Petiţia de ereditate este acţiunea prin care un succesibil cere să i se recunoască în justiţie titlul său de moştenitor, de succesor neregulat sau de legatar universal, sau cu titlu universal, cu scopul de a dobândi, în tot sau în parte, bunurile moştenirii pe care pârâtul le deţine în temeiul unei pretinse calităţi de succesor universal.
Petiţia de ereditate este acţiunea prin care un succesibil cere să i se recunoască în justiţie titlul său de moştenitor, de succesor neregulat sau de legatar universal, sau cu titlu universal, cu scopul de a dobândi, în tot sau în parte, bunurile moştenirii pe care pârâtul le deţine în temeiul unei pretinse calităţi de succesor universal.
Cum „petiţia de ereditate presupune întotdeauna că fiecare dintre părţi pretinde că are drept la bunurile litigioase, în temeiul unei declaraţii succesorale care s-a săvârşit în folosul său”, competentă să soluţioneze acţiunea este, potrivit dispoziţiilor art.14 alin.3 C.proc.civ., instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, competenţa soluţionării prezentei cauze revenind Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti. (sentinţa civilă nr.6660/06.11.2003)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 05.06.2003, reclamantul M.A.Y. a chemat în judecată pe pârâta L.M. , solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că de pe urma defunctului M.N. au rămas doi moştenitori, în cote egale, respectiv reclamantul şi pârâta, şi dreptul său de proprietate asupra cotei indivize de 1 din imobilul situat în Bucureşti, B-dul.D.nr.97, sector 2, compus din construcţie formată din parter şi etaj, câte trei odăi şi dependinţe, iar la mansardă o singură odaie, şi garaj aflat într-o parte a corpului casei şi terenul aferent de 895 m.p.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.650 C.civ., reclamantul arată că în anul 1997 pârâta s-a adresat instanţei de judecată cu o acţiune în revendicare, solicitând obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, B-dul.D. nr.97, sector 2, compus din construcţie şi terenul aferent de 895 m.p.
În justificarea calităţii procesual active în acea cauză, L.M. a arătat că imobilul a aparţinut lui M.N., unic moştenitor al acestuia fiind autoarea pârâtei, la dosar fiind depus certificatul de moştenitor nr.145/07.05.1971 emis de Notariatul de Stat al sectorului 4 Bucureşti.
Susţine reclamantul că pârâta din prezenta cauză a falsificat certificatul de moştenitor de care s-a folosit în acţiunea în reveendicare, în adevăratul certificat eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 4 Bucureşti fiind menţionaţi ca moştenitori ai defunctului M.N. atât autoarea pârâtei –C.S.- cât şi autorul reclamantului –N.Ghe. – , astfel că pârâta a devenit proprietara imobilului din B-dul D. nr.97 în baza unui titlu uzurpat, fiind posesoare de rea-credinţă.
S-au depus la dosar, în copie certificată, sentinţa civilă nr.15.050/05.12.1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, certificat de moştenitor /07.05.1971, certificat de calitate de moştenitor nr.213/2003, certificat de moştenitor nr.125/20 iunie 1961, certificat de deces privind pe M.I.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 29.09.2003, pârâta a invocat excepţiile de necompetenţă teritorială a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, ultimul domiciliu al defunctului fiind în sectorul 3, a lipsei calităţii procesual active, susţinând că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă legătura de rudenie dintre M.Ghe. şi reclamant, a prescripţiei dreptului material la acţiune arătând că, în ipoteza în care ar face dovada calităţii sale de moştenitor al defunctului, având în vedere caracterul personal al acţiunii, sunt incidente dispoziţiile art.3 din Decretul 167/1958 astfel că, faţă de momentul la care s-a născut dreptul, acţiunea este prescrisă.
S-a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât petiţia în ereditate este o acţiune pusă de legiuitor la îndemâna legatarului universal sau cu titlu universal, calitate pe care M.Ghe., autorul reclamantului, nu a avut-o deoarece M.N. a instituit-o legatar universal pe C.S.
În data de 09.10.2003, s-a depus la dosar o cerere de intervenţie în interes propriu de către F.I.D., acesta învederând instanţei că este proprietarul apartamentului nr.1 situat la etajul 2 al imobilului în litigiu, cerere care nu a fost pusă în discuţia părţilor deoarece, faţă de dispoziţiile art.137 C.proc.civ., la termenul din 9.11.2003, instanţa a rămas în pronunţare pe excepţia lipsei calităţii procesual active iar apoi a prorogat soluţionarea acesteia după stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze pricina.
Instanţa urmează să admită excepţia invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art.158 alin.3 C.proc.civ. va declina competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Cum „petiţia de ereditate presupune întotdeauna că fiecare dintre părţi pretinde că are drept la bunurile litigioase, în temeiul unei declaraţii succesorale care s-a săvârşit în folosul său”, competentă să soluţioneze acţiunea este, potrivit dispoziţiilor art.14 alin.3 C.proc.civ., instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, competenţa soluţionării prezentei cauze revenind Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
