Cauta in aceasta categorie:

Legea nr. 165/2013. Domeniul de aplicare

Art. 4 din Legea nr. 165/2013 stabilește cadrul legal al aplicării acestui act  normativ arătând că se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei  legi, cauzelor aflate pe rolul instanțelor precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a...

Citeste mai mult...

Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare noţiunea de hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor.

Cât priveşte  soluţia dată asupra fondului cererii, Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentelor. În fapt, cu privire la reclamanţi a fost deschis dosarul nr. 38794CC  al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor urmare a înaintării documentaţiei aferente dispoziţiei nr. 32/03.201.2001 a Primăriei C.. Prin respectiva dispoziţie ( fila 41 dosar fond) s-a...

Citeste mai mult...

Termenul prevăzut de art.34 alin.(1) din Legea nr.165/2013. Neaplicare, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii.

Asupra recursului dedus judecăţii, constată: Prin sentinţa civilă nr.1129/CA/07.04.2014, Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rejudecând după casarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual, cu trimitere la Curtea de Apel Braşov şi ulterior trimisă de aceasta pe cale administrativă...

Citeste mai mult...