Succesiuni. legatul lucrului moştenitorului legal


Conform art.906  din Codul civil, „când testatorul, ştiind, a dat legat lucrul altuia, însărcinatul cu acel legat este dator a da, sau lucrul în natură sau valoarea lui din epoca morţii testatorului.”

Conform art.906  din Codul civil, „când testatorul, ştiind, a dat legat lucrul altuia, însărcinatul cu acel legat este dator a da, sau lucrul în natură sau valoarea lui din epoca morţii testatorului.”

Legatul lucrului moştenitorului legal, indiferent că este privit ca o varietatea a legatului lucrului altuia, reglementat de dispoziţiile art.906  din Codul civil,  sau ca o simplă sarcină impusă moştenitorului legal (ipoteză în care este valabil fără a mai fi nevoie de a se cerceta dacă testatorul ştia sau nu că lucrul este străin),  este valabil şi creează o obligaţie de a face  în sarcina moştenitorului căruia îi incumbă executarea legatului. Moştenitorul, care nu mai este nevoit să încerce mai întâi a procura bunul de la persoana care îl posedă, trebuie să execute sarcina, adică să predea lucrul său legatarului particular, ceea ce implică în genere aprobarea legatului de către acesta, momentul aprobării legatului fiind momentul transmiterii proprietăţii.

Legatul lucrului moştenitorului legal, indiferent că este privit ca o varietatea a legatului lucrului altuia, reglementat de dispoziţiile art.906  din Codul civil,  sau ca o simplă sarcină impusă moştenitorului legal (ipoteză în care este valabil fără a mai fi nevoie de a se cerceta dacă testatorul ştia sau nu că lucrul este străin),  este valabil şi creează o obligaţie de a face  în sarcina moştenitorului căruia îi incumbă executarea legatului. Moştenitorul, care nu mai este nevoit să încerce mai întâi a procura bunul de la persoana care îl posedă, trebuie să execute sarcina, adică să predea lucrul său legatarului particular, ceea ce implică în genere aprobarea legatului de către acesta, momentul aprobării legatului fiind momentul transmiterii proprietăţii.

În speţă, reclamanta N.J. a aprobat legatul prin care mama sa, G.M., a dispus şi cu privire la cota sa de drept, de 11/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului din str. M.G. nr.50, sector 2, menţionând expres pe încheierea dată de notarul public la 6 aprilie 1998, în dosarul succesoral nr.119/1998: „Subsemnata N.J., în calitate de fiică a defunctei, declar că sunt de acord cu testamentul care a fost scris, datat şi semnat în întregime de defunctă şi accept succesiunea legal pentru celelalte bunuri.”

În speţă, reclamanta N.J. a aprobat legatul prin care mama sa, G.M., a dispus şi cu privire la cota sa de drept, de 11/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului din str. M.G. nr.50, sector 2, menţionând expres pe încheierea dată de notarul public la 6 aprilie 1998, în dosarul succesoral nr.119/1998: „Subsemnata N.J., în calitate de fiică a defunctei, declar că sunt de acord cu testamentul care a fost scris, datat şi semnat în întregime de defunctă şi accept succesiunea legal pentru celelalte bunuri.”

În aceste condiţii, întregul drept de proprietatea asupra imobilului ce a făcut obiectul legatului a fost transmis legatari P.E.C. şi, urmare a decesului acesteia, a intrat în patrimoniul moştenitorilor ei, pârâţii din prezenta cauză, în cotele menţionare în certificatul de moştenitor nr.125/19.07.1995 eliberat de notarul public S.C.D. , astfel că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cererea de ieşire din indiviziune asupra acestuia. (sentinţa civilă nr.8679/03.11.2005)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti sub nr.7188/2005 la data de 26.05.2005 şi precizată în scris la data de 08.09.2005,  reclamanta N.J. a chemat în judecată pe pârâtul P.M.,  în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor P.L. şi P.I.C.,  solicitând instanţei ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. M.G. nr.50, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 210 m.p. şi construcţiile aflate pe acesta, precum şi  anularea certificatului de moştenitor nr.121, eliberat de Biroul Notarial Bucureşti la data de 6 aprilie 1998 în dosarul succesoral nr.110/1998, prin care s-a i s-a încălcat dreptul de proprietate şi a fost depăşită cotitatea disponibilă.

