită prin uzucapiune în CF, îi acţionează în judecată pe numiţii D. D. (fiul recurentului), D. I. (Iuon, numele corect), pe D. V. l. T., D. V., D. M. căs. Florea I., D. I. căs. D. L., ultimii patru fiind indicaţi cu domiciliu necunoscut, fiind cei cu care se judecase şi în procesul de uzucapiune, solicitând constituirea unui drum de trecere, înscrierea în CF a servituţii şi înlăturarea unei porţi metalice.
Invocându-se în apărare că ultimii patru pârâţi sunt decedaţi, în încheierea civilă din 9 octombrie 2013 (dosar nr. 737/224/2013), reclamantul confirmă decesul celor arătaţi mai sus, instanţa reţinând că nu se impune numirea unui curator special în ce-i priveşte pe proprietarii tabulari, deoarece aceştia sunt antecesori ai părţilor, obligându-l pe reclamantul D. T. să depună la dosar arborele genealogic.
După depunerea acestuia, s-a formulat cerere de introducere în cauză a moştenitorilor, arătându-se şi calitatea de moştenitor a reclamantului. Ulterior, reclamantul D. T. a renunţat la judecată faţă de moştenitorii proprietarilor tabulari (încheiere din 03.06.2015).
Aşadar, reclamantul din prezentul dosar, reclamant şi-n dosarul nr. 737/224/2013, a recunoscut calitatea de moştenitor a recurentului după părinţi şi după bunic.
În ce priveşte nelegalitatea sentinţei, recurentul apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind nulă, pârâţii persoane fizice neavând capacitate de folosinţă la data judecării cauzei, pe cale de consecinţă neputând avea calitate procesuală pasivă decât prin moştenitori.
Conform art. 41 alin. 1 NCPC numai persoana care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Pârâţii decedaţi la data chemării în judecată nu aveau aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, iar actele îndeplinite faţă de ei sunt nule.
Fiind încălcate dispoziţiile enunţate, recurentul fiind vătămat în dreptul său de a participa la proces în calitate de moştenitor, în temeiul art. 312 alin. 3 rap. La disp. 304 pct. 5 C.pr.civ., se solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, deoarece recurentul D. Iuon nu a fost parte în dosarul nr. 779/224/2012, astfel că nu are calitate procesuală, neavând legitimare de a promova vreo cale de atac în acest dosar soluţionat irevocabil.
În materie civilă, hotărârile judecătoreşti îşi produc efectele numai între părţile care au luat parte la judecata pricinii.
În consecinţă, cadrul procesual din punct de vedere al părţilor nu poate fi schimbat cu ocazia judecării unei căi de atac.
Niciunei persoane din afara procesului nu i se poate permite să se judece direct în faţa instanţei de recurs fără a se fi judecat mai întâi în faţa instanţei de fond în aceeaşi cauză. Doar părţile care au participat la judecarea cauzei în fond au dreptul prevăzut de lege de a exercita calea de atac.
În ceea ce priveşte repunerea în termen, chiar şi aici există o problemă care urmează a fi analizată de către tribunal. Astfel, recurentul, care este frate al intimatului, a aflat de dosarul nr. 779/224/2012 anterior datei de 10.09.2014.
A depune recursul după mai mult de un an de când recurentul a luat la cunoştinţă de existenţa sentinţei de intabulare din dosarul nr. 779/224/2012 este tardiv, iar repunerea în termen este inadmisibilă.
Revenind la calitatea procesuală a recurentului, recursul este inadmisibil raportat la prevederile art. 299 coroborate cu art. 261 C.pr.civ., din care rezultă că doar părţile participante la procesul soluţionat prin hotărârea atacată pot formula recurs.
Recurentul îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 312 alin. 1 şi 5, însă instanţa de fond nu a încălcat aceste dispoziţii, fondul cauzei fiind cercetat în amănunt, fiind audiaţi martori, efectuându-se toate demersurile necesare în ceea ce priveşte proprietarii tabulari (pârâţii cu domiciliu necunoscut), astfel încât nici măcar aceste dispoziţii nu au fost încălcate.
