Succesiune. Acceptare tacită. Exteriorizarea intenţiei de a accepta succesiunea.
C. civ. – art. 689, art. 700
Nu este deficientă afirmarea intenţiei de a accepta o succesiune ci eredele trebuie să săvârşească anumite acte cărora legea le conferă valoarea unei acceptări tacite.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 2065 din 26 octombrie 2006
Prin cererea înregistrată sub nr.7020/2005 la Judecătoria Arad, reclamanta B.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.E. să se constate că e unica moştenitoare legală a defunctei B.F. în calitate de fiică a acesteia, pârâta (nepoată de fiu postdecedat al defunctei) fiind străină de moştenire; a solicitat a se constata compunerea masei succesorale; a mai solicitat atribuirea masei succesorale către reclamantă şi înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară.
În motivare a invocat neacceptarea de către defunctul său frate, B.I. jr. (tatăl pârâtei) a succesiunii rămase de pe urma defunctei lor mame.
Pe cale reconvenţională, pârâta a solicitat a se constata că atât ea cât şi reclamanta sunt moştenitoarele defunctei în cote egale şi a se dispune intabularea cotelor de moştenire în cartea funciară.
În motivare a invocat faptul că tatăl său a acceptat în condiţiile art. 700 C. civ. succesiunea defunctei.
Prin sentinţa civilă nr. 1131 din 2 martie 2006 a fost admisă în parte cererea principală şi în tot cererea reconvenţională.
În consecinţă, instanţa a constatat compunerea masei succesorale rămasă de pe urma defunctei B.M., a constatat că părţile au calitatea de moştenitoare legale în cote de câte ? parte fiecare şi a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni de carte funciară.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, faţă de probele administrate, că tatăl pârâtei a acceptat moştenirea, neefectuarea de acte materiale în acest sens datorându-se opoziţiei reclamantei, astfel că faţă de dispoziţiile art. 651, 652, 689, 700 C. civ., atât reclamanta cât şi pârâta au calitatea de moştenitori ai defunctei, în cote egale.
A mai reţinut instanţa că reclamanta nu a cerut sistarea stării de indiviziune, astfel că, în consecinţă, a respins celelalte petite.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 254 din 21 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3984/2006 apelul a fost admis, iar sentinţa schimbată în totalitate.
În consecinţă, cererea principală a fost admisă în parte, instanţa constatând că reclamanta e unica moştenitoare acceptantă de pe urma defunctei şi că pârâta este străină de succesiune; a constatat compunerea masei succesorale rămasă de pe urma defunctei şi a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară.
A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere, în esenţă, că nici pârâta şi nici defunctul său tată nu au săvârşit acte de acceptare a succesiunii defunctei, simpla împrejurare (reţinută de prima instanţă), că tatăl reclamantei ar fi relatat unui vecin că a intenţionat să accepte succesiunea neechivalând cu o acceptare în sensul art. 689 C. civ.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând respingerea apelului declarat de reclamantă.
În motivare a invocat greşita interpretare dată de instanţa de apel stării de fapt reţinute.
A mai invocat greşita interpretare dată dispoziţiilor art. 689 C. civ., legea neimpunând ca intenţia de acceptare a succesiunii să fie urmată de săvârşirea de acte materiale de dispoziţie sau folosinţă a bunurilor succesorale.
A mai invocat dispoziţiile art. 690 C. civ. în baza cărora un act de administrare valorează acceptarea moştenirii.
În fine, a invocat atitudinea reclamantei care nu i-a permis defunctului său tată să săvârşească acte de acceptare a succesiunii.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. pr. civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 689 C. civ., acceptarea succesiunii este expresă sau tacită.
În cauză nu s-a invocat că tatăl pârâtei ar fi acceptat expres succesiunea defunctei sale mame, B.M.
În aceste condiţii, urmează a se stabili în ce măsură conduita acestuia echivalează cu acceptare tacită a succesiunii în sensul art. 689 C. civ. Conform acestei dispoziţii legale, acceptarea este tacită când eredele face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare.
Rezultă cu evidenţă, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, că nu este suficientă intenţia de a accepta o succesiune, ci această intenţie trebuie să fie exteriorizată în acte materiale sau juridice.
Mai mult, chiar săvârşirea unor acte nu echivalează cu acceptarea succesiunii decât dacă cel care le săvârşeşte „a luat titlul sau calitatea de erede” (art. 690 C. civ.), iar practica judecătorească a statuat că nici chiar toate actele de dispoziţie (suportarea cheltuielilor de înmormântare, preluarea unor bunuri din patrimoniul defunctului, etc.), nu echivalează cu o acceptare tacită a succesiunii.
În concluzie, dacă exteriorizarea intenţiei de acceptare a succesiunii prin săvârşirea de acte materiale sau juridice nu valorează acceptare tacită a succesiunii în sensul art. 689 C. civ., cu atât mai puţin simpla intenţie de a accepta relatată unor terţi nu poate avea această semnificaţie.
Nu pot fi reţinute ca întemeiate nici susţinerile vizând atitudinea reclamantei care l-ar fi împiedicat pe tatăl pârâtei să beneficieze de bunurile moştenirii, câtă vreme acesta avea posibilitatea să se adreseze fie notarului cu o cerere în baza art.68 şi urm. din Legea nr. 36/1995, fie instanţei de judecată cu o acţiune succesorală; în ambele cazuri atitudinea sa ar fi avut, fără echivoc, natura unei acceptări a succesiunii rămase de pe urma defunctei sale mame.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins recursul pârâtei.
1