În motivarea cererii, reclamanta arată că, în calitate de moştenitor legal şi rezervatar al părinţilor săi, G.I. şi G.M.,  are asupra imobilului în litigiu o cotă de drept de 11/16, diferenţa de 5/16 aparţinând pârâţilor în calitate de  moştenitori ai numitei P.E.C., beneficiara unui testament olograf lăsat de G.M.

În justificarea cotei de drept pretinse, arată că imobilul a fost dobândit de defuncta sa mamă, prin cumpărare în timpul căsătoriei cu tatăl său, G.I., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4440/118/1954 la Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai, astfel că imobilul a fost bun comun al soţilor G.

G.I. a decedat la data de 9 ianuarie 1989, moştenitori fiind G.M. – soţie supravieţuitoare – şi reclamanta N.J.– fiică, în această calitate revenindu-i o cotă de 3 din masa succesorală, respectiv de 3/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului din str. M.G. nr.50, sector 2.

G.M. a decedat la data de 12 ianuarie 1998, moştenitori fiind P.E.C., autoarea pârâţilor, legatar cu titlu particular, şi reclamanta, moştenitor rezervatar, astfel că liberalitatea consimţită prin testamentul olograf întocmit în favoarea numitei P.E.C.nu putea depăşi cotitatea disponibilă. Pe cale de consecinţă, urmare a decesului mamei sale, îi revine o cotă de drept de 1 din masa succesorală, respectiv de 5/16 din imobilul succesoral, cotă de drept ce se adaugă celei de 3/8 moştenită de la tatăl său, rezultând cota de drept pretinsă, de 11/16 din imobil.

 În drept au fost invocate dispoziţiile art.30 din Codul familiei, Legea nr.319/1944, art.728, art.650, art.653, art.669, art.841  şi art.843  din Codul civil.

S-au depus la dosar, în copie certificată conform dispoziţiilor art.112 alin.(2) C.proc.civ.:  certificat de căsătorie privind pe G.I. şi G.M.,  certificat de deces privind pe G.I., certificat de deces privind pe G.M., act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.440/118/220.12.1954 la Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai, certificat de moştenitor nr.121/06.04.1998.

Cererea a fost timbrată cu suma de 293.000 lei, conform chitanţelor nr.63001-015663 şi nr.63001 – 015664/24.05.2005, emise de C.E.C – Ag. Marconi, s-a aplicat timbru judiciar de 3.000 lei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 02.09.2005, pârâtul a solicitat instanţei să pună în vedere reclamantei să precizeze temeiurile de fapt şi de drept pe care se întemeiază acţiunea precum şi valoarea masei succesorale, arătând că înţelege să îi conteste drepturile succesorale.

Totodată, a invocat excepţia dreptului material la acţiunea în anulare a certificatului de moştenitor în raport de susţinerile reclamantei privind depăşirea cotităţii disponibile şi excepţia lipsei calităţii procesuale active pe capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune.

În susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, pârâtul arată că acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive este prescriptibilă în termen de 3 ani de zile, termen ce începe să curgă de la data deschiderii succesiunii testatorului. Întrucât succesiunea defunctei G.M. s-a dezbătut la data de 6 aprilie 1998, acesta este momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a acţiunii în anularea certificatului de moştenitor, reclamanta fiind prezentă la dezbaterea succesiunii, când nu a contestat masa succesorală, cota de drept şi bunurile ce i s-au atribuit.