Prin urmare, intimatul susţine atât inadmisibilitatea recursului cât şi tardivitatea acestuia.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, în baza dispoziţiilor art. 312 şi 3041 C.pr.civ., tribunalul reţine următoarele:
Recurentul a invocat nelegalitatea sentinţei civile nr. 697/05.12.2012, pronunţată de Judecătoria Dra¬gomireşti, în dos. nr. 779/224/2012, ca urmare a chemării în judecată de către reclamantul D. T. a proprietarilor tabulari din CF 50281 Şieu (CF vechi 87) şi CF 50258 Şieu (CF vechi 2378), decedaţi, respectiv D. V. l. T., D. V., D. M. căs. Florea Istvane şi D. I. căs. D. Laszlone.
Potrivit art. 137 alin. (1) C.pr.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului, trebuie precizat că sentinţa atacată a fost pronunţată la data de 05.12.2012 şi comunicată prin afişare la uşa instanţei cu pârâţii citaţi prin publicitate, D. V. l. T., D. V., D. M. căs. Florea Istvane şi D. I. căs. D. Laszlone, conform procesului verbal de afişare încheiat la data de 04.01.2013.
Aşa cum reiese din certificatele de deces depuse la dosar, pârâtul D. V. (Vasoc) a decedat la data de 12 octombrie 1956 (f. 6), pârâta D. I. (I) a decedat la data de 29 iulie 1970, iar pârâta D. M. căs. Florea Istvane, a decedat la data de 20 ianuarie 1950.
Conform certificatului de naştere seria N.x. nr. 229387 (f. 9), recurentul D. Iuon este fiul pârâţilor D. V. (Vasoc) şi D. I. (I).
De vreme ce termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii, iar recurentului, în calitate de moştenitor al pârâţilor D. V. (Vasoc) şi D. I. (I) (decedaţi la momentul chemării lor în judecată), i s-a comunicat sentinţa nr. 697/05.12.2012 la data de 29.10.2015 (f. 61 din dosarul de fond), instanţa reţine că cererea de recurs, înregistrată la data de 10.11.2015, a fost formulată în termenul legal de 15 zile prescris de art. 301 C.pr.civ., fiind fără relevanţă faptul că recurentul ar fi avut cunoştinţă anterior de existenţa hotărârii atacate.
Din considerentele arătate mai sus, instanţa urmează a respinge excepţia tardivităţii recursului.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului, tribunalul reţine că în cazul persoanelor fizice transmiterea legală a calităţii procesuale se realizează prin succesiune.
Aşadar, moştenitorii preiau drepturile şi obligaţiile autorului lor şi continuă, în locul acestuia, procesele privitoare la drepturile şi obligaţiile respective, dobândind calitatea de pârât sau reclamant pe care a avut-o defunctul.
În speţă, recurentul D. Iuon a formulat cererea în calitate de moştenitor al pârâţilor decedaţi D. V. (Vasoc) şi D. I. (I), astfel încât, chiar dacă nu a stat în cauză în nume propriu în prima instanţă, deţine calitate procesuală activă pentru formularea căii de atac, aptitudine dobândită prin succesiune.
Raportat la cele expuse anterior, tribunalul va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului.
Pe fondul recursului, instanţa reţine că, potrivit art. 41 alin. (1) C.pr.civ., orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată, iar potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, „capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia”.
Utilizând raţionamentul per a contrario, rezultă că o persoană lipsită de capacitate de folosinţă nu poate sta în judecată.
Ori, în cauză, reclamantul D. T. a chemat în judecată pârâţii D. V. l. T., D. V., D. M. căs. Florea Istvane şi D. I. căs. D. Laszlone, toţi decedaţi la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, solicitând citarea lor prin publicitate, hotărârea primei instanţe fiind pronunţată în contradictoriu cu aceste persoane.
În aceste condiţii, sentinţa civilă nr. 697/05.12.2012 a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C.pr.civ.
