Cauta in aceasta categorie:

Funcţie publică. Incompatibilitate cu orice altă activitate publică sau remunerată. Propunere cu caracter facultativ

Prin Ordinul nr. 355 din 30 mai 2005, emis de Prefectul judeţului Sibiu s-a constatat încetarea de drept a mandatului de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu al reclamantului începând cu data de 30 mai 2005. Temeiul în drept al actului emis îl constituie prevederile art. 87 alin. (1) lit. k) şi art. 91 alin....

Citeste mai mult...

Contencios administrativ. Competenţa unui organ cu activitate jurisdicţională. Respingerea cererii ca inadmisibilă. Nelegalitate

Prin contestaţia înregistrată la Judecătoria Ploieşti, contestatoarea societate comercială a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, anularea notei de constatare încheiată la data de 2.03.2000 de intimată. Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Judecătoria Ploieşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 8977 din 27.07.2001, prin care a admis excepţia de...

Citeste mai mult...

Procuror. Ordin al prim-procurorului de repartizare a sectoarelor de activitate in parchet.

Cerere pentru anulare şi obligare la emiterea unui nou ordin de repartizare prin care reclamantul sa fie pus in situaţia anterioară emiterii ordinului atacat. Respingere Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2270 din 18 februarie 2013 Prin sentinţa civilă nr. 8332/A/01.10.2012, pronunţată de Tribunalul Cluj...

Citeste mai mult...

– restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie – activitate infracţională a pârâtei pe teritoriul Franţei (condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism dispusă de Curtea de Apel

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 3476/99/2009 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta G. I. E. pentru a se dispune limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pe teritoriul Franţei În fapt, se motivează că pârâta a fost returnată din...

Citeste mai mult...

Cadre militare în activitate decorate cu însemne onorifice. Abrogarea expresă a dispoziţiilor privind reducerea impozitului pe venit cuprinse în art. 10 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Consecinţe

Legea nr. 24/2000, art. 63 Aşa după cum reiese din cuprinsul legii privind elaborarea normelor de tehnică legislativă, art. 63 din Legea nr. 24/2000, abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv şi nu se poate ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. C.A. Alba-lulia,...

Citeste mai mult...

Funcţie publică. Incompatibilitate cu orice altă activitate publică sau remunerată Prefecturi, prefecţi

În cazul în care persoana cu funcţie publică, în speţă vicepreşedintele Consiliului Judeţean, devenită incompatibilă nu demisionează în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, Prefectul emite ordinul prin care constată încetarea de drept a mandatului. Secţia comercială şi administrativ - Decizia civilă nr.63/23 ianuarie 2006 Reclamantul M.C....

Citeste mai mult...

Nulitate absoluta a obiectului de activitate a societatii comerciale Societăţi comerciale

1.Circumstanţele cauzei 1.1. Reclamanta S.C. D C S.A., prin acţiunea comercială înregistrată a solicitat Tribunalului ca prin hotărârea ce se va pronunţa: - să constate nulitatea absolută a pârâtei SC D S SA întrucât obiectul de activitate al acesteia este ilicit şi contrar ordinii publice; -să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată; 1.2 Pârâta SC...

Citeste mai mult...

Constatare nulitate absolută Notari şi activitate notarială

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD OPERATOR 2826 DOSAR NR. 1846/246/2010 SENTINŢA CIVILĂ NR.1899 Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2010 Judecător: … Grefier: … S-a luat în examinare cauza civilă privind acţiunea formulată de reclamanta Comuna Ş. împotriva pârâţilor N.E.D. şi B. M. pentru acţiune în constatare nulitate absolută. La apelul nominal se prezintă pentru reclamantă avocat B.S. şi pârâtul N.E.D., atât...

Citeste mai mult...