Cu privire la cererea de reducţiune a liberalităţii excesive motivat de împrejurarea că G.M. a testat mai mult decât i se cuvenea deoarece imobilul era bun comun, dobândit în timpul căsătoriei cu G.I., se arată că la data eliberării certificatului de moştenitor nr.121/1998, „reclamanta şi mama ei aveau calitatea de succesoare ale lui G.I., fie în baza unui certificat de moştenitor, fie prin acceptarea tacită a moştenirii acestuia”  şi că „prin partajul desfăşurat în cadrul dezbaterii succesiunii, reclamanta a dispus şi cu privire la moştenirea lui G.I..”

Referitor la cererea de ieşire din indiviziune, arată că în cadrul procedurii notariale imobilul a fost atribuit în integralitate soţiei sale, P.E.C., instituită legatar cu titlu particular, astfel că, în condiţiile în care nu solicită ieşirea din indiviziune decât asupra acestui bun, reclamanta nu are calitate procesuală activă.

Anexat întâmpinării s-a depus la dosar certificat de moştenitor nr.125/19.07.2005 şi dispoziţie privind instituirea curatelei minorilor P.I.C. şi P.L.G. pentru dezbaterea succesiunii mamei lor, P.E.C..

În şedinţa publică de la 06.10.2005, apărătorul reclamantei a precizat valoarea cotei de drept pretinse ca fiind 100.000.000 lei vechi şi a depus la dosar chitanţă  ce atestă plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 250 RON; totodată a indicat drept cauză de nulitate absolută a certificatului de moştenitor depăşirea cotităţii disponibile.

Având în vedere faptul că  în şedinţa publică de la 08.09.2005 reclamanta, prin  apărător, a declarat că valoarea imobilului este aceea care rezultă din procesul verbal de impunere depus la dosar de către pârât, instanţa a dispus completarea taxei judiciare de timbru pentru cota de drept pretinsă cu privire la imobilul proprietatea pârâţilor cu suma de 1.935,48 lei şi timbru judiciar de 50.000 lei.

În termen legal, reclamanta a formulat cerere de reexaminare a modului în care a fost stabilită taxa judiciară de timbru, prin cererea depusă la dosar în data de 26.10.2005 arătând că în raport de obiectul acţiunii sale, respectiv reducţiunea liberalităţii şi partaj, taxa judiciară de timbru datorată este, conform dispoziţiilor art.3  din Legea nr.146/1997, litera c),  de 183.000 lei, achitată integral la momentul depunerii cererii de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de reexaminare a depus la dosar, în copie, testamentul olograf întocmit de G.M. şi încheierea prin care, la data de 06.05.1998, notarul public a dispus eliberarea certificatului de moştenitor de pe urma defunctei G.M..

Cererea de reexaminare a fost admisă prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 02.11.2005, instanţa investită cu soluţionarea acesteia reţinând că „dispoziţiile art.3 lit.c teza a doua din Lg. nr.146/1997 se interpretează în sensul că este obligată la plata taxei de timbru partea care este titulara unei cereri prin care contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor ce se circumscriu ca obiect tezei 1 a acestui articol, aceasta în măsura contestării, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.”

Potrivit dispoziţiilor art.137 alin.(1)  din Codul de procedură civilă,  „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”,  excepţiile invocate de pârât fiind excepţii dirimante, ce urmează a fi analizate în ordinea în care au fost invocate, respectiv mai întâi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în anularea certificatului de moştenitor şi apoi aceea a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pe capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune.

În pofida susţinerilor apărătorului reclamantei, în sensul că prin ordinea în care au fost invocate cele două excepţii se încearcă, de către pârât, a se modifica obiectul acţiunii, aceasta este succesiunea firească a soluţionării celor două capete de cerere cu care instanţa a fost învestită, întrucât nu se poate dispune cu privire la ieşirea din indiviziune asupra unui bun aflat în întregime în proprietatea pârâţilor, până nu se stabileşte dacă reclamanta are un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu şi întinderea acestui drept.

 Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în anularea certificatului de moştenitor nr.121 eliberat de Biroul notarial Bucureşti la data de 6 aprilie 1998 a fost invocată şi urmează a fi analizată în raport de unicul motiv de nulitate susţinut de reclamantă – depăşirea cotităţii disponibile.

Anularea unui certificat de moştenitor pentru acest motiv presupune reducţiunea liberalităţilor excesive consimţite prin testamentul avut în vedere de notarul public la eliberarea sa, iar din motivarea în fapt şi în drept  – art.841  şi art.843 din Codul civil – a cererii introductive de instanţă şi a cererii precizatoare, rezultă că în intenţia reclamantei a stat o cerere în reducţiune, intenţia fiind afirmată expres în cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru.

Potrivit dispoziţiilor legale enunţate, „liberalităţile nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului dacă la moarte-i lasă un copil legitim”, donaţiile şi legatele care depăşesc cotitatea disponibilă nefiind nule ci reductibile; în măsura în care aduc atingere rezervei vor fi lipsite de eficacitate, fiind astfel reduse în limitele cotităţii disponibile.

Acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive este, faţă de lipsa unor dispoziţii legale care să impună un alt termen, prescriptibilă în termenul comun oricăror acţiuni personale patrimoniale, şi anume cel de trei ani stabilit de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.

Acest termen începe a curge, de regulă, de la data deschiderii succesiunii (deci de la aceea a morţii lui de cujus), însă cu posibilitatea începerii curgerii lui din momentul la care rezervatarii lezaţi au cunoscut existenţa liberalităţii, dacă din motive neimputabile lor nu au cunoscut liberalitatea la data deschiderii succesiunii.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (filele 40 – 41), reclamanta N.J. a cunoscut existenţa testamentului cel mai târziu la 06.04.1998 – data eliberării certificatului de moştenitor – când, în încheierea prin care notarul public a dispus eliberarea acestuia, a menţionat, sub semnătură, că este de acord testamentul care a fost scris, datat şi semnat în întregime de defunctă, şi că acceptă succesiunea pentru celelalte bunuri, acesta fiind momentul în care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă.

Cum investirea instanţei cu judecarea cererii de reducţiune s-a făcut la data de 26.05.2005,  cu depăşirea termenului de 3 ani, fără a se invoca şi dovedi existenţa unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei, dreptul material la acţiunea în reducţiunea testamentului prin care mama reclamantei a gratificat pe autoarea pârâţilor, P.E.C., este prescris, consecinţa fiind aceea a prescrierii dreptului material la acţiunea în anularea certificatului de moştenitor, pentru acest motiv.

La analiza celei de a doua excepţii, aceea a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei  în cererea de ieşire din indiviziune  asupra imobilului din Bucureşti, str. M.G. nr.50, ce a făcut obiectul legatului cu titlu particular cu care a fost gratificată Pop Elena Cristina, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.906  din Codul civil, întrucât, potrivit susţinerilor reclamantei, recunoscute de pârât (punctul 4 din întâmpinare), succesiunea defunctului G.I. a fost acceptată tacit atât de reclamanta N.J.- fiică – cât şi de soţia supravieţuitoare, G.M., reclamanta dobândind astfel o cotă de 3/8 din dreptul de proprietatea asupra imobilului bun comun al părinţilor săi.

În aceste condiţii, cu bună ştiinţă şi, conform menţiunii, necontestate, din testament, cu acordul reclamantei, G.M. a dispus şi cu privire la partea din imobil aparţinând fiicei sale.

În aceste condiţii, întregul drept de proprietatea asupra imobilului ce a făcut obiectul legatului a fost transmis legatari P.E.C. şi, urmare a decesului acesteia, a intrat în patrimoniul moştenitorilor ei, pârâţii din prezenta cauză, în cotele menţionare în certificatul de moştenitor nr.125/19.07.1995 eliberat de notarul public S.C.D. , astfel că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cererea de ieşire din indiviziune asupra acestuia.