Succesiuni. Certificat de calitate de moştenitor. Condiţii de emitere. Efecte
Legea nr. 36/1995, art. 84
C.civ., art.650
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 36/1995 se poate emite certificat de calitate de moştenitor dacă nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operaţii de dovadă. Simpla emitere a acestui certificat nu înlătură calitatea de moştenitor testamentar anterior recunoscută altei persoane.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 1051 din 18 octombrie 2007
Prin decizia civilă nr. 418/A din 18 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 1698/252/2006 a fost respins apelul declarat de reclamantul U.Z. împotriva sentinţei civile nr. 128 din 19 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria Lugoj în contradictoriu cu pârâţii P.A. şi U.V.
Instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a făcut corecta aplicare a dispoziţiilor legale la starea de fapt reţinută, după cum urmează:
Reclamantul a solicitat constatarea nulităţii certificatului nr. 52/2004 eliberat pe numele pârâtului U.V. de pe urma defunctei D.M.
În motivare a invocat faptul că la eliberarea certificatului, pârâţii au declarat în fals faptul că defuncta nu a lăsat nici un testament; or, acesta a redactat un testament olograf în favoarea reclamantului.
Din ansamblul probelor administrate instanţa a reţinut că actul a cărui anulare se cere este un certificat de calitate de moştenitor.
Chiar dacă reclamantul este beneficiarul unui testament olograf, în cauză nu se regăsesc motive de constatare a nulităţii certificatului, întrucât acesta nu stabileşte şi masa succesorală rămasă de pe urma defunctei.
Mai mult, masa succesorală nici nu a fost stabilită până în prezent.
A mai reţinut instanţa că în procesele anterioare purtate între părţi reclamantul nu a formulat vreo cerere în sensul discutării propriei sale calităţi succesorale şi că în cauză nu se regăseşte vreo cauză de nulitate care să decurgă din încălcarea vreunei condiţii de valabilitate a actului juridic.
Respingând apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, tribunalul a reţinut, în esenţă, aceleaşi considerente.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamantul.
În motivare a reiterat susţinerile vizând greşita recunoaştere a calităţii de unic moştenitor rezervatar pârâtului U.V. şi nedeclararea existenţei contractului şi a testamentului al cărui beneficiar este reclamantul.
A făcut referire la alte procese derulate între părţi, la plângerile penale depuse, a criticat copia minutei deciziei atacate şi a făcut trimitere la testamentul olograf al cărui beneficiar este, testament a cărui valabilitate a fost recunoscută printr-o expertiză efectuată într-un alt proces.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. 2 C.proc.civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. C.proc.civ., având în vedere înscrisurile de la dosar şi dispoziţiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 52/09.02.2004 eliberat de B.N.P. (certificat ce formează obiect al prezentului litigiu), pârâtului U.V. i-a fost recunoscută calitatea de moştenitor legal acceptant.
Certificatul a fost valorificat în instanţă într-un proces purtat anterior între părţi şi, prin sentinţa civilă nr. 1621 din 7 iunie 2005 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. 1801/2005, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că pârâtul este unicul moştenitor legal rezervatar al defunctei D.M.
Această calitate a pârâtului nu este de natură să îl facă pe reclamant să piardă propria sa calitate de succesor al defunctei, calitatea sa de moştenitor testamentar nefiind înlăturată de calitatea recunoscută pârâtului: în baza art. 650 C.civ. defunctul poate avea atât moştenitori legali (calitate conferită de lege) cât şi moştenitori testamentari, instituiţi prin voinţa testatorului.
În consecinţă, faptul că reclamantul este beneficiarul unui testament recunoscut drept valabil nu îl face pe pârât să nu mai poată avea calitatea de moştenitor legal, astfel cum s-a stabilit prin certificatul de calitate de moştenitor.
În continuare, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.84 din Legea 36/1995, se poate emite certificat de calitate de moştenitor dacă nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operaţii de durată.
Din cererea adresată notarului public rezultă că pârâtul a solicitat eliberarea unui atare certificat pentru „a face dovada calităţii procesuale”.
Or, la acea dată era înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr. 527/2004 cererea prin care reclamantul din prezenta cauză solicita să i se constate calitatea de moştenitor.
În consecinţă, pârâtul avea interesul de a obţine recunoaşterea calităţii sale de moştenitor legal al defunctei; cum eliberarea unui certificat de moştenitor ar fi presupus şi identificarea tuturor moştenitorilor şi a masei succesorale a defunctei, eliberarea unui certificat de calitate de moştenitor a fost justificată.
În conţinutul acestuia nu s-a făcut referire la testamentul încheiat pe numele reclamantului tocmai pentru că, faţă de cele mai sus arătate, acest aspect nu era relevant pentru recunoaşterea calităţii de moştenitor legal pârâtului.
Faptul că prin sentinţa civilă nr. 1621din 7 iunie 2005 a Judecătoriei Lugoj a fost redus testamentul olograf de care beneficiază reclamantul până la calitatea disponibilă de ? din moştenire nu s-a datorat existenţei certificatului contestat în prezenta cauză ci este consecinţa aplicării de către instanţă a dispoziţiilor legale care îi protejează pe moştenitorii legali, respectiv a prevederilor art. 841-855 C.civ.
În concluzie, prin eliberarea certificatului de calitate de moştenitor pe numele pârâtului nu s-a încălcat vreo dispoziţie legală, prevăzută sub sancţiunea nulităţii şi nici nu s-a adus în vreun fel atingere drepturilor ce decurg din calitatea reclamantului de beneficiar al testamentului încheiat de defunctă.
Obiect al recursului de faţă l-a constituit decizia civilă nr. 418/A din 18 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş, astfel că referirile recurentului la soluţiile pronunţate în alte dosare sau la aspectele penale ale conflictului dintre părţi nu se constituie în temeiuri de modificare sau casare a hotărârii recurate în sensul art. 304 C.proc.civ.
La fel, lipsite de relevanţă sunt şi susţinerile vizând copia minutei eliberate, iar valabilitatea testamentului încheiat de defunctă nici nu a fost pusă în discuţie în cauza de faţă.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 304, 306 alin. 2 C.proc.civ., instanţa a respins recursul declarat de reclamantul U.Z. împotriva deciziei civile nr. 418 din 18 mai 2007 în dosar nr. 1698/252/2006, în contradictoriu cu pârâţii P.A. şi U.V.